Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 10/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 10/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-01-2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.10/R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13 ianuarie 2014

PREȘEDINTE: V. S.

JUDECĂTOR: C. C.

JUDECĂTOR: F. I.

GREFIER: C. P.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost reprezentat de procuror C. M.-U..

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de părțile civile N. A. F., N. G., M. L., M. M. L., M. S. F., M. A. P., B. V. împotriva sentinței penale nr. 3007/07.11.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara – secție penală în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata intimată I. A. I. personal asistată de avocat ales C. C., partea civilă N. G. personal asistat de avocat ales P. I., pentru părțile civile recurente lipsă N. A. F., M. L., M. M. L., M. S. F., M. A. P., B. V. se prezintă avocat ales P. I., pentru asiguratorul intimat Asig.-Reasig. A. SA se prezintă avocat ales A. M., lipsind partea civilă intimată S. C. Județean de Urgență Timișoara.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513 C.p.p, acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul ales al părților civile recurente solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței penale recurate și în rejudecare, pe latură penală solicită majorarea pedepselor aplicate inculpatei dispunând executarea pedepsei în regim de detenție, iar pe latură civilă, majorarea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri morale în acord cu cele solicitate prin constituirea de parte civilă. Solicită a fi avute în vedere motivele depuse la dosar. Mai arată că suma de 5000 euro acordată părților civile N. G. și Mănase L. este imposibil de acceptat pentru părinți care și-au pierdut singurul lor fiu, derizorie este și suma de_ euro acordată de prima instanță soției numitului N. A. pentru pierderea soțului și soției numitului M. P.. Insuficientă este și suma de_ euro acordată numitului B. V. în condițiile în care i s-au produs vătămări care au necesitat 55 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie prin pierderea unui organ vital, respectiv rinichiul. Solicită a fi avută în vedere practica Curții de Apel Timișoara. Mai arată că în mod corect s-a reținut culpa exclusivă a inculpatei și e greșită afirmația expertului că nu au avut centuri de siguranță.

Apărătorul ales al asiguratorului intimat solicită respingerea recursurilor declarate de părțile civile arătând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, nepurtarea centurilor de siguranță a dus la decesul victimelor, iar cu privire la cuantumul daunelor morale, prima instanță a avut în vedere principiul echitabilității.

Apărătorul ales al inculpatei intimate solicită respingerea recursurilor declarate de părțile civile ca nefondate și de menținere a sentinței penale recurate ca fiind legală și temeinică atât pe latură penală cât și pe latură civilă, pedeapsa este corect individualizată, și inculpata a avut leziuni și traume, pedeapsa cu executarea solicitată nu se justifică.

Procurorul pune concluzii de admitere a recursurilor părților civile pe latură penală și modificarea modalității de executare a pedepsei în sensul aplicării unei pedepse cu suspendare sub supraveghere aceasta realizând o metodă mai eficientă de prevenție deoarece accidentul s-a datorat teribilismului inculpatei. Pe latură civilă solicită admiterea recursurilor și majorarea daunelor morale raportat la practica Curții de Apel Timișoara.

Inculpata intimată I. A. I. arată că este de acord cu concluziile apărătorului său ales.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3007/07.11.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._,

În baza art. 178 alin. 2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală, a condamnat pe inculpata I. A. I., fiica lui I. și I., născută la data de 27.04.1991 în Timișoara - T., domiciliată în Timișoara, ./A, jud. T., CNP_ la:

-1(un) ani și 4(patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

În baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod proc. penală, a condamnat pe aceeași inculpată la:

- 4(patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „Vătămare corporală din culpă”.

În baza art. 33 lit. „b”, 34 lit. „b” Cod penal, a contopit pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni închisoare, aplicând inculpatei pedeapsa finală de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

În baza art. 82 Cod penal, a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3(trei) ani și 6(șase) luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 359 Cod de procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 84 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1, lit.”a” teza a-II-a și lit.”b” Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 14 și 346 alin.1 Cod procedură penală, a admis acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă S. C. Județean de Urgență Timișoara.

În baza art. 14 și 346 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999, Cod civil, art. 313 alin.1 L 95/2006, modificată prin OUG 72/2006, a obligat inculpata la plata sumei de_,3 lei cheltuieli de spitalizare a părții civile B. V., către partea civilă S. C. Județean de Urgență Timișoara, sumă actualizată cu rata inflației, la data plății efective.

În baza art. 14 și 346 alin.1 Cod procedură penală, a admis în parte acțiunile civile formulate în cauză de către părțile civile N. A. F., N. G., M. L., M. M. L., M. S. F., M. A. P. și B. V..

În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 Cod civil, art. 49 alin.1 și art. 50 alin.1 din Legea nr. 136/1995, a obligat inculpata, alături de asigurătorul S.C. A. – R. A. S.A. București, în limitele contractului de asigurare, să plătească părților civile N. A. F., N. G., M. L., M. M. L., M. S. F., M. A. P. și B. V. următoarele sume de bani:

- părții civile N. A. F., soția victimei N. A. L., suma de 4243 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate(servicii funerare și medico-legale) și suma de 20 000 Euro, cu titlu de daune morale.

- părții civile N. G., tatăl victimei N. A. L., suma de 5 000 Euro, cu titlu de daune morale.

- părții civile M. L., mama victimei N. A. L., suma de

5 000 Euro, cu titlu de daune morale.

- părții civile M. M. L., soția victimei M. P., suma de 3800 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate(servicii funerare și medico-legale) și suma de 20 000 Euro, cu titlu de daune morale.

- părții civile M. S. F., fiul victimei M. P., suma de 15 000 Euro, cu titlu de daune morale.

- părții civile M. A. P., fiul victimei M. P., suma de 15 000 Euro, cu titlu de daune morale.

- părții civile B. V., suma de 1995 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate(medicale și medico-legale) și suma de 25 000 Euro, cu titlu de daune morale.

În baza art. 4 și 7 alin. 1 din L 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatei I. A. I., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 193 alin.1 și 6 Cod proc. penală, a luat act că în cauză, părțile civile N. A. F., N. G., M. L., M. M. L., M. S. F., M. A. P. și B. V., nu au solicitat cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 alin.1, Cod procedură penală, a obligat inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 3500 lei.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin actul de sesizare al instantei s-a retinut ca in data de 27.20.2011, in jurul orei 11, invinuita I. A.-I., in timp ce conducea autoturismul marca BMW316I cu nr. inmatriculare_ pe drumul national DN6 dinspre Lugoj spre Timisoara, in preajma km 529+500 m a efectuat o depasire riscanta, iar la revenirea pe banda sa initiala de circulatie a pierdut controlul directiei autoturismului, a derapat, dupa care a patruns pe contrasens, unde a produs accidental de circulatie, intrand in coliziune cu autoutilitara VW Caddy cu nr. Inmatriculare_, condusa regulamentar de catre numitul S. G.-D. din sens opus. Accidentul de circulatie care a avut ca urmare decesul pe loc al numitilor N. A.-L. si M. P., precum si vatamarea corporala a numitului B. V., toti trei pasageri pe bancheta din spate a autoturismului condus de catre invinuita, leziunile suferite de catre victima B. V. necesitand pentru vindecare un numar de 55 zile de ingrijiri medicale, punandu-i totodata viata in primejdie si soldandu-se cu pierderea rinichiului drept.

Mijloacele de proba din dosarul de urmarire penala au fost: declarația învinuitei I. A.-I. din 30.03.2012 (f. 180); declarația partii vatamate B. V. din data de 22.02.2012 (f. 105-106), declaratia partii civile M. M.-L. din data de 20.03.2012 (f. 65), declaratia partii civile N. A.-F. din data de 20.03.2012 (f. 91), declaratia partii civile N. G. din data de 20.03.2012 (f. 94), declaratia martorului C. O.-M. din 24.02.2012(f. 30); declarația martorului Harte M. din 15.06.2012(f. 32); declarația martorului S. G.-D. din 23.03.2012(f. 45), declaratia martorului-asistent C. I. din 29.06.2012 (f. 47), declaratia martorului-asistent B. M.-D. din 29.06.2012 (f. 49), procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 27.10.2011 întocmit de organele de poliție și schița de orientare a locului accidentului (f. 6-11, 28); planșa fotografică nr.1227/27.10.2011 ce cuprinde aspecte de la investigarea tehnico-științifică a locului faptei întocmită de I.P.J. T. - Serviciul Criminalistic (f. 13-27); raportul de constatare medico-legală nr.2674/A8/28.10.2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală Timișoara (f. 103-104) si raportul nr.465/06.03.2012 de prima expertiza medico-legala cu examinarea persoanei (f. 109-110) in cazul partii vatamate B. V.; raportul de constatare medico-legală nr.2676/A8/28.10.2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală Timișoara (f. 116) in cazul minorului I. D.-I., raportul medico-legal de necropsie nr.498/28.10.2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală Timișoara(f. 60-61) si buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie cadavre nr.418/C/02.11.2011 (f. 63) in cazul victimei M. P.; raportul medico-legal de necropsie nr.499/28.10.2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală Timișoara(f. 81-82) si buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie cadavre nr.416/C/01.11.2011 (f. 84) in cazul victimei N. A.-L., procesul-verbal de prelevare a probelor de sânge și buletinul de examinare clinică a invinuitei din 27.10.2011(f. 174-175) și buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.595/A/31.10.2011 (f. 176), copia poliței de asigurare RCA a autoturismului_ condus de învinuita (f. 169), copia permisului de conducere a învinuitei (f. 167) și copia certificatului de înmatriculare al autoturismului_ condus de aceasta (f. 171), raport de expertiza tehnica-judiciara auto intocmit la 16.05.2012 de expertul denumit in cauza si CD-ul depus de expert continand simularea accidentului de circulatie cu programul Virtual Crash (f. 120-138).

In cauza, numita M. M.-L., sotia victimei M. P. s-a constituit parte civila cu suma de 3 800 lei cu titlu de daune materiale si cu suma de 150 000 euro daune morale. M. S.-F. si M. A.-P. in calitate de fii ai victimei M. P. s-au constituit parti civile cu suma de 150 000 euro fiecare (f. 48-49- dosar instanta), reprezentand daune morale. De asemenea, numita N. A.-F., sotia victimei N. A.-liviu a declarat ca se constituie parte civila cu suma de 4 243 lei cu titlu de daune materiale si cu suma de 150 000 euro daune morale (f. 48- dosar instanta). Numitul N. G., tatal victimei N. A.-L., precum si M. L., mama victimei s-au constituit parte civila impotriva invinuitei cu suma de 150 000 euro daune morale fiecare (f. 48- dosar instanta).

Partea vatamata B. V. s-a constituit parte civila cu suma de 1 995 lei daune materiale si 100 000 euro cu titlu de daune morale (f. 48- dosar instanta).

S. C. Judetean de Urgenta Timisoara a precizat ca se constituie parte civila cu suma de 11 550,30 lei, reprezentand costul cheltuielilor de spitalizare suportate de catre victima B. V. in perioada 27.20-22.11.2011 ( f. 30-31- dosar instanta).

La sedinta de judecata din data de 05.09.2013 a fost audiata inculpata, aceasta invederand instantei ca solicita aplicarea prevederilor art. 320 1 C.p.p ( f. 90- dosar instanta).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut situația de fapt descrisă în rechizitoriu, respectiv:

In fapt, in data de 27.20.2011, in jurul orei 11, invinuita I. A.-I. se deplasa pe drumul national DN6 intre localitatile Sustra si Recas, conducand autoturismul marca BMW316I cu nr. inmatriculare_ dinspre Lugoj spre Timisoara, autoturism in care se mai aflau in calitate de pasageri fratele sau I. D.-I. in varsta de 17 ani pe locul dreapta fata, precum si numitii N. A.-L., M. P., B. V., ce ocupau bancheta din spate si care au fost luati la ocazie de inculpata, primul dintre acestia la iesirea din Lugoj, iar ceilalti doi in localitatea Topolovatu M..

In aceste imprejurari, dupa ce in prealabil, in jurul km 529 a depasit autoturismul marca Audi cu nr. Inmatriculare_ condus de catre martora Harte M., invinuita s-a angajat in preajma km 529+500 m ., a unui TIR, fara sa aprecieze in mod corect manevra pe care a initiat-o, iar asta deoarece in fata sa, la cca.300-400 m se apropia autoturismul marca Ford Focus cu nr. Inmatriculare_ condus regulamentar din sens opus de catre martorul ocular C. O.-M., acest autoturism fiind urmat la cca. 100 m distanta de autoutilitara marca VW Caddy cu nr. Inmatriculare TMN-45-MCS, condusa de asemenea regulamentar de catre martorul S. G.-D.. Intrucat nu a avut demaraj suficient, depasirea TIR-ului s-a prelungit mai mult decat a apreciat initial inulpata, motiv pentru care martorul C. O., sesizand ca inculpata se apropie de ele si nu va avea timp sa efectueze depasirea in conditii de siguranta, a redus viteza, circuland cat mai aproape de marginea din dreapta partii carosabile, manevra pe care a efectuat-o intre timp si conducatorul TIR-ului, pentru a-i face loc inculpatei sa revina pe banda sa de circulatie.

Speriata de faptul ca distanta dintre autoturismul sau si cel al martorului C. se reduce in permanenta, inculpata a fortat . de mers, in fata TIR-ului virand brusc la dreapta cand se afla la o distanta de prox. 40 m fata de autoturismul Ford Focus ce venea din sens opus, respectiv de 92 m fata de autoutilitara VW Caddy, care circula in spatele Fordului.

Imediat ce a revenit pe banda sa initiala de circulatie, inculpata a observat ca urmare a virajului brusc, autoturismul pe care-l conducea se indrepta prea mult spre partea dreapta a carosabilului, motiv pentru care in incercarea de redresare a directiei, speriata fiind, a afectuat un alt viraj brusc, spre stanga, viraj care a dus la destabilizarea totala a traiectoriei de mers a autoturismului sau. Pe cale de consecinta, autoturismul condus de catre inculpata a intrat in derapaj spre stanga, a patruns apoi pe contrasens, unde mai intai a intrat in coliziune partea laterala dreapta cu partea frontala a autoutilitarei VW Caddy, iar in final a parasit soseaua si s-a rasturnat cu rotile in sus pe spatiul verde din stanga sensului sau de circulatie, la cca. 9, 5 m distanta de partea carosabila, autoutilitara condusa de martorul S. G.-D. oprindu-se, de asemenea oblic pe marginea din dreapta a soselei si a sensului sau de deplasare, partial pe carosabil, partial pe acostament.

In urma accidentului de circulatie, doi dintre cei trei pasageri de pe bancheta din spate a autoturismului inculpatei, respectiv N. A.-L. si M. P. au decedat pe loc, moartea acestora fiind violenta. Potrivit concluziilor raportului medical de necropsie nr. 498/28.10.2011 intocmit de catre IML Timisoara, moartea numitului M. P. a fost cauzata de politraumatismul soldat cu traumatism toracic, abdominal, . de membru inferior stang si bazin, iar conform concluziilor raportului medico-legal nr. 499/28.10.2011, moartea numitului N. A.-L. a fost cauzata de politraumatismul soldat cu traumatism cranio-cerebral, toracic, abdominal, . membru superior si bazin.

Totodata, accidentul de circulatie a avut ca si urmare vatamarea corporala a numitului B. V., al treilea pasager pe bancheta din spate a autoturismului condus de catre inculpata, leziunile suferite de catre victima B. V. necesitand pentru vindecare un numar de 55 zile de ingrijiri medicale, punandu-i totodata viata in primejdie si soldandu-se cu pierderea rinichiului drept, astfel cum rezulta din concluziile raportului de constatare medico-legala si ale raportului de prima expertiza medico-legala intocmite in cauza; in urma coliziunii, inculpata a fost ranita la randul ei.

La scurt timp de la producerea accidentului, agentii de politie din cadrul IPJ Timis-serviciul Rutier si un ofiter criminalist s-au deplasat la locul incidentului, ocazie cu care, conform procesului-verbal de cercetare la fata locului au constatat ca victimele N. A.-L. si M. P. se aflau pe spatiul verde, in stanga respectiv dreapta autovehiculului rasturnat, fiind decedate, dupa care au identificat pozitia in care s-a oprit masina inculpatei dupa ce s-a ciocnit cu autoutilitara, respectiv in afara carosabilului, pe partea dreapta a sensului de mers dinspre Timisoara spre Lugoj, identificand si pozitia in care se afla autoutilitara condusa de catre martorul S. G.-D..

In timpul cercetarii la fata locului au fost identificate de asemenea doua urme de derapare ce proveneau de la autoturismul BMW al inculpatei. Totodata, pe carosabil si pe sensul de circulatie Timisoara-Lugoj au fost descoperite doua urme de franare ce proveneau de la autoutilitara VW Caddy, in lungime de 15, 80 m urma din dreapta si de 14, 60 m urma din stanga, urma din dreapta avandu-si originea la jumatatea acostamentului iar cea din stanga la o distanta de 0, 80 m de marginea din dreapta a sensului de mers a autoutilitarei, urme de derapare si franare care confirma pe de o parte ca imediat ce inculpata a reusit sa reintre pe sensul sau de circulatie, a pierdut controlul directiei masinii iar apoi a patruns pe contrasens unde s-a ciocnit violent de autoutilitara, iar pe de alta parte ca martorul S. G.-D. in incercarea de a evita impactul, tragand dreapta, a franat puternic.

Autoturismul condus de catre inculpata cu nr. inmatriculare_, potrivit certificatului de inmatriculare corespundea din punct de vedere tehnic, avand ITP valabila si era asigurat valabil de raspundere civila auto din data de 12.09.2011 pana la 1.03.2012 la S.C. A.-R. A. S.A. cu polita RCA ./02/X1/SP nr._ ( f. 169).

Ulterior, fiind vorba de un accident soldat cu victime, ambilor conducatori auto implicati, respectiv inculpatei si martorului S. li s-au recoltat probe de sange, stabilindu-se ca aveau o concentratie de 0, 00g/l alcool pur in sange, deci ca nu se aflau sub influenta alcoolului in momentul producerii accidentului, aspecte confirmate de buletinele de analiza toxicologica-alcoolemie intocmite in cauza.

Instanța a reținut ca starea de fapt descrisa mai sus rezulta si din relatările martorului ocular C. O., care in depozitia sa din data de 24.02.2012 ( fila 30 u.p), a descris in amănunt modul si împrejurările in care s-a produs accidentul de circulație, confirmând aspectele faptice, astfel cum au fost reținute in procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de poliție și schița de orientare a locului accidentului (f. 6-11, 28 u.p ). Aceste fapte se coroborează si cu declarațiile martorilor Harte M. din 15.06.2012 (f. 32 u.p), declarația martorului S. G.-D. din 23.03.2012 (f. 45 u.p.).

Audiata fiind la data de 30.03.2012 de către organele de cercetare penala (f. 180 u.p), inculpata I. A.-I. a recunoscut ca a intrat in depășirea TIR-ului, arătând ca după ce a terminat manevra de depășire si a ajuns in fata acestuia, pe sensul ei inițial ce circulație, nu mai cunoaște ce s-a întâmplat si nu-si da seama cum a reușit sa pătrundă pe sensul opus de circulație, precizând totodată ca probabil a intervenit o cauza de natura tehnica care a condus la deraparea autovehiculului pe care-l conducea.

Împrejurările concrete în care s-a produs accidentul precum si probele administrate in cauza, confirmă ca deraparea a fost cauzata de necorelarea dintre viteza de deplasare a autoturismului marca BMW cu viteza de rotatie a volanului si cu amplitudinea unghiului de bracaj a rotilor, spre stanga, deci de virajul brusc la stanga efectuat de catre inculpata imediat dupa revenirea pe banda sa de circulatie, manevra care a condus la instabilitatea autoturismului, care astfel a intrat pe contrasens si in coliziune cu autoutilitara, fiind asadar exclusa vreo cauza de natura tehnica sau ipoteza unui caz fortuit care sa fi concurat la producerea accidentului de circulatie.

Din ansamblul probator administrat in cauza, instanța a constatat ca inculpata nu a realizat manevra de depășire in conditii de siguranta, intrucat nu a dispus de spațiu suficient pentru finalizarea manevrei.

Având în vedere cele expuse anterior și totodată, ținând cont de faptul că cele consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului sunt certificate și de declarațiile martorilor asistenți C. I. și B. M.-D. din 27, respectiv 29.06.2012 (filele 47, 49 d.u.p.), care au sosit la locul accidentului, s-a constatat că există suficiente probe care conduc la concluzia că inculpata I. A.-I. a săvârșit faptele de ucidere din culpă, respectiv de vatamare corporala din culpa reținute în sarcina sa, prin modalitatea deficitara in care aceasta a depasit si a manevrat autoturismul in faza de finalizare a depasirii, dupa reintrarea pe banda initiala de circulatie.

In faza de cercetare judecatoreasca, s-au administrat următoarele mijloace de proba: cerere constituire parte civila S. C. de Urgenta ( f. 30-31 ), foaie de transfer pacient B. V. si decont cheltuieli spital ( f. 32-40 ), cerere constituire parti civile N. A. F., N. G., M. L., M. M. L., M. S. F., M. A. P. și B. V. ( f.48-50 ), declaratie inculpata din data de 05.09.2013 ( f. 90), ancheta sociala I. I. ( f. 94 ), declaratii martori Miculas C., Brasoveanu I., G. I., Olaeriu M. din data de 03.10.2013 ( f. 99-102 ), referat cabinet psihologic I. I., adresa societate reasigurare Hannover Re cu privire la ingrijorarea manifestata fata de instabilitatea pietei asigurarilor din cauza jurisprudentei inconstante a instantelor romane, cu privire la cuantumul daunelor morale acordate.

In drept, fapta inculpatei care in data de 27.20.2011, in jurul orei 11 conducand autoturismul marca BMW cu nr. inmatriculare_ dinspre Lugoj spre Timisoara, a efectuat o depasire riscanta, iar la revenirea pe banda sa initiala de circulatie a pierdut controlul directiei autoturismului, a derapat, dupa care a patruns pe contrasens, unde a produs accidental de circulatie, intrand in coliziune cu autoutilitara VW Caddy cu nr. inmatriculare_, condusa regulamentar de catre numitul S. G.-D. din sens opus; accident de circulatie care a avut ca urmare decesul pe loc al numitilor N. A.-L. si M. P., precum si vatamarea corporala a numitului B. V. ( leziunile suferite de catre victima B. V. necesitand pentru vindecare un numar de 55 zile de ingrijiri medicale, punandu-i totodata viata in primejdie si soldandu-se cu pierderea rinichiului drept ), intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de ucidere din culpa si de vatamare corporala din culpa, in concurs ideal, prevazute de art. 178 alin. 2, 5 si art. 184 alin. 2, 4 din C.p. cu aplicarea art. 33 lit. b C.p.

Elementul material al infractiunilor de care se face vinovata inculpata a constat în acțiunea acesteia care, în timp ce conducea autoturismul_ pe drumul național DN 6, la km 529+500 m, pe fondul unei depasiri riscante, la revenirea sa pe banda initiala de circulatie, a pierdut controlul direcției, dupa care a efectuat un viraj brusc la stanga, manevra care a condus la derapaj si astfel patrunderea pe contrasens a masinii si in final coliziunea cu autoutilitara_ care circula din sens opus.

Urmarea imediată a constat în decesul pe loc a numitilor N. A.-L. si M. P., pasageri pe bancheta din spate a autoturismului condus de catre inculpata, precum si la vatamarea corporala a numitului B. V., de asemenea pasager pe bancheta din spate, leziunile suferite de acesta necesitand pentru vindecare un numar de 55 zile de ingrijiri medicale, punandu-i victimei totodata viata in pericol, prin pierderea rinichiului drept. Legatura de cauzalitate rezulta asadar din materialitatea faptelor savarsite.

Asadar, in cauză sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 178 alin. 5 din C.pen., si dispozitiile art. 184 alin. 2 raportate la art. 184 alin. 4 din C.pen., fapta inculpatei avand drept rezultat moartea a doua persoane si totodata vatamarea corporala a celeilalte victime, vatamare care a avut ca urmare punerea in primejdie a vietii acesteia prin pierderea unui organ. Totodata, instanta a reținut si incidenta dispozitiilor art. 178 alin. 2 si art. 184 alin. 4 din C.pen., moartea numitilor N. A.-L. si M. P. precum si vatamarea corporala a numitului B. V. fiind urmare a nerespectării de către inculpata a dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere referitoare la conducerea pe drumurile publice a unui autoturism. În acest sens, decesul celor doua persoane si leziunile suferite de cea de a treia victimă au fost cauzate de neatenția de care a dat dovadă inculpata în conducerea autoturismului si de modalitatea defectuoasa in care aceasta a efectuat si finalizat depasirea, bruscand volanul spre stanga dupa revenirea pe banda initiala, cu consecinta imediata si inevitabila a deraparii, cu încălcarea așadar a dispozițiilor art. 35 alin.1, art. 41 alin.1 din OUG nr.195/2002 si a art. 118 lit. a si d din H.G. nr. 1391/2006 privind regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, dispoziții care obligă conducătorul unui autovehicul să aibă un comportament care să nu afecteze siguranța circulației și să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor, să circule pe partea dreapta a drumului public, in sensul de circulatie si cat mai aproape de marginea partii carosabile, deci nu fara motiv pe contrasens, să se asigure ca pot depasi fara sa puna in pericol sau sa stanjeneasca circulatia din sens opus la reintrarea pe banda initiala de circulatie, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, obligații de care inculpata, intrand . si bruscand volanul la revenirea pe sensul initial de circulatie.

Din perspectiva laturii subiective, inculpata a săvârșit infracțiunile din culpa sa exclusivă cu prevedere, întrucât desi a observat ca autoturismul din fata se apropia tot mai tare, prin fortarea depasirii, a putut sa realizeze ca nu va putea finaliza in conditii optime manevra, iar prin revenirea fortata pe banda bruscand volanul la stanga, a avut reprezentarea faptului ca va derapa si va patrunde pe contrasens, cu atat mau mult cu cat latimea benzii de circulatie nu era foarte mare. Astfel, inculpata a avut reprezentarea faptului ca patrunzand pe contrasens, va putea produce un accident de circulatie in urma coliziunii cu autoutilitara care circula in acel moment in mod regulamentar si implicit ca in urma coliziunii, viata pasagerilor din spate va fi pusa in pericol. Desi inculpata nu a urmarit decesul si vatamarea victimelor si nici nu a acceptat un atare deznodamant, socotind fara temei ca el nu se va produce, a apreciat in mod gresit că va putea evita orice potențial accident de circulație si va avea suficient timp incat sa finalizeze depasirea.

Instanța a reținut savarsirea infracțiunilor prev. de art. 178 alin. 2 si alin. 5, respectiv de art. 184 alin. 2 si alin .4 C.pen. ca fiind savarsite in condiile concursului ideal prev. de art. 33 lit. b C. pen., intrucat datorita imprejurarilor in care au avut loc si a urmarilor produse, prin depasirea riscanta efectuata cu urmarea coliziunii celor doua autovehicule, producandu-se moartea victimelor N. A.-L. si M. P. si vatamarea corporala a numitului B. V..

Din fișa de cazier judiciar a inculpatulei (f. 165) rezultă că aceasta nu are antecedente penale. Totodata atat la finalul urmaririi penale cat si in faza judecatii, inculpata a avut o atitudine sincera si cooperanta, recunoscand si regretand cele petrecute, fiind de acord cu acoperirea integrala a prejudiciului dovedit.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut seama, în baza art. 52 si 72 C. penal de faptul că inculpata nu are antecedente penale, precum și de gradul de pericol social ridicat al faptei sale, dat de împrejurările producerii accidentului, respectiv efectuarea unei manevre riscante de depasire și de urmarile produse. Totodata, astfel cum reiese din inscrisurile depuse la dosar ( caiet psihologic nr. 001/16.02.2012 ), inculpata I. A.-I. urmeaza sedinte de consiliere psihologica, aflandu-se . de disconfort psihic si fizic cauzata de evenimentul traumatizant prin care aceasta a trecut, avand puternice idei de vinovatie, tristete, tensiune și a regretand profund comiterea faptei.

Instanța a făcut de asemenea și aplicarea prevederilor art. 320 1 alin. 7 C.p.p privind reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3, întrucât inculpata a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat judecarea cauzei în baze probelor administrate în faza de urmărire penală.

Pentru considerentele expuse mai sus instanța, în temeiul art. 178 alin. 2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală, a condamnat pe inculpata I. A. I., fiica lui I. și I., născută la data de 27.04.1991 în Timișoara - T., domiciliată în Timișoara, ./A, jud. T., CNP_ la pedeapsa de 1(un) ani și 4(patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”. În baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod proc. penală, a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 4(patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

În baza art. 33 lit. „b”, 34 lit. „b” Cod penal, retinand savarsirea prezentelor infractiuni in concurs ideal, a contopit pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni închisoare, aplicând inculpatei pedeapsa finală de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare.

În baza art. 71 Cod Penal instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod Penal, constând în dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice si in dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autoritarii de stat.

În prezenta cauză instanța a reținut că natura faptelor săvârșite si ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatei duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a și lit. b din C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice si dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, astfel că urmează sa interzică inculpatului exercițiul acestora pe perioada executării pedepsei. Astfel, se impune ca dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice sa fie interzis având in vedere funcția pedepsei accesorii de scoatere din societate a inculpatului prin interdicția de a participa la viata sociala precum si faptul ca din penitenciar condamnatul nu și-ar putea îndeplini astfel de funcții și nici nu ar putea reprezenta un model de conduită si moralitate pentru cetățeni.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat instanța a reținut faptul ca asemenea activități ce presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică si exercițiul autorității nu ar putea fi exercitate in conformitate cu natura lor, din penitenciar.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei aplicate, având în vedere întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 81 Cod penal, și anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale ale inculpatei, precum și aprecierea instanței că scopul preventiv-educativ și sancționator al pedepsei prevăzut de art. 52 din C.pen poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, instanța, în baza art. 81 C.pen a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 3 (trei) ani și 6 (sase) luni, ce constituie termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen, acest termen fiind apreciat de instanță ca fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatei.

Aprecierea instanței că „scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia” conform disp. prev. la lit.c) alin.1 al art. 81 Cod penal, se întemeiază pe considerente privind împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și pe circumstanțele personale ale inculpatei, astfel cum rezulta si din raportul de ancheta sociala depus in cauza ( f. 94 ), precum si din inscrisurile in circumstantiere depuse la dosar.

În baza art. 359 Cod procedură penală, instanța a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.

Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale instanța, în baza art. 71 alin. 5 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în cauză.

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că S. C. Județean de Urgență Timișoara s-a constituit parte civilă în cauză, potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 pentru suma de 11 550, 3 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat parții civile B. V., depunând in acest sens decontul de cheltuieli efectuate cu spitalizarea victimei ( f. 40).

De asemenea, instanța a reținut că potrivit art. 14, art. 15, art. 24 alin. 2 și C.pr.pen., numita M. M.-L., sotia victimei M. P. s-a constituit parte civila cu suma de 3 800 lei daune materiale si cu suma de 150 000 euro daune morale. M. S.-F. si M. A.-P. in calitate de fii ai victimei M. P. s-au constituit parti civile cu suma de 150 000 euro fiecare ( f. 48-49- dosar instanta ), reprezentand daune morale. De asemenea, numita N. A.-F., sotia victimei N. A.-L. a declarat ca se constituie parte civila cu suma de 4 243 lei cu titlu de daune materiale si cu suma de 150 000 euro daune morale ( f. 48- dosar instanta ). Numitul N. G., tatal victimei N. A.-L., precum si M. L., mama victimei s-au constituit parte civila impotriva invinuitei cu suma de 150 000 euro daune morale fiecare ( f. 48- dosar instanta ).

Partea vatamata B. V. s-a constituit parte civila cu suma de 1 995 lei daune materiale si 100 000 euro cu titlu de daune morale ( f. 48- dosar instanta ).

În baza art. 1357 N.C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

Potrivit literaturii și practicii judiciare în materie, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite în mod cumulativ următoarele condiții: fapta ilicită, prejudiciul produs ca urmare a faptei ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Cu privire la fapta ilicită, așa cum s-a arătat pe parcursul considerentelor, aceasta a constat în conduita inculpatei in trafic, de efectuare a manevrei de depasire in conditii riscante, cu nerespectarea dispozițiilor legale în materia circulației pe drumurile publice reglementată de O.U.G. nr.195/2002.

Instanța a reținut că accidentul de circulatie s-a produs din culpa exclusiva a inculpatei, vinovatia acesteia fiind pe deplin dovedita prin probele administrate in faza de urmarire penala. Desi s-a retinut in aparare ca in producerea accidentului ar trebui retinuta culpa . a victimelor, pasageri pe bancheta din spate, care nu au purtat centura de siguranță, instanța a apreciat ca intre fapta victimelor si urmările produse nu se poate stabili o legatura directa, certa de cauzalitate.

Astfel, atitudinea victimelor de a nu-si pune centura de siguranta, reprezintă o conduita care a favorizat urmarile ce au fost produse prin manevra de depășire a inculpatei, dar nu lipsa cuplarii centurilor de siguranta a condus la producerea decesului celor doua victime si la vatamarea corporala a celei de a treia, in conditiile in care, coliziunea dintre cele doua autovehicule a fost cauzata de neatentia si imprudenta inculpatei prin modul defectuos in care aceasta a inteles sa efectueze manevra de depasire, bruscand volanul spre stanga si pierzand implicit directia masinii cu consecinta fireasca si totodata inevitabila a deraparii.

Instanta a reținut ca o legatura directa de cauzalitate exista doar intre fapta inculpatei, de depasire in conditii riscante, astfel incat conduita acesteia de punere in pericol a sigurantei celorlalti participanti la trafic a fost determinanta in producerea prezentului accident, nepurtarea centurii de catre pasagerii din spate a masinii, reprezentand doar o simpla imprejurare care a condus la rezultatul final, dar fara a avea impact in antecedenta cauzala a accidentului. de catre victime neavand legatura directa de cauzalitate cu impactul dintre autovehicule sau influentand in vreun cauzalitatea accidentului de circulatie.

Instanța a înlăturat totodată susținerea cuprinsa in raportul de expertiza tehnica judiciara efectuat in faza urmăririi penale, in sensul ca rezultatul ar fi fost altul, daca pasagerii ar fi purtat centurile de siguranta, motivat si de faptul ca acestia au fost expulzati din autovehicul si striviti de acesta. Practic partea responsabilă civilmente, societatea de asigurare - prin critica sa - dorește a se da valoare probantă unei ipoteze, prin speculație/presupunere, ceea ce nu poate fi admis. Totodata, instanta a constatat ca, in mare parte, tipul leziunilor suferite de victime sunt similare, si asta in contextul in care, pasagerul din fata dreapta si anumele fratele inculpatei ( desi purtase centura, aspect retinut de catre expert ) suferise si el vatamari corporale. Ceea ce explica deznodamantul mai putin tragic fata de unii participanti la acest accident este data de pozitionarea acestora pe bancheta din spate a autovehicului si implicit de pozitionarea pe directia pe care a actionat mai puternic forta de impact, ca urmare a coliziunii cu autoutilitara din sens opus. Astfel avand in vedere lantul cauzal al faptelor, instanta apreciaza ca elementul nepurtarii centurii de siguranta devine irelevant, din moment ce este logic ca cele mai grave leziuni le-au suferit pasagerii decedati ( cel din mijloc si dreapta ), care s-au aflat pe bancheta pe directia impactului si in proximitatea punctului de contact dintre autoturisme, in vreme ce pasagerul din fata in afara fortei de impact ( fratele inculpatei) si cel din partea dreapta spate, aflat pe directia fortei, dar la o distanta mai mare nn ( B. V. ) au suferit traumatisme mai putin severe, ce au permis supravietuirea.

Aceasta a fost și motivația instanței care, la solicitarea de a se efectua o nouă expertiză în cauză spre a se dovedi aspectele anterior tratate, a apreciat că toate obiectivele necesare instanței pentru soluționarea corectă a cauzei, au fost elucidate de lucrarea efectuată în faza de UP și că respectiva lucrare răspunde tuturor aspectelor solicitate a fi elucidate în respectiva cerere de probatoriu adresată instanței, concluziile acesteia cu privire la dinamica accidentului de circulatie, normele legale incalcate de catre cei implicati in eveniment precum si implicatiile nepurtarii centurii de siguranta in prevenirea rezultatului periculos fiind cât se poate de clare.

Astfel, instanta a concluzionat ca vinovăția inculpatei îmbracă forma culpei exclusive cu prevedere, astfel cum a fost precizat mai sus.

Urmarea imediată constă în decesul numitilor N. A.-L. si M. P., moartea acestora fiind de natură violentă, fapt care reiese din conținuturile rapoartelor medico-legale de necropsie efectuate ( filele 60-61, 84 d.u.p.), precum si in vatamarea corporala a lui B. V., care a avut nevoie de 55 zile de ingrijiri medicale pentru vindecare conform concluziilor raportului de constatare medico-legala si de prima expertiza medico-legala intocmit in cauza ( filele 103-104, 109-110 d.u.p.), astfel fiind dovedit si raportul de cauzalitate intre faptele retinute in sarcina inculpatei si prejudiciul cauzat. Așadar, instanța reține că sunt îndeplinite toate cele patru condiții.

Totodată, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite următoarele condiții: să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Prejudiciul actual, cel care a fost deja produs la data când se pretinde repararea lui, este întotdeauna cert.

Cât privește solicitarea părții civile S. C. Judetean de U. Timisoara, instanța a constatat că partea a făcut dovada despăgubirilor solicitate ( cu decontul de cheltuieli si foaia de observație nr._ anexate la f. 32-40 dosar ), ce nu au fost contestate de către inculpata.

În raport de cele mai sus reținute, instanța a avut în vedere că potrivit prevederilor art. 313 alin.1 din Legea nr. 95/2006 ,,Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată” si in consecință în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin.1 C. proc. pen. rap. la art. 1357 Cod Civil, va obliga pe inculpata la plata sumei de 11 550,3 lei către partea civilă, constituind cheltuielile ocazionate de îngrijirile medicale acordate victimei B. V. în cursul spitalizării si tratamentului medical, constatând că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

Prejudiciul cauzat de fapta ilicită a inculpatei are două componente: o componentă materială și o componentă morală – ce constă în suferințele pricinuite părților civile de respectivul incident. Din situația de fapt mai sus-prezentată a reieșit că, urmarea imediată a faptei inculpatei a constat in decesul lui N. A.-L. si M. P. si vatamarea corporala a lui B. V..

Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civila B. V., care a necesitat pentru vindecare 55 zile de ingrijiri medicale si in contextul pierderii rinichiului drept, instanța a ținut cont si de faptul ca acesta a fost nevoit sa urmeze un tratament îndelung si dupa spitalizare, implicând cheltuieli cu achiziționarea medicamentelor si a altor produse medicale necesare tratamentului vătămărilor, la acestea adaugandu-se si cheltuielile ocazionate de prezentarea sa la IML Timisoara pentru evaluarea consecintelor accidentului rutier. In aceste sens, instanta retine si declaratia martorului Brasoveanu I.( f. 110 dosar instanta ), care arata ca la o luna dupa externare, luna in care fusese imobilizat la pat, B. V. a reusit sa faca in urmatoarele 3 luni doar cativa pasi prin camera, fiindu-i mult redusa capacitatea fizica si necesitand o perioada pentru vindecare.

D. fiind faptul ca la dosarul cauzei, partea civila B. V. a anexat inscrisuri ce dovedesc cheltuielile efectuate ( bonuri fiscale de la farmacii cu medicamentele achizitionate), retete medicale ce atesta necesitatea acestora ( f. 76-78 ), precum si documente fiscale eliberate de IML Timisoara in acest sens ( f. 72-75 ), instanta a constatat ca suma de 1 995 lei cu titlu de daune materiale solicitata de partea civila B. V. intruneste conditiile cumulativ prevazute la art. 1357 NCC, reprezentand un prejudiciu material cert – dovedit si neacoprit inca.

În dovedirea daunelor materiale, partea civilă N. A.-F., sotia victimei N. A.-L., a arătat că a efectuat mai multe cheltuieli ocazionate de inmormantarea sotului sau, in cuantum de 4 243 lei si a atasat mai multe facturi si chitante ( anexate la filele 97-90 din dosarul de urmarire penala ) pentru a face proba acestor cheltuieli.

Instanta a constatat ca fiind dovedite si pretentiile materiale ale partii civile M. M.-L. in calitate de sotie a victimei M. P. in cuantum de 3 800 lei, reprezentand cheltuieli ocazionate de inmormantarea sotului, fata de depunerea facturilor si inscrisurilor-chitante care dovedesc efectuarea respectivelor cheltuieli ( f. 67-74 dosar u. p. ) si in raport cu indeplinirea conditiilor prev. la art. 1357 NCC cu privire la antrenarea raspunderii civile delictuale.

Astfel, așa cum s-a arătat, instanța a luat în considerare cheltuielile dovedite cu documente, cu probe directe, pretins a fi fost efectuate de către părți.

Cu privire la solicitarea părților civile in calitate de soti, parinti, copii ai persoanelor decedate, respectiv persoane vatamate, de obligare a inculpatei alături de asigurătorul de raspundere civila S.C. A. - A.-R. S.A. la plata de daune morale ( f. 25–27 dosar instanță), instanța a reținut următoarele:

Prin săvârșirea infactiunii de ucidere din culpa, acestor părți civile le-au fost produse de către inculpata prejudicii morale constând în suferințele pricinuite de pierderea unor persoane foarte apropiate, in imprejurari tragice.

Cu privire la daunele morale solicitate, instanța a constatat că, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale, obiective de determinare, jurisprudența a jalonat câteva criterii de apreciere:

-criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv,

-criterii referitoare la importanța pentru cel vătămat a valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.

De asemenea, la aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța a avut în vedere legăturile de familie strânse existente cu victimele inainte de deces, vârsta fragedă la care a survenit decesul acestora ( victima N. A.-L. avand in momentul accidentului vârsta de 26 ani ), precum și caracterul violent al morții, de natură a accentua trauma psihică a părților civile in fata unui asemenea deznodamant.

Înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial care definesc personalitatea umană. Prejudiciul moral produs, fiind strâns legat de persoană, a lezat direct și nemijlocit integritatea psihică a părților civile.

De asemenea, toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. În schimb, se poate acorda apropiatilor victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani- de aceea ce trebuie evaluat în realitate este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Astfel, consecințele negative suferite de părțile civile N. A. F., N. G., M. L., M. M. L., M. S. F., M. A. P. in plan psihic și afectiv, prin pierderea sotului, fiului, parintelui sunt extrem de dificil de cuantificat, fiind de netăgăduit suferința provocată de o astfel de pierdere.

Mai mult, valoarea socială lezată este reprezentată de dreptul la viață, valoare fundamentală garantată de art. 21 alin. 1 din Constituția României și protejat prin lege, conform art. 2 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totuși, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii, cum ar fi consecințele negative suferite pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele, măsura în care părțile civile au fost afectate emoțional, având în vedere și vârsta victimelor.

Prin urmare, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, moral include de regulă o doză ridicată de aproximare și subiectivism.

In sustinerea acestora, instanta va tine cont si de depozitia martorilor Miculas C. Nelut ( f. 99 ), G. I. ( f. 101), Olaeriu M. ( f. 102 ), depozitii care reflecta trauma psihica si suferinta constanta incercata de familiile M. si N., care nici pana in prezent nu si-au revenit de pe urma pierderilor celor dragi. Astfel, partea civila M. M., sotia victimei M. P., avand probleme de sanatate ( certificat handicap ) necesita ingrijiri speciale care ii erau asigurate de catre defunctul sot. Aceasta este greu incercata de pierderea sotului, fiindca acesta reprezenta pentru ea sprijinul cel mai puternic, in conditiile in care cei doi fii aveau domicilii separate, unul dintre ei aflandu-se la munca in Austria, iar celalalt casatorit si locuind cu familia in alta parte.

In ceea ce priveste solicitarea fiilor victimei, M. S.-F. si M. A.-P. de acordare a daunelor morale, instanța a constatat consecințele negative suferite de cele două părți civile, în plan psihic și afectiv, prin pierderea tatălui lor, fiind de netăgăduit suferința provocată de o astfel de pierdere si extrem de dificil de cuantificat.

De asemenea, partea civila N. G., in calitate de tata a victimei N. A.-L., astfel cum apare sustinut si prin declaratia martorului in acest sens, nu si-a revenit nici pana in prezent de pe urma pierderii suferite, dupa circa 2 ani de la producerea evenimentului, nemaifiind “acelasi om” ( f. 101 ). Partii civila M. L., in calitate de mama a victimei N. A.-L., precum si sotiei acestuia, N. A.-F., li s-au schimbat radical vietile dupa tragicul eveniment, fiind deosebit de afecatate psihic si suferind o transformare foarte serioasa, in rau. Sotia N. A.-F. face eforturi sustinute de a-si reveni din punct de vedere psihic, fiind inca vizibil afectata de pierderea fulgeratoare, la circa un an de la casatorie, a sotului sau.

Din declaratia martorei Olaeriu reiese ca viata celor doua femei se agraveaza cu trecerea timpului, defunctul fiind singurul lor sprijin. Este de inteles trauma incercata de catre parintii victimei N. A.-L., avandu-se totodata in vedere si varsta sa frageda-26 ani, in conditiile in care ar fi fost natural si anticipabil decesul parintilor inaintea copiilor, si nu invers.

Totodata, partea civila B. V., desi supravietuitor al accidentului, a fost profund afectat fizic, pierzandu-si rinichiul drept, fiind imobilizat la pat o luna dupa externare si necesitand in continuare tratamente si ingrijiri medicale, aspecte care rezulta atat din procesul-verbal de constatare medico-legala, din expertiza medicala de examinare cat si din declaratia martorului Brasoveanu I. (f. 100). Instanta constata ca acesta, desi supravietuitor al accidentului, in conditiile pierderii unui organ, nu va putea fi niciodata considerat ca fiind in totalitate refacut, iar acest aspect este evident si la aproape doi ani de la accident. Instanta are totodata in vedere, ca pe langa suferintele fizice inerente unor astfel de vatamari, intregul regim de viata al persoanei B. V. s-a schimbat radical de pe urma nefericitului accident, iar orice efort fizic sau orice nerespectare a regimului de viata indicat putand duce la consecinte tragice ( pierderea totala a functiilor renale).

Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, instanța a apreciat, în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările produse descrise mai sus, reținând și practica judiciară în domeniu si faptul că suma solicitată de părțile civile cu titlul de daune morale este exagerată și astfel ar deturna, în opinia instanței, rațiunea răspunderii civile delictuale pentru daune morale de la scopul său, transformând-o într-o cale de îmbogățire fără justă cauză.

Instanța a reținut că potrivit poliței RCA ./02/X1/SP nr._ (f. 169), autoturismul condus de inculpata era asigurat valabil cu asigurare de răspundere civilă auto din data de 12.09.2011 până în data de 01.03.2012 la S.C. A.-R. A. S.A., astfel că se va reține răspunderea asigurătorului . SA, alături de inculpata, în limitele contractului de asigurare.

De asemenea, potrivit art. 26 al.1 lit.d din Ordinul C.S.A. nr.14/2011 ( prin care s-a abrogat ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010 ), asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Față de cele mai sus reținute, în temeiul art. 14 și art. 346 al.1 C.pr.pen., raportat la art. 1357 N.C.civ., art. 49 al.1 și art. 50 al.1 din Legea nr.136/1995, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile N. A. F., N. G., M. L., M. M. L., M. S. F., M. A. P. și B. V. și a obligat inculpata alături de asigurător . SA la plata următoarelor sume, pe care le apreciaza ca fiind o reparatie justa si echitabila a prejudiciului incercat de acestea:

- părții civile N. A. F., soția victimei N. A. L., suma de 4243 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate (servicii funerare și medico-legale) și suma de 20 000 Euro, cu titlu de daune morale.

- părții civile N. G., tatăl victimei N. A. L., suma de 5 000 Euro, cu titlu de daune morale.

- părții civile M. L., mama victimei N. A. L., suma de 5 000 Euro, cu titlu de daune morale.

- părții civile M. M. L., soția victimei M. P., suma de 3800 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate (servicii funerare și medico-legale) și suma de 20 000 Euro, cu titlu de daune morale.

- părții civile M. S. F., fiul victimei M. P., suma de 15 000 Euro, cu titlu de daune morale.

- părții civile M. A. P., fiul victimei M. P., suma de 15 000 Euro, cu titlu de daune morale.

- părții civile B. V., suma de 1995 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate (medicale și medico-legale) și suma de 25 000 Euro, cu titlu de daune morale.

În baza art. 193 alin.1 și 6 Cod proc. penală, a luat act că în cauză, părțile civile N. A. F., N. G., M. L., M. M. L., M. S. F., M. A. P. și B. V., nu au solicitat cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 alin.1, Cod procedură penală, a obligat inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 3 500 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul legal, părțile civile: N. A. F., N. G., M. L., M. M. L., M. S. F., M. A. P., B. V., solicitând, pe latura penală, majorarea pedepselor aplicate inculpatei pentru infracțiunile concurente și reindividualizarea executării în sensul dispunerii executării pedepsei principale în regim privativ de libertate iar pe latura civilă acordarea în totalitate a daunelor morale menționate în constituirea de parte civilă.

Recursurile sunt fondate, în parte, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare:

Sub aspectul individualizării pedepselor principale și al regimului de executare al pedepsei rezultante, Curtea apreciază criticile nefondate, pedepsele stabilite (1 an și 4 luni închisoare pentru infracțiunea de ucidere din culpă, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin. 7 Cpp, respectiv 4 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin. 7 Cpp) și pedeapsa principală aplicată în urma contopirii ( 1 an și 6 luni închisoare) fiind apte să conducă la realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal.

În raport de persoana inculpatei (fără antecedente penale, atitudine procesuală sinceră, colaborare cu organele judiciare) și natura infracțiunilor (din culpă), în mod justificat prima instanță s-a orientat spre o formă de individualizare a executării care nu implică privarea efectivă de libertate (suspendarea condiționată).

În ce privește daunele morale, Curtea apreciază că se impune majorarea acestora la un nivel apreciat rezonabil în raport de suferința produsă părților civile prin pierderea unor persoane apropiate, respectiv ca urmare a vătămărilor suferite (cazul părții civile B. V.), după cum urmează: partea civilă N. A. F. – 25.000 euro; partea civilă N. G. – 35.000 euro; partea civilă M. L. – 35.000 euro; partea civilă M. Mărioar L. – 25.000 euro; Partea civilă M. S. F. – 35.000 euro; partea civilă M. A. P. – 35.000 euro; partea civilă B. V. – 35.000 euro.

Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p. se vor admite recursurile declarate de părțile civile N. A. F., N. G., M. L., M. M. L., M. S. F., M. A. P., B. V. împotriva sentinței penale nr. 3007/07.11.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara – secție penală în dosarul nr._ ..

Se va casa parțial sentința recurată, numai sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate părților civile recurente.

Rejudecând în aceste limite, se va majora cuantumul daunelor morale acordate părților civile după cum urmează: N. A. F. – 25.000 Euro; N. G. – 35.000 Euro, M. L. – 35.000 Euro, M. M. L. – 25.000 Euro, M. S. F. – 35.000 Euro, M. A. P. – 35.000 Euro; B. V. – 35.000 Euro.

Va menține în rest sentința recurată.

În baza art. 192 alin. 3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p. admite recursurile declarate de părțile civile N. A. F., N. G., M. L., M. M. L., M. S. F., M. A. P., B. V. împotriva sentinței penale nr. 3007/07.11.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara – secție penală în dosarul nr._ ..

Casează parțial sentința recurată, numai sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate părților civile recurente.

Rejudecând în aceste limite, majorează cuantumul daunelor morale acordate părților civile după cum urmează: N. A. F. – 25.000 Euro; N. G. – 35.000 Euro, M. L. – 35.000 Euro, M. M. L. – 25.000 Euro, M. S. F. – 35.000 Euro, M. A. P. – 35.000 Euro; B. V. – 35.000 Euro.

Menține în rest sentința recurată.

În baza art. 192 alin. 3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 13.01.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

V. SandoviciConstantin CosteaFlavius I.

GREFIER,

C. P.

Red:F.I./19.02.2014

Tehnored: C.P./2 ex/19.02.2014

Primă Instanță:Jud.TImișoara

Jud.S.G.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 10/R

În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p. admite recursurile declarate de părțile civile N. A. F., N. G., M. L., M. M. L., M. S. F., M. A. P., B. V. împotriva sentinței penale nr. 3007/07.11.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara – secție penală în dosarul nr._ ..

Casează parțial sentința recurată, numai sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate părților civile recurente.

Rejudecând în aceste limite, majorează cuantumul daunelor morale acordate părților civile după cum urmează: N. A. F. – 25.000 Euro; N. G. – 35.000 Euro, M. L. – 35.000 Euro, M. M. L. – 25.000 Euro, M. S. F. – 35.000 Euro, M. A. P. – 35.000 Euro; B. V. – 35.000 Euro.

Menține în rest sentința recurată.

În baza art. 192 alin. 3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 13.01.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

V. SandoviciConstantin CosteaFlavius I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 10/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA