Constituire grup infracţional organizat. Art.367 NCP. Încheierea nr. 72/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Încheierea nr. 72/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-08-2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._ operator 2711

ÎNCHEIEREA PENALĂ nr. 72 /CP/CO

Ședința în camera de consiliu din data de 19 august 2014

Instanța constituită din:

Judecător de cameră preliminară: F. M. C. FLORENȚA

Grefier: A. I. C.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror D. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. T. Timișoara.

Pe rol se află judecarea contestațiilor formulate inculpații K. R. și S. P. împotriva încheierii de ședință din 13 august 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 14.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpații S. P. asistat de avocat L. O. C. în substituirea avocatului ales C. C. și K. R. asistat de avocat Bot C..

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța că nu mai sunt alte cereri si acorda cuvântul avocaților pentru susținerea contestației.

Avocatul inculpatului K. R., solicită admiterea contestatei formulate împotriva încheierii penale din 13 august 2014 a Tribunului T. și revocarea măsurii arestului preventiv, iar ca o consecință cercetarea în starea de libertate a inculpatului.

În subsidiar avocat formulează o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate precum cea prev. de art. 204 lit. b si c., arătând în acest sens că raport la caracterul excepțional al măsurii arestului și la faptul că temeiurile care au determinat luarea măsurii nu mai subzistă și nu există temeiuri noi care să conducă la concluzia menținerii acestei măsuri,prelungire măsurii fața de inculpat este injustă.

De asemenea, avocatul că CEDO statuează că starea de normalitate o reprezintă cercetarea în stare de libertate, iar privarea de libertate trebuie să fi temeinic justificată, astfel că avânt în vedere că temeiurile de la luare măsurii nu mai subzistă, iar măsura a fost prelungită în cursul camerei preliminare de 2 ori aceasta apare ca fiind arbitrară în momentul de față.

Avocatul inculpatului solicită instanței să aibă în vedere că inculpatul nu are antecedente penale a recunoscut fapta și a ajutat la identificare altor persoane implicate, a avut o atitudine sincera pe parcursul urmării penale, aspecte care nu au fost avute în vedere de prima instanță la analizarea pericolului concret.

Avocatul critică faptul ca Tribunul T. indică în motivarea încheierii gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului, acesta fiind singurul criteriu prin care analizează pericolul concret al infracțiunii, ceea ce apreciază că nu este injust față de circumstanțele personale ale inculpatului. Totodată avocatul susține că inculpatul a înțeles gravitatea faptelor comise, are sprijinul familiei și a înțeles să înlăture din viața lui anturajul care la adus în această situație. Totodată avocatul susține că există toate garanțiile necesare ca inculpatul se va prezenta în fața instanței până la soluționarea definitivă a cauzei, astfel că lăsarea în libertate nu a va avea niciun fel de repercusiune negativă asupra desfășurării procesului.

În subsidiar avocatul arată că dacă instanța apreciază că față de inculpat se impune a fi luată totuși o măsură preventivă, să aibă în vedere că nu există nici un motiv pentru a fi aplicate o măsură privativă de libertate și inculpatul se angajează să respecte toate măsurile ce instanța i le va impune. avocatul mai subliniază încă o data, faptul ca inculpatul este încă un copil se află la o vârstă fragedă. Avocatul depune și motive scrise.

Pentru inculpatul S. P. avocata solicita admiterea contestației și cercetarea în stare de libertate a inculpatului, deoarece raportat la stadiul în care se află procesul nu mai subzista temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii și nici nu există alte temeiuri noi.

De asemenea avocata solicită instanței să aibă în vedere că în momentul în care se află dosarul, nu se mai poate susține că prin lăsarea în libertate inculpatul s-ar sustrage procesului penal sau ar încerca să influențeze bunul mers al acestuia, întrucât în dosar nu se mai impune a fi administrate alte probe, iar inculpatul nu are antecedente penale. Avocata mai indică faptul dosarul privește mai mulți inculpați, dintre care majoritatea sunt cercetați în stare de libertate deși exista probe împotriva lor, astfel că nu există nici un motiv pentru care inculpatul S. P. să nu beneficieze de același tratament.

Apărătoarea inculpatul mai arată că concubina acestuia este însărcinată, iar cercetarea în stare de arest a inculpatul o afectează, atât pe ea cât ți pe copil. Pentru toate aceste argumente solicită cercetarea în stare de libertate, iar în subsidiar, dacă instanța va aprecia că este necesară aplicarea unei măsuri preventive, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, măsura ce ar fi benefică atât inculpatului cât și familiei sale.

Procurorul pune concluzii de respingere a contestațiilor formulate de inculpați împotriva încheierii Tribunalului T., arătând că încheierea prin care a fost menținută măsura arestului față de inculpați este temeinică și legală, aceasta fiind luată avându-se în vedere gravitatea faptei, caracterul internațional al traficului de droguri prestat de inculpați, circumstanțele comiterii și consecințele faptelor comise.

Inculpatul K. R. arată instanței că nu exista nici un motiv pentru care să se dispună prelungirea arestului, întrucât nu încercă să influențeze în nici un fel procesul penal, a recunoscut fapta, a colaborat cu organele de cercetare, motiv pentru care solicită cercetarea sa în libertate sau sub o măsură mai ușoară precum cea a controlului judiciar sau arestul al domiciliu.

Inculpatul S. P. arată că reținerea lui după cele 3 mandate este abuzivă, întrucât agenții D. nu au făcut nicio percheziție la el acasă sau la locuința tatălui său. Indică că este acuzat în mod greșit de traficuri de droguri deși asupra sa nu au fost găsite droguri. În ceea ce privește acuzația de trafic internațional, susține că este o acuzație mincinoasă, și arată că nu a fost plecat din România anul acesta, ci a fost la Reșița. Mai arată că prietena sa este însărcinată în 8 luni. De asemenea, susține că deși este indicat în rechizitoriu că fiind capul rețelei el nu cunoaște 7 dintre cele 14 persoane menționate acolo.

Totodată, arată instanței că a solicitat să se realizeze o identificare din grup, întrucât nu se poate să conducă o rețea în măsura în care acele persoane nu îl cunosc. Mai arată că declarația prietenei sale ea fost luată abuziv, aceasta fiind luată cu forța de la Spitalul din Reșița pentru a da o declarație, la care nu avut avocat și care a fost redactată de agenții D. și doar semnată de prietena sa.

Inculpatul S. P. susține că este consumator ocazional, dar nu a avut nici o dată nevoie de tratament sau stări de sevraj. În ceea ce privește cantitatea de 2 kg de canabis arată că de la inculpatul K. știa că este cânepă, iar în ceea ce privește încadrările faptelor le apreciază a fi abuzive și solicită să fie judecat după legea penală mai favorabila, aceasta fiind în opinia lui noul Cod penal.

În concluzie, inculpatul solicită să fie judecat în stare de libertate susținând că nu prezintă pericol social.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 13 august 2014 pronunțata în dosarul nr._ 14 Tribunalul T. în baza art. 348 C.p.p., raportat la art. 207 al. 4 și 6 C.p.p., a menținut măsura arestării preventive a inculpaților:

- 1.S. P. - fiul lui Romolus și R., născut la data de 14.07.1983 în Timișoara, cu același domiciliu, . apt.1, jud.T.,cetățean român, studii medii, fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale.

2.K. R. - fiul lui A. și A., născut la data de 20.09.1986 în Timișoara, cu domiciliul în Timișoara, ., ., jud.T., fără ocupație, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale.

urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 11.09.2014.

În baza art. 242 C.p.p., a respins cererile de revocare și înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, formulate de inculpați, prin apărători, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță:

Prin rechizitoriul nr. 175/D/P/2013 din data de 14.07.2014 emis de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. T. Timișoara, înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 15.07.2014 sub număr unic de dosar_ 14, inculpatul S. P. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire în grup infracțional organizat specializat în săvârșirea faptelor de trafic de droguri de risc, trafic internațional de droguri de risc și organizare, conducere și finanțarea faptelor de trafic de droguri de risc, prev.de art.367 al.1 C.p., art. 2 al.1, art.3 al.1 și art.10 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 38 al.1 C.p.

La rândul său, inculpatul K. R. a fost trimis în judecată, prin același rechizitoriu, pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire în grup infracțional organizat specializat în săvârșirea faptelor de trafic de droguri de risc,trafic internațional de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu și comercializării, prev.de art.367 al.1 C.p., art. 2 al.1, art.3 al.1 și art.4 al.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 38 al.1 C.p.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului S. P. că începând din cursul anului 2013 a pus bazele inițierii și constituirii unui grup infracțional organizat format din inculpații K. R., B. A. C., R. P. C., Horicianu P. G.,grup specializat în procurarea unor cantități însemnate de cannabis din Spania pe care le finanța și ulterior le introducea în țară prin intermediul inculpatului K. R..

În sarcina inculpatului K. R. s-a reținut că din cursul anului 2013 a aderat la grupul infracțional organizat constituit de inculpații S. P., Horicianu P. G., R. C. și Burkacu A. C., deținînd rolul de transportator al drogurilor pentru ca în data de 24.05.2014 să se deplaseze în Spania pentru achiziționarea cantității de 2,3 kg.de cannabis cu care a fost surprins în data de 28.05.2014 când a introdus-o în țară, prin transportarea cu autocarul într-un rucsac și deținerea acestei cantități de droguri asupra sa în scopul comercializării și consumului propriu.

Având în vedere că începând cu data sesizării instanței, respectiv 28.04.2014, cauza se află în procedura de cameră preliminară, devin incidente prevederile art. 348 C.p.p. referitoare la verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive dispuse față de inculpați.

S-a indicat în încheierea atacată că în baza prevederilor art. 207 al. 6 C.p.p., în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, urmând ca atunci când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară să dispună prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.

Potrivit dispozițiilor art. 207 al. 4 C.p.p., atunci când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.

Conform art. 207 al. 5 C.p.p., în cazul în care se constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

La data de 17.07.2014 instanța, în conformitate cu prevederile art.207 al.4 C.p.p., a menținut starea de arest a inculpaților, apreciind că măsura preventivă este temeinică și legală. Nici în momentul de față nu se poate tăgădui legalitatea acestei măsuri, măsura arestării preventive fiind proporțională cu gravitatea acuzației adusă inculpaților din prezenta cauză.

În acest sens, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, s-a apreciat că în privința celor doi inculpați subzistă suficiente probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiuni specifice traficului de stupefiante, probe care să convingă un observator independent că persoanele în cauză este posibil să fii comis acele fapte.

Ca atare,judecătorul de cameră preliminară de instanța de fond a considerat că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților, cu atât mai mult cu cât, raportat la natura faptelor comise, la gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților, la modul și circumstanțele în care faptele au fost comise, la antecedentele penale ale inculpaților și la persoana acestora, la consecințele produse, se poate observa faptul că privarea lor de libertate este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În acest sens, prima instanțe a reținut că probele administrate în cursul urmăririi penale au evidențiat că inculpatul S. P. a achiziționat cannabis pentru a-l introduce din Spania pe piața internă, iar cantitatea introdusă este extrem de mare, respectiv câte 2-3 kg la fiecare transport. S-a mai reținut că acesta nu are un loc de muncă în prezent și a săvârșit faptele în mod repetat în ideea de a obține venituri, astfel că cercetarea acestuia în stare de libertate ar putea determina inculpatul să reieie activitatea infracțională tocmai pentru a-și asigura subzistența.

judecătorul de cameră preliminară de la instanța fondul a reținut cu privire la Inculpatul K. R., că acesta a acceptat să transporte această marfă la cererea unei persoane cunoscută ca dealear de droguri - coinculpatul S. P., cunoștea faptul că acestea vor fi introduse pe piața internă, iar cantitatea introdusă este relativ mare. S-a mai reținut că inculpatul este consumator de droguri, care, potrivit susținerilor sale au condus la afecțiuni de natură psihică, care au impus chiar internarea în spital, inclusiv pentru dezintoxicare.

Modalitatea prin care s-a pus în practică realizarea activității infracționale, demonstrează caracterul organizat al săvârșirii faptelor, inculpatul K. R. era contactat o dată sau de două ori pe lună de către numitul S., care îi făcea rezervare la avion, stabilea întâlnirea cu furnizorul de droguri din Spania, îi remitea suma de bani necesară. Acesta achiziționa drogurile și se intorcea în țară cu un autobuz, pentru a evita eventuale controle întâmpinate în situația transportului cu avionul.

Așadar, la aprecierea necesității privării de libertate a inculpaților instanța a luat în considerare amploarea activității desfășurate de aceștia în mod repetat, raportat la numărul mai mare de persoane implicate, la numărul mare de consumatori deserviți de inculpați, precum și cantitățile impresionante de droguri care puteau ajunge pe piața neagră printre consumatori.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 207 al. 4 și 6 C.p.p., judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a menținut starea de arest a inculpaților, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 11.09.2014.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a indicat că aspectele reinvocate de către inculpați în apărare prind așteptarea venirii pe lume a unui copil cu probleme rezultat dintr-o relație de concubinaj a inculpatului S. P., eventualitatea găsirii unui loc de muncă, inexistența antecedentelor penale ori recunoașterea și regretul manifestate de către inculpatul K. R. și internarea în spital, inclusiv pentru dezintoxicare, astfel cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosar în circumstanțiere, urmează a fi avute în vedere cu prilejul judecării pe fond a cauzei.

Întrucât, referitor la cererile de revocare a măsurii preventive, în condițiile în care a constatat că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive subzistă și în prezent și nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii, instanța a respins aceste cereri ca nefondate.

Cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsurile preventive ale controlului judiciar sau arestului la domiciliu, instanța a constatat că cele două măsuri nu sunt suficiente pentru realizarea scopurilor prevăzute de dispozițiile art 202 C.p.p., raportat la persoana inculpaților și la gravitatea faptelor imputate, măsura arestului preventiv fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților, motiv pentru care instanța le-a respins și cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă.

În baza art.275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Împotriva acestora au formulat contestație inculpații K. R. și S. P..

Din analiza încheierii contestate, prin prisma motivelor invocate și analizate din oficiu, potrivit art.4251 alin.4 raportat la art.205 C.p.p., Curtea reține următoarele:

Inculpații K. R. și S. P. au fost trimiși în judecată, alături de alți inculpați, prin rechizitoriul emis de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. T. Timișoara, înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 15.07.2014m sub număr unic de dosar_ 14.

Astfel, inculpatul S. P., a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 367 al.1 C.p., art.2 al.1, art.3 al.1 și art.10 din Leg.143/2000 cu aplicarea art. 38 al.1 C.p., inculpatul K. R., a fost trimis în stare de arest preventiv pentru savârșirea infracțiunilor prev. de art. 367 al.1 C.p., art.3 al.1, art.2 al.1 din Leg.143/2000 și art.4 al.1 din Leg.143/2000, toate cu aplicarea art.38 al.1 C.p.

Prin încheierea care face obiectul prezentei contestații s-a constat că sunt îndeplinite dispozițiile art.223 alin.2 Cod procedură penală.

Din analiza materialului probator, judecătorul de cameră preliminară constată că temeiurile care au determinat luarea și menținea măsurii arestării preventive față de inculpați subzistă și impun în continuare privarea de libertate, cum în mod corect a procedat judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 223 alin 2 rap. la art. 202 C. pr. pen. la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive se impune a se constata că existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii; infracțiunea să fie dintre cele menționate în art. 223 alin. 2 C. pr. pen., măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Astfel, în privința inculpaților K. R. și S. P. există probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunilor pentru care sunt cercetați, respectiv infracțiunilor prev. de art. 367 al.1 C.p., art.2 al.1, art.3 al.1 și art.10 din Leg.143/2000 cu aplicarea art. 38 al.1 C.p., reținută în sarcina inculpatului S. P. și infracțiunilor prev. de art. 367 al.1 C.p., art.3 al.1, art.2 al.1 din Leg.143/2000 și art.4 al.1 din Leg.143/2000, toate cu aplicarea art.38 al.1 C.p. reținute în sarcina inculpatului K. R., probe administrate în cursul urmăririi penale, care au fost luate în considerare pentru trimiterea în judecată a inculpaților, neintervenind elemente noi care să modifice situația de fapt inițială.

Aspectele invocate de inculpatul S. P. în sensul că nu a ieșit din țară în perioada vizată, că la locuința sa nu s-au găsit droguri sau că nu cunoaște șapte persoane din grup, sunt aspecte care nu pot face obiectul analizei în prezenta procedură, ținând de fondul cauzei. În această privință, instanța reține că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Brogan și Murray contra Marea Britanie, faptele care au dat naștere suspiciunii rezonabile privind săvârșirea infracțiunilor nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație, termenul de „suspiciune rezonabilă” presupunând existența unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune.

În cauză sunt îndeplinite și prevederile art.223 alin.2 C. pr. pen., deoarece infracțiunile de trafic de droguri de risc, trafic internațional de droguri de risc și organizare, conducere și finanțarea faptelor de trafic de droguri de risc se regăsesc în enumerarea limitativ prevăzută de lege, infracțiunea inițiere și constituire în grup infracțional organizat specializat este sancționată cu închisoare mai mare de 5 ani.

Curtea de apel apreciază că măsurile preventive sunt proporționale cu gravitatea acuzației aduse inculpaților față de care sunt luate și necesare pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, respectiv înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, analiza acestor criterii făcându-se pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine și a altor împrejurări privitoare la persoana inculpatului.

Astfel, în cauză privarea de libertate a inculpaților K. R. și S. P. este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, pericol care rezultă și din natura și gravitatea faptelor presupus a fi fost comise, (respectiv infracțiunile de inițiere și constituire în grup infracțional organizat specializat în săvârșirea faptelor de trafic de droguri de risc, trafic internațional de droguri de risc și organizare, conducere și finanțarea faptelor de trafic de droguri de risc), din modului și circumstanțele presupuse de comitere a faptelor, și contribuția reținută în sarcina inculpaților. În acest context, instanța reține că inculpatului K. R., i s-a imputat prin actul de sesizare al instanței că din cursul anului 2013 a aderat la grupul infracțional organizat constituit de inculpații S. P., Horicianu P. G., R. C. și Burkacu A. C., deținînd rolul de transportator al drogurilor pentru ca în data de 24.05.2014 să se deplaseze în Spania pentru achiziționarea cantității de 2,3 kg.de cannabis cu care a fost surprins în data de 28.05.2014 când a introdus-o în țară, prin transportarea cu autocarul într-un rucsac și deținerea acestei cantități de droguri asupra sa în scopul comercializării și consumului propriu, iar inculpatului S. P. că începând din cursul anului 2013 a pus bazele inițierii și constituirii unui grup infracțional organizat format din inculpații K. R., B. A. C., R. P. C., Horicianu P. G.,grup specializat în procurarea unor cantități însemnate de cannabis din Spania pe care le finanța și ulterior le introducea în țară prin intermediul inculpatului K. R..

De o importanță aparte este în acest context cantitatea semnificativă de droguri presupus a fi traficată de inculpați, respectiv 2,3 kg canabis, dar și imputatul mod de operare care este unul elaborat, presupunând pregătirea prealabilă minuțioasă, coordonarea unui număr mare de persoane dar și caracterul trasfontalier al imputatelor fapte.

Dată fiind procedura de cameră preliminară în care se află cauza dar și faptul că urmează etapa cercetării judecătorești, există încă temeiuri suficiente pentru izolarea temporară a inculpaților din cadrul comunității, ordinea publică fiind în continuare amenințată, iar buna desfășurare a procesului penal ar fi periclitată în cazul punerii în libertate a inculpaților, chiar dacă inculpatul K. R. a avut o poziție sinceră în faza urmăririi penale.

În cauza J. c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând astfel luarea măsurii arestării preventive cel puțin pentru o anumită durată de timp, iar în cauză genul de infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, respectiv inițiere și constituire în grup infracțional organizat specializat în săvârșirea faptelor de trafic de droguri de risc, trafic internațional de droguri de risc și organizare, conducere și finanțarea faptelor de trafic de droguri de risc justifică menținerea măsurilor preventive.

Timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive până în prezent (3 luni) nu a depășit durata unui termen rezonabil prev. de art.5 par.3 CEDO, apreciat prin prisma criteriilor pe care Curtea Europeană le-a menționat în jurisprudența sa, măsura arestării este proporțională cu gravitatea faptelor și persoana inculpaților, fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Cu privire la situația în care se află alți inculpați, Curtea nu poate efectua o așa numită egalitate de tratament juridic, întrucât situațiile nu sunt identice, pe de o parte, iar pe de altă parte, răspunderea penală este personală.

In acest sens se constata faptul ca, circumstanțele personale ori conduita sinceră manifestată de unii inculpati nu au constituit temeiuri unice ale dispunerii unei măsuri alternative, valorificându-se, cu precădere, elemente ce țin mai degrabă de contribuția lor concretă, de rolul și ponderea acțiunilor lor ilicite în economia grupării.

Aceste elemente au fost evaluate la momentul luării, prelungirii și menținerii măsurii arestării preventive și se mențin și în acest moment, raportat la probele administrate în cursul urmăririi penale, care au fost luate în considerare pentru trimiterea în judecată a inculpaților, neintervenind elemente noi care să modifice situația de fapt inițială.

Față de toate aceste aspecte, elementele ce țin de situația familială a inculpaților, lipsa antecedentelor penale, nu pot fi absolutizate și nu pot prevala față de criteriile deja menționate care conturează un pericol semnificativ pentru ordinea publică, întrucât art. 223 alin 2 teza finală C. pr. pen., enumeră o . criterii care permit constatarea caracterului necesar pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică a privării de libertate, criterii care nu trebuiesc însă a fi întrunite cumulativ, ci analizate în ansamblu de către instanță, în aprecierea caracterului proporțional și necesar al măsurii privative de libertate.

O altă măsură neprivativă de libertate în acest moment nu este justificată pentru realizarea scopului prevăzut de art.202 C.pen., prin prisma elementelor mai sus enunțate, față de procedura camerei preliminare care se desfășoară în prezent, aceasta vizând verificarea legalității sesizării instanței, dar și a probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații K. R. și S. P. împotriva încheierii penale din 13.08.2014 pronunțată de Tribunalul T. secția penală în dosarul nr._ .În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpații să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. (modificat prin OUG nr. 3/2014) rap. la art. 205 C. pr.pen. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpații K. R. și S. P. împotriva încheierii penale din 13.08.2014 pronunțată de Tribunalul T. secția penală în dosarul nr._ .

Menține încheierea atacată.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu, azi, 13.08.2014.

Judecător de cameră preliminară,Grefier,

F. M. C. FlorențaAnamaria I. C.

Red. F.F./20.08.2014

Tehnored. A.C./22.08.2014

Nr. ex. 4

Jud. fond. D. C.

Se comunică

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constituire grup infracţional organizat. Art.367 NCP. Încheierea nr. 72/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA