Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 528/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 528/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-05-2015
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr.528/A
Ședința publică de la 18 mai 2015
Completul constituit din:
Președinte: D. V.
Judecător: F. I.
Grefier: A. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelul declarat de inculpatul P. C. împotriva sentinței penale nr. 17/25.02.2015 pronunțată de J. L. în dosar nr._,
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru inculpatul P. C. lipsă se prezintă apărător din oficiu avocat P. G. A., din cadrul Baroului T., care depune la dosar delegație de asistență juridică obligatorie nr._/15.05.2015; lipsă partea civilă C. A. I..
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
Instanța întreabă părțile dacă au cereri prealabile.
Părțile prezente la dezbateri arată că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra apelului formulat.
Apărătorul din oficiu al inculpatului, avocet P. G. A. solicit în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) CPP admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțată de prima instanță și în rejudecare pronunțarea unei noi hotărârii în care să se reducă pedeapsa pentru fiecare infracțiune, până la minimul prevăzut de lege.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului formulat de inculpat și menținerea hotărârii pronunțată de instant de fond ca fiind temeinică și legală. În motivare arată că prima instanță, la aplicarea art. 38 CP a calculate greșit sporul, aspect care nu impune reducerea pedepsei.
C.
Deliberând asupra cauzei penale, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 17/25.02.2015 pronunțată de J. L. în dosar nr._, în baza art. 396 aliniat 2 Cod de procedură penală, art. 228 aliniat 1 raportat la art. 229 aliniat 2 litera b cu aplicarea art. 38 alineat 1 Cod penal, inculpatul P. C., a fost condamnat la o pedeapsă de:
-2 ( doi ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 396 aliniat 2 Cod de procedură penală, art. 228 aliniat 1 raportat la art. 229 aliniat 1 litera b și aliniat 2 litera b cu aplicarea art. 38 aliniat 1 Cod penal, același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de:
-2 ( doi ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 39 aliniat 1 litera b Cod penal, au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de:
- 2 ( doi ) ani și 4 ( patru ) luni închisoare.
În baza art. 104 aliniat 2 raportat la art. 100 aliniat 6 cod penal, s-a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 228 de zile din pedeapsa de 3 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 74/5.10.2010 în dosar nr._ al Judecătoriei L..
În baza art. 42 aliniat 2 Cod penal, pedeapsa de 2 ani și 4 luni s-a adăugat la pedeapsa revocată de 228 de zile, inculpatul urmând să executare o pedeapsă de:
- 2 ( doi ) ani, 11 ( unsprezece ) luni și 18 ( optsprezece ) zile închisoare.
În baza art. 404 aliniat 4 litera a Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei durata reținerii de 24 de ore care a avut loc din 11 iunie 2014 orele 15:15 și până în data de 12 iunie 2014 orele 15:15.
În baza art. 397 Cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. A.-I. și a fost obligat inculpatul să îi plătească părții civile suma de 400 lei reprezentând contravaloare prejudiciu.
S- a constatat că partea vătămată A. D. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 272 Cod procedură penală s-a dispus virarea din fondurile speciale ale Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați A. a sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu.
În baza art. 274 aliniat 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, onorariul de avocat din oficiu rămânând în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 521/P/2014 al Parchetului de pe lângă J. L., înregistrat pe rolul Judecătoriei L. la data de 25 august 2014, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul P. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.2, lit. b din C.P. și art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.1, lit. b și alin.2, lit.b din C.P, cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că la data de 09.06.2014, la Poliția Orașului L. s-a înregistrat plângerea formulată de persoana vătămată C. A., prin care a reclamat faptul că, la data mai sus menționată, în jurul orei 18:30, o persoană de sex masculin, a pătruns în curtea imobilului, pe poarta care era descuiată, iar de aici, în incinta cabinetului stomatologic de unde a sustras, dintr-o pungă de plastic, suma de 400 lei, solicitând identificarea autorului faptei și luarea măsurilor legale.
La data de 10.06.2014, la Poliția Orașului L. s-a înregistrat plângerea formulată de către persoana vătămată A. D. prin care a reclamat faptul că în noaptea de 09/10.06.2014, în jurul orei 03:40, în timp ce se afla la serviciu la Brutăria din Radna, a surprins un individ ieșind din magazia brutăriei care a încercat să se ascundă după ce a fost văzut și care a motivat că dorește să cumpere pâine. După ce i-a vândut pâinea, persoana vătămată a observat că-i lipsește telefonul mobil, solicitând astfel identificarea autorului faptei și tragerea acestuia la răspundere penală.
În urma investigațiilor efectuate de către organele de poliție a fost identificat autorul faptelor în persoana inculpatului P. C., care cu ocazia audierilor a recunoscut faptele comise, arătând că la data de 09.06.2014, în jurul orei 18:30 a pătruns în incinta cabinetului stomatologic situat pe . L., de unde a sustras suma de 400 lei. De asemenea, acesta a recunoscut că în noaptea de 09/10.06.2014, în jurul orei 03:30 a escaladat gardul de la brutăria P. din Radna, de unde a sustras un telefon mobil marca Samsung, fiind surprins de un angajat al brutăriei căruia i-a motivat că a venit să cumpere pâine.
Telefonul mobil sustras a fost restituit persoanei vătămate, A. D., însă acesta solicită în continuare tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Situația de fapt expusă în rechizitoriu se dovedește cu următoarele mijloace de probă: declarații persoane vătămate f.18-19, 30; procese – verbale de conducere în teren f. 20, 31; planșe foto f. 22-24, 34-36, declarații inculpat f. 50-54; declarații martori f. 63-76.
Faptele inculpatului P. C., așa cum au fost descrise mai susrealizează elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.2, lit. b din C.P. și art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.1, lit. b și alin.2, lit.b din C.P, cu aplic. art.38 alin.1 din C.P.
Prin ordonanța din data de 11.06.2014, organele de cercetare penală au dispus reținerea inculpatului timp de 24 de ore, începând cu data de 11.06.2014, ora 15:15, până la data de 12.06.2014, ora 15:15.
Prin ordonanța din data de 12.06.2014, procurorul a respins propunerea organelor de poliție de prezentare a inculpatului judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei L. în vederea luării măsurii arestării preventive.
Inculpatul P. C. este fiul lui fiul lui D. și D., născut la data de 01.06.1991 în L., jud. A., domiciliat în L., ., nr.570, jud. A., posesor al CI, ., nr._, CNP_7, cetățean român, necăsătorit, studii primare, fără ocupație și fără loc de muncă, fără obligații militare, cunoscut cu antecedente penale care atrag starea de recidivă f.56-57.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor.
Persoana vătămată C. A. I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 400 lei, f. 78.
Persoana vătămată A. D. nu s-a constituit parte civilă în cauză, f. 30.
Prin ordonanța din data de 10.06.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.2, lit. b din C.P., constând în aceea că la data de 09.06.2014, în jurul orei 1830, numitul P. C. a sustras din incinta cabinetului stomatologic, aparținând numitei C. A. suma de 400 lei.
Prin ordonanța din data de 10.06.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.1, lit.b și alin.2, lit. b din C.P., constând în aceea că în noaptea de 09/10.06.2014, în jurul orei 0340, numitul P. C. a sustras din incinta brutăriei din L.- Radna, un telefon mobil marca Samsung, aparținând persoanei vătămate A. D. care se afla în timpul serviciului, valoarea prejudiciului fiind de 200 lei.
Cele două cauze au format obiectul dosarelor cu nr.521/P/2014 și 522/P/2014, care au fost reunite la dosarul cu nr. 521/P/2014, conform ordonanței din data de 11.06.2014.
Prin ordonanța din data de 11.06.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul P. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.2, lit. b din C.P. și art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.1, lit. b și alin.2, lit.b din C.P, cu aplic. art.38 alin.1 din C.P.
Prin ordonanța din data de 30.07.2014 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.2, lit. b din C.P. și art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.1, lit. b și alin.2, lit.b din C.P, cu aplic. art.38 alin.1 din C.P.
Inculpatului P. C. i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 108 și art. 83/art. 83, art. 108, art. 209, alin. (17) și art. 210, alin. (1) și (2) din C. proc. pen. întocmindu-se procesul verbal din data de 11.06.2014, însă nu i-a putut fi adusă la cunoștință calitatea de inculpat, din procesul verbal încheiat de organele de poliție rezultând că acesta este plecat la muncă în străinătate f. 46.
Inculpatului P. C. i-a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de apărătorul din oficiu I. L., conform delegației, f.53.
Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.
De asemenea, s-a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către apărătorul inculpatului și nici din oficiu nu se impun a fi invocate.
În raport cu cele mai sus menționate, în temeiul art. 346 alin. (2) Cod de procedură penală s-a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. 521/P/2014 al Parchetului de pe lângă J. L., fiind respectate dispozițiile art. 328 Cod de procedură penală, a administrării probelor, cu respectarea dispozițiilor art. 114-123 din același cod, precum și actelor de urmărire penală.
Totodată, s-a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul P. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.2, lit. b din C.P. și art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.1, lit. b și alin.2, lit.b din C.P, cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal.
Inculpatul nu s-a prezentat la instanță, dar nici nu a contestat probele administrate în faza de urmărire penală, fiindu-i comunicat rechizitoriul.
Din actele dosarului instanta reține că în data de 9 iunie 2014, în jurul orelor 18:30, inculpatul P. C. a pătruns în incinta cabinetului stomatologic situate pe . unde a sustras suma de 400 lei.
În noaptea de 9/10.06.2014 același inculpat a escaladat gardul de la brutăria P. din Radna de unde a sustras un telefon mobil marca Samsung. Fiind surprins de un angajat al brutăriei a motivate că a venit să cumpere pâine.
Telefonul mobil sustras a fost restituit părții vătămate A. D., dar acesta a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului.
În cazul sumei de 400 lei sustrasă de către inculpat, partea vătămată C. A.-I. s-a constituit parte civilă.
Faptele săvârșite de către inculpat sunt prevăzute de legea penală ca infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 228 aliniat 1 raportat la art. 229 aliniat 2 litera b Cod penal și art. 228 aliniat 1 raportat la art. 229 aliniat 1 litera b și aliniat 2 Cod penal și sunt săvârșite în concursul prevăzut de art. 38 aliniat 1 Cod penal.
Faptele sunt săvârșite cu vinovăție, sunt nejustificate și imputabile inculpatului.
Inculpatul se află în starea de recidivă prevăzută de art. 41 aliniat 1 Cod penal, fiind eliberat condiționat la 18 martie 2014, având un rest de executat de 228 de zile.
Ca urmare a săvârșirii faptelor care fac obiectul prezentului dosar, inculpatul a fost reținut 24 de ore începând cu data de 11 iunie 2014 orele 15:15 și până la data de 12 iunie 2014 orele 15:15.
Față de starea de fapt reținută, de atitudinea inculpatului, prima instanță, în baza art. 396 aliniat 2 Cod de procedură penală, art. 228 aliniat 1 raportat la art. 229 aliniat 2 litera b cu aplicarea art. 38 aliniat 1 Cod penal, a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 396 aliniat 2 Cod de procedură penală, art. 228 aliniat 1 raportat la art. 229 aliniat 1 litera b și aliniat 2 litera b cu aplicarea art. 38 aliniat 1 Cod penal, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 39 aliniat 1 litera b Cod penal, a contopit cele două pedepse aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, urmând să execute o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 104 aliniat 2 raportat la art. 100 aliniat 6 cod penal, a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 228 de zile din pedeapsa de 3 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 74/5.10.2010 în dosar nr._ al Judecătoriei L..
În baza art. 42 aliniat 2 Cod penal, pedeapsa de 2 ani și 4 luni s-a adăugat la pedeapsa revocată de 228 de zile, urmând să executare o pedeapsă de 2 ani, 11 luni și 18 zile închisoare.
În baza art. 404 aliniat 4 litera a Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei durata reținerii de 24 de ore care a avut loc din 11 iunie 2014 orele 15:15 și până în data de 12 iunie 2014 orele 15:15.
În baza art. 397 Cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. A.-I. și a obligat inculpatul să îi plătească părții civile suma de 400 lei reprezentând contravaloare prejudiciu.
S-a constatat că partea vătămată A. D. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 272 Cod procedură penală s-a dispus virarea din fondurile speciale ale Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați A. a sumei de 200 lei reprezentând onorar avocat din oficiu I. L..
În baza art. 274 aliniat 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, onorariul de avocat din oficiu rămânând în sarcina statului.
Împotriva sentinței penale nr. 17 din data 25 februarie 2015 pronunțată de J. L. în dosarul nr._ a formulat apel în termenul legal inculpatul P. C.. Apelul a fost susținut oral la termenul de judecată de apărătorul din oficiu al inculpatului, care a solicitat admiterea apelului în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) CPP, desființarea hotărârii pronunțată de prima instanță și în rejudecare pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se reducă pedeapsa pentru fiecare infracțiune, până la minimul prevăzut de lege.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum și din oficiu, în limitele art. 417 și art. 418 C.pr.pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, C. constată că apelul formulat inculpatul P. Coismin este nefondat, pentru cele ce vor fi expuse în continuare:
C. apreciază că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond în baza unei analize coroborate și obiective a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, faptele au fost comise cu forma de vinovăție cerută de textul de încriminare, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii penale a inculpatului pentru faptele reținute în sarcina sa.
Din probatoriul administrat rezultă că în data de 9 iunie 2014, în jurul orelor 18:30, inculpatul P. C. a pătruns în incinta cabinetului stomatologic situat pe . aparține părții vătămate C. A.-I., de unde a sustras suma de 400 lei.
În noaptea de 9/10.06.2014 același inculpat a escaladat gardul de la brutăria P. din Radna de unde a sustras un telefon mobil marca Samsung ce aparținea părții vătămate A. D..
Telefonul mobil sustras a fost restituit părții vătămate A. D..
În ce privește suma de 400 lei sustrasă de către inculpat, întrucât aceasta nu a fost restituită, partea vătămată C. A.-I. s-a constituit parte civilă.
Faptele inculpatului P. C., așa cum au fost descrise, întrunec elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 rap. la art. 229 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, recunoștere ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
În ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, C. apreciază că prima instanță a făcut o individualizare corectă, ținând cont de dispozițiile art. 74 Cod penal, care arată că stabilirea duratei sau a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului. Astfel, s-a avut în vedere gradul de pericol ridicat al faptelor săvârșite, prin raportare la valorile sociale încălcate prin săvârșirea acestor fapte, împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine sinceră în fața organelor judiciare, dar și antecedentele penale ale acestuia, care anterior a mai fost condamnat pentru săvârșirea altor infracțiuni, faptele din prezenta cauză fiind săvârșite în stare de recudivă postcondamnatorie.
Prin urmare, pedeapsele de câte 2 ani închisoare, contopite potrivit art. 38 și art. 39 lit. b Cod penal, în pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prev. de art. art. 228 rap. la art. 229 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal, este în măsură să asigure atingerea scopului, respectiv reeducarea acestuia și prevenirea comiterii de noi fapte penale.
În continuare, din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a comis faptele ce face obiectul cauzei în termenul de liberare condiționată din pdeasa de 3 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală 74/5.10.2010 pronunțată în dosarul nr._ de J. L..
Prin urmare, în mod corect instanța de fond, în baza art. 104 aliniat 2 raportat la art. 42 alin. 2 cod penal, a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 228 de zile din pedeapsa de 3 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 74/5.10.2010 pronunțată de J. L. în dosarul nr._, pe care l-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 ani, 11 luni și 18 zile închisoare.
Ca atare, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge apelul declarat de inculpatul P. C., împotriva sentinței penale nr. 17 din data 25 februarie 2015 pronunțată de J. L. în dosarul nr._ ca nefondat și va menține sentința atacată.
Va dispune virarea sumei de 200 lei din conturile MJ în contul Baroului T. reprezentând onorariu avocat oficiu.
În baza art.275 alin.2 C. pr.pen., va obliga inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge apelul declarat de inculpatul P. C., împotriva sentinței penale nr. 17 din data 25 februarie 2015 pronunțată de J. L. în dosarul nr._ ca nefondat.
Menține sentința atacată.
Dispune virarea sumei de 200 lei din conturile MJ în contul Baroului T. reprezentând onorariu avocat oficiu.
În baza art. 275 alin. 3 Cpp obligă inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.05.2015.
Președinte Judecător
D. V. F. I.
Grefier
A. S.
Red. D.V./09.06.2015
Tehnored. A.S./22.05.2015/5ex
J. Liopva: I. D.
| ← Constituire grup infracţional organizat. Art.367 NCP.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 936/2010.... → |
|---|








