Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 456/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 456/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-08-2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
DECIZIA nr. 456/CO
Ședința publică din data de 13 august 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. M. C. FLORENȚA
GREFIER: A. I. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror C. M. - U..
Pe rol se află judecarea contestației formulate de condamnatul S. D. sentinței penale nr. 474/LF din 25.06.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul S. D. asistat de avocat din oficiu E. R..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța constată că nu mai sunt alte cereri și acordă cuvântul avocatei din oficiu pentru susținerea contestației.
Avocata din oficiu, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței pronunțate de prima instanță ca fiind netemeinică și nelegale, iar în rejudecare admiterea aplicării legii penale mai favorabile în măsura în care se va aprecia ca îndeplinite condițiile art. 6 Ncp, cu consecința reducerii pedepsei la maximul special prevăzut de legea nouă.
Procurorul solicită respingerea contestației ca nefondată, deoarece sentința pronunțată de prima instanță este temeinică și legală, aceasta în mod corect apreciind că în cauza nu sunt aplicabile prevederile art. 6 Ncp, deoarece pedeapsa aplicată nu depășește maximul prevăzut de legea nouă.
Contestatorul solicită admiterea contestației.
C.,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 474/LF din 25.06.2014 pronunțată în dosarul nr._, T. T. în baza art. 595 C.p.p.,a respins cererea formulată de petentul condamnat S. D. G., fiul lui fiul lui G. și E., născut la data de 27.02.1967, în localitatea Lugoj, jud. T., având CNP_, actualmente deținut în P. Timișoara, privind aplicarea legii penale mai favorabile față de pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 392/19.06.2006 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5745/R/05.10.2006 a Î.C.C.J, ca nefondată.
În baza art.275 al.2 C.p.p., a obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, T. a constatat că:
Prin contestația la executarea pedepsei înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 14.03.2014 sub nr._, condamnatul S. D. G. a solicitat aplicarea disp. art. 595 C.proc.penală, respectiv intervenirea unei legi penale noi, pentru pedeapsa de 15 ani închisoare, aplicată prin s.p nr. 392 din 19.06.2006 a Tribunalului T., definitivă prin d.p. nr. 267/A/09.08.2006 a Curții de A. Timișoara, d.p. nr. 5745/R/05.10.2006 a Î.C.C.J.
La termenul de judecată din data de 03.04.2014, J. Timișoara a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, iar prin s.p. nr. 1416/03.04.2014, a fost admisă excepția invocată, iar în temeiul art. 50 al.1 C.pr.pen., raportat la art. 597 C.pr.pen., a fost declinată competența de soluționare a contestației la executare formulată de petentul condamnat S. D. G., în favoarea Tribunalului T., în considerarea faptului că T. T. este instanța de executare.
În probațiune, J. Timișoara a dispus, din oficiu, atașarea fișei de cazier judiciar a petentului condamnat, a s.p. nr. 392 din 19.06.2006 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin d.p. nr. 5745/R/05.10.2006 a Î.C.C.J. și a MEPÎ nr. 510 din 11.10.2006, emis de către T. T..
Astfel, la data de 11.06.2014, cauza privindu-l pe petentul condamnat S. D. G. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului T., sub același număr de dosar,_ .
Examinând înscrisurile depuse la dosar în sprijinul sesizării, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Prin s.p nr. 392 din 19.06.2006 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin d.p. nr. 5745/R/05.10.2006 a Î.C.C.J., numitul S. D. G. a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare, în baza art. 174 C.p. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
I s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c C.p. din 1969, pe o durată prevăzută de art. 71 C.p. din 1969, ca pedeapsă accesorie.
I s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c C.p. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C.p. din 1969 și art. 350 C.p.p. din 1968, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului, de la data de 01.07.2005, la zi și s-a menținut în continuare starea de arest a inculpatului.
În baza hotărârii de condamnare nr. 392 din 19.06.2006 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin d.p. nr. 5745/R/05.10.2006 a Î.C.C.J. a fost emis MEPÎ nr. 510 din 11.10.2006 de către T. T..
În fapt, s-a reținut că în data de 29.06.2005, numitul S. D. G. a omorât o persoană prin lovituri cu picioarele în repetate rânduri, în zona capului și a gâtului.
Executarea pedepsei a început la data de 01.07.2005, când numitul S. D. G. a fost reținut și apoi arestat preventiv și urmează să expire la data de 30.06.2020.
Potrivit art. 595 C.p.p., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează să se execute, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C.p.
Potrivit dispozițiilor art. 4 C.p., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, iar potrivit art. 6 al. 1 C.p., „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.
Petentului condamnat S. D. G., prin s.p. 392 din 19.06.2006 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin d.p. nr. 5745/R/05.10.2006 a Î.C.C.J., i s-a aplicat o pedeapsă de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C.p. din 1969.
Instanța de fond a reținut că infracțiunea de omor a fost preluată de N.C.p., la art. 188, nepunându-se, astfel, problema dezincriminării conform art. 4 N.C.p., iar limitele de pedeapsă pentru această infracțiune sunt cuprinse între 10 și 20 de ani. Pedeapsa aplicată petentului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, de 15 ani închisoare, nu depășește maximul special la care se poate ajunge potrivit noii reglementări. Așadar, tribunalul a constatat că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 6 al. 1 C.p. cu privire la infracțiunea reținută în sarcina petentului condamnat.
Astfel,s-a aprecit de către prima instață că pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată petentului condamnat nu se impune a fi modificată, urmând ca aceasta să fie executată ca atare.
Potrivit dispozițiilor art. 6 al.6 C.p., dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
Prin hotărârea de condamnare, petentului condamnat i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 64 lit. a, b și c C.p. din 1969, pe o durată de 5 ani pentru infracțiunea de omor reținută în sarcina sa.
Instanța de fond a reținut că legea nouă preia conținutul acestor pedepse complementare, iar cuantumul aplicat nu depășește limita maximă prevăzută de legea nouă, de 5 ani, astfel că nu sunt incidente nici prevederile art.6 al. 6 C.p. Pentru acest motiv, pedeapsa complementară a fost menținută.
Pentru aceste considerente, tribunalul a aprecit că prezenta cerere este nefondată, în privința petentului condamnat S. D. G. nefiind incidente dispozițiile referitoare la legea mai favorabilă (art. 4 și 6 din C.p.).
Astfel, în baza art. 595 C.p.p., tribunalul a respins cererea petentului condamnat privind aplicarea legii penale mai favorabile față de pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. aplicată prin sentința penală nr. 392/19.06.2006 a Tribunalului C. T., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5745/R/05.10.2006 a Î.C.C.J, ca nefondată.
În temeiul art. 275 al. 2 C.p.p., a obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestora a formulat contestație condamnatul S. D..
Analizând contestația formulată de condamnat prin prisma dispozițiilor art. 6 C.pen. și art. 4 din Legea nr. 187/2012, instanța constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 C.pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Se observă astfel că, spre deosebire de situația reglementată de art. 5 C.pen., în situația cauzelor definitiv soluționate, criteriile indicate de art. 6 C.pen. pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi sunt mai reduse, vizând limitele de pedeapsă prevăzute de legile succesive.
Aplicarea art.6 C.pen. implică astfel reducerea sancțiunilor definitiv aplicate la maximul special prevăzut de legea nouă, pentru asigurarea principiului legalității pedepsei aflată în executare, astfel încât să fie înlăturată partea din pedeapsă care depășește maximul special aplicabil sub legea nouă.
Corelativ principiului legalității pedepsei, în cazul aplicării dispozițiilor art. 6 C.pen., se impune și respectarea principiului autorității de lucru judecat a hotărârii definitive de condamnare, motiv pentru care, nu se va face doar analiza pedepselor individual aplicate, ci și a pedepsei rezultante aplicate prin hotărârea definitivă, prin raportare la noile norme care reglementează forma pluralității incidente, întrucât rațiunea dispozițiilor din art. 6 NCP este aceea de a garanta că pedepsele efectiv aplicate sub vechea lege nu depășesc ceea ce s-ar fi putut aplica sub noua lege. Ca atare, nu se realizează o reindividualizare a sancțiuni, ci doar verificarea caracterului legal al sancțiunii aflate în executare.
Cu atât mai mult, în aplicarea art. 6 C.pen. nu se poate proceda la schimbarea încadrării juridice, la reținerea unor circumstanțe atenuante sau la reconsiderarea întrunirii condițiilor pentru condamnare, nici la o redozare a pedepselor, nefiind permisă rejudecarea cauzei, motiv pentru care nu vor fi avute în vedere argumentele condamnatului în acest sens.
De asemenea, considerentele vizând lipsa abaterilor sau buna conduită în timpul executării pedepsei pot fi valorificate cu prilejul altor proceduri, aplicarea legii penale mai favorabile nefiind influențată de aceste împrejurări.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ca a rămas definitivă sub imperiul Codul penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Față de dispozițiile art. 6 C.pen. și art. 4 Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind Codul penal, rezultă că nu are relevanță împrejurarea că persoana în cauză nu a fost condamnat la maximul special prevăzut de legea veche, legea permițând și obligând la reducerea pedepsei la noul maxim special prevăzut de legea nouă. Dispozițiile art. 15 Codul penal din 1969 privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile prin reducerea pedepesei cu o treime nu au mai fost preluate de noul cod penal, dispozițiile menționate ale art. 4 Legea 187/2012 precizând expres acest aspect.
Raportat la aceste considerente, în privința pedepsei de 15 ani închisoare, aplicate prin s.p nr. 392 din 19.06.2006 a Tribunalului T., definitivă prin d.p. nr. 267/A/09.08.2006 a Curții de A. Timișoara, d.p. nr. 5745/R/05.10.2006 a Î.C.C.J., în baza art.174 din Codul penal din 1969 care se regăsește în conținut în infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 C.pen. se constată că nu depășește maximul special prevăzut în Noul Cod penal, respectiv 20 ani și, raportat la principiile anterior enunțate, nu există temei pentru o reducere a acestei pedepse.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul contestatorul S. D. împotriva sentinței penale_/LF/25.06.2014 pronunțată de T. T., Secția penală în dosarul nr_ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală va obliga contestatorul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală (modificat prin OUG nr. 3/2014) respinge ca nefondată contestația formulate de contestatorul S. D. împotriva sentinței penale_/LF/25.06.2014 pronunțată de T. T., Secția penală în dosarul nr_ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Dispune virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.08.2014.
Președinte,
F. M. C. Florențapentru grefier A. I. C.,
aflat în C.O. semnează grefier șef secție penală
A. A.
Red. F.F./08.09.2014
Tehnored. A.C.
Nr. ex. 4
Jud. fond. C. D.
Se comunică
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Verificare măsuri preventive. Art.204 NCPP. Încheierea nr.... → |
|---|
