Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 312/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 312/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-05-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 312/CO
Ședința publică de la 15 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de condamnatul Uhliuc M. N. împotriva sentinței penale nr. 433/19.03.2014 pronunțată de T. A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul, asistat de avocat oficiu O. B..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocatul din oficiu solicită admiterea contestației pentru motivele care vor fi învederate de contestator.
Procurorul solicită respingerea contestației, întrucât pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 183 c.p, în noul cod penal este sancționată cu pedeapsă între 6 și 12 ani, astfel că nu se impune aplicarea legii mai favorabile.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei ca urmare a intervenirii unei legi mai favorabile.
C.
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 433/19.03.2014 pronunțată de T. A. în dosarul nr._, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, rap. la art. 598 alin. 1 lit. d noul Cod procedură penală, s-a respins contestația la executare formulată de condamnatul Uhliuc M. N., privind executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 449/01.10.2010 a Tribunalului T., pronunțată în dosar nr. 1530._, definitivă prin decizia penală nr. 191/A/13.12.2010 a Curții de A. Timișoara și decizia penală nr. 923/09.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2014, condamnatul Uhliuc M. N. a formulat contestație împotriva mandatului în a cărei executare se află, solicitând aplicarea legii penale mai favorabile.
Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, respectiv cererea condamnatului, fișa de evaluare întocmită de Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile din P. A. și copia mandatului de executare a pedepsei, instanța a reținut următoarele:
Condamnatul Uhliuc M. N. se află în P. A., în executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 449/01.10.2010 a Tribunalului T., pronunțată în dosar nr. 1530._, definitivă prin decizia penală nr. 191/A/13.12.2010 a Curții de A. Timișoara și decizia penală nr. 923/09.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În conformitate cu dispozițiile art. 187 noul Cod penal, prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepselor.
Pedeapsa în executarea căreia se află condamnatul Uhliuc M. N., a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracțiune reglementată în prezent de art. 195 noul Cod penal și pedepsită cu închisoarea de la 6 la 12 ani.
În raport de cele de mai sus, s-a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 1 noul Cod penal, întrucât pedeapsa de 10 ani închisoare nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
Împotriva sentinței penale nr. 433/19.03.2014 pronunțată de T. A. în dosarul nr._ a formulat contestație, în termen legal, condamnatul Uhliuc M. N., cauza fiind înregistrată la C. de A. Timișoara la data de 11.04.2014.
Analizând contestația formulată de condamnat prin prisma dispozițiilor art. 6 C.p. actual și art. 4 din Legea nr. 187/2012, instanța constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 6 alin. 1 din C.p. actual: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.” Rațiunea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal este aceea de a garanta respectarea principiului legalității prin înlăturarea părții din pedeapsă care depășește maximul special aplicabil sub legea nouă. Legalitatea pedepsei presupune existența unui suport legal la data aplicării ei și menținerea acestui suport pe durata executării. Ca atare, instanța este abilitată să verifice dacă pedeapsa aflată în executare depășește maximul prevăzut de legea nouă, să înlăture diferența de pedeapsă care nu se mai regăsește în textul în vigoare, operând reducerea la maximul legal. Astfel, nu se realizează o reindividualizare a sancțiuni, ci doar verificare caracterului legal al sancțiunii aflate în executare, iar aspectele care vizează fondul cauzei nu pot fi analizate în această procedură, hotărârea de condamnare dobândind autoritate de lucru judecat. În acest sens, se reține că pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, art. 195 C.p. actual prevede pedeapsa închisorii de la 6 la 12 de ani, iar condamnatului i s-a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare. În speță, pedeapsa principală aplicată condamnatului nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal actual astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 1 C.p. actual. Potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012: „Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Prin urmare, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul Uhliuc M. N. împotriva sentinței penale nr. 433/19.03.2014 pronunțată de T. A. în dosarul nr._ .
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 c.p.p,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul Uhliuc M. N. împotriva sentinței penale nr. 433/19.03.2014 pronunțată de T. A. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.05.2014
Președinte,
A. N.
Grefier,
A. J.
Red. AN/16.05.2014
Tehnored A.J. /2 ex/22.05. 2014
Prima instanță: Trib.A.- M. C.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Verificare măsuri preventive. Art.204 NCPP. Încheierea nr.... → |
|---|
