Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Încheierea nr. 29/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 29/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-04-2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ Operator 2711
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 29/CO/CP
Camera de consiliu de la 16 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier A. B.
Pe rol se află soluționarea contestația formulată de inculpații Ș. E. și Ș. S. D. împotriva încheierii din 17 martie 2014, pronunțată de T. A. – Judecătorul de Cameră preliminară, în dosarul nr._ 13. Judecarea contestației are loc în cameră de consiliu, fără citarea și participarea părților.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
P. încheierea din 17 martie 2014, pronunțată de T. A. – Judecătorul de Cameră preliminară în dosarul nr._ 13 a fost respinsă cererea formulată de inculpații Ș. E. și Ș. S. D. prin avocat Kocsis J. I..
În baza art.345 alin.1 și art. 346 alin.1 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.412/P/2011 al Parchetului de pe lângă T. A. privind pe inculpații: Ș. E., trimis în judecată în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.9 alin.1 lit.b cu aplicarea art. 9 alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, și art.9 alin.1 lit. b cu aplicarea art.9 alin.2 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și Ș. S. D., trimisă în judecată în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin.1 lit.b cu aplicarea art.9 alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal. S-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr.412/P/2011 al Parchetului de pe lângă T. A., înregistrat la instanță la data de 22 octombrie 2013, au fost trimiși în judecată inculpații: Ș. E., trimis în judecată în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.9 alin.1 lit.b cu aplicarea art. 9 alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, și art.9 alin.1 lit. b cu aplicarea art.9 alin.2 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și Ș. S. D., trimisă în judecată în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin.1 lit.b cu aplicarea art.9 alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.
În fapt s-a reținut că, în data de 28.11.2008 învinuiții Ș. E. și B. J. au preluat, în calitate de asociați și administratori, . Impex SRL, schimbând sediul social și denumirea acesteia în .. Activitatea desfășurată în numele societății a fost aceea de comercializare a produselor din carne, mai exact carcase de porc. Marfa era achiziționată din Ungaria și vândută ulterior pe teritoriul României.
În cursul lunii iulie 2011, ca urmare a solicitării, formulate de către organele fiscale române, de informații SCAC primită din Ungaria, societatea a făcut obiectul unei inspecții fiscale efectuate de inspectori din cadrul DGFP A. și ulterior a unui control efectuat de G. F. A., având ca obiectiv clarificarea relațiilor comerciale derulate în perioada 2009-2011 cu furnizorii maghiari (f.28-35 vol.I, 36-46 vol.I., 188-194 vol.I).
S-a constat că în perioada 01.01.2009 – 31.08.2010 . a efectuat achiziții de carne (carcasă de porc) de la doi furnizori din Ungaria: Hizo Mezogazdasagi Kereskedelmi es Szolgaltato Kft și Hajduhus 2000 Kereskedelmi es Szolgaltato Kft (f.3-8 vol.IV) fără a fi evidențiate în totalitate în evidența contabilă și declarate organelor fiscale.
În urma verificărilor făcute în baza rapoartelor VIES privind livrările intracomunitare (f.3-8 vol.IV), a documentelor contabile ale . (f.48-73 vol.VI), a declarațiilor recapitulative, a deconturilor de TVA și a declarațiilor informative depuse de societatea verificată la organul fiscal teritorial (f.87-390 vol.II, 9-17, 20-101 vol.IV), precum și în baza documentelor transmise de către autoritățile maghiare (facturi, avize) (f.217-284 vol.III, f.78-90 vol. VI), s-a constat că în perioada 01.01._09 . a achiziționat marfă în valoare totală de 3.804.932 lei, din care au fost declarate achiziții în valoare de 1.394.645 lei, rezultând o diferență de 2.410.287 lei ce reprezintă achiziții neînregistrate în evidența contabilă și de gestiune și neraportată organului fiscal teritorial.
De asemenea, în perioada 01.01._10 . a achiziționat marfă în valoare totală 2.968.754 lei, din care au fost declarate achiziții în valoare de 131.418 lei, rezultând o diferență de 2.837.336 lei ce reprezintă achiziții neînregistrate în evidența contabilă și de gestiune și neraportată organului fiscal teritorial.
Întreaga cantitate de marfă achiziționată din Ungaria se încadrează, conform prevederilor Codului fiscal, în regimul de achiziție intracomunitară, respectiv achiziție fără plata TVA, aceasta urmând să fie plătită la comercializarea pe teritoriul României. Astfel că, mărfurile cumpărate de la partenerii maghiari de către ., în perioada 01.01.2009 – 31.08.2010, neînregistrate în evidența contabilă proprie și nedeclarate la organul fiscal, în valoare totală, fără TVA, de 5.247.623 lei, au fost introduse ilicit în circuitul comercial, respectiv comercializate pe piața neagră, fără ca veniturile realizate să fie evidențiate în actele contabile și declarate organelor fiscale, în scopul de a se sustrage de la plata TVA și a impozitului pe profit.
Învinuitul Ș. E., prin activitatea desfășurată în numele ., a prejudiciat bugetul de stat, în perioada sus menționată, cu suma totală de 1.876.977 lei, reprezentând TVA în valoare de 1.037.357 lei și impozit pe profit în valoare de 839.620 lei.
Întreaga activitate de administrare și reprezentare a societății E. C. SRL a fost efectuată de către învinuitul Ș. E., așa cum rezultă din declarațiile martorilor (f.76, 119, 122, 139 vol.III, 96-97, 269 vol.VI), din raportul de inspecție fiscală (f.36-46 vol.I) și din declarațiile învinuitului B. J. (f.106-112, 120-126, 267-268 vol.VI). Participarea învinuitului B. J. la activitatea societății s-a limitat la relațiile cu partenerii maghiari, ocupându-se doar de achizițiile de marfă de la aceștia. Învinuitul a venit în România doar de câteva ori, fără a avea sau a solicita accesul la contabilitatea societății și fără a se interesa de modalitatea de înregistrare a vânzărilor din România și de actele întocmite aici, acesta necunoscând limba română. Învinuitul știa că evidența contabilă este condusă de două persoane, care i-au fost prezentate de către învinuitul Ș. E. și care erau contabilii firmei E. C. SRL. Din raportul de inspecție fiscală (f.36-46 vol.I.) rezultă că învinuitul Ș. E. a fost numit ca persoană responsabilă privind alocarea și gestionarea numerelor aferente facturilor emise pentru anul 2010 (pentru anul 2009 omițându-se a se emite o asemenea decizie) și tot acesta asigură administrarea activității contribuabilului și reprezintă societatea pe durata inspecției fiscale.
Începând cu luna septembrie 2010 aceeași activitate de achiziționare a produselor din carne din Ungaria, de la aceiași furnizori, și vânzarea acestora pe teritoriul României, a fost continuată în numele altei societăți, și anume .. Societatea a fost înființată la data de 28.05.2010, având ca asociați și administratori pe învinuita Ș. S. D. și B. Janosne, mama învinuitului B. J.. În realitate, activitatea de administrare și reprezentare a firmei a fost desfășurată efectiv de către învinuitul Ș. E., în calitate de administrator de fapt și de către învinuita Ș. S. D., în calitate de administrator de drept. Și în cazul acestei societăți, rolul învinuitului B. J. era acela de a asigura legătura cu furnizorii maghiari, fără a avea nici o implicare în administrarea firmei.
În cursul lunii iunie 2011 și decembrie 2012 . a făcut obiectul unor verificări efectuate de către G. F. A., având ca obiectiv modul de evidențiere în contabilitate a operațiunilor comerciale desfășurate în perioada 2010-2011(f.125-130 vol.II, 131-135 vol.II, 138-145 vol.II).
Verificările făcute în baza rapoartelor VIES privind livrările intracomunitare (f.106-108 vol.IV), a documentelor contabile ale . (f. 24-47 vol.VI), a declarațiilor recapitulative, a deconturilor de TVA și a declarațiilor informative depuse de societatea verificată la organul fiscal teritorial (f.164-175, 179-182, 193-237, 265-272, 277-279 vol.II, 109-114, 117- 146 vol.IV), precum și în baza documentelor transmise de către autoritățile maghiare (f.217-284 vol.III, f.78-90 vol. VI), au relevat faptul că, în perioada septembrie 2010 – iunie 2011, . a efectuat achiziții de carne (carcasă de porc) de la furnizorul maghiar Hajduhus 2000 Kereskedelmi es Szolgaltato Kft, fără ca tranzacțiile să fie evidențiate în totalitate în evidența contabilă și declarate organelor fiscale.
Astfel, în perioada septembrie 2010 – decembrie 2010 . a achiziționat marfă în valoare totală de 1.662.000 lei, din care au fost declarate achiziții în valoare de 215.100 lei, rezultând o diferență de 1.446.900 lei ce reprezintă achiziții neînregistrate în evidența contabilă și de gestiune și neraportată organului fiscal teritorial.
În perioada ianuarie 2011 – iunie 2011 . a achiziționat marfă în valoare totală de 1.840.950 lei, din care au fost declarate achiziții în valoare de 236.447 lei, rezultând o diferență de 1.604.503 lei ce reprezintă achiziții neînregistrate în evidența contabilă și de gestiune și neraportată organului fiscal teritorial.
Conform prevederilor Codului fiscal, pentru întreaga cantitate de marfă care a fost achiziționată din Ungaria în regim de achiziție intracomunitară, respectiv fără plata TVA, această taxă urmează să fie plătită în urma comercializării bunurilor pe teritoriul României. Astfel că, mărfurile achiziționate de la partenerii maghiari de către ., în perioada septembrie 2010 – iunie 2011, neînregistrate în evidența contabilă proprie și nedeclarate la organul fiscal, în valoare totală, fără TVA, de 3.050.903 lei, au fost introduse ilicit în circuitul comercial, respectiv comercializate pe piața neagră, fără a evidenția în actele contabile veniturile realizate tocmai pentru a evita impozitarea acestora și plata TVA aferentă. Învinuiții Ș. E. și Ș. S. D., prin activitatea desfășurată, în calitate de administratori de fapt și de drept, în numele ., au prejudiciat bugetul de stat, în perioada sus menționată, cu suma totală de 1.214.180 lei, reprezentând TVA în valoare de 732.217 lei și impozit pe profit în valoare de 481.963 lei.
Pentru calcularea impozitului pe profit s-a ținut seama, la stabilirea bazei de impozitare, de pierderile declarate de societate, înregistrate în debitul contului 121. De asemenea, au fost avute în vedere dispozițiile art. 19 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal precum și Normele metodologice privind calcului profitului impozabil.
P. cererea înregistrată la instanță la data de 3 martie 2014, inculpații Ș. E. și Ș. S. D. au solicitat restituirea cauzei la P. de pe lângă T. A. in vederea refacerii urmăririi penale, întrucât rechizitoriul nu este regular întocmit, iar aceasta neregularitate atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecații conform art.346 alin.3 lit.a) C.p.p. (participanți, prejudiciu, stare de fapta reală)
În motivarea cererii s-a arătat că în dosarul nr.412/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalului A., inculpații, alături de B. I. au fost cercetați pentru infracțiunea de evaziune fiscala prev. de art.9 alin.1 lit.b) cu aplicarea art.9 alin.2 Legea 241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod pen., constând în omisiunea, în tot sau în parte a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunile comerciale efectuate sau a veniturilor realizate având ca urmare prejudicii aduse bugetului de stat astfel:
Inculpatul Ș. E. administrator la S.C. E. C. S.R.L. în sumă totală de 1.876.977 lei din care TVA suma de 1.037.357 și impozit pe profit în valoare de 839.620 lei;
Inculpații Ș. E. și Ș. S. D. în calitate de administratori de fapt și de drept la S.C. S. C. S.R.L. în sumă totală de 1.214.180 lei din care TVA suma de 732.217 lei și impozit pe profit în sumă de 481.963 lei;
Învinuitul B. I. ca și coautor - administrator de drept și de fapt la ambele societăți a fost cercetat în calitate de învinuit.
P. referatul de terminare a urmăririi penale, organele de cercetare penală: -au constatat că prejudiciul adus bugetului de stat în cazul S.C. E. C. este TVA în sumă de 1.130.010 lei, iar în cazul S.C. S. C. S.R.L. în sumă de 732.217 lei; și au propus trimiterea în judecată atât a inculpaților, cât și a lui B. I..
P. rechizitoriul întocmit în cauză, procurorul a dispus două măsuri nejustificate probator: respectiv a reținut ca prejudiciu suplimentar în cazul S.C. E. C. S.R.L. suma de 839.620 lei cu titlu de impozit pe profit și în cazul S.C. S. C. S.R.L. impozit pe profit în sumă de 732.217 lei, deși pentru impozitul pe profit nu s-au efectuat cercetări, iar organele de cercetare penală au menționat că nu se poate stabili valoarea impozitului pe profit sustras, din moment ce nu s-a dovedit prețul la care s-a vândut marfa și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B. I., cu motivarea că fapta nu a fost comisă de acesta.
S-a considerat de către inculpați că soluția este nefondată, cât timp B. I. a fost administratorul de drept al S.C. E. C. S.R.L. și administrator de fapt al S.C. S. C. S.R.L., unde asociat de drept era mama sa, B. IANOSNE, iar toate documentele privind importul de carne din Ungaria (facturi, CMR, chitanțe de plăți, avize de expediție) au fost completate și semnate de aceasta în Ungaria, atestând prin aceasta primirea mărfurilor în numele celor două societăți.
Au mai arătat că s-a reținut prin rechizitoriu că întreaga cantitate de mărfuri importată din Ungaria, evidențiată în evidențele VIES, ar fi intrat în România și doar parțial a fost înregistrată în evidențele celor două societăți, iar restul a fost comercializat la negru în Reșita și A., de către inculpați. Proba esențială în favoarea acestei concluzii este CMR, act care face dovada transportului intracomunitar, care însă era semnat în Ungaria de B. I. și care nu poate face dovada livrării mărfurilor în România, însă verificările efectuate la unitățile din A. și Reșița nu au confirmat ca inculpații să fi valorificat fără forme legale cantitățile de carne la aceste societăți comerciale. Toate persoanele care au fost cercetate pentru că ar fi primit mărfuri fără forme legale de la societățile inculpaților au fost scoase de sub urmărire penală de către P. de pe lângă T. C. - S., faptele neconfirmându-se. În esență nu s-a făcut dovada certă ca diferența de mărfuri neînregistrată în contabilitatea societăților ar fi fost introdusă în România și nici faptul că inculpații ar fi comercializat la negru această marfă.
Mai mult, inculpata Ș. S. D., deși avea calitatea de administrator de drept al S.C. S. C. S.R.L., în fapt nu a exercitat nici o operațiune de comerț cu carne, din nici o probă a cauzei nerezultând vreo participare a sa la comiterea faptelor. Simplul fapt că a fost administrator de drept la o societate, nu justifică vinovăția. S-a precizat că la S.C. S. C. S.R.L. era asociată și administrator de drept B. IANOSNE, față de care nu s-a efectuat nici un act de cercetare penală, deși existau indicii privind implicarea acesteia în activitatea societății și a importurilor de carne.
Obiectivul principal al acțiunii ambelor societăți era importul de carne din Ungaria și desfacerea acestor mărfuri la unități comerciale în România.
Numitul B. I., cetățean maghiar, s-a ocupat de încheierea contractelor, primirea mărfurilor, prelucrarea în abatorul propriu, întocmirea documentelor de transport (CMR, avize de expediție), livrarea mărfurilor cu mijloace de transport proprii și efectuarea de plăți, în numerar, în Ungaria în conturi bancare indicate de către exportator.
În aceste condiții, nefăcându-se dovada certă că mărfurile importate ar fi fost desfăcute în România, evident trebuiau efectuate verificări în Ungaria pentru a se stabili corectitudinea operațiunilor efectuate de B. I. (contractare, primire mărfuri, expediere, plăți către furnizori).
Deși se susține în rechizitor că mărfurile importate integral au fost aduse în România, cu mijloace de transport proprii ale lui B. I., nu există foi de parcurs, licența de transport, nu există confirmare de primire a mărfii de către inculpați. Cel care a semnat CMR de primire a mărfii a fost B. I. în Ungaria și el avea responsabilitatea predării mărfii sub semnătura către inculpați și de depunere a documentelor de livrare la contabilitatea societăților.
Din contră, toate CMR-urile, avizele de expediție facturile au fost semnate în Ungaria de către B. lanos, care declarând că a venit rar în România, indirect a recunoscut că a preluat mărfurile în Ungaria, dar nu poate dovedi livrarea în România.
Conform art.197 cu trimitere la art.75,76,77 alin. 1 și 79 din Legea societăților comerciale, nr.30/1990 cu modificări, B. lanos în calitate de administrator de drept al S.C. E. C. S.R.L. și de fapt al S.C. S. C. S.R.L. reprezintă societatea și are răspunderea gestiunii patrimoniului societăților.
În aceste calități, el sau mama lui, semnând în Ungaria pe CMR de primire a mărfurilor, conform convenției CMR, se atesta primirea mărfurilor la destinație în România, ceea ce nu corespunde realității.
Apoi, ulterior semnării CMR-urilor și documentelor de însoțire a mărfurilor importate, el personal avea obligația predării acestor documente la contabilitatea societății, ceea ce nu a făcut.
Declarațiile acestuia că a predat documentele șoferului, angajat al său, pentru a fi transportate în România, nu sunt credibile, din moment ce și șoferul în cauză, martorul C. A., era interesat a susține că a transportat marfa și documentele în România, în caz contrar el putând fi acuzat de complicitate la evaziunea fiscala comisa de B. I. în Ungaria.
Inculpații au mai susținut că în cauză, în faza de urmărire penală s-au încălcat prevederile art. 100 Cod procedură penală privind administrarea probelor, conform cărora organele de urmărire penala au obligația de a administra probe, la cerere sau din oficiu atât în acuzare cât și în apărarea inculpatului.
Deși în faza de urmărire penală și la prezentarea de material au solicitat probe, reaudieri de martori, verificări în Ungaria, privind achiziția de mărfuri, expertiza contabilă pentru stabilirea prejudiciului, verificarea cine a semnat CMR, toate aceste probe au fost respinse de către procuror. Măsura respingerii probelor nu a fost comunicată inculpaților, astfel că au fost împiedicați a exercita plângere împotriva acestor măsuri în fața prim - procurorului, conform art.278 Cod procedură penală anterior, evident fiind încălcat dreptul lor la apărare prev. de art.10 Cod procedură penală și desigur dreptul la un proces echitabil.
S-a mai arătat și faptul că, procurorul după ce, fără probe certe și indubitabile de nevinovăție, a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de B. I., i-a conferit acestuia și calitatea de martor al acuzării.
Deși era îndoiala rezonabilă privind capacitatea acestuia de a relata conștient fapte și împrejurări conforme cu realitatea, cu încălcarea disp. art.115 alin.2 Cod procedură penală nou, acuzarea a conferit acestuia calitatea de martor, dezinteresat, capabil a proba realitatea faptelor.
Identică este situația martorului C. A. angajat al lui B. I., plătit și influențat de acesta, să-i confirme susținerile. Evident și acest martor este interesat în cauză, deoarece dacă susținea că mărfurile nu au fost intrate în România în totalitate se autoinculpa ca și complice al lui B. I. pentru evaziune fiscală comisă în Ungaria.
Ori, întreaga acuzare se bazează pe constatările organelor fiscale, a căror exactitate nu a putut fi verificată de un expert independent, așa cum prevăd directivele CEDO și declarațiile așa zișilor martori B. I. și C. A., ambele persoane interesate în cauză.
Deși au susținut în fața procurorului că toate CMR-urile privind importurile în cauză, poarta semnătura lui B. I. sau a mamei sale B. IANOSNE - administrator de drept al S.C. S. C. S.R.L. și prin aceste semnături se atestă primirea mărfurilor în România, prin aplicarea ștampilei societăților primitoare, procurorul a ignorat aceste susțineri, nu a verificat realitatea susținerilor și nici nu a depus la dosar CMR-urile, în cauză.
S-a mai arătat că s-au încălcat disp. art.115 alin.3 Cod procedură penală deoarece procurorul nu a efectuat verificări privind realitatea susținerilor celor doi martori ai acuzării, pentru a putea trage concluzii pertinente privind vinovăția subsemnaților. S-a menționat că, reprezentantul unui furnizor din Ungaria, Hizo Mezogazdasagi Kereskedelmi es Szolgaltato KFT, în declarația dată a precizat că a livrat toate cantitățile de marfă către B. I. și nu către societățile din România.
Conform Legii contabilității, administratorii și asociații, întocmesc și respectiv aprobă rezultatele financiare ale societăților (balanțe, bilanțuri, etc.) ori B. I. a fost administrator și asociat al S.C. E. C. S.R.L. și administrator de fapt la S.C. S. C. S.R.L. unde asociat și administrator era mama lui.
În aceste condiții, era absurd a se susține ca B. I., care personal trimitea mărfurile în România, nu a cunoscut ce cantități de mărfuri se înregistrează efectiv în evidențele contabile. De asemenea, B. Ianosne, contabilă de meserie, semnând rezultatele financiare ale S.C. S. C. S.R.L., trebuia și putea sesiza unele diferențe între cantitățile livrate și înregistrate în contabilitate.
B. I. a recunoscut că a plătit personal prețul mărfurilor livrate de furnizori, în numerar, la banca în Ungaria, sume primite de la șoferul său, C. A., ori în această calitate putea constata diferențele între cantitățile importate și plătite.
În ce privește pe inculpata Ș. S. D., s-a arătat că aceasta a fost trimisă în judecată doar pentru simplul fapt că a fost administrator de drept al S.C. S. C. S.R.L., fără nici o probă care să confirme vinovăția.
Inexplicabil, la aceeași societate era asociată și administrator B. Ianosne, aceasta a semnat documentele de import (CMR, avize, fcturi, etc.) însă nu a fost cercetată în cauză și nici măcar audiată, încălcându-se prevederile art.5 Cod procedură penală privind obligația aflării adevărului.
De asemenea, trebuie sancționat refuzul nejustificat al administrării probelor propuse în apărare de către organele de cercetare penala, singura sancțiune fiind aceea a restituirii cauzei la P. de pe lângă T. A..
În cauză s-a depus o expertiză contabilă extrajudiciară care concluzionează starea de fapt corectă în cauză și stabilește un cu totul alt prejudiciu produs bugetului de stat și indică comiterea faptei de către B. I. la eventuala evaziune fiscală în România.
De asemenea, s-au depus la dosar documente din care rezultă că și în Ungaria legat de exporturile de carne făcute de HAIDUHUS KFT se fac verificări, existând suspiciune de evaziune fiscală, nevalorificate de către organul de urmărire penală.
S-a mai arătat și faptul că împotriva soluției procurorului privind scoaterea de sub urmărire penală a lui B. I. s-a depus plângere la primul procuror și apoi în instanță, însă ambele plângeri au fost respinse.
Parchetul de pe lângă T. A. prin adresa înregistrată la instanță la data de 13 martie 2014, a comunicat răspunsul scris la excepția de neregularitate a actului de sesizare, solicitând respingerea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 344 alin.4 Cod procedură penală.
În motivare s-au susținut următoarele:
1. - din examinarea și lecturarea actului de sesizare a instanței și de trimitere a inculpaților in judecată, se poate constata că infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea inculpaților în judecată este descrisă în starea de fapt, astfel că obiectul judecății cauzei este fixat, aspect care din punctul nostru de vedere nu ridică discuții, dispozițiile art. 371 C.pr.pen. (respectiv art. 317 din vechiul Cod de procedură penală) fiind avute în vedere de către procuror la întocmirea rechizitoriului. Astfel, procurorul a procedat la descrierea activității desfășurate de inculpați, a perioadei și a societăților în numele cărora aceștia au lucrat, a urmărilor socialmente periculoase ale acestor activități - cauzarea unui prejudiciu in dauna bugetului de stat, care constituie latura obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 pentru care s-a pus in mișcare acțiunea penală, cât și a scopului special pentru care inculpații au procedat astfel, și anume sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale de plată către bugetul de stat a sumelor reprezentând TVA și impozit pe profit pe care orice contribuabil societate comercială are obligația de a le declara și achita bugetului de stat în urma activității comerciale desfășurate, care constituie latura subiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală pentru care inculpații au fost trimiși în judecată. Potrivit disp. art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 constituie infracțiunea de evaziune fiscală „omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte. documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate". în rechizitoriu au fost indicate operațiunile comerciale efectuate, veniturile realizate care nu au fost înregistrate în evidența contabilă a societăților și nu au fost declarate la organul fiscale teritorial, modalitatea in care au fost acestea obținute și sustrase, probele pe care se întemeiază acuzarea cu trimitere la volumele și filele unde se regăsesc căt și persoanele care au desfășurat aceste activități cu vinovăție, astfel că obiectul judecății cauzei este delimitat.
2.- dispoziția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului B. J. s-a apreciat nu poate face obiectul procedurii în camera preliminară câtă vreme soluția de neurmărire a fost atacată cu plângere împotriva soluției potrivit normelor de procedură penală in vigoare la data respectivă și aceasta a fost supusă controlului unei instanțe de judecată.
3.- obiecțiunile ridicate de inculpați la punctele 3 - 5, 8 și 9 vizând interpretarea materialului probator sau necesitatea administrării în mod suplimentar a unor probe urmează a face obiectul cercetării judecătorești și a dezbaterilor, disp. art. 374 alin. 9 Cod procedură penală dând dreptul procurorului, persoanei vătămate și părților de a cere administrarea de probe și în cursul cercetării judecătorești.
4.- referitor la respingerea de către procuror a unor cereri de probațiune, apreciem că prin aceasta nu au fost încălcate disp. art. 100 Cod procedură penală câtă vreme legea procesual penală, atât cea actuală cât și cea anterioară, consacră dreptul procurorului de a respinge o cerere de probațiune pe care nu o apreciază ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
5.- cât privește capacitatea numitului B. J. de a fi martor, apreciem că disp. art. 115 alin. 2 Cod procedură penală au în vedere alte situații în care o persoană nu este capabilă de a depune mărturie întrucât în cuprinsul acestui text de lege se face referire la relatarea conștientă de către o persoană de fapte și împrejurări de fapt conforme cu realitatea, ceea ce în speță nu este cazul. Credibilitatea unui martor urmează a fi avută în vedere cu ocazia aprecierii probelor de către instanța de judecată potrivit disp. art. 103 Cod procedură penală.
Judecătorul de Cameră Preliminară de la T. A., procedând la examinarea cererii cu privire la constatarea neregularității rechizitoriului, a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr.255/2013, actele de procedură îndeplinite înainte de . Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege. La alin.2 al acestui text s-a stabilit că nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de . legii noi poate fi invocată numai în condițiile Codului de procedură penală.
În raport de aceste dispoziții legale, procedând la examinarea cererii, s-a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 342 Noul Cod procedură penală, obiectul procedurii în Camera Preliminară, îl constituie, printre altele, verificarea legalității sesizării instanței. Articolul 346 alin.3 lit.a Noul Cod Procedură Penală stabilește că, judecătorul de Cameră Preliminară, restituie cauza la parchet dacă rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut de lege, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății.
Potrivit art.371 Noul Cod Procedură Penală (art.317 Cod procedură Penală) judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare al instanței. Actul de sesizare al instanței este reglementat de art. 329 Noul Cod Procedură Penală (art.264 Cod Procedură Penală) și acesta este rechizitoriul al cărui conținut este stabilit prin art. 328 Noul Cod Procedură Penală(art.263 Cod procedură penală), urmând a fi verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către prim procurorul parchetului.
Verificarea regularității sesizării instanței are în vedere analizarea rechizitoriului din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege iar nu controlul tuturor actelor de urmărire penală. Dacă urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența unei infracțiuni, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora în vedere fundamentării necesității trimiterii/netrimiterii în judecată, faza de judecată, are drept scop, fundamentarea condamnării/achitării, anticipată de administrarea probelor necesare soluționării cauzei penale (prin readministrarea probelor din prima fază, dacă se apreciază necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, și administrarea altora noi).P. urmare, cu ocazia verificării instanței, judecătorul de Cameră Preliminară cenzurează regularitatea actului de sesizare, veghind ca acesta să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, celelalte aspecte ce țin de fondul cauzei putând fi cenzurate pe parcursul cercetării judecătorești.
Procedând la verificarea actului de sesizare al instanței prin prisma dispozițiilor legale susmenționate, Judecătorul de Cameră Preliminară de la T. A. a constatat că acesta cuprinde elemente de identificare a datei emiterii, denumirea organului emitent și a persoanei semnatare, descrierea faptelor ce fac obiectul urmăririi penale, fapte ce sunt dezvoltate în materialitatea lor, în funcție de persoanele inculpaților și respectiv părțile vătămate. De asemenea, rechizitoriul menționează încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, descrierea detaliată a mijloacelor de probă pe care se sprijină acuzațiile, datele privind persoanele celor 2 inculpați, dispoziția expresă de trimitere în judecată a inculpaților Ș. E. și Ș. S. D., aspecte legate de latura civilă a cauzei.
Rechizitoriul nr. 412/P/2011 al Parchetului de pe lângă T. A., a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior celui care a efectuat urmărirea penală.
Referitor la aspectele invocate de inculpați privind neconcordanțele între împrejurări de fapt redate în rechizitoriu și mijloacele de probă administrate în cauză, de reținerea unor împrejurări de fapt fără a exista probe care să le justifice sau fără a se avea în vedere dispoziții legale care le contrazic, de neidentificarea unor aspecte de fapt relevante, precum și de măsura în care anumite fapte descrise întrunesc sau nu elementele constitutive ale infracțiunilor imputate, Judecătorul de Cameră Preliminară de la T. A. a considerat că acestea reprezintă apărări care au în vedere fondul cauzei, urmând a fi analizate de instanța de fond în cadrul cercetării judecătorești, cu pronunțarea unei soluții corespunzătoare.
Împrejurarea invocată în memoriul depus la punctul 6-7, privind declarațiile martorilor B. J. și C. A. și respingerea cererii de reaudiere a acestora, poate atrage nulitatea relativă a actului procesual, potrivit art. 197 alin.4 Cod procedură penală (art. 282 alin.1 Noul Cod procedură penală).
În conformitate cu dispozițiile legale susmenționate, încălcarea altor dispoziții legale decât cele expres prevăzute, determină anularea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului.
Vătămarea la care se referă textul legal se poate defini ca atingerea adusă principiilor fundamentale ale procesului penal din care rezultă posibilitatea de a nu se realiza scopul acestuia. Dacă vătămarea produsă prin încălcarea dispozițiilor care reglementează procesul penal poate fi înlăturată altfel, devine inutilă anularea actului pentru acest motiv.
Astfel, prin ordonanța procurorului din 16 octombrie 2013 (fila 276 –vol. 6 u.p.), s-a dispus asupra cererilor de probațiune, iar eventuala vătămare a drepturilor părților, va putea fi înlăturată prin administrarea probelor în mod direct în fața instanței.
Așa fiind, Judecătorul de Cameră Preliminară de la T. A. a respins cererea formulată de inculpații Ș. E. și Ș. S. D. prin avocat Kocsis J. I. și pe cale de consecință, în baza art.345 alin.1 și art. 346 alin.1 Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.412/P/2011 al Parchetului de pe lângă T. A. privind pe inculpații Ș. E. și Ș. S. D. și a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Împotriva acestei încheieri penale au formulat contestație inculpații Ș. E. și Ș. S. D., arătând că încheierea Tribunalului A. este netemeinică și nelegală întrucât același magistrat s-a pronunțat cu privire la plângerea formulată de către inculpați împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală adoptată prin rechizitoriu și a ordonanței P.-procurorului din data de 27.11.2013 dată în dosar nr. 499/II/2/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalului A., arătând că există o suspiciune rezonabilă cu privire la imparțialitatea judecătorului în cauză.
S-a mai arătat că în faza de urmărire penală, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpații au solicitat administrarea unor probe esențiale care erau pertinente și utile pentru stabilirea cadrului procesual, însă procurorul a respins toate cererile de probațiune fără ca soluția să fie comunicată cu privire la acest aspect și astfel au fost împiedicați de a face plângere la primul procuror, conform disp. art. 278 C.p.p. anterior, fiindu-le încălcat dreptul la apărare.
O altă critică formulată în contestație se referă la faptul că rechizitoriul întocmit nu cuprinde descrierea completă a faptelor ce fac obiectul urmăririi penale, nu stabilește corect valoarea prejudiciului adus bugetului de stat și nici toate persoanele vinovate în cauză, respectiv individualizarea răspunderii penale, fiind criticată și legalitatea administrării probelor cu privire la martorul B. I., inițial fiind audiat ca martor, apoi a fost pus sub învinuire, a fost audiat ca inculpat, iar la data de 22.10.2013 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia și fără o altă audiere într-o altă calitate a fost desemnat ca martor al acuzării, invocându-se și o cauză de nulitate relativă, solicitându-se în final restituirea cauzei la P. de pe lângă T. A. pentru înlăturarea tuturor neregularităților semnalate.
Examinând încheierea penală contestată prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, instanța constată că, contestația formulată de inculpații Ș. E. și Ș. S. D. este nefondată, încheierea Tribunalului A. fiind temeinică și legală.
Instanța constată că inculpații Ș. E. și Ș. S. D. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă T. A. în dosar nr. 412/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 al. 1 lit. b cu aplic. art. 9 al. 2 din L. 241/2005 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. vechi, arătându-se că în perioada septembrie 2010 – iunie 2011, inculpații în calitate de administratori de fapt și de drept ai ., au achiziționat marfă din Ungaria în regim de achiziție intracomunitară, respectiv fără plata TVA, neînregistrate în evidența contabilă proprie și neraportată la organul fiscal în valoare totală de 3.050.903 lei fără TVA, au fost introduse ilicit în circuitul comercial, respectiv au fost comercializate pe piața neagră fără a evidenția în actele contabile veniturile realizate, pentru a evita impozitarea acestora și plata TVA aferentă, inculpații prejudiciind bugetul de stat cu suma totală de 1.214.180 lei reprezentând TVA în valoare de 732.217 lei și impozitul pe profit în valoare de 481.963 lei.
Judecătorul de Cameră Preliminară, verificând actul de sesizare al instanței, în mod judicios a constatat că acesta cuprinde elementele de identificare a datei emiterii, denumirea organului emitent, a persoanei semnatare, descrierea faptelor ce au făcut obiectul urmăririi penale, descrierea stării de fapt, care cuprinde descrierea activității desfășurate de inculpați, a perioadei și a societăților în numele cărora aceștia au lucrat, a urmărilor socialmente periculoase ale acestor activități, respectiv cauzarea unui prejudiciu în dauna bugetului de stat, care ar constitui latura obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală în forma prev. de art. 9 lit. b din L. 241/2005, scopul special pentru care inculpații au procedat în modalitatea descrisă în starea de fapt, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul de stat a sumelor reprezentând TVA și impozit pe profit, modalitatea în care au fost obținute veniturile nedeclarate la organul fiscal teritorial, mijloacele de probă pe care se sprijină acuzațiile, dispoziția expresă de trimitere în judecată a inculpaților Ș. E. și Ș. S. D., fiind menționate și datele personale ale acestora dar și unele aspecte legate de latura civilă a cauzei.
De asemenea, instanța de fond în mod corect a apreciat că unele neconcordanțe apărute între împrejurări de fapt redate în rechizitoriu și mijloacele de probă administrate în cauză, dacă faptele întrunesc sau nu elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați, sunt apărări care vor fi analizate pe fondul cauzei de către instanța care se va ocupa cu cercetarea judecătorească și nu poate constitui obiectul judecății în cadrul procedurii în cameră preliminară.
Cu privire la faptul dacă numitul B. I. putea fi propus martor al acuzării de către procuror, instanța apreciază că credibilitatea acestui martor va putea fi analizată de către instanța de fond care va avea sarcina efectuării cercetării judecătorești, având în vedere starea de fapt care urmează a fi reținută dar și disp. art. 115 N. C.p.p.
În legătură cu respingerea de către procuror în cursul urmăririi penale a unor cereri de probațiune, instanța apreciază că nu au fost încălcate disp. art. 100 C.p.p., procurorul având dreptul de a respinge o cerere de probațiune dacă apreciază că ea nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii în cauză sau dacă apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt ce constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, iar instanța de judecată care va efectua cercetarea judecătorească, va putea administra aceste probe dacă le va considera utile pentru soluționarea cauzei, respectiv aflarea adevărului, astfel că, cele invocate de către inculpați pot fi corijate pe parcursul cercetării judecătorești.
În ceea ce privește motivul de incompatibilitate invocat întrucât judecătorul care a pronunțat încheierea atacată s-ar fi pronunțat și asupra plângerii inculpaților împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală a numitului B. I., formulată în dosar nr._ al Tribunalului A., instanța constată că nu subzistă nici un motiv de incompatibilitate prevăzut de art. 64 C.p.p., iar motivul invocat – art. 64 lit. f C.p.p. – că ar exista o suspiciune rezonabilă cu privire la imparțialitatea judecătorului, nu poate fi reținută în cauză întrucât judecătorul s-a pronunțat pe un aspect strict tehnic, fără a face vreo referire la starea de fapt sau vinovăția inculpaților, motivarea fiind de altfel oarecum sumară, astfel că motivul invocat de către cei doi inculpați nu va fi apreciat ca fiind unul temeinic.
Văzând că nu sunt motive de desființare a încheierii penale contestate, aceasta fiind temeinică și legală în ceea ce privește soluția adoptată, instanța, în baza art. 347 alin. 2 Noul C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpații Ș. E. și Ș. S. D. împotriva încheierii din 17 martie 2014, pronunțată de T. A. – Judecătorul de Cameră preliminară, în dosarul nr._ 13.
În baza art. 275 alin. 2 Noul C.p.p. va obliga inculpații la câte 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art. 347 alin. 2 Noul C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpații Ș. E. și Ș. S. D. împotriva încheierii din 17 martie 2014, pronunțată de T. A. – Judecătorul de Cameră preliminară, în dosarul nr._ 13.
În baza art. 275 alin. 2 Noul C.p.p. obligă inculpații la câte 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Gh.B./05.05.2014
Tehnored.A.B.
2 ex./19.05.2014
Trib. A. – jud. C.B. M.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 362/2014. Curtea... → |
|---|
