Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 541/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 541/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-06-2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ OPERATOR 2711
DECIZIA PENALĂ NR.541/A
Ședința publică din: 17 iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. I.
JUDECĂTOR: D. V.
GREFIER: V. R.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L. Dumitrecu din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul T. I. F. împotriva sentinței penale nr. 345 din 03 aprilie 2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul personal aflat în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu M. M. din cadrul Baroului T. – cu delegație la dosar.
Procedură de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul din oficiu al contestatorului depune la dosar delegație pentru asistență judiciară obligatorie cu nr._ din 16.06.2014 emisă de către Baroul T..
Contestatorul arată că are cereri de formulat în susținerea contestației în anulare formulate și, solicită:
- Să se depună la dosarul cauzei dosarul de urmărire penală ce privește plângerea formulată DGFP T.:
- Să se atașeze încheierea de ședință din 02.06.2008 a Judecătoriei Timișoara;
- Să se atașeze dosarul nr._ al Judecătoriei Timișoara.
Instanța pune în discuție cererile formulate de către contestator.
Procurorul pune concluzii de respingere ca fiind nerelevante în cauză.
Avocatul din oficiu pune concluzii de admitere a cererilor formulate de către contestator.
Instanța respinge cererile în probațiune formulate de către contestator, întrucât nu este necesar atașarea dosarelor solicitate de către contestator, contestația în anulare formulată de către el putând fi soluționată cu piesele din prezentul dosar.
Instanța pune în discuție admisibilitatea apelului declarat de către contestator având în vedere că contestatorul a formulat contestației în anulare împotriva unei decizii definitive.
Avocatul din oficiu al contestatorului în baza art. 402 alin.4 C.p.p. solicită admiterea apelului și în consecință admiterea contestației așa cum a fost formulată de către contestator.
Procurorul solicită respingerea apelului ca inadmisibil și pe fond solicită respingerea contestației ca nefondată.
Contestatorul în ultimul cuvânt, arată că în opinia sa apelul este admisibil în concluzie solicită desființarea sentinței penale nr. 345/PI din 30.04.2014 a tribunalului T. ca fiind netemeinică și legală.
Pe fond solicită să se dispună încetarea procesului penal început la plângerea formulată de DGFP T., deoarece plângerea formulată de către DGFP T. conform art. 278 alin.1,2 din vechiul cod de procedură penală este tardivă.
În subsidiar arată că sentința de condamnare este nelegală deoarece când s-a judecat cauza la data de 03.10.2008, procedura de citare cu el nu a fost legal îndeplinită, deoarece el a fost citat în A., ori el nu a locuit niciodată în județul A. și, a fost lipsit de apărător din oficiu.
CURTEA ,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 345 din 30.04.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în baza art. 431 C.p.p., art. 426 C.p.p., a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul T. I. F., fiul lui I. și M., născut la data de 15.02.1975, deținut în P. Timișoara, împotriva deciziei penale nr. 583/R/03.10.2008 pronunțată de T. T. în dosar nr._ .
În baza art.275 al.2 C.p.p., a obligat contestatorul la 100 lei cheltuielile judiciare față de stat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia penală nr. 583/R/03.10.2008 a Tribunalului T., pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, a fost admis recursul formulat de recurenta petentă DGFP T. împotriva sentinței penale nr. 1485/16.06.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
A casat sentința atacată și rejudecând:
În baza art. 278 ind. 1 pct. 8 lit. c Cod procedură penală, a admis plângerea formulata de petenta DGFP T., a desființat ordonanța procurorului din data de 28.10.2007 dată în dosarul nr. 1771/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și ordonanța de respingere a plângerii din data de 11.02.2008 dată în dosarul nr. 115/II/2/2007 și a trimis cauza Judecătoriei Timișoara în vederea judecării.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a examinat sentința atacata în limita motivelor formulate, din perspectiva probatoriului existent, dar si raportat la dispozitiile art 385/6 cod pr. penala, a apreciat ca recursul este intemeiat.
S-a constatat ca sentinta judecatoriei este netemeinica prin aceea ca a dat o interpretare greșita materialului probator administrat, confirmând astfel ordonanta pronuntata de procuror.
S-a impus invinuitului, avand calitatea de administrator . a produs bugetului de stat un prejudiciu in cuantum de 627. 873 lei prin faptul ca o perioada destul de mare, respectiv iunie 2002-septembrie 2005, nu a virat in totalitate impozite platibile prin stopaj la sursa, respectiv impozitul pe venituri de natură salarială – 1486 lei; contribuția angajaților sociale de stat – 3415 lei, contribuția angajatorului pentru șomaj – 3301 lei, contribuția angajaților pentru șomaj – 319 lei, contribuția angajaților la bugetul asigurărilor de sănătate – 2129 lei
Existenta acestor prejudicii a fost constatată prin înscrisurile depuse de organul financiar de control, respectiv procesul verbal încheiat la 20 01 2006, situatii privind plata respectivelor taxe anexate procesului verbal si sunt conținute si detaliate in plangerea penala formulata de DGFP Timis.
Învinuitul, deși a fost citat si invitat in fata organelor de urmarire penale prin nota telefonica (fila 143 dup), nu s-a prezentat in vederea audierii sau pentru a formula probe in aparare.
In afara de neachitarea acestor taxe, fapte savarsite prin omisiune, se reproșează invinuitului savarsirea unor fapte comisive, respectiv emiterea unui numar de facturi fiscale “ in rosu” catre cinci societati comerciale iar aceste facturi nu se regasesc in evidenta contabila a acestor societati, ceea ce presupune diminuarea veniturilor impozabile ale societatii administrate de invinuit in sensul prevazut art. 9 lit. c din Legea 241/2005 a evaziunii fiscale.
Existenta acestor facturi rezulta din dosarul de urmarire penala, iar lipsa exemplarelor albastre este confirmata prin raspuns scris de societatile cu care a pretins invinuitul ca a avut acele raporturi contractuale. Unele din societati au aratat ca nu au avut schimburi comerciale cu firma administrata de inculpat deloc, altele au comunicat ca in perioada emiterii facturilor in favoarea lor nu au cumparat produsele indicate in facturi.
De asemenea, s-a constatat ca in dosarul conexat 7370/P/2007 a fost inceputa urmarirea penala fata de inculpat pentru o fapta de asemenea comisiva, reglementata de Legea nr. 241/2005 ca infractiune, respectiv refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, in scopul impiedicarii verificarilor financiare
Dovada efectuarii demersurilor in vederea somarii invinuitului pentru a pune la dispozitie documentele contabile solicitate rezulta din adresa cu nr_/ 27 04 2006 in care se face referire la diligentele depuse de organele de control financiar si la invitatiile emise in acest scop, existente de asemeni la dosarul conexat 7370/P/2007.
Instanta de recurs a mai retinut imprejurarea ca invinuitul a dat o declaratie olografa, la data de 07 12 2006 (fila 123) prin care a arătat ca a pus la dispozitia reprezentantilor DGFP documentele solicitate pe perioada controlului si ca va intelege sa conteste procesul verbal de control efectuat, sustinand totodata ca nu se face vinovat de savarsirea vreunei infractiuni. Cu toate acestea, desi citat de mai multe ori si contactat telefonic de organele de urmarire penala nu s-a prezentat pentru a formula aparari si pentru a da declaratie in calitate de invinuit context in care in mod corect s-a retinut in referatul de terminare a urmaririi penale ca se sustrage de la cercetari.
Din materialul probator administrat in cursul urmariri penale, instanta de recurs a observat ca se prefigurează a fi indeplinite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 4, art. 6 și art. 9 din Legea nr. 241/2005, art. 146 din Legea nr. 19/2000, art. 111 și 112 din Legea nr. 76/2002, art. 43 din Legea nr. 82/1991 și art. 94 din OUG nr. 150/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
De asemenea instanta a constatat ca inculpatul nu are antecedente penale dar rezulta din cazierul judiciar (filele 120-121) ca este cercetat . trei dosare penale, si a fost sanctionat cu o amenda administrativa in dosar 1069/P/ 24 09 2003 al Parchetului de pe langa Judecatoria Lugoj.
În aceste conditii, tribunalul a conchis ca, în mod gresit procurorul si instanta de fond stabilind existenta faptelor enumerate mai sus au considerat ca acestea sunt in mod vadit lipsite de importanta, ca nu prezinta in concret gradul de pericol social al unor infractiunii, stabilindu-se in mod global o amenda administrativa fara a face o analiza a fiecarei infractiuni in parte, prin raportare la prevederile art 18/1 alin 2 cod penal.
S-a retinut in sarcina invinuitului si savarsirea infractiunii prev de art 4 din legea 241/2005 constand in refuzul nejustificat de a pune la dispozitia organelor competente documentele legale in scopul impiedicarii verificarilor financiare.
Această abatere a fost calificata de legiuitor, prin includerea in cuprinsul actului normativ la capitolul destinat infractiunii ca avand gradul de pericol social al unei infractiuni si face parte din categoria infractiunilor de pericol, context in care o data constata existenta faptei este dificil a se aprecia in concret ca aceasta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, in conditiile in care acest pericol apare subinteles prin insasi vointa legiuitorului.
Instanta de recurs a mai stabilit că în mod gresit s-au apreciat favorabil circumstantele personale ale inculpatului avand in vedere ca rezulta din probele administrate atat perseverenta acestuia in activitati antisociale, chiar daca inca nu s-au finalizat toate cu solutii, precum si conduita in cursul cercetarilor, respectiv de a nu se prezenta la invitatiile organelor de ancheta desi a avut cunostinta de invinuirea care i se aduce si de termenele stabilite in acest sens.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis recursul formulat de DGFP Timisoara, a facut aplicatiunea dispozitiilor art 385 ind. 15 pct 2, lit d cod pr penala si rejudecand cauza a hotarât urmatoarele:
Apreciind ca probele existente la dosar asa cum au fost detaliate mai sus sunt suficiente in temeiul art 278 ind 1.pct 8 li c cod pr pen a admis plangerea DGFP împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 1771/P/2006 din 28.10.2007, precum și împotriva ordonanței de respingere a plângerii dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 115/II/2/2007 din data de 11.02.2008 si a dispus trimiterea cauzei la Judecatoria Timisoara pentru judecarea cauzei in complet legal constituit privitor la judecata in prima instanta, urmand ca prima instanta se faca aplicatiunea dispozitiilor art 278 ind.1 pct 9 cod pr pen.
Împotriva acestei hotărâri a formulat o contestatie în anulare condamnatul T. I. F., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 01.04.2014 sub număr unic de dosar_ .
În motivarea contestației condamnatul a arătat că invocă prevederile art. 426 lit. b C.p.p. conform cărora contestația în anulare poate fi cerută „când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal”.
În motivarea contestației condamnatul a arătat că plângerea DGFP T. împotriva ordonanței procurorului dispusă la data de 28.10.2007 în dosarul nr. 1771/P/2006 și a rezoluției prim procurorului dispusă la data de 11.02.2008 în dosarul nr. 115/II/2/2007 nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 340 C.p.p., că potrivit art. 268 al. 1 C.p.p., „Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen” și că instanța de recurs trebuia să constate îndeplinite condițiile art. 11 al. 2 lit. b V.C.p.p. raportat la art. 10 al. 1 lit. f V.C.p.p.
Apoi, condamnatul a arătat că prin ordonanța din data de 28.10.2007, dată în dosarul nr. 1771/P/2006, procurorul a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală și a respins plângerea DGFP T., soluția fiind menținută de prim procuror prin rezoluția din data de 11.02.2008, dată în dosarul nr. 115/II/2/2007, că după expirarea termenului prevăzut de art. 2781 al. 1 și 2 V.C.p.p., adică după 60 de zile de la data la care prim procurorul a dat rezoluția și după 165 de zile de la data la care procurorul a dat ordonanța, respectiv la data de 11.04.2008, DGFP T. a depus plângere la Judecătoria Timișoara, formându-se dosarul nr._, că această instanță, la termenul din 02.06.2008, a constatat că plângerea DGFP T. este inadmisibilă, punându-i în vedere acestei părți ca până la următorul termen de judecată să facă dovada datelor la care i-au fost comunicate soluțiile procurorului și prim procurorului, sub sancțiunea aplicării unei amenzi. că prin s.p. nr. 1485/16.06.2008, în temeiul art. 2781 al. 8 lit. a C.p.p. din 1968, această instanță a respins plângerea DGFP T., această sentință fiind atacată cu recurs și că instanța de recurs, respectiv T. T., în mod greșit nu a constatat și nu s-a pronunțat asupra acestor încălcări.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 426 lit. b C.p.p., art. 428 al. 2 C.p.p., art. 340 C.p.p., art. 268 al. 1 C.p.p.
Prin memoriul depus la dosar la data de 28.04.2014, condamnatul a invocat excepția de nulitate absolută a deciziei penale nr. 583/R/03.10.2008 pronunțată de T. T. în dosar nr._, în susținerea căreia a invocat, în esență, aceleași motive ca și în cererea introductivă.
Potrivit dispozițiilor art. 431 al.1 și 2 C.p.p., instanța are obligația de a examina admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, fără citarea părților, urmând să stabilească, printre altele, dacă cererea este făcută în termenul prevăzut de lege.
Articolul 428 C.p.p. statuează că orice contestație în anulare poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoștință de hotărârea a cărei anulare se cere.
Condamnatul a formulat prezenta cerere împotriva d.p.nr.583/R/02.10.2008 a Tribunalului T.. Această hotărâre a fost pronunțată în urmă cu mai mult de 5 ani, iar ca urmare a acestei hotărâri, prin care a fost admisă o plângere împotriva actelor procurorului, condamnatul a fost judecat de către Judecătoria Timișoara și condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare prin s.p.nr.1815/23.06.2011 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin d.p.nr.1737/R/03.11.2011 a Curții de A. Timișoara. Condamnatul a început executarea pedepsei la data de 14.11.2011.
Ca uramare a deciziei Tribunalului T., contestată în prezent de condamnat, a luat naștere, la data de 13.11.2008, dosarul nr. 6054._ al Judecătoriei Timișoara, dosar în care numitul T. I. F. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală. Sentința de condamnare a Judecătoriei Timișoara a fost pronunțată la data 23.06.2011, iar împotriva acesteia condamnatul a declarat recurs, care a fost respins de C. de A. Timișoara la data de 03.11.2011.
În acest context s-a putut constata că numitul T. I. F. a avut cunoștință de existența deciziei Tribunalului T. pe toată durata procedurilor desfășurate în fața Judecătoriei Timișoara și Curții de A. Timișoara. Mai mult decât atât, la data de 14.11.2011 condamnatul a început executarea pedepsei privative de libertate, putându-se trage concluzia că cel mai târziu la acel moment a început să curgă termenul de introducere a cererii de contestație care, cel mai târziu poate fi considerat că a expirat la data de 25.11.2011.
Ca atare, în prezenta cauză, contestația în anulare este tardivă, motiv pentru care a fost respinsă ca inadmisibilă.
Deși petentul susține că motivul prezentei contestații în anulare îl constituie art.426 lit.b C.p.p., privind condamnarea inculpatului, deși la dosar existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal și care poate fi introdusă oricând pentru acest motiv, în conformitate cu dispozițiile art.428 al.2 C.p.p., instanța a reținut că prin decizia contestată nu s-a dispus condamnarea inculpatului, ci s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanță în vederea judecării, ulterior fiind pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare.
În temeiul art.275 al.2 C.p.p., condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale nr. 345 din 30.04.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ condamnatul T. I. F. a declarat apel.
Cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, avocatul din oficiu al contestatorului a solicitat în baza art. 402 alin.4 C.p.p. admiterea apelului și în consecință admiterea contestației așa cum a fost formulată de către contestator.
Contestatorul a solicitat să se dispună încetarea procesului penal început la plângerea formulată de DGFP T., deoarece plângerea formulată de către DGFP T. conform art. 278 alin.1,2 din vechiul cod de procedură penală este tardivă.
În subsidiar a arătat că sentința de condamnare este nelegală deoarece când s-a judecat cauza la data de 03.10.2008, procedura de citare cu el nu a fost legal îndeplinită, deoarece el a fost citat în A., ori el nu a locuit niciodată în județul A. și, a fost lipsit de apărător din oficiu.
Deliberând asupra inadmisibilității căii de atac a apelului invocată C. reține:
Prin decizia penală nr. 583/R/03.10.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, în baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, a fost admis recursul formulat de recurenta petentă DGFP T. împotriva sentinței penale nr. 1485/16.06.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
A casat sentința atacată și rejudecând:
În baza art. 278 ind. 1 pct. 8 lit. c Cod procedură penală, a admis plângerea formulata de petenta DGFP T., a desființat ordonanța procurorului din data de 28.10.2007 dată în dosarul nr. 1771/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și ordonanța de respingere a plângerii din data de 11.02.2008 dată în dosarul nr. 115/II/2/2007 și a trimis cauza Judecătoriei Timișoara în vederea judecării.
Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, petentul a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii.
Potrivit art. 278 ind. 1 alin 10 C.pr.pen. de la 1968 în forma în vigoare la data pronunțării deciziei contestate, hotărârea pronunțată potrivit alin. 8 lit. a și b poate fi atacată cu recurs de procuror, persoana care a făcut plângerea, persoana față de care s-a dispus neînceperea, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice alte persoane ale cărei interese legitime sunt vătămate, iar decizia dată în recurs este definitivă potrivit art. 385 ind. 1 C.pr.pen. din 1968, nemaifiind deci supusă niciunei căi ordinare de atac.
Potrivit art.432 alin. 4 C.pr.pen., sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă. Aceste dispoziții legale se interpretează în sensul că sentința este supusă apelului numai dacă și hotărârea la care se referă contestația în anulare este susceptibilă de apel.
În cazul în speță, decizia penală nr. 583/R/03.10.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, deci hotărârea la care se referă contestația în anulare, nu este susceptibilă de apel, ci este definitivă potrivit art. 385 ind. 1 C.pr.pen. din 1968. În atare situație este definitivă și sentința nr. 345 din 30.04.2014 dată în contestație în anulare.
Potrivit art. 421 pct. 1 lit. a C.pr.pen., apelul este inadmisibil când se exercită împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de apel.
În cauză se constată că sentința atacată este definitivă, împotriva acestei hotărâri nemaiputând fi exercitată calea de atac a apelului.
Față de aceste considerente, instanța reține că apelul formulat de petent este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ în contul Baroului T., onorariu avocat oficiu.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga apelantul la 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D ISPUNE:
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge apelul declarat de petentul T. I. F., fiul lui I. și M., născut la data de 15.02.1975, deținut în P. Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 345 din data de 30.04.2014 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, ca nefondat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ în contul Baroului T., onorariu avocat oficiu.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.06.2014.
Președinte, Judecător,
F. I. D. V.
Grefier,
V. R.
Red.D.V./14.07.2014
Tehnored. V.R./ 2 ex/19.06.2014
Primă instanță:
T. T.
Judecător C. D.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Abuz de încredere. Art.238 NCP. Sentința nr. 8/2014. Curtea de... → |
|---|
