Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 370/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 370/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-06-2014
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
DECIZIA nr. 370 /CO
Ședința publică din data de 11 iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: FLORENȚA F. M. C.
GREFIER: C. A. I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror A. S..
Pe rol se află judecarea contestației formulate de condamnatul P. M. D. împotriva sentinței penale nr. 452 din 26.03.2014 pronunțată de T. A. în dosarul nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 28 mai 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 11 iunie 2014, când a hotărât următoarele:
C.,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 452 din 26.03.2014 pronunțată în dosarul nr._, T. A. în baza art. 595 Cod procedură penală, raportat la art. 6 Cod penal, a respins contestația la executare formulată de condamnatul P. M. D., deținut în P. de Maximă Siguranță A..
A constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 Cod penal cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 122/24.04.2007 a Tribunalului Bihor .
În baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală a obligat condamnatul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, T.:
A constatat că prin cererea înregistrată la T. A. la data de 20.02.2014, condamnatul P. M. D., născut la 14.12.1971 în Timișoara, fiul natural al M., CNP_, cu domiciliul în Timișoara, ..13, ., jud.T., în prezent deținut în P. A., a formulat o contestație la executare împotriva executării pedepsei. În motivarea cererii condamnatul a solicitat reducerea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 122/24.04.2007 a Tribunalului Bihor, ca urmare a aplicării dispozițiilor din legea penală mai favorabilă.
La dosar a fost atașată copia mandatului de executare nr. 172/03.08.2007 emis de T. Bihor. Executarea pedepsei a început la data de 29.11.2011.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța de fond constatat că prin sentința penală antemenționată, T. Bihor l-a condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.2, lit. b și alin.21 lit.b Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În temeiul art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a arestării preventive începând cu data de 29.11.2011, până la zi.
În baza acestei hotărâri a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 172/03.08.2007 de T. Bihor.
În prezenta cauză, condamnatul a arătat că pedeapsa aplicată este prea mare solicitând reducerea acestei pedepsei prin aplicarea noilor dispoziții din Cod penal.
Prima instanță a arătat că potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În consecință, instanța de fond a reținut că pedeapsa aplicată sub legea veche va fi redusă numai dacă aceasta depășește maximul special din norma de incriminare. Potrivit Codului penal în vigoare, pedeapsa maximă aplicabilă în cazul infracțiunii de tâlhărie (art.233, 234 lit. c și d Cod penal ) este închisoare de la 3 la 10 ani prin urmare, mai mare decât pedeapsa în executarea căreia se află condamnatul.
Astfel, instanța de fond a constatat că nu sunt incidente nici dispozițiile prevăzute de art. 6 alin.6 Cod penal, rap. la art. 66 alin.1 din Cod penal, cu privire la pedeapsa complementară întrucât pedeapsa aplicată se înscrie limitei superioare cuprinse în noile dispoziții.
Având în vedere cele expuse, în baza art. 595 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată contestația formulată de persoana condamnată, cu obligarea acesteia din urmă la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestora a formulat contestație condamnatul P. M. D..
Analizând contestația formulată de condamnat prin prisma dispozițiilor art. 6 C.pen. și art. 4 din Legea nr. 187/2012, instanța constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 C.pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Se observă astfel că, spre deosebire de situația reglementată de art. 5 C.pen., în situația cauzelor definitiv soluționate, criteriile indicate de art. 6 C.pen. pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi sunt mai reduse, vizând limitele de pedeapsă prevăzute de legile succesive.
Aplicarea art.6 C.pen. implică astfel reducerea sancțiunilor definitiv aplicate la maximul special prevăzut de legea nouă, pentru asigurarea principiului legalității pedepsei aflată în executare, astfel încât să fie înlăturată partea din pedeapsă care depășește maximul special aplicabil sub legea nouă.
Corelativ principiului legalității pedepsei, în cazul aplicării dispozițiilor art. 6 C.pen., se impune și respectarea principiului autorității de lucru judecat a hotărârii definitive de condamnare, motiv pentru care, nu se va face doar analiza pedepselor individual aplicate, ci și a pedepsei rezultante aplicate prin hotărârea definitivă, prin raportare la noile norme care reglementează forma pluralității incidente, întrucât rațiunea dispozițiilor din art. 6 NCP este aceea de a garanta că pedepsele efectiv aplicate sub vechea lege nu depășesc ceea ce s-ar fi putut aplica sub noua lege. Ca atare, nu se realizează o reindividualizare a sancțiuni, ci doar verificarea caracterului legal al sancțiunii aflate în executare.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ca a rămas definitivă sub imperiul Codul penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Față de dispozițiile art. 6 C.pen. și art. 4 Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind Codul penal, rezultă că nu are relevanță împrejurarea că persoana în cauză nu a fost condamnat la maximul special prevăzut de legea veche, legea permițând și obligând la reducerea pedepsei la noul maxim special prevăzut de legea nouă. Dispozițiile art. 15 Codul penal din 1969 privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile prin reducerea pedepesei cu o treime nu au mai fost preluate de noul cod penal, dispozițiile menționate ale art. 4 Legea 187/2012 precizând expres acest aspect.
Raportat la aceste considerente, în mod corect s-a constatat de către prima instanță că nu se impunea reducerea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 122/24.04.2007 a Tribunalului Bihor pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.2, lit. b și alin.21 lit.b Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, este în prezent pedepsită cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar pedeapsa de 7 ani închisoare nedepășind maximul de 10 ani, prevăzut de noile dispoziții penale..
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul contestatorul P. M. D. împotriva sentinței penale 453/26.03.2014 pronunțată de T. A., Secția penală.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală va obliga contestatorul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală (modificat prin OUG nr. 3/2014) respinge ca nefondată contestația formulate de contestatorul P. M. D. împotriva sentinței penale 453/26.03.2014 pronunțată de T. A., Secția penală.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Dispune virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11.06.2014.
PREȘEDINTE, FLORENȚA F. M. C. | GREFIER, C. A. I. |
Red. F.F./7.07.2014
Tehnored. A.C./Nr. ex. 4
Jud. fond. F. V.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
