Luarea de mită. Art.289 NCP. Hotărâre din 06-11-2014, Curtea de Apel TIMIŞOARA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-11-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DECITIA PENALĂ Nr. 920/A

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I. M.

Judecător G. B.

Grefier A. B.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L. M. din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ – D. – S. T. Timișoara.

Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de P. de pe lângă ÎCCJ – D. – S. T. Timișoara și inculpatul Roșeți I. împotriva sentinței penale nr. 37 din 4.09.2014, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul apelant personal, în stare de arest preventiv, asistat de avocații aleși A. Carin și C. I..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată depuse la dosar, prin registratură, motivele de apel de către inculpat, motive care sunt însoțite și de înscrisuri în circumstanțiere.

S-a luat declarație inculpatului, aceasta fiind consemnată în proces – verbal atașat separat la dosar.

Apărătorul ales al inculpatului, avocat A. Carin solicită amânarea cauzei, pentru a se emite adresă către S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul T., în vederea întocmirii unui referat de evaluare pe seama inculpatului, care să fie avut în vedere de către instanță atunci când se va pronunța asupra modalității de executare a pedepsei.

Instanța, pune în discuție cererea în probațiune formulată în cauză.

Procurorul solicită respingerea acestei cereri, nefiind utilă soluționării cauzei.

Instanța, în deliberare, în baza art.100 alin.4 lit.b C.p.p., respinge cererea în probațiune formulată de către inculpat, prin apărătorul ales, avocat A. Carin, consideră că pentru individualizarea pedepsei și a modului de executare a acesteia, există suficiente probe, inclusiv probele în circumstanțiere depuse în apel de către inculpat și, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor, potrivit art.420 alin.6 C.p.p.

Procurorul pune concluzii de admitere a apelului, în temeiul art.421 pct.2 lit.a C.p.p., pentru motivele arătate în scris prin memoriul depus la dosar, casarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării cauzei, casarea în parte a sentinței nr.37/04.09.2014 și majorarea pedepsei aplicate inculpatului. Consideră că, prima instanță nu a făcut o justă individualizare, în conformitate cu criteriile generale de individualizare prev.de art.74 C.p. și cu scopul pedepsei. De asemenea solicită a se reține faptul că inculpatul era director executiv al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului C. – S. și că acesta avea obligația să încheie astfel de contracte în mod onest, să facă plățile la timp și nu să-și folosească funcția pentru a obține pentru sine sume foarte mari de bani.

Apărătorul ales al inculpatului, avocat A. Carin, solicită admiterea apelului, în baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p., așa cum a fost formulat în scris, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Fapta reținută în sarcina inculpatului a fost recunoscută în totalitate, de către acesta, a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art.375 C.p.p., iar instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 C.p.p., reducând cu o treime limitele de pedeapsă pentru infracțiunea ce a făcut obiectul cauzei. Solicită să se aprecieze că scopul pedepsei poate fi realizat și fără privare de libertate, neexistând o legătură directă de cauzalitate între preponderența săvârșirii acestui gen de infracțiuni și ineficacitatea reeducării inculpatului în alt mod decât prin executarea efectivă a pedepsei închisorii, inculpatul nu a pretins nicio sumă de bani, iar pe de altă parte sumele remise au fost recuperate în întregime, astfel că n u se poate vorbi nici de existența unei pagube în acest caz. Pe de altă parte sunt îndeplinite și celelalte condiții prev.de art.91 C.p., pentru a se putea aprecia asupra acestei modalității de individualizare a executării pedepsei, în sensul că pedeapsa aplicată este mai mică de trei ani, inculpatul nu are antecedente, fiind la primul contact cu legea penală, avut o conduită bună anterior săvârșirii infracțiunii, și-a exprimat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității și potrivit actelor medicale aflate la dosarul cauzei, suferă de mai multe afecțiuni degenerative.

În ceea ce privește situația familială a inculpatului solicită a se avea în vedere că soția sa, în vârsta de 61 de ani, este bolnavă, a suferit mai multe intervenții chirurgicale, trebuind să efectueze mai multe controale postoperatorii, astfel că prezența inculpatului și sprijinul acestuia este indispensabilă.

Apărătorul ales al inculpatului, avocat C. I. solicită admiterea apelului, în baza art.421 alin.2 lit.a C.p.p., și în rejudecare, cu privire la modalitatea de executare, înlăturarea formei de executare în detenție, având în vedere probatoriul administrat în cauză și înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei, cu privire la persoana inculpatului. Solicită aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere, inculpatul fiind un om bine privit în societate și care trebuie să-și sprijine în continuare familia.

Solicită respingerea apelului formulat de procuror.

Apărătorul ales al inculpatului, avocat A. Carin solicită respingerea apelului declarat de procuror și în plus reținerea prevederilor art.75 alin.2 lit.b C.p., precum și practica judiciară, chiar și practica Curții de Apel Timișoara.

Procurorul pune concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat, ca nefondat, prima instanță a procedat corect la individualizarea pedepsei, care urmează a fi executată în regim de detenție.

Inculpatul, având cuvântul, arată că regretă fapta comisă, pe care a și recunoscut-o; a se avea în vederea cariera sa ireproșabilă pe parcursul a 40 de ani; solicită aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere, considerând că perioada de detenție a fost suficientă pentru a conștientiza învățămintele necesare, iar familia sa trece prin momente grele și dorește să fie alături de ea.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.37/04.09.2014, pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._, în baza 289 alin.1 C.p rap.la art.6 din Legea78/2000 modif .cu aplic art.374 al 4, art. 396 alin.2 și alin.10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul ROȘEȚI I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 32/UP din 03.07.2014 emis de Tribunalul T., la pedeapsa de 2 ani și 6 șase luni închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.66 alin1 lit.a, b și g C.p, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin. 1 si 3 C.p., i-au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b și g C.p., ca pedeapsă accesorie. În baza art.399 alin.1 rap.la art.208 alin.4 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a inculpatului pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data prezentei – 04 septembrie 2014.

În baza art.72 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la data de 03 iulie 2014 până la zi.

S-a constatat că suma de 11.000 lei a fost restituită denunțătorului V. I. în cursul urmăririi penale.

În baza art.289 alin 3 Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 25.000 lei consemnată la CEC.

În baza art.404 alin.4 lit.c Cpp., au fost menținute măsurile asiguratorii dispuse în cauză, respectiv măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 25.000 lei instituită prin ordonanța din data de 10.07.2014 .

În baza art.274.al.1 Cpp., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul întocmit la data de 10 iulie 2014 în dosar nr. 74/P/2014 de către P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Biroul T. T., a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul Roșeți I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art.289 al.1 C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 14 iulie 2014, sub nr._ . În cauză a fost acvirat dosarul nr. 74/P/2014 al Parchetului de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Biroul T. T..

S-a reținut în fapt că prin ordonanța din data de 29.05.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art.289 al.1 C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, constând în aceea că Roșeți I. – director executiv al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului C. – S., instituție publică aflată în cadrul Consiliului Județean C. - S., a pretins de la V. I. diferite sume de bani, reprezentând 10% din valoarea unor contracte de întreținere a drumurilor pe timp de iarnă încheiate de societatea comercială administrată de către denunțător cu instituția condusă de către Roșeți I. ; acesta din urmă a condiționat atribuirea contractelor și efectuarea plăților pentru fiecare din lucrările facturate de certitudinea remiterii sumelor procentuale avute în vedere. Lucrările au avut în vedere anii 2011 – 2012 și 2012 – 2013, iar valoarea totală a sumelor remise a fost de aproximativ 8.000 de euro.

Prin ordonanța din data de 02 iulie 2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la această faptă față de suspectul Roșeți I.– director executiv al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului C. – S..

Prin ordonanța din data de 02 iulie 2014 s-a pus în mișcare a acțiunea penală împotriva inculpatului Roșeți I., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art.289 al.1 din C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000.

Prin ordonanța din data de 03.07.2014 s-a dispus reținerea inculpatului Roșeți I. pe o durată de 24 ore, începând cu data de 03 iulie 2014 ora 0105, până la data de 04 iulie 2014, ora 0105 ( f. 217 – 220 dosar u.p. ).

Prin încheierea nr.71/DL, Tribunalul T. – Secția Penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului Roșeți I., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 03 iulie 2014 și până la dat de 01 august 2014 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.32/UP din 30.06.2014.

Prin încheierea camerei de consiliu din data de 12 august 2014, judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului C.-S. a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății; a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Din analiza actelor și lucrărilor din dosar, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Roșeți I. – în calitate de director executiv al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului C. – S., instituție publică aflată în cadrul Consiliului Județean C. - S., a pretins în cursul anului_ sume de bani, reprezentând 10% din valoarea unor contracte de întreținere a drumurilor pe timp de iarnă încheiate de societatea comercială administrată de către denunțător cu instituția condusă de către Roșeți I.; acesta din urmă a condiționat atribuirea contractelor și efectuarea plăților pentru fiecare din lucrările facturate de certitudinea remiterii sumelor procentuale avute în vedere. Lucrările s-au efectuat în anii 2011 – 2012 și 2012 – 2013, iar valoarea totală a sumelor deja remise a fost de aproximativ 8.000 de euro. Procentul de 10% stabilit de către inculpat a fost comunicat denunțătorului cu ocazia încheierii acordului infracțional în cursul anului 2011 și avea în vedere sezoanele hibernale ce urmau, iar determinarea acestei valori în sume concrete se făcea cu ocazia fiecărei remiteri, acestea din urmă având loc imediat după momentul efectuării fiecărei plăți.

Concret, în cursul anului 2011 au fost încheiate: Contract nr.2504/14.11.2011 având ca obiect activități de întreținere pe timp de iarnă a DJ 608c, Slatina T.-DN6, valoare 65.244 lei fără TVA; Contract nr 2505/14.11.2011 având ca obiect activități de întreținere pe timp de iarnă a DC 20, DN6, BUCOȘNIȚA, valoare 65.138,16 lei fără TVA; Contract nr.2506/14.11.2011 având ca obiect activități de întreținere pe timp de iarnă a DC 17, DN6-Ilova, valoare 65.145,08 lei fără TVA. Valoarea totală a acestor contracte a fost de 195.527,24 lei, iar procentul de 10% pretins de către inculpat ca folos personal a fost de 19.552 lei, denunțătorul remițând efectiv inculpatului suma de 20.000 lei, în mai multe tranșe în cursul anului 2012, fiecare tranșă fiind plătită imediat după efectuarea fiecărei plăți parțiale de către DADPP, iar valoarea fiecărei tranșe respecta cota procentuală impusă de către inculpat.

În anul 2012 au fost încheiate: Contract nr.2384/07.11.2012 având ca obiect activități de întreținere pe timp de iarnă a DC 20, DN6 - BUCOȘNIȚA, valoare 67.982,28 lei fără TVA; Contract nr.2383/07.11.2012 având ca obiect activități de întreținere pe timp de iarnă a DJ 608 C, SLATINA TIMIS-DN6, valoare 33.889,10 lei fără TVA; Contract nr 2382/07.11.2012 având ca obiect activități de întreținere pe timp de iarnă a DC 17, DN6-ILOVA, valoare 67.884,92 lei fără TVA. Valoarea totală a acestor contracte încheiate în anul 2012 a fost de 169.756,30 lei, iar procentul de 10% pretins de către inculpat ca folos personal a fost de 16.975 lei, denunțătorul remițând efectiv suma de 5.000 lei în data de 29.04.2013, 2.000 lei în data de 19.06.2014 și 9.000 lei în data de 02.07.2014, astfel că în total, pentru contractele încheiate în cursul anului 2012 denunțătorul a remis efectiv inculpatului suma totală de 16.000 lei.

Referitor la suma de 5.000 lei, plătită de către martorul denunțător V. I. în data de 29 aprilie 2013, se reține că, la solicitarea inculpatului Roșeți I., plata s-a făcut către societatea comercială „I. Media”S.R.L., la punctul de lucru din mun. Reșița, însă denunțătorului i s-a creat de către inculpat convingerea că această sumă va constitui folos propriu al inculpatului, chiar dacă erau create aparențele legale ale unor servicii de publicitate în favoarea firmei denunțătorului. În realitate, astfel de servicii nu au fost prestate, anterior momentului plății existând un număr de patru apariții în ediția tipărită a publicației Jurnalul de C., editat de S.C.”I. Media”S.R.L., însă aceste anunțuri au fost achitate separat de către denunțător, conform altor două facturi fiscale, prezentate și depuse la dosarul cauzei.

În total, pentru toate cele 6 contracte încheiate în anii 2011 și 2012 inculpatului Roșeți I. i s-a remis de către martorul denunțător V. I. suma totală de 36.000 lei, echivalent a aproximativ 8.000 euro.

Potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, angajați pe diferite funcții în cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului C. – S., martorii având cunoștință de încheierea contractelor mai sus arătate, decizia atribuirii acestor lucrări societății comerciale administrate de către martorul denunțător a fost luată exclusiv de către inculpatul Roșeți I., neexistând nici măcar aparența respectării unor proceduri legale de selecție și stabilire a câștigătorului contractelor prin care autoritatea publică locală încredința lucrările de deszăpezire. De asemenea, potrivit declarațiilor acelorași martori, inculpatul a fost cel care a stabilit, în mod unilateral, efectuarea fiecărei plăți către societatea comercială administrată de martorul V. I..

În cursul urmăririi penale s-a probat că la data de 07.06.2014, în urma unor convorbiri telefonice efectuate de denunțătorul V. I. cu omul de afaceri Sauca V., în scopul stabilirii unei întâlniri pentru clarificarea unor aspecte legate de probleme de interes comun, denunțătorul a fost vizitat de către Sauca V., acesta din urmă fiind informat de către denunțător în legătură cu dificultățile pe care le întâmpină în relația cu directorul Roșeți I..

Ca răspuns la solicitarea denunțătorului de a îi transmite lui Roșeți I. că intenționează să-și onoreze integral obligațiile pecuniare restante, martorul Sauca V. l-a asigurat că va interveni pe lângă funcționar și îi va transmite angajamentul lui V. V. de a plăti „datoriile” rămase, explicându-i funcționarului Roșeți că doar din motive obiective s-a ajuns la această situație.

Consecvent promisiunii asumate, numitul Sauca V. l-a contactat pe directorul Roșeți I., căruia i-a transmis mesajul denunțătorului și, după ce a primit asigurări din partea inculpatului cu privire la faptul că nu era supărat pe denunțător și că dorește să-l întâlnească pe acesta, denunțătorul V. I. a fost contactat de către prietenul său Sauca V., care i-a transmis că urmează a fi căutat de către funcționar.

În urma demersului numitului Sauca V., la data de 19 iunie 2014 a avut loc o întâlnire între denunțătorul V. I. și inculpatul Roșeți I. la domiciliul acestuia din urmă, situat în . - S.. Cu ocazia convorbirii purtate de cei doi, interceptată și înregistrată potrivit autorizării instanței, a avut loc și o rememorare a stării de fapt cuprinse în denunțul aflat la dosarul cauzei, stare de fapt confirmată de către Roșeți I., acesta fiind însă deosebit de circumspect și ezitant în a pronunța sume ori a reitera explicit angajamentul său infracțional, temându-se de posibilitatea ca aceste discuții cu caracter delictual ar putea fi captate de către organele judiciare.

Această stare de temere și circumspecție a lui Roșeți I. l-a determinat pe acesta ca, încă de la începutul întâlnirii, să ascundă sub o pernă atât propriul aparat telefonic, cât și telefonul mobil al vizitatorului său, denunțătorul V. I..

Cu toate acestea, Roșeți I. a confirmat faptul că a determinat atribuirea contractelor firmei denunțătorului, tocmai pentru că știa că poate avea încredere în acesta și va primi din partea acestuia procentul de 10% din valoarea lucrărilor. De asemenea, atunci când denunțătorul a afirmat că ar fi interesat să îi mai fie atribuite și alte lucrări în același condiții frauduloase, Roșeți I. l-a asigurat că va face tot ce îi va sta în putință să-l ajute pe denunțător, invocând însă constrângerile bugetare de moment, în contextul politico – economic actual.

Atunci când, în cadrul aceleași întâlniri, denunțătorul a remis directorului Roșeți I. suma de 2.000 de lei, ca parte a diferenței neachitate din folosul primit cu titlu de mită de către funcționar, directorul Roșeți I. i-a mulțumit denunțătorului, afirmând că înțelege situația financiară precară a denunțătorului în aceste momente, fiind de acord să îi fie remisă eșalonat și ultima diferență, respectiv 9.000 de lei. Tot în aceleași împrejurări, și în considerarea aceleași relații infracționale anterior stabilite, denunțătorul V. I. a livrat la domiciliul lui Roșeți I. materiale de construcții constând în nisip/pietriș sort.

Potrivit celor stabilite între inculpat și denunțător, în data de 02 iulie 2014, denunțătorul l-a vizitat la locul de muncă pe directorul Roșeți I., intenționând să-i remită diferența de 9.000 lei, rămasă neachitată din „datoria” anterioară. Încă din momentele de debut ale întâlnirii inculpatul Roșeți I. s-a arătat deosebit de circumspect, invitându-l pe martorul denunțător într-un birou alăturat, temându-se evident că discuțiile purtate în biroul său ar putea fi interceptate de către organele de urmărire penală. În cursul discuției, martorul a afirmat că ar dori să coboare cu inculpatul până în fața sediului, în parcare, tocmai având în vedere temerile inculpatului de a nu fi supus unor măsuri de supraveghere tehnică.

Concomitent invitării inculpatului în exteriorul clădirii, martorul a făcut inculpatului un semn cu degetele, sugerând numărarea unor bancnote, inculpatul fiind prevenit cu privire la scopul deplasării în parcare, dar a refuzat să coboare, afirmând că mașina sa nu se află în parcare, transmițând astfel martorului că ar fi vrut să lase banii primiți în autoturism, însă cum acest lucru nu era posibil, prefera să-i fie remiși ulterior, decât să riște să-i primească și să-i păstreze în birou.

În continuare, denunțătorul l-a întrebat pe inculpat dacă-și păstrează angajamentul de a-l ajuta și pe viitor cu alte contracte, în aceleași condiții cu cele anterioare, precizând chiar preluarea unor contracte de la „A.”, contracte de întreținere a drumurilor pe timp de iarnă. Cu privire la aceste lucrări concrete inculpatul Roșeți I. a precizat că nu este posibil, însă și-a reafirmat angajamentul de a atribui alte noi lucrări martorului V. I..

De asemenea, înaintea despărțirii, inculpatul Roșeți I. a afirmat că urmează a-l vizita în cursul aceleași după amiezi la pensiunea martorului V. I. din . care intenționa să preia de la martor și ultima diferență de 9.000 de lei, rămasă neîncasată din „comisionul” datorat de martor, respectiv din foloasele pecuniare primite de la martor pentru susținerea nelegală în atribuirea contractelor anterioare.

Având în vedere că, în cursul aceleași zile martorul intenționa să plece la București, inculpatul a fost vizitat la domiciliul său în jurul orelor 1550 de către martor, ocazie cu care au reluat discuția referitoare la atribuirea altor noi lucrări martorului în condiții frauduloase, după care martorul a remis inculpatului Roșeți I. suma de 9.000 de lei, fixată anterior împreună cu organele de urmărire penală prin notarea seriilor și fotografiere. Cu această ocazie martorul denunțător V. I. a convenit împreună cu inculpatul Roșeți I. că, împreună cu suma de 2.000 de lei remisă la data de 19 iunie 2014 tot la domiciliul inculpatului, să fie achitat restul rămas din foloasele datorate de către martor, expresia folosită fiind „cred că ne închidem”, referirea fiind la faptul că astfel „datoria” era stinsă, „închisă”. Și această convorbire purtată în mediul ambiental a fost, de asemenea, înregistrată audio-video, potrivit dispozițiilor art.139 și urm. C.pr.pen., fiind redată integral în cuprinsul procesului – verbal încheiat la data de 29.04.2014, aflat la f.258 – 269 dosarurmărire penală.

Suma de 9.000 de lei remisă de către martorul V. I. inculpatului Roșeți I. a fost descoperită cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în cursul aceleași zile, seriile bancnotelor fiind identificate în prezența inculpatului și a martorilor asistenți, constatându-se identitatea cu bancnotele fixate anterior de către organul de urmărire penală prin notare seriilor.

Vinovăția inculpatului a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: denunț formulat de V. I. în data de 27.05.2014 fila 1-3; extras de pe site-ul CJ C. S. din 28.05.2014 fila 4; ordonanță delegare ofițeri D. fila 5-6; ordonanță IUP din 29.05.2014 fila 7; referat pentru emitere mandat de supraveghere din 30.05.2014 fila 8 -11; încheierea Tribunalului T. nr. 99/ST/30.05.2014 și mandate de supraveghere tehnică nr. 213, 214, 215, 216, 217, fila 12-21; proces verbal de redare convorbiri încheiat la data de 29.06.2014 pentru convorbirea ambientală dintre V. I. cu Sauca V. efectuată în data de 07.06.2014, fila 22-38; proces verbal de redare convorbiri încheiat la data de 24.06.2014 pentru convorbirea ambientală efectuată de V. I. cu Roșeți I. în data de 19.06.2014, fila 39-46; proces verbal de ridicare înscrisuri de la V. I. încheiat la data de 24.06.2014 fila 47-48; factură . nr._/29.04.2013 emisă de . pentru .,în valoare de 4.999,98 lei, în copie fila 49; contract de servicii nr. 2504/14.11.2011 încheiat între Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a Jud. C. S. și ., având ca obiect întreținere pe timp de iarnă DJ 608 C Slatina T.-DN6, două file, în copie, având anexat factura fiscală . nr._/31.10.2012 în copie, situația de plată pe luna martie 2012, 2 file în copie, și următoarele formulare pentru ofertă: F1, F2, F3, C6, C7,C8 și C9 în total 8 file fila 50-62; contract de servicii nr. 2505/14.11.2011 încheiat între Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a Jud. C. S. și ., având ca obiect întreținere pe timp de iarnă DC20 DN6 Bucoșnița,două file, în copie, având anexat factura fiscală . nr._/31.10.2012 în copie, situația de plată pe luna martie 2012, 2 file în copie, și următoarele formulare pentru ofertă: F1, F2, F3, C6, C7,C8 și C9 în total 8 file; fila 63-75; contract de servicii nr. 2506/14.11.2011 încheiat între Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a Jud. C. S. și ., având ca obiect întreținere pe timp de iarnă DC17, DN6 Ilova,două file, în copie, având anexat factura fiscală . nr._/31.10.2012 în copie, situația de plată pe luna martie 2012, 2 file în copie, și următoarele formulare pentru ofertă: F1, F2, F3, C6, C7,C8 și C9 și un centralizator deszăpeziri 2011-2012, în total 9 file; fila 76-89; contract de servicii nr. 2384/07.11.2012 încheiat între Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a Jud. C. S. și ., având ca obiect întreținere pe timp de iarnă DC20 DN6 Bucoșnița,două file, în copie, având anexat factura . nr. 0024/17.07.2013 în copie, factura . nr. 0001/19.04.2013 în copie, și următoarele formulare privind lucrările și cantitățile de lucrări: F2, F3 C6, C7,C8 și C9 și situație de plată în total 9 file, fila 90-102; contract de servicii nr. 2383/07.11.2012 încheiat între Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a Jud. C. S. și ., având ca obiect întreținere pe timp de iarnă DJ 608C, SLATINA T.-DN6,două file, în copie, având anexat factura . nr. 0023/17.07.2013 în copie, și următoarele formulare privind lucrările și cantitățile de lucrări: F2, F3 C6, C7,C8 și C9 și situație de plată în total 9 file, fila 103-114; contract de servicii nr. 2382/07.11.2012 încheiat între Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a Jud. C. S. și ., având ca obiect întreținere pe timp de iarnă DC 17, dn6 Ilova,două file, în copie, având anexat factura . nr. 0022/17.07.2013 în copie, și următoarele formulare privind lucrările și cantitățile de lucrări: F2, F3 C6, C7,C8 și C9 și situație de plată în total 9 file, fila 115-126; declarație martor V. I. din 24.06.2014 fila 127-134; încheierea Tribunalului T. nr.134 /27.06.2014, prelungiri mandate de supraveghere tehnică, referat prelungire fila 135-150; proces verbal din 19.06.2014 pentru consemnare serii de identificare a sumei de 2.000 lei și planșă foto fila 151-156; încheierea Tribunalului T. nr. 41MP și mandate de percheziție domiciliară nr. 164/30.06.2014 fila 157-160; proces verbal din data de 30.06.2014 de consemnare serii de identificare a sumei de 9.000 lei și planșă foto filele 161-167; proces verbal din 02.07.2014 percheziție domiciliară Roșeți I. . și planșă foto fila 168-184; declarații martori asistenți la percheziție V. P. și B. Rudi A. fila 185-187; declarație martor V. I. din data de 02.07.2014 fila 188-192; ordonanță din data de 02.07.2014 pentru restituirea sumei de 11.000 lei denunțătorului fila 193-195; proces verbal din 02.07.2014 pentru restituirea sumei de 11.000 lei denunțătorului fila 196-197; proces verbal de redare convorbiri încheiat la data de 03.07.2014 pentru convorbirile ambientale dintre V. I. cu Roșeți I. efectuate în data de 02.07.2014, fila 198-207; fișa postului pentru inc. Roșeți I. fila 209-212; ordonanță din data de 02.07.2014 de continuarea a urmăririi penale in personam fila 213; împuternicire avocațială pentru dl. av. Păsule A. fila 214; proces verbal din 02.07._ de aducere la cunoștință a calității de suspect fila 215; declarație de suspect ROȘEȚI I. din 02.07.2014 fila 216; ordonanță de reținere suspect Roșeți I. din 03.07.2014 fila 217-220; ordonanță din data de 02.07.2014 de punere în mișcare a acțiunii penale fila 220; proces verbal din 02.07.2014 de aducere la cunoștință a calității de inculpat fila 221; declarație inculpat Roșeți I. din 03.07.2014 fila 222; fișă cazier judiciar Roșeți I. fila 223-224; referat din data de 03.07.2014 cu propunere de arestare preventivă fila 226-229; încheierea Penală nr.71/DL a Tribunalului T., mandat de arestare preventivă nr. 32/UP din 30.06.2014, declarație de inculpat din 03.07.2014 Roșeți I. fila 231-240; încheierea Penală nr.55/DL a Curții de Apel Timișoara – respingere contestație și declarație inculpat Roșeți I. fila 242-248; declarație inculpat Roșeți I. din 10.07.2014 de recunoaștere a faptelor fila 249-250; împuternicire avocațială pt. dl. av./ C. I. fila 251; proces verbal cu anexe din data de 10.07.2014 de verificare a documentelor ridicate cu prilejul percheziției și restituire a celor fără relevanță fila 252-257; proces verbal de redare convorbiri încheiat la data de 09.10.2013 pentru convorbirea ambientală efectuată în data de 30.06.2014 de V. I. cu Roșeți I. fila 258-261; documentație transmisă de Consiliul Județean C. S. conținând fișa postului, ordine de plată, facturi, situații de plată, contracte, toate vizând contractele încheiate de DADPP C. S. cu . în perioada 2011-2012, copie filele 262-359; proces verbal de verificare la . anexe și planșă foto fila 361-382; factura fiscală nr._ /29.04.2013 emisă de I. media pentru . val. 4.999,98 lei, fila 383; declarație martor B. D. din data de 07.07.2014 filele 384-389; declarație martor STIOLE M. din data de 07.07.2014 filele 390-393; declarație martor ANDRITOI M. L. din data de 07.07.2014 filele 394-396; declarație martor Hamat T. din data de 07.07.2014 filele397-400; declarație martor S. L. din data de 07.07.2014 filele 401-403; declarație martor M. Laurenția M. din data de 07.07.2014 filele 404-406; declarație martor P. NUȚA G. din data de 08.07.2014 filele 407 – 413; declarație martor D. A. din data de 07.07.2014 filele 414-416; declarație martor B. RUSALIN din data de 07.07.2014 filele 417-420; declarație martor SAUCA V. din data de 08.07.2014 filele 421-424; împuternicire avocațială pentru dl. av.Bolosin C. C. fila 425; declarație martor SAUCA V. din data de 10.07.2014 filele 426-428; declarație martor V. I. din data de 07.07.2014 filele 429-431; facturi fiscale depuse de V. I. nr._/29.03.2013 valoare 184,14 lei și nr._/07.03.2013 val. 190,96 lei emise de Informmedia pentru . filele 432-433; proces verbal de predare primire a sumei de 820 lei de către dl. av. Păsule A. la data de 09.07.2014 fila 434; ordonanță din 10.07.2014 pentru luarea măsurilor asiguratorii fila 436-436; chitanța CEC banc nr._/1 și recipisa de consemnare . nr._/10.07.2011 privind consemnarea sumei de 100 USD ridicată de la inc. Roșeți I.; chitanța CEC banc nr._/1 și recipisa de consemnare . nr._/10.07.2011 privind consemnarea sumei d e 2.700 euro ridicată de la inc. Roșeți Ianăț; chitanța CEC banc nr._/1 și recipisa de consemnare . nr._/10.07.2011 privind consemnarea sumei de 12.830 lei ridicată de la inc. Roșeți I.; suporți optici cu fișiere conținând înregistrări ale unor convorbiri de interes în cauză, ce se vor transmite instanței în plic sigilat.

În ce privește probele administrate în cursul urmăririi penale, acestea nu au fost contestate de părți, în cauză fiind aplicabile disp. art. 374 al 7 Codul procedură penală; totodată, în ședința publică din data de 28 august 2014, inculpatul, prin apărătorii săi aleși, a solicitat aplicarea prevederilor art.396 alin.10 Cod procedură penală.

S-a mai reținut că în declarația dată în fața instanței de judecată, fila-85,86 dosar fond, inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare solicitând a fi judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care și le-a însușit în forma dedusă instanței.

În drept, fapta inculpatului care a pretins și primit de la denunțătorul V. I. diferite sume de bani, reprezentând 10% din valoarea unor contracte de întreținere a drumurilor pe timp de iarnă încheiate de societatea comercială administrată de către denunțător cu instituția condusă de către Roșeți I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.289 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000 modif.

Constatând vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, prima instanță l-a condamnat la o pedeapsă ale căror limite vor fi reduse cu o treime, conform dispozițiilor art.375 raportat la art.396 al.10 Cod procedură penală.

S-a solicitat de către apărare reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. art.75 alin.2 lit.a și b Cod penal ; în opinia primei instanțe, în cauză nu pot fi reținute aceste dispoziții legale, ele făcând referire la faptă și nu la persoana inculpatului. Singurul aspect invocat de către inculpat, prin apărător ales, care constituie într-adevăr împrejurare legate de faptă - respectiv consemnarea la CEC a sumelor de bani provenite ca urmare a săvârșirii infracțiunii - nu diminuează gravitatea acesteia și nu justifică aplicarea acestor dispoziții legale.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Pe de altă parte, s-a ținut cont de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială - care au fost reduse conform art.396 al.10 Cod procedură penală, cu o treime - de gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina sa, de modul, mijloacele și condițiile concrete de săvârșire și de urmarea produsă.

În raport de toate aceste criterii, s-a constatat că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, întrucât, deși inculpatul a perseverat pe parcursul unei perioade mai lungi de timp în a solicita și a primi diverse sume de bani doar cu scopul de a beneficia de resurse materiale sporite într-un mod nepermis, acesta este totuși integrat în societate, a avut un comportament procesual de recunoaștere a vinovăției sale, are o familie organizată, este susținut în comunitate, iar raportat la alte fapte de corupție cercetate în prezent, prezintă un grad de pericol social moderat.

Totuși, având în vedere preponderența acestor fapte în rândul societății, dar și sumele pretinse și primite și intervalul de timp în care inculpatul a acționat, săvârșind fapta reținută s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins doar prin privarea de libertate a acestuia; aspectele legate de atitudinea sa procesuală, de lipsa cazierului judiciar, de raportul cu familia și societatea civilă au fost avute în vedere de instanță la stabilirea cuantumului pedepsei și nu justifică altă modalitate de executare decât în condiții privative de libertate ;s-a apreciat că în acest fel pedeapsa își atinge scopul acela de coerciție și reeducare.

Astfel fiind, prima instanță a procedat la soluționarea cauzei potrivit dispozitivului prezentei sentințe penale.

Împotriva sentinței penale nr. 37 din 4.09.2014, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ au declarat apel P. de pe lângă ICCJ – D. – S. T. Timișoara și inculpatul Roșeți I. înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 10.10.2014, sub nr._ .

În motivarea apelului procurorul a solicitat a se reține că, sentința penală atacată este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei ce a fost aplicată inculpatului.

În calitatea sa de director executiv al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului C. – S., instituție publică aflată în cadrul Consiliului Județean C. – S., inculpatul avea obligația să încheie astfel de contracte în mod onest, să facă plățile la timp și nu să-și folosească funcția pentru a obține pentru sine sume foarte mari de bani. Nu trebuie scăpat din vedere cuantumul foarte mare al sumelor primite cu titlu de mită ( 8.000 Euro). De asemenea, nu se poate face abstracție de modul în care inculpatul a folosit instituția în care lucra - Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului C. – S., în comiterea unor fapte de corupție, modul în sine fiind unul care aduce atingere sistemului câtă vreme în rândul opiniei publice și a persoanelor juridice și private care doresc să încheie contracte cu această instituție, se conturează impresia de manevrare a modului de încheiere a contractelor după bunul plac și propriul interes al unui director.

Inculpatul în motivarea apelului a solicitat desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Fapta reținută în sarcina inculpatului a fost recunoscută în totalitate, de către acesta, a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art.375 C.p.p., iar instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 C.p.p., reducând cu o treime limitele de pedeapsă pentru infracțiunea ce a făcut obiectul cauzei. Solicită să se aprecieze că scopul pedepsei poate fi realizat și fără privare de libertate, neexistând o legătură directă de cauzalitate între preponderența săvârșirii acestui gen de infracțiuni și ineficacitatea reeducării inculpatului în alt mod decât prin executarea efectivă a pedepsei închisorii, inculpatul nu a pretins nicio sumă de bani, iar pe de altă parte sumele remise au fost recuperate în întregime, astfel că nu se poate vorbi nici de existența unei pagube în acest caz. Pe de altă parte sunt îndeplinite și celelalte condiții prev.de art.91 C.p., pentru a se putea aprecia asupra acestei modalității de individualizare a executării pedepsei, în sensul că pedeapsa aplicată este mai mică de trei ani, inculpatul nu are antecedente, fiind la primul contact cu legea penală, a avut o conduită bună anterior săvârșirii infracțiunii, și-a exprimat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității și potrivit actelor medicale aflate la dosarul cauzei, suferă de mai multe afecțiuni degenerative.

În ceea ce privește situația familială a inculpatului solicită a se avea în vedere că soția sa, în vârsta de 61 de ani, este bolnavă, a suferit mai multe intervenții chirurgicale, trebuind să efectueze mai multe controale postoperatorii, astfel că prezența inculpatului și sprijinul acestuia este indispensabilă. Solicită reținerea prevederilor art.75 alin.2 lit.b C.p.în favoarea inculpatului.

Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art.417 al. 2 C.p.p., Curtea reține următoarele:

Instanța de apel își însușește starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art.289 alin.1 C.p. rap. la art.6 din legea nr.78/2000 modificată.

Vinovăția inculpatului cu privire la fapta reținută prin actul de sesizare al instanței a fost dovedită potrivit materialului probator administrat în faza de urmărire penală din care rezultă faptul că inculpatul, în calitate de director executiv al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului C. – S., instituție publică aflată în cadrul Consiliului Județean C. - S., a pretins de la V. I. diferite sume de bani, reprezentând 10% din valoarea unor contracte de întreținere a drumurilor pe timp de iarnă încheiate de societatea comercială administrată de către denunțător cu instituția condusă de către inculpat ; acesta din urmă a condiționat atribuirea contractelor și efectuarea plăților pentru fiecare din lucrările facturate de certitudinea remiterii sumelor procentuale avute în vedere. Lucrările au avut în vedere anii 2011 – 2012 și 2012 – 2013, iar valoarea totală a sumelor remise a fost de aproximativ 8.000 de euro.

De altfel, starea de fapt, vinovăția și încadrarea juridică a faptei nu au fost contestate de către apelanți, inculpatul beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 375 C.p.p. privind recunoașterea de vinovăție, motiv pentru care instanța de apel va analiza criticile procurorului și inculpatului privind individualizarea pedepsei și modalitatea de executare.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 cod penal .

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepsei în cazul inculpatului s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relațiilor sociale, dar și situația personală a inculpatului.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța constată că acesta a avut o conduită procesuală corectă, recunoscând comiterea faptei, precum și lipsa antecedentelor penale. Mai mult, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de inculpat la dosar, acesta are o familie, are afecțiuni medicale și este în vârstă de 59 de ani.

Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale și a avut o activitate profesională remarcabilă potrivit caracterizărilor aflate la dosar, dar aceste aspecte nu sunt de natură să ducă la aplicarea de circumstanțe atenuante prevăzute de art.75 alin.2 lit.b C.p. solicitate de către inculpat, având în vedere infracțiunea gravă pentru care este cercetat, respectiv aceea de corupție, precum și faptul că în această calitate, de director executiv al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului C. – S., instituție publică aflată în cadrul Consiliului Județean C. – S., lipsa antecedentelor penale, comportamentul personal și profesional reprezintă condiții intrinseci pentru desfășurarea acestei profesii, inculpatul trebuind să fie exemplu pentru societate în ceea ce privește comportamentul său, pentru ca cetățenii să aibă încredere în aceste persoane.

La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere gravitatea faptei, perioada mare de timp, respectiv anii 2011 – 2013 în care s-a desfășurat activitatea infracțională, valoarea mare a sumelor remise de către denunțător, aproximativ 8.000 de euro, dar și aspectele favorabile inculpatului precum lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei potrivit art.396 alin.10 C.p.p., motiv pentru care nu se impune majorarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aceasta fiind corect individualizată prin orientarea sub minimul special prevăzut de textul de lege.

Instanța apreciază că pericolul unei asemenea conduite, raportat la perioada mare de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională ( aproximativ 3 ani ), valoarea mare a sumei remise de către denunțător, aproximativ 8000 de euro, nu poate fi minimalizat, astfel că se impune executarea acestei pedepsei aplicate în regim de detenție, aspectele favorabile inculpatului precum lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei fiind valorificate de către instanță prin aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege ( 3 ani în cazul infracțiunii de luare de mită ).

Astfel, solicitarea inculpatului privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este nefondată, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.91alin.1 C.p., respectiv condiția menționată în alin.1 lit.d C.p. pentru considerentele expuse.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., va respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă ICCJ – D. – S. T. Timișoara și inculpatul Roșeți I. împotriva sentinței penale nr. 37 din 4.09.2014, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .

În baza art. 424 alin. 2 C.p.p. va menține starea de arest a inculpatului Roșeți I..

În baza art. 424 alin. 3 C.p.p. raportat la art. 72 alin. 1 C.p. va deduce în continuare din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la data de 04.09.2014 la zi.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.

În baza art.275 alin.3 C.p.p. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă ICCJ – D. – S. T. Timișoara și inculpatul Roșeți I. împotriva sentinței penale nr. 37 din 4.09.2014, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .

În baza art. 424 alin. 2 C.p.p. menține starea de arest a inculpatului Roșeți I..

În baza art. 424 alin. 3 C.p.p. raportat la art. 72 alin. 1 C.p. deduce în continuare din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la data de 04.09.2014 la zi.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe apelant să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.

În baza art.275 alin.3 C.p.p. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2014.

Președinte,

C. I. M.

Judecător,

G. B.

Grefier,

A. B.

RED: CIM/ 18.11.2014.

Dact: A.B. 2 exempl/ 14 Noiembrie 2014

Primă instanță: Tribunalul C. – S.

Jud: A. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Luarea de mită. Art.289 NCP. Hotărâre din 06-11-2014, Curtea de Apel TIMIŞOARA