Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 142/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 142/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-07-2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ operator 2711

DECIZIA PENALĂ NR. 142/A

Ședința publică din data de 10 iulie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. I. M.

JUDECĂTOR: L. ANI B.

GREFIER: I. S.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de P. DE PE L. T. C.-S. și inculpatul M. I. împotriva sentinței penale nr. 54/13.05.2013 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant M. I., aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărătorul din oficiu, avocat Semenea L. din cadrul Baroului T., lipsă fiind partea civilă intimată F. S. și reprezentantul părții civile intimate S. Clinic Județean de Urgență Reșița.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul din oficiu pentru inculpatul apelant depune la dosar delegația pentru asistență juridică nr._ din 03.07.2013 emisă de Baroul T..

Inculpatul apelant M. I. depune la dosar un memoriu, arătând că dorește reducerea pedepsei aplicate.

Instanța procedează la audierea inculpatului apelant, în conformitate cu art. 378 alin. 1¹ C.p.p., consemnând cele declarate de inculpat într-un proces-verbal atașat la dosar în filă distinctă și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată terminată faza cercetării judecătorești și, potrivit art. 377 C.p.p., acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor declarate în cauză.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a apelului declarat de P. de pe lângă T. C.-S., casarea sentinței penale apelate și în rejudecare, aplicarea pedepsei detențiunii pe viață inculpatului, având în vedere pericolul social concret pentru ordinea publică, faptele concurente comise de inculpat și prevenirea ca pe viitor, după executarea pedepsei, inculpatul să nu mai săvârșească noi infracțiuni de omor. În ceea ce privește apelul inculpatului, solicită respingerea acestuia ca nefondat, obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, precum și deducerea arestului preventiv în continuare.

Apărătorul din oficiu pentru inculpatul apelant solicită respingerea apelului Parchetului ca nefondat și admiterea apelului formulat de inculpat, desființarea sentinței apelate și, pe fond, o nouă individualizare în sensul aplicării unei pedepse mai reduse, având în vedere disp. art. 72, 74, 76 C.p. și concluziile raportului de expertiză psihiatrică efectuat în cauză.

Inculpatul apelant M. I., având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului formulat, întrucât este nemulțumit de pedeapsa aplicată, în condițiile în care a recunoscut în totalitate fapta.

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. C.-S. întocmit sub nr. 486/P/2012 din data de 14.03.2013, înregistrat la T. C.-S. sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de: omor deosebit de grav, faptă prev. și ped. de art. 174 Cod penal raportat la art. 176 lit. a Cod penal, tentativă la omor, faptă prev. și ped. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal și lipsire de libertate (două infracțiuni), faptă prev. și ped. de art. 189 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În actul de acuzare s-a reținut în esență că în seara zilei de 30.09.2012, în jurul orei 20,00, în apropiere de halta C.F.R. Ticvaniu M., inculpatul M. I. a exercitat acte de agresiune asupra victimelor minore: F. A. I. în vârstă de 14 ani și F. C. M. în vârstă de 17 ani, prin lovirea repetată cu cuțitul în zone vitale - gât și toraco-abdominală, cauzând decesul victimei F. A. I. și punând viața în primejdie a victimei F. C. M..

Prin sentința penală nr. 54/13.05.2013 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._ s-a dispus:

- respingerea cererii de aplicare a art. 320¹ Cod procedură penală formulată în cauză de către inculpatul M. I.;

- în baza art. 174, art. 176 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul M. I., pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, la 25 ani închisoare;

- în baza art. 71, art. 64 Cod penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie pe lângă pedeapsa stabilită, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b și lit. d, e Cod penal, pe durata executării pedepsei;

- în baza art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal, art. 65 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d, e Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce va începe după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei;

- în baza art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal a fost condamnat inculpatul M. I., pentru infracțiunea de tentativă de omor, la 7 ani închisoare;

- în baza art. 53 pct. 2 lit.a Cod penal, art. 65 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d, e Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce va începe după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei;

- în baza art. 189 aliniatul 2 Cod penal, a fost condamnat același inculpat pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, la 7 ani închisoare;

- în baza art. 71, art. 64 Cod penal, s-a dispus interzicerea ca pedeapsă accesorie pe lângă pedeapsa stabilită, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b și lit. d, e Cod penal, pe durata executării pedepsei;

- în baza art. 189 aliniatul 2 Cod penal a fost condamnat același inculpat pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, la 7 ani închisoare;

- în baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal inculpatul s-a dispus ca inculpatul M. I. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 25 ani închisoare;

- în baza art. 71, art. 64 Cod penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa rezultantă aplicată pentru concursul de infracțiuni, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b și lit. d, e Cod penal;

- în baza art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal, art. 65 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d, e Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce va începe după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei;

- în baza dispozițiilor art. 88 Cod penal, a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului M. I. durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 01.10.2012, până la zi;

- în baza disp. art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului M. I. pe o durată de 60 zile;

- în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 1381-1395 Cod civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată formulată de partea civilă F. S., și în consecință a fost obligat inculpatul la plata sumei de 40.000 euro cu titlu de daune morale (sau echivalentul în lei la momentul plății efective);

- s-a luat act că F. C. M. a renunțat la calitatea de parte civilă în cauză;

- au fost respinse celelalte daune solicitate de partea civilă F. S. de la inculpatul M. I., până la concurența sumei de 100.000 de euro;

- în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 1381-1395 Cod civil, art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG 72/2006, a fost admisă în totalitate acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. Municipal de Urgență Reșița, drept pentru care a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4286, 97 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare suportate pentru îngrijirile acordate victimei F. C. M., la care se vor adăuga dobânzile legale aferente până la achitarea debitului;

- în baza art. 118 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea următoarelor corpuri delicte: cuțit cu lamă metalică și mâner din lemn, respectiv sfoară împletită de culoare albă.

Pentru a pronunța această sentință, T. C.-S. a reținut că inculpatul M. I., fiind trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă prev. și ped. de art. 174, art. 176 lit. a Cod penal, nu a avut posibilitatea de a beneficia de prevederile art. 320¹ Cod procedură penală, însă a recunoscut și regretat faptele comise.

Din analiza probelor tribunalul a constatat că starea de fapt reținută prin rechizitoriu și recunoscută ca atare de către inculpat în declarația formulată înaintea instanței, este o stare de fapt conformă cu realitatea și adevărul, ea rezultând din coroborarea informațiilor furnizate prin mijloacele de probă.

În fapt, s-a reținut de către prima instanță că în seara zilei de 30.09.2012, în jurul orei 20,00, în apropiere de halta CFR Ticvaniu M., inculpatul M. I. a exercitat acte de agresiune asupra victimelor minore: F. A. I. de 14 ani și F. C. M. de 17 ani, prin lovirea repetată cu cuțitul în zone vitale - gât și toraco-abdominală, cauzând decesul victimei F. A. I. și punând viața în primejdie a victimei F. C. M..

Din declarația victimei F. C. M. s-a reținut că în data de 30.09.2012, în jurul orelor 16,00, împreună cu sora sa F. A. I. au plecat din O. cu motoscuterul condus de inculpatul M. I., în zona “maidan”, în apropiere de halta CFR Ticvaniu M., cei trei oprindu-se acolo. Inculpatul împreună cu F. A. I. au luat-o pe drum înainte, depărtându-se până nu au mai fost văzuți de F. C. M.. La un moment dat aceasta a auzit-o pe sora sa țipând și mergând la locul unde se afla aceasta, a văzut că este legată la gură cu o bandă “scotch” pe care aceasta a tras-o jos. Apoi inculpatul le-a legat pe amândouă de ambele mâini, spate la spate, apoi legate de un copac din apropierea drumului, inculpatul ,,adunând sfoara,, după cele două victime, atât la picioare cât și în zona toraco-abdominală. Inculpatul le-a întrebat care dintre ele este virgină, iar victima F. A. I. i-a răspuns că amândouă. La gură le-a pus bandă “scotch” pentru a nu mai țipa. Apoi, potrivit afirmațiilor victimei în cauză, persoană ce a fost audiată în calitate de martor, inculpatul a dezlegat-o pe F. C. M., ducând-o mai la deal și întreținând raport sexual cu aceasta prin amenințare cu cuțitul. În acest timp victima F. A. I. a reușit să se dezlege, fugind din acel loc. Inculpatul a plecat după F. A. I. pentru a o prinde, în acest timp reușind să fugă și victima F. C. M.. Victima F. C. M. a fugit pe linia ferată din apropiere și în acest timp a reușit să vorbească la telefonul său mobil cu frații săi F. C. și F. M., spunându-le că ea și sora sa sunt bătute de “I.” în zona “maidan”. Victima F. A. I. a fost prinsă de inculpat și apoi a fost lovită de mai multe ori cu cuțitul în zona gâtului și toraco-abdominală, fiindu-i cauzat decesul. Inculpatul a plecat să o prindă și pe victima F. C. M.. Aceasta a fost prinsă, fiind adusă în apropierea locului unde se afla victima F. A. I., fiindu-i luat telefonul mobil de către inculpat și lovită de acesta de mai multe ori cu cuțitul în zona gâtului și toraco-abdominală. Victima a închis ochii și și-a ținut respirația, după care inculpatul, crezând că este decedată, a aruncat-o într-un șanț mare, lângă sora sa decedată. Inculpatul a plecat cu motoscuterul din acel loc, iar victima F. C. M. a observat că sora sa are pantalonii și chilotul trași până la genunchi și a realizat că aceasta este decedată. F. C. M. s-a târât până la marginea drumului pentru a fi găsită de vreo mașină.

F. C. M. a fost găsită dimineața de organele de poliție și a fost transportată la S. Județean de Urgență Reșița.

Noaptea organele de poliție au ridicat de la inculpat corpul delict-cuțit și îmbrăcămintea acestuia, ce erau purtătoare de sânge uman.

T. C.-S. a reținut că în faza urmăririi penale, inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea faptelor penale, susținând că cele două victime nu l-au lăsat în pace, nevrând să se întoarcă pe jos înapoi în oraș, ci să meargă cu inculpatul, cu motoscuterul, până în localitatea Gîrliște, unde inculpatul își avea părinții, deși el le-a spus că nu mai are benzină pentru a le lua cu motoscuterul în acea localitate. A afirmat inculpatul că din această cauză el le-a legat cu sfoară de un copac din apropiere, însă cele două victime s-au dezlegat, mergând la locul unde se afla inculpatul. Întrucât una dintre victime i-a aruncat cu nisip în ochi, inculpatul a exercitat acte de agresiune împotriva celor două victime, prin lovirea acestora cu cuțitul. A mai susținut inculpatul, în faza judecății, că între el și victime a avut loc o încăierare pornită de la neplata unor despăgubiri datorate lui de către defuncta F. A. I., pentru un prejudiciu anterior adus lui.

Prima instanță a apreciat că variantele susținute de inculpat nu sunt probate și nu sunt nici măcar credibile; că ar însemna să se dea crezare afirmației că motivația acțiunilor inculpatului, bărbat în vârstă de 35 de ani și în plină putere, de a agresa două fete, în vârstă de 14 ani, respectiv 17 ani, atât de grav încât a ucis-o efectiv pe una dintre ele și a pus în pericol viața celei de-a doua, lipsindu-le și de libertate pentru a le putea agresa, a fost fie aceea de a dori să scape de cele două victime, ce erau tinere de o forță net inferioară lui, fie aceea de a scăpa dintr-o altercație degenerată în conflict fizic cu ele. S-a arătat că dincolo de faptul că nu sunt probate, aceste apărări nu sunt nici credibile, pentru că ele contrazic ireconciliabil însăși logica derulării faptelor și însuși bunul-simț comun; că ar fi fost posibil ca o persoană să acționeze astfel doar dacă ar fi fost lipsită total de discernământ din cauza unor afecțiuni psihice de cea mai mare gravitate, însă nu este cazul la inculpat, persoană ce are discernământ nealterat, deplin.

T. a reținut că inculpatul a renunțat finalmente să mai susțină aceste variante ale derulării faptelor/aceste apărări și nici nu a cerut probe în dovedirea acestora, fapt ce ar vădi din partea sa un anume grad, nu deplin, de conștientizare a situației sale personale și a urmărilor faptelor sale pentru sine și pentru alții, în raport cu acuzațiile formulate împotriva sa și cu faptele săvârșite.

S-a mai constatat că afirmația acuzării prin rechizitoriul formulat că: ,,după cum a declarat victima F. M. C., inculpatul ar fi întreținut prin amenințare cu cuțitul raport sexual cu ea, existând posibilitatea ca raportul sexual să fi existat. Cu victima F. A. I. putea exista doar încercarea inculpatului de a avea raport sexual, din moment ce sora sa a constatat că aceasta, fiind decedată, avea pantalonii și chilotul trași până la genunchi. Din această cauză, s-a apreciat că mobilul crimei a fost acela de a ascunde violul. Existența infracțiunii de viol însă nu a putut fi dovedită întrucât, deși Institutul de Medicină Legală Timișoara a constatat în baza unei probe ridicată de medicul legist existența spermatozoizilor la victima F. M. C. - probă ce a fost consumată la acest nivel, în baza unei alte probe ridicată în același timp și înaintată la Institutul de Criminalistică București pentru ADN (Raport de Expertiză nr._/21.01.2013), nu s-a putut constata existența spermatozoizilor și, în consecință, nu s-a putut stabili cu certitudine că acei spermatozoizi a căror existență a fost constatată la IML Timișoara, sunt ai inculpatului M. I.. Inculpatul nu a recunoscut că ar fi săvârșit vreo faptă penală de viol, iar declarația victimei F. C. M. nu se coroborează în acest sens cu vreo altă probă. Ca atare, există dubiu în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de viol de către inculpatul M. I., dubiu ce îi profită”, este corectă în ce privește insuficiența probelor necesare inculpării lui M. I. pentru infracțiuni de viol și tentativă de viol; că, de altfel, asemenea acuzații nu au fost formulate împotriva inculpatului și acesta nu este judecat pentru aceste fapte; apreciind că nu poate fi reținut ca adevăr judiciar nici faptul că ,,mobilul crimei a fost ascunderea violului”.

Prima instanță a constatat că faptul e plauzibil, dar, în absența unor acte dovedite de viol ale inculpatului împotriva victimelor minore, temeinic este a se reține că mobilul crimei, ca și acela al tentativei de crimă, a fost dorința inculpatului ca victimele să nu poată relata organelor judiciare și instanțelor agresiunile la care au fost supuse, nefiind dovedită judiciar cu exactitate natura precisă a acelor agresiuni.

Din raportul medico-legal nr. 186/A3/01.10.2012 s-a reținut că victima minoră în vârstă de 14 ani - F. A. I. - a prezentat un număr de 33 de semne de violență descrise în raport de la 1 la 33. Din concluziile medico-legale întocmite în cadrul aceluiași raport medico-legal, a rezultat că un număr de 10 lovituri aplicate (cele descrise la punctele 8-18) s-au produs prin lovire repetată cu un corp înțepător-tăietor (posibil cuțit). Leziunile de violență consemnate la punctele 20 și 24 s-au putut produce cu un corp cu margini ascuțite, existând posibilitatea ca și acestea să fi fost produse prin lovire cu cuțitul. Celelalte leziuni de violență produse victimei și descrise în raportul medico-legal la punctele 1-7, 19, 21-23 și 25-33 s-au putut produce prin lovire cu/și/de corpuri/planuri dure. Moartea victimei F. A. I. a fost violentă și s-a datorat:

1. Politraumatismului prin traumatism craniocerebral acut (contuzie trunchi cerebral), traumatism cervico-toracal acut (plagă cervicală cu lezare traheală, plăgi penetrante toracic cu lezarea pulmonului drept, lezarea aortei intrapericardice, hemotorax drept, hemopericard);

2. Hemoragiei externe și interne prin plăgile de la nivel latero-cervical dreapta și plăgile penetrante toracic cu lezarea pulmonului drept, lezarea aortei intrapericardice, hemotorax drept, hemopericard;

3. Asfixiei mecanice prin aspirat sangvin traheobronșic.

Din raportul medico-legal nr. 202/A1/27.11.2012 s-a reținut că victima F. C. M. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovirea repetată cu un corp tăietor-înțepător și prin lovirea cu/sau/de corpuri dure. Una din plăgile de la nivelul toracelui a fost penetrantă intratoracic, necesitând intervenție chirurgicală prin instalarea de tub de dren aspirativ. Instanța de fond, în acord cu concluziile medico-legale ale cazului, a reținut că viața acestei victime a fost pusă în primejdie.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 203/A1/01.10.2012 s-a reținut că inculpatul M. I. a prezentat leziuni traumatice ce pot fi consecința lovirii cu/și/de corpuri dure, iar leziunea de la punctul 2, descrisă în raport, putea fi produsă și ca urmare a zgârierii de către o altă persoană. Aceste leziuni ce pot data din 30.09.2012 nu au necesitat îngrijiri medicale.

În absența probei contrarii, prima instanță a constatat că aceste leziuni, față de natura și minima lor gravitate, ca și față de împrejurările în care ele i-au fost cauzate inculpatului, au fost cauzate inculpatului de către victime, însă nu activ, ca agresiuni, ci activ, ca acte de apărare față de acțiunile violente ale inculpatului exercitate asupra lor.

S-a reținut că probele testimoniale, cele rezultând din reconstituirea faptei, recunoașterile inculpatului, se coroborează și cu probe medico-legale. Astfel, din buletinul de analiză serologică nr. 1601 din 27.11.2012 completat cu buletinul de analiză serologică nr. 222 din 22.02.2013, rezultă că pe corpul delict (cuțit), respectiv obiectele de îmbrăcăminte și încălțăminte purtate de inculpat în momentul săvârșirii faptelor penale, ce au fost examinate la Institutul Național de Medicină Legală “M. Minovici”, s-au evidențiat urme de sânge uman ce pot aparține grupei 0 sau oricărei alte grupe cu markeri specifici de grup distruși, fiind posibilă și regăsirea sângelui de grupa A. Cele constatate prin buletinul de analiză se coroborează cu grupele de sânge A aparținând celor două victime.

Cât privește persoana inculpatului, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/_/2012 tribunalul a reținut că inculpatul M. I. a prezentat diagnosticul de „tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv”, având însă discernământul păstrat în raport cu faptele penale săvârșite. S-a arătat că se cunoaște, din literatura de specialitate și din practica judiciară în materie, că persoanele având asemenea profiluri psihologice nu au capacitatea de a-și cenzura sfera impulsurilor primare, trec „la acțiune”, scurtcircuitând etapele deliberative din lanțul „identificării nevoii-alegerea mijloacelor adecvate satisfacerii nevoii-acțiune”, și, în virtutea acestui fapt, nu-și aleg mijloacele satisfacerii nevoii în așa fel încât aceste mijloace să fie socialmente acceptabile. Pentru aceste persoane, nevoile primare sunt „tiranice” și presupun, implică, sunt urmate din partea celui afectat, de acțiuni profund antisociale, inumane chiar, îndreptate spre realizarea scopului (care e satisfacerea nevoii) indiferent, dar absolut indiferent, de consecințe. Dar, nu trebuie înțeles că persoana în cauză nu are și nu poate avea reprezentarea faptelor sale și a consecințelor acestora, ci dimpotrivă, acestea sunt prezente. Ceea ce lipsește este autocontrolul, dar discernământul este păstrat și acest fapt implică deplia responsabilitate, inclusiv penală, a persoanei, deci și a inculpatului din prezenta speță.

S-a mai constatat că partea civilă F. S. - mama celor două victime - s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 100 000 euro, reprezentând cheltuieli de înmormântare și daune morale, ulterior precizând că dorește să fie dezdăunată moral; prima instanță reținând că, de altfel, nici nu s-a dovedit, în speță, că victima F. A. I. a fost înmormântată pe cheltuiala părții civile și nici cuantumul acestor cheltuieli, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă și, dacă partea civilă ar fi insistat în a cere asemenea despăgubiri, pretențiile sale ar fi urmat a fi respinse.

S. Județean de Urgență Reșița s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma 4286, 97 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare suportate pentru îngrijirile acordate victimei F. C. M., la care se vor adăuga dobânzile legale aferente până la achitarea debitului.

În cauză, victima F. C. M. a renunțat la calitatea sa de parte civilă, neavând pretenții civile, depunând declarație de martor.

Față de starea de fapt reținută, prima instanță a constat că inculpatul M. I. a săvârșit infracțiunile de: omor deosebit de grav, faptă prev. și ped. de art. 174 rap. la art. 176 lit. a Cod penal, față de victima F. A. I.; de tentativă la omor, faptă prev. și ped. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 Cod penal față de victima F. C. M. și două infracțiuni de lipsire de libertate, faptă prev. și ped. de art. 189 alin. 2 Cod penal, față de fiecare dintre aceste victime, în parte. Față de aceste infracțiuni s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, infracțiunile fiind săvârșite in concurs real.

Din probele administrate în cauză, inclusiv din declarația inculpatului M. I., tribunalul a stabilit că rezultă că acesta a folosit o sfoară împletită de culoare albă pentru ca cele două victime, F. A. I. și F. M. C., să fie legate spate la spate de un copac, sfoara fiind adunată peste cele două victime, din zona toracică până la picioare ca și la ambele mâini. Legarea victimelor a precedat . exercitată asupra victimelor, inculpatul urmărind a crea cadrul optim înfăptuirii actelor sale ulterioare asupra victimelor, pentru a nu fi stânjenit de apărarea pe care acestea i-ar fi putut-o opune; că din probele administrate în cauză mai rezultă că inculpatul a ucis una din victime, prin acte de cruzime, și că a pus în primejdie viața celei de a doua, cu intenție directă, dată de scopul acțiunilor sale.

În justificarea pentru considerarea omorului săvârșit asupra victimei F. A. I. ca fiind deosebit de grav, prima instanță a reținut că în perioada de agresiune exercitată de inculpat asupra victimei minore în vârstă de 14 ani-F. A. I., au fost exercitate asupra acesteia un număr mare de leziuni-vătămări corporale-vătămări corporale grave, și anume un număr de 33, având ca rezultat moartea victimei. De asemenea, victima minoră a îndurat multe suferințe fizice ce i-au fost pricinuite cu brutalitate de inculpat și care depășesc cu mult suferințele inerente unei acțiuni de ucidere.

S-a arătat că în practica judiciară s-a stabilit că „uciderea unei persoane prin lovirea ei cu intensitate de 32 de ori cu cuțitul în față, gât, torace, abdomen și membre, constituie infracțiunea de omor deosebit de grav, faptă prev. și ped. de art. 174 Cod penal rap. la art. 176 lit. a Cod penal, deoarece s-au cauzat suferințe deosebite victimei, fapta a fost săvârșită cu ferocitate și este de natură a produce un sentiment de oroare.” (CSJ, Completul de 9 Judecători, decizia nr. 11 din 5 februarie 2001. www. legalis. ro).

Aspectele de practică judiciară de omor deosebit de grav mai sus arătate au fost aplicate și în speța de față, întrucât victima în acest caz este minoră de 14 ani, loviturile aplicate cu cuțitul sunt în jur de 12, iar celelalte lovituri aplicate de inculpat până la un număr de 33 sunt lovituri aplicate cu intensitate, în zone vitale. S-a reținut că inculpatul a acceptat conștient să cauzeze victimei, în timpul vieții acesteia și în timp ce-i aplica loviturile ce i-au cauzat moartea, suferințe fizice chinuitoare.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72, art. 52 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise, persoana inculpatului și circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea penală, scopul pedepsei. S-a reținut că faptele acestuia sunt neîndoielnic grave, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, tribunalul a ținut seama de gravitate, dar și de antecedentele penale ale inculpatului/absența acestora, comportamentul social anterior săvârșirii infracțiunilor, vârstă, nivel de instrucție, situația familială a inculpatului, de profilul său psihologic. T. a apreciat că resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului (care a dat dovadă de un total dispreț față de valori precum viața și sănătatea ori libertatea altor persoane, una dintre ele fiind practic un copil ce a fost ucis prin cruzimi în circumstanțe de loc și timp ce o implicau și pe sora ei minoră, iar ambele fiind imobilizate prin legare de un copac pentru a nu opune rezistență și pentru a nu putea fugi), nu este posibilă decât prin aplicarea unor pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 din Codul de procedură penală, ce prevăd că „legea penală apără persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept”. S-a apreciat de către prima instanță că inculpatul a demonstrat, totuși, prin recunoașterea făcută, in extremis, a faptelor săvârșite, că mai are capacitatea efectivă de a se implica într-un proces de auto-educare pentru evitarea situațiilor care să îl aducă în conflict cu normele de incriminare, dar numai foarte greu pentru că structura sa de personalitate e un factor perturbator al acestui proces de re-socializare.

Deși nu au fost reținute circumstanțe atenuante personale constând în buna comportare a inculpatului anterior săvârșirii faptelor/în timpul procesului penal, în recunoașterea faptelor, aceste elemente nefiind, în speță, atât de concludente încât să determine, prin ele însele, o reducere a pedepselor, T. a ținut, totuși, seama de aceste aspecte ca elemente de individualizare a pedepselor; respectiv în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, nu a aplicat inculpatului pedeapsa cu detențiunea pe viață, ținând cont de faptul că inculpatul, deși șovăielnic, a recunoscut și chiar a regretat, într-o oarecare măsură, această infracțiune, cu urmările ei. Totodată, în virtutea acelorași elemente, tribunalul a aplicat inculpatului pedepse orientate spre minim pentru celelalte infracțiuni, respectiv tentativa de omor și cele doua infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal. S-a precizat însă cu claritate de prima instanță că întrucât inculpatul a ucis victima sa - o minoră de numai 14 ani - după ce a legat-o și a agresat-o fizic, într-un mod ce a implicat pentru victimă, înaintea morții ei, suferință și groază, motiv pentru care pedeapsa pentru această infracțiune nu poate fi decât închisoarea, și anume maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită; aceasta fiind apreciată ca singura sancțiune prin care scopurile preventiv-educativ și sancționator ale pedepsei pot fi atinse în acest caz.

Pedepsele pentru tentativă de omor și două fapte de lipsire de libertate în mod ilegal au fost stabilite în jumătatea inferioară a limitelor fixate de legea penală pentru aceste infracțiuni, cuantum justificat de tribunal prin considerentele expuse anterior referitoare la natura și gravitatea concretă a faptelor, dar și la persoana și la conduita din timpul judecății a inculpatului.

Ca o consecință a condamnării, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71, art. 64 Cod penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa rezultantă aplicată pentru concursul de infracțiuni, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b și lit. d, e Cod penal. Astfel, prima instanță a apreciat că se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal, mai exact a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, întrucât legea română condiționează ocuparea acestor funcții de inexistența unei condamnări la o pedeapsă penală privativă de libertate, neimpunându-se însă și interzicerea dreptului de a alege, exercitarea dreptului la vot nefiind exclusă de lege în cazul existenței unei condamnări. La interzicerea în parte a drepturilor electorale, instanța a avut în vedere Hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 30.03.2004 care a statuat că interzicerea de a vota a tuturor deținuților încalcă art. 3 al Protocolului nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În această hotărâre s-a statuat că indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nicio legătură între interdicția votului și scopul pedepsei, acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția socială a infractorilor. Totodată, s-a reținut că interzicerea drepturilor prevăzute în art. 76 lit. d și e se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului, de interesele unui eventual copil ori ale vreunei eventuale persoane aflate sub tutelă sau curatelă; de altfel, infracțiunile săvârșite de către inculpat au adus atingere valorilor ocrotite tangențial de dreptul familiei si mai cu seamă valorilor privind drepturile persoanelor minore. De asemenea, s-a reținut că nu se impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. c, o asemenea măsură fiind de altfel fără obiect, întrucât inculpatul nu s-a folosit de o profesie, funcție sau activitate pentru săvârșirea infracțiunilor.

Referitor la latura civilă a cauzei, tribunalul a reținut că în raport de suferințele fizice și psihice cărora a fost supusă partea civilă, ca urmare a decesului fiicei sale minore (F. A.-I. în vârstă de 14 ani) și a traumelor fizice și psihice suferite de fiica sa F. C. M., în vârstă de 17 ani la data săvârșirii infracțiunilor, prin acțiunea inculpatului, suma de 40.000 euro cu titlu de daune morale reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de aceasta. S-a mai arătat că suma de 100.000 euro daune morale solicitate de partea civilă este excedentară, întrucât daunele morale au caracter indemnizator, și nu trebuie să constituie un mijloc de îmbogățire pentru urmașii defunctei și a victimei supraviețuitoare.

În baza art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 1381-1395 Cod civil, art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG 72/2006, a fost admisă în totalitate acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. Municipal de Urgență Reșița (cu sediul în loc. Reșița ., jud. C.-S.), întrucât cheltuielile făcute de către aceasta au fost ocazionate de fapta ilicită a inculpatului constând în . părții civile, care a fost internată și supusă tratamentului medical în acea unitate spitalicească. Costurile cu internarea și tratamentul părții civile trebuie suportate, în ultimă instanță, de către inculpat, drept pentru care îl obligă pe inculpat la plata sumei de 4286, 97 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare suportate pentru îngrijirile acordate victimei F. C. M., la care se vor adăuga dobânzile legale aferente până la achitarea debitului.

În baza art. 118 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea corpurilor delicte: cuțit cu lamă metalică și mâner din lemn, respectiv sfoară împletită de culoare albă (întrucât au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor).

Împotriva sentinței penale nr. 54/13.05.2013 pronunțată de T. C. – S. în dosarul nr._ au declarat apeluri, în termen legal, P. de pe lângă T. C. – S. și inculpatul M. I., ambele apeluri vizând individualizarea pedepsei aplicată pentru infracțiunea de omor deosebit de grav.

În apelul declarat de P. de pe lângă T. C. – S. sentința a fost criticată ca netemeinică în ce privește pedeapsa aplicată inculpatului și s-a solicitat aplicarea detențiunii pe viață, raportat la pericolul social concret pentru ordinea publică al faptelor concurente comise de acesta și prevenirea ca pe viitor să nu mai săvârșească noi infracțiuni de omor după executarea pedepsei. În acest sens, s-a arătat că, în primul rând, fapta comisă de inculpatul M. I. a oripilat opinia publică prin mediatizarea pe plan local, inculpatul fiind un personaj cunoscut în județul C.-S., întrucât a fost cercetat și achitat pentru o crimă comisă în trecut, în localitatea G., în anul 2002. Astfel, profilul moral și caracterul versat al inculpatului M. I. este bine cunoscut în județul C.-S. și a trezit multe reacții negative din partea opiniei publice, iar acum, după 12 ani de la acea crimă, este cercetat și trimis în judecată pentru o faptă comisă prin același mod de operare, dar de data aceasta este vorba de două victime (victima minoră de 14 ani a decedat prin suprimarea vieții de către inculpat). Chiar dacă inculpatul M. I. a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru fapta din 2002, în ceea ce privește faptele pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 11.04.2013 al Parchetului de pe lângă T. C.-S. în dosarul nr. 486/P/2012, s-a constatat o modalitate identică de comitere a faptelor, a actului criminat și anume: victima minoră, în neputință de a se apăra și, de asemenea, atitudinea inculpatului este identică, a recunoscut fapta în faza de urmărire penală și în fața primei instanțe, iar în căile de atac a încercat să eludeze realitatea, să își arate adevăratul profil moral (în prezentul dosar inculpatul M. I. a declarat apel). De asemenea, inculpatul nu recunoaște nici în prezent crima din trecut, comisă asupra victimei din localitatea G., cu toate că s-ar putea prevala și în prezent de prevederile art. 320¹ C.p. rap. la art. 174 C.p., invocând cu tărie că a fost achitat definitiv și că nu el este autorul acelei fapte, cu toate că în dosarul penal nr. 264/P/2002 al Parchetului de pe lângă T. C.-S. a recunoscut fapta atât în faza de urmărire penală, cât și cu ocazia primei judecări la instanța de fond – T. C.-S.. În ciuda aparenței sale, profilul moral al inculpatului este ușor de depistat, acesta are o frustrare accentuată, găsește victime minore și nimic și nimeni nu l-ar putea opri să comită alte infracțiuni, chiar după executarea unei pedepse de 25 de ani închisoare, cât a dispus prima instanță în cauză. S-a arătat că scopul principal al unei pedepse cu închisoarea este acela de a preveni recidiva și comiterea altor infracțiuni, ori în speță, nu există nicio garanție că inculpatul se va putea reeduca în închisoare și că, după executarea pedepsei (integrale sau nu), nu va comite alte fapte de omor. Deviza inculpatului este simplă: fapta recunoscută este iertată pe jumătate, iar cea nerecunoscută este iertată de tot, inculpatul M. I. fiind expert în a crea scenarii și are practic răspunsuri la toate întrebările puse de organele de anchetă sau judecător. S-a mai arătat că există totuși un dubiu în acest dosar, care a profitat inculpatului și anume că nu s-a putut demonstra și comiterea infracțiunilor de viol asupra victimei decedate F. A. I., de 14 ani și asupra celeilalte victime de 17 ani la data săvârșirii faptei, F. C. M., constituită ca martor, însă chinurile la care au fost supuse cele două fete sunt greu de imaginat, acestea fiind descrise amplu în declarația martorei F. C. M..

În al doilea rând, procurorul a arătat că pedeapsa stablită prins entința penală apelată pentru infracțiunea prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 174 C.p., cu victima constituită martor, F. C. M., de 7 ani închisoare este prea mică, în consițiile în care limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 5 ani și 10 ani închisoare, pedeapsa trebuind să fie orientată spre maxim, raportat la loviturile puternice primite de minora de 17 ani, căreia i-a fost pusă viața în pericol.

De asemenea, procurorul a considerat și că pedepsele stabilite de prima instanță pentru art. 189 alin. 2 C.p., de câte 7 ani închisoare, sunt prea mici, în condițiile în care limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 7 ani și 15 ani, iar în speță pedepsele trebuiau orientate spre maxim.

În memoriul întocmit cu privire la motivele de apel procurorul a arătat, totodată, că nu este de acord cu aspectele reținute de prima instanță în considerente și anume că inculpatul a demonstrat totuși instanței, prin recunoașterea făcută in extremis, a faptelor săvârșite, că mai are capacitatea efectivă de a se implica într-un proces de autoeducare pentru evitarea situațiilor care să îl aducă în conflict cu normele de incriminare, dar numai foarte greu, pentru că în structura sa de personalitate este un factor perturbator al acestui proces de resocializare. Opinia procurorului este că inculpatul nu se va putea reeduca niciodată și, chiar și după executarea unei pedepse de 25 de ani închisoare sau prin aplicarea prevederilor privind liberarea condiționată, ar însemna ca acesta, în jurul vârstei de 55 ani să iasă din închisoare și să comită din nou infracțiuni de omor mai grave. S-a arătat cu privire la inculpat că are o structură particulară a personalității, a cărei notă specifică constă în discrepanța între elementele externe de relaționare și cele psihic – interne. Fișele sale psihologice și psihiatrice arată că inculpatul M. I. aparține clasei pulsionate, clasa eternilor abandonați, a hipomaniacilor care în profunzime sunt sadici, care nu pot găsi un obiect să le satisfacă nevoia de tandrețe și așa extrem de ridicată. Caracteristicile unui astfel de comportament sunt refularea și inhibiția, susceptibilitatea, malițiozitatea, viclenia, eul inhibat ce se apără în principal de nevoile sexuale și/sau nevoile agresive, iar caracteristicile importante ale acestui profil sunt apărarea compulsivă, imaturitatea sexuală, reacție la intensitatea pulsurilor sadice, incapacitate de atașament afectiv. Formula pulsională indică incapacitatea de a descărca dorința (inconștientă) de agresivitate și tandrețe, dorința de răzbunare, furie asupra lumii înconjurătoare (hipoman cu reacții periculoase). Toate aceste evaluări psihiatrice ale inculpatului au fost confirmate și dovedite în timp, prin comiterea omorului, pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din dosarul nr. 486/P/2012 al Parchetului de pe lângă T. C.-S..

În motivarea apelului declarat de inculpat acesta a susținut că nu a dorit să facă rău victimelor și nu a cunoscut că una dintre ele a decedat, că a recunoscut faptele și a solicitat aplicarea unei pedepse mai ușoare.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu conform art. 371 alin. 2 C.pr.pen., instanța de apel constată că aceasta este netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei aplicate pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, în rest aceasta fiind în deplină concordanță cu ansamblul probatoriului administrat în cursul procesului penal și dispozițiile legale aplicabile, pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reținută de prima instanță corespunde realității, fiind rezultatul evaluării corecte și complete a probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului; procesele-verbale de efectuare a percheziției; planșele foto efectuate cu ocazia percheziției; buletinele de analiză serologică; rapoartele medico-legale; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică; declarațiile inculpatului M. I.; declarația martorei F. C. M. - victimă, procesul-verbal de reconstituire și planșele foto efectuate cu această ocazie; declarațiile martorilor F. C., F. M., D. A. L. și S. P. R..

Din raportul medico-legal nr. 186/A3/01.10.2012 se reține că victima minoră în vârstă de 14 ani - F. A. I. - a prezentat un număr de 33 de semne de violență descrise în raport de la 1 la 33; din care un număr de 10 lovituri aplicate (punctele 8-18) s-au produs prin lovire repetată cu un corp înțepător-tăietor (posibil cuțit); leziunile de violență consemnate la punctele 20 și 24 s-au putut produce cu un corp cu margini ascuțite, existând posibilitatea ca și acestea să fi fost produse prin lovire cu cuțitul; moartea victimei F. A. I. fiind violentă. Aceasta s-a datorat: politraumatismului prin traumatism craniocerebral acut (contuzie trunchi cerebral), traumatism cervico-toracal acut (plagă cervicală cu lezare traheală, plăgi penetrante toracic cu lezarea pulmonului drept, lezarea aortei intrapericardice, hemotorax drept, hemopericard); hemoragiei externe și interne prin plăgile de la nivel latero-cervical dreapta și plăgile penetrante toracic cu lezarea pulmonului drept, lezarea aortei intrapericardice, hemotorax drept, hemopericard asfixiei mecanice prin aspirat sangvin traheobronșic.

Din raportul medico-legal nr. 202/A1/27.11.2012 se reține că victima F. C. M. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovirea repetată cu un corp tăietor-înțepător și prin lovirea cu/sau/de corpuri dure; că una din plăgile de la nivelul toracelui a fost penetrantă intratoracic, necesitând intervenție chirurgicală prin instalarea de tub de dren aspirativ; precum și că viața acestei victime a fost pusă în primejdie.

Conform procesului-verbal de cercetare la fața locului din 01.10.2012 se constată că: „de la drumul comunal, pe partea stângă, într-o râpă cu vegetație abundentă, au fost găsite două perechi de papuci din material plastic de culoare deschisă mărimea 38/7 și mărimea 36/5, cu floare ornamentală de culoare albastră”; „pe un copac a fost găsită o bucată de sfoară albă din nailon, legată până la înălțimea, măsurată de la sol, de 80 cm, iar lângă acest copac a fost găsită o bucată de bandă tip schotch cu lățimea de 4 cm”; „tot în această zonă a mai fost găsit un topor din metal pentru tocat carne, cu muchia în formă pătrată, cu striații”; „de pe marginea râpei, spre terenul agricol, în pantă, a fost găsit cadavrul de sex feminin îmbrăcat cu (…) o pereche de pantaloni scurți de culoare roz, cu urme de rupere, pe mâna stângă având un ceas cu brățară din plastic, iar în jurul gâtului înfășurată o bandă schotch, cadavrul a fost găsit așezat pe partea dreaptă, cu fața în jos, iar mâna stângă semiflexată, cu podul palmei la spate”. Locul unde au fost găsite obiectele aparținând victimelor, faptul că lângă copac s-a găsit banda scotch și sfoara, poziționarea cadavrului cu fața în jos și una dintre mâini la spate, obiectele de vestimentație rupte, confirmă susținerile martorei F. C. M. despre modul de derulare a evenimentelor, contrazicând diversele variante prezentate de inculpat – că nu le-ar fi legat pe victime, că nu ar fi urmărit-o pe victima decedată. De altfel, împrejurarea că inculpatul M. I. a urmărit victimele în încercarea de a le suprima viața rezultă și din declarațiile martorilor F. C. și F. M. care confirmă faptul că au vorbit la telefon în ziua respectiv cu F. C. M., iar aceasta plângea că este „fugărită” de M. I., au fost bătute de inculpat, nu mai știa nimic de sora ei, victima F. A. I. și îi e teamă să nu fie omorâte.

În speță nu s-a putut reține cu certitudine că victimele ar fi fost violate de către inculpat, însă mobilul acțiunilor inculpatului este în mod cert cu conotații sexuale față de cele două minore, dovadă că victima decedată avea pantalonii scurți rupți și trași într-o parte și excoriații la nivelul coapselor.

Încadrările juridice date faptelor de către T. C. - S. sunt legale și temeinice, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de omor deosebit de grav faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 raportat la art. 176 lit. a Cod penal față de victima F. A. I.; de tentativă la omor faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal față de victima F. C. M. și două infracțiuni de lipsire de libertate, fapte prevăzute și pedepsite de art. 189 alin. 2 Cod penal în raport cu fiecare dintre aceste victime.

Încadrarea în prevederile art. 176 lit. a Cod penal subzistă dacă inculpatul a acționat neomenos, cu ferocitate, într-un mod care inspiră oroare, groază, atât victimei, cât și celor ce află de săvârșirea faptei, ori a provocat suferințe prelungite, ce depășesc pe cale inerente uciderii. În speță, cruzimile rezultă cu claritate din multitudinea și amploarea actelor de violență exercitate asupra victimei F. A. I., care au produs multiple leziuni ce demonstrează persistența agresiunii și caracterul îndelungat al chinurilor pe care le-a suferit victima înainte de a muri. De asemenea, împrejurările și modalitatea comiterii faptei dovedesc ferocitatea ieșită din comun a inculpatului, respectiv: legarea victimei de un copac, aplicarea unei benzi scotch găsită la nivelul gâtului, faptul că victima, după cum e poziționat cadavrul încerca să se salveze de inculpat, împrejurarea că anterior a asistat sau, cel puțin, bănuit, tratamentul la care a fost supusă sora sa. Totodată, din raportul de constatare medico-legală nr. 203/A1/01.10.2012, care constată că inculpatul M. I. a prezentat leziuni traumatice la nivelul buzei superioare, brațului stâng, degetelor, constând în excoriații, cea de la nivelul brațului stâng putând fi produsă și ca urmare a zgârierii de către o altă persoană, conduce la concluzia că victimele au încercat să se apere sau, cel puțin, s-au zbătut în încercarea de a se salva, lucru firesc.

Infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C.p. raportat la art. 174 C.p. comisă asupra victimei F. C. M., respectiv intenția inculpatului de a suprima viața acesteia rezultă atât din localizarea urmelor de violență pe corpul acesteia (plăgi înjunghiate regiunea cervicală și toracică), obiectul contondent folosit (cuțit), apt a produce decesul unei persoane, precum și din aceea că viața i-a fost pusă efectiv în primejdie.

De asemenea, în speță sunt întrunite și elementele constitutive ale celor două infracțiuni de lipsire de libertate prevăzute de art. 189 alin. 2 C.p. în raport cu ambele victime, întrucât din probele administrate (sfoara găsită pe copac, declarația martorei F. M. C.), chiar și declarația inculpatului M. I., rezultă că acesta a folosit o sfoară împletită de culoare albă pentru ca cele două victime, F. A. I. și F. M. C., să fie legate spate la spate de un copac, sfoara fiind adunată peste cele două victime, din zona toracică până la picioare ca și la ambele mâini, acțiune care a precedat . asupra acestora victimelor, în scopul de a-și asigura cadrul optim acțiunilor sale ulterioare.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor, instanța de apel constată că a fost corect efectuată, cu excepția pedepsei aplicată pentru infracțiunea de omor deosebit de grav. Potrivit art. 72 C.p. „la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”. Dispozițiile art. 52 C.p. prevăd că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de apel reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, urmărind reintegrarea inculpatului în societate sau protejarea acesteia, în situații excepționale. Pornind de la aceste considerente, pedepsele de câte 7 ani închisoare aplicate inculpatului pentru infracțiunea de tentativă de omor și cele două infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, reflectă gravitatea concretă a faptelor și a persoanei inculpatului; în cazul infracțiunii prevăzute de art. 20 c.p. raportat la art. 174 C.p. fiind orientată spre maximul special prevăzut de legiuitor (de la 5 la 10 ani închisoare), iar în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. 2 C.p. are în vedere atât modalitatea de comitere, cât și perioada de timp în care s-a materializat.

Nu aceeași este situația în cazul infracțiunii prevăzute de art. 176 lit. a C.p. Cu privire la această infracțiune, instanța își însușește numai motivele de apel ale Parchetului de pe lângă T. C. – S. care vizează gravitatea faptei și personalitatea inculpatului, nu însă și referirile la dosarul nr. 264/P/2002 al aceluiași parchet, în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru o faptă similară. Aceste trimiteri din motivele de apel ale Parchetului de pe lângă T. C. – S. nu pot fi avute în vedere în prezenta cauză câtă vreme cu privire la această acuzație s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare a inculpatului. În aprecierea temeiniciei solicitării acuzării de a se aplica inculpatului pedeapsa detențiunii pe viață, instanța de apel are în vedere că această sancțiune vizează eliminarea definitivă din societate a condamnaților extrem de periculoși și care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave, fiind privită ca o „ultima ratio”. Instanța de apel constată că această pedeapsă, a detențiunii pe viață, este nu numai justificată în cauză, dar și necesară pentru protecția membrilor comunității, în raport cu gravitatea extremă a faptei și de periculozitatea majoră pe care o prezintă persoana inculpatului. Elementele care conduc la această concluzie decurg din modul de acțiune al inculpatului, care profitând de credulitatea victimelor minore și surori, le-a dus într-un loc izolat, le-a legat cu sfoară, le-a acoperit gura cu scotch, victima decedată reușind să scape în timp ce sora ei era agresată de acesta, a fost ulterior urmărită de inculpat și ucisă cu sălbăticie (33 de semne de violență). Inculpatul, în vârstă de 35 de ani, nu a avut nici cea mai mică urmă de compasiune pentru copilul de 14 ani, care a suportat și chinul, oroarea, de a auzi strigătele și zbaterile propriei surori în vârstă de 17 ani, aspecte care caracterizează fapta ca ieșită din comun, cu nimic de a face cu ființa umană, de o sălbăticie și cruzime maxime. De asemenea, după comiterea faptei, inculpatul a abandonat victimele și a mers la propria locuință fără nicio urmă de regret, declarând în primă fază organelor de poliție că nu are cunoștință despre situația acestora. Prima instanță a apreciat că nu s-ar impune aplicarea sancțiunii detențiunii pe viață prin aceea că, într-un final, inculpatul a recunoscut faptele, se omite însă a se avea în vedere mobilul acestei recunoașteri. Recunoașterea în fața instanței de judecată, după ce în cursul urmăririi penale a încercat să culpabilizeze victimele și să sugereze că ar fi avut o reacție îndreptățită, este doar o încercare de a obține o pedeapsă mai ușoară. Această recunoaștere nu este o manifestare, chiar și tardivă, a unui început de conștientizare a gravității faptelor sau a regretului, ci doar grija pentru propria persoană, inculpatul realizând că este singura sa posibilitate de a-și ușura sancțiunea, fapt exprimat cu claritate în fața instanței de apel – „vreau însă să arăt că am recunoscut faptele așa cum au fost descrise prin rechizitoriu, pentru a beneficia de o pedeapsă mai mică și sunt nemulțumit de faptul că am luat o pedeapsă maximă”. În opinia instanței de apel, în cazul unei asemenea persoane care cu discernământ comite o faptă abominabilă, șansele de a se obține reintegrarea socială și reeducarea sunt practic nule, fiind un pericol pentru semenii săi. La această concluzie conduce și raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/_/2012 al INML M. Minovici (filele 246 – 247, vol 2 dosar UP) care a relevat că inculpatul M. I. prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv, păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale, are discernământul păstrat în raport cu fapta sa. Totodată, s-au relevat: „accentuate tendințe antisociale și impulsive; toleranță scăzută la frustrare”, „pierderea conștiinței de sine, tendința pentru schimbarea personalității”; „fixație ireală pe vechiul Obiect, cu toate că unul nou este deja căutat”. O asemenea personalitate coroborată cu aspectele anterior expuse ce vizează fapta și derularea evenimentelor conduc la concluzia că se impune înlăturarea definitivă a inculpatului din cadrul colectivității și nu doar una temporară, detențiunea pe viață fiind singura măsură aptă să asigure protecția membrilor acesteia.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. I. împotriva sentinței penale nr. 54/13.05.2013 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._ .

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p. va admite apelul declarat de P. de pe lângă T. C.-S. împotriva aceleiași hotărâri.

Va desființa sentința penală nr. 54/13.05.2013 pronunțată de T. C.-S. și rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare aplicată inculpatului și va repune pedepsele în individualitatea lor.

Va modifica pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 176 lit. a C.p. din pedeapsa de 25 ani închisoare în detențiune pe viață.

În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. a C.p. va contopi pedepsele aplicate în cauză, inculpatul M. I. urmând să execute pedeapsa rezultantă a detențiunii pe viață.

Va menține în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.

În temeiul art. 383 alin. 1¹ C.p.p. raportat la art. 350 C.p.p. va menține starea de arest preventiv a inculpatului, având în vedere că subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri și, mai mult, împotriva inculpatului s-a pronunțat o hotărâre de condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață.

În temeiul art. 383 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 88 C.p. va deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la data de 13.05.2013 la zi.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. va obliga inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare parțiale către stat în apel; în rest cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia conform art. 192 alin. 3 C.p.p.

Va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. I. împotriva sentinței penale nr. 54/13.05.2013 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._ .

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă T. C.-S. împotriva aceleiași hotărâri.

Desființează sentința penală nr. 54/13.05.2013 pronunțată de T. C.-S. și rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare aplicată inculpatului și repune pedepsele în individualitatea lor.

Modifică pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 176 lit. a C.p. din pedeapsa de 25 ani închisoare în detențiune pe viață.

În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. a C.p. contopește pedepsele aplicate în cauză, inculpatul M. I. urmând să execute pedeapsa rezultantă a detențiunii pe viață.

Menține în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.

În temeiul art. 383 alin. 1¹ C.p.p. raportat la art. 350 C.p.p. menține starea de arest preventiv a inculpatului.

În temeiul art. 383 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 88 C.p. deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la data de 13.05.2013 la zi.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare parțiale către stat în apel; în rest cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia conform art. 192 alin. 3 C.p.p.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10.07.2013.

PREȘEDINTE,

C. I. M.

JUDECĂTOR,

L. Ani B.

GREFIER,

I. S.

Red. L.A.B./16.07.2013

Tehnored. I.S. - 3 ex./18.07.2013

Prima instanță – T. C.-S. – jud. R. B.