(Legea 161/2003 modificată şi completată. Decizia nr. 1004/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1004/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-09-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 1004/R
Ședința publică de la 05 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător G. B.
Judecător L. Ani B.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror F. H., din cadrul D.I.I.C.O.T Serviciul T. Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de DIICOT – Serviciul T. T., inculpatul P. R. T. și partea civilă . (fostă .) împotriva sentinței penale nr. 3204/07.11.2012 a Judecătoriei Timișoara.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent asistat de avocat N. L., lipsă partea civilă recurentă, reprezentată de avocat T. B..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se depun la dosar concluzii scrise pentru inculpat și chitanță privind onorariul de avocat ales și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul susține recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței penale nr. 3204/7.11.2012 a Judecătoriei Timișoara și în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, întrucât instanța de fond în mod greșit a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit.c c.p.p.
Apărătorul părții civile a solicitat admiterea recursului formulat de parchet și implicit cel al părții civile, întrucât motivele care au stat la baza achitării inculpatului nu subzistă.
Aparatorul ales al inculpatului solicita achitarea inculpatului în baza art. 11 alin. 1 raportat la art. 10 lit. a C. proc., întrucât în cauză nu a fost dovedita existenta materiala a infractiunii indicata in rechizitoriu, singurul mijloc de proba fiind declaratia partii vatamate. Pe de altă parte nici pretențiile civile nu au fost dovedite, astfel că se impune respingerea acestora.A arătat că perchezitiile incuviintate in cursul cercetarii penale au fost efectuate cu incalcarea competentei materiale, acestea fiind incuviintate de catre Tribunalul Timis, iar instanta competenta sa incuviinteze si sa emita autorizatia de perchezitie era Judecatoria Timisoara, astfel că prima instanță în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 109 c.p.p și a constatat nulitatea absolută a mijloacelor de probă luate cu încălcarea legii. Solicita obligarea partii civile la cheltuieli de judecata, depunand la dosar chitanta și restituirea către inculpat a celor două kard-discuri confiscate.
Apărătorul părții civile a solicitat respingerea recursului declarat de inculpat, întrucât fapta a existat, perchezițiile și raportul tehnico științific au confirmat starea de fapt, iar prin fapta săvârșită inculpatul a creat un prejudiciu societății.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului inculpatului ca nefondat, având în vedere motivele invocate de parchet și rapoartele de constatare tehnico științifică, din care rezultă săvârșirea faptei și vinovăția inculpatului.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a arătat că susține concluziile apărătorului său.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
În baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P. R. T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces fără drept la un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice săvârșită prin încălcarea măsurilor de siguranță, prev. de art. 42 alin. 1, 2, 3 din Legea 161/2003 și infracțiunea de alterare a integrității datelor informatice în modalitatea restricționării accesului la aceste date și a transferului neautorizat de date dintr-un sistem informatic, prev. de art. 44 alin. 1 și 2 din Legea 161/2003.
În temeiul art. 14 și art. 346 alin. 3 C.p.p., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de . Timișoara.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că,prin rechizitoriul nr. 183/D/P/2010 din 30.07.2012 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. –Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism- Serviciul T. Timisoara, înregistrat la data de 07.08.2012 sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului P. R. T. pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice săvârșită prin încălcarea măsurilor de siguranță, prev. de art. 42 din Legea 161/2003 și infracțiunea de alterare a integrității datelor informatice în modalitatea restricționării accesului la aceste date și a transferului neautorizat de date dintr-un sistem informatic, prev. de art. 44 alin. 1 și 2 din Legea 161/2003.
În fapt, în actul de sesizare a instanței s-a reținut ca în data de 01.11.2010, M. T. C. reprezentant legal al . sediul in Timișoara, ..80/3,C. RO25451413J_, s-a adresat Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate -Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice - cu o plângere prin intermediul căreia a sesizat faptul ca la data de 02.10.2010, persoane necunoscute au modificat, fara drept, parolele de acces ale domeniului piatras.. Apps, creandu-se o adresa de e-mail neautorizata pe acest domeniu, respectiv_ ( in cadrul suitei Google Apps, sigla companiei P. a fost modificata); s-au expediat de pe adresa respectiva trei mesaje e-mail conținând diverse informații cu caracter confidențial colectate din e-mail-urile membrilor echipei de management „P.", inclusiv date financiare, date privind salarizarea angajaților si alte informații confidențiale vizând compania. Potrivit plângerii formulate, persoana juridica in cauza utiliza la momentul atacului informatic, serviciile Google Apps, in cadrul suitei respective beneficiind de conturi de e-mail, documente on-line si alte servicii de comunicare. Fiecare dintre cei noua angajați, precum si fiecare dintre angajații care au incetat activitatea in cadrul firmei beneficiază, respectiv au beneficiat, de un cont de e-mail in forma_, găzduit de către Google Apps. Aceeași societate comerciala deținea un cont de acces la baza de date e.jobs.ro, cu numele de utilizator „P.". Administratorii domeniului piatras.. Apps sunt Koen Handekyn si Dirk Dekeyser, originari din Belgia .La momentul receptării celor trei mesaje, niciunul dintre administratorii domeniului nu mai aveau acces la conturile din domeniul piatras.. fost posibila in condițiile in care toate e-mail-urile primite pe adresele din domeniul piatras.. adrese alternative, din alte domenii (rămânând ,de asemenea, in copie, in conturile de e-mail piatras.. de e-mail_ a fost blocat, Elyane F. Paraiac fiind unul dintre asociații . in cauza si fișierele atașate au fost transmise către adresele globale din domeniul „piatras.. astfel către toti partenerii celor doua societăți comerciale, „P." in România si „U.", in Belgia, care este compania originara . Din conținutul plângerii si depozițiilor reprezentantului legal al partii prejudiciate, reiese faptul ca in ziua imediat următoare 03.10.2010 i-au fost expediate alte doua mesaje, pe un alt cont de e-mail prin care se arata faptul ca o persoana a intenționat sa acceseze contul sau personal din rețeaua sociala „Facebook". Mesajele proveneau de la sistemul de administrare „Facebook", reprezentând solicitări de resetare a parolei. Contul_ nu a fost niciodată „legat" de contul de „Facebook" ,astfel incat persoana in cauza, probabil invinuitul P. R. T., nu a realizat accesul la contul din acceasta rețea sociala. Urmandu-se procedura standard de către angajații persoanei juridice in cauza, s-a redobândit accesul la domeniul „piatras.. Google, prin modificarea înregistrărilor CNAME. Serviciul DNS ,asociat domeniului „piatras.. este in prezent gestionat de firma originara din Belgia - „U." .Reprezentantul legal al firmei prejudiciate a menționat in conținutul plângerii ca fiind suspect al atacului informatic ex-angajatul sau P. R. T., in condițiile in care la plecarea din sediul firmei acesta adresase amenințări de genul " ...a inceput războiul ! „.
Din probele administrate pe parcursul urmăririi, în actul de sesizare a instanței s-a reținut că accesul informatic la datele cu caracter confidențial ale firmei prejudiciate ar fi fost realizat de către inculpat (mesajele conținând date confidențiale vizând procesul de recrutare, salarii, au fost distribuite tuturor angajaților din domeniul piatras.. personal al inculpatului, conturile de administrare ale domeniului piatras..-a mai reținut că inculpatul ar fi utilizat în mod abuziv informațiile de acces la bazele de date de recrutare eJobs și Best Jobs cu scopul modificării datelor de identificare ale . într-un mod calomnios și că ar fi utilizat credite în scopul efectuării unor comenzi neautorizate de credite pentru vizualizarea de CV-uri și pentru postarea unor anunțuri.
La termenul din 31.10.2012, cu ocazia punerii în discuție a regularității actului de sesizare, procurorul a îndreptat eroarea materială din cuprinsul acestuia în sensul că faptele prev. de art. 42 din Legea 161/2003 savarsite de inculpat se incadreaza la alin. 1, 2, 3 din art. 42 Legea 161/2003.
Partea vătămată . prin administrator C. M. s-a constituit parte civila cu suma de_ euro impotriva inculpatului reprezentand prejudiciul moral si material suferit.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 183/D/P/2010 din 30.07.2012 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. – Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism- Serviciul T. Timisoara si fișa de cazier judiciar actualizata a inculpatului.
În cursul cercetării judecătorești nu s-a solicitat administrarea altor mijloace de probă. Deoarece situația de fapt se stabilește de instanță în raport de probele legal administrate (așa cum rezultă din art. 64 alin. 2 C.p.p.), instanța mai înainte de a stabili situația de fapt a analizat susținerile inculpatului cu privire la legalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale.
În prezenta cauză au fost efectuate două percheziții, una domiciliară și una informatică, pentru care art. 56 alin. 4 din Legea 161/2003 stabilește că dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la efectuarea percheziției domiciliare se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 100 alin. 3 C.p.p., percheziția domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecății. În cursul urmăririi penale, percheziția domiciliară se dispune de judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță. De asemenea, potrivit alin. 6 percheziția domiciliară se dispune numai după începerea urmăririi penale, actele premergătoare efectuate într-o anumită cauză nu pot fi suficiente pentru dispunerea percheziției. Rezultă că instanța competentă să dispună percheziția într-o anumită cauză penală se stabilește în raport de faptele pentru care a fost începută urmărirea penală la momentul formulării propunerii.
În cauza de față prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.- Serviciul T. Timișoara cu nr. 183/D/P/2010 din data de 22.02.2011, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces fără drept la un sistem informatic și modificarea, ștergerea sau deteriorarea de date informatice, prev. de art. 42 și 44 din Legea 161/2003. Raportat la faptele pentru care era începută urmărirea penală, competența materială de autorizare a perchezițiilor domiciliară și informatică aparținea judecătoriei. Or în prezenta cauză încheierile prin care s-au autorizat cele două percheziții ( Încheierea 5/. și Încheierea 7/. ) au fost emise de către Tribunalul T., cu încălcarea normelor de competență materială.
Conform art. 197 C.p.p. dispozițiile relative la competența după materie (…) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi înlăturată în nici un mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului și se ia în considerare chiar din oficiu. Astfel, cele două autorizații de percheziție, fiind date de un organ necompetent material, sunt nule absolut. Nulitatea celor două autorizații, va atrage și nulitatea altor acte procesuale sau procedurale, efectuate cu respectarea legii, dar care se întemeiază pe actele nule sau depind de valabilitatea acestora respectiv a percheziției domiciliare și a percheziției informatice efectuate în cauză, raportului de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză.
Potrivit art. 64 alin. 2 C.p.p., mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. Sancțiunea prevăzută de lege cu privire la probele ilegale este deci că ele nu pot fi folosite în proces, fiind practic înlăturate. Pentru motivele expuse anterior, instanța va înlătura ca probe nelegale, următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare (fil. 46-48 dos. U.P. ), proces-verbal de efectuare a percheziției informatice (fil. 54-56 dos. U.P. ), raport de constatare tehnico științifică ( fil. 58-60 dos. u.p. ), proces - verbal (fil. 70-72 dos. U.P.) și înscrisurile denumite anexă (fil. 73-115).
În urma înlăturării probelor nelegale, în cauză instanța a constatat că au rămas următoarele mijloace de probă: declarații reprezentant parte vătămată M. T. C. (fil. 11-14 dos. u.p.), înscrisuri depuse de partea vătămată (fil. 7-10 dos. U.P.), declarații inculpat (fil. 16 – 26 dos. u.p.), înscrisuri (fil. 28-43 dos. u.p.), adrese ale organelor de cercetare către S.C RCS & RDS SA, . . către . răspunsul la aceste adrese ( fil. 117-125 dos. u.p. ).
Examinând acțiunea penală exercitată împotriva inculpatului P. R. T., instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată și, pe cale de consecință a dispus achitarea inculpatului pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 66 C.p.p., învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. De asemenea, Potrivit art. 75 C.p.p., declarațiile părții vătămate și părții civile făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. În prezenta cauză, exceptând declarația părții civile date prin reprezentant M. T. C. și adresele organelor de cercetare către S.C RCS & RDS SA, . . către . răspunsul la aceste adrese nu există alte probe. Or declarația dată de partea civilă, prin reprezentant, prin care arată că există o bănuială la nivelul conducerii firmei . că inculpatul ar fi săvârșit fapta, întemeiată pe modul în care s-au încheiat relațiile de muncă între această firmă și inculpat, precum și adresa . prin care se comunică organelor de cercetare faptul că utilizatorul adresei I.P. nr 79.114.82.23 în data de 23.10.2010 în intervalul orar 06:30 – 08:30 a fost inculpatul P. R. T. nu pot constitui decât simple indicii cu privire la autorul săvârșirii faptelor. Aceste indicii nu sunt apte să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură orice persoană cercetată penal. Astfel, chiar dacă cele două probe mai sus amintite creează un anumit grad de suspiciune privind implicarea inculpatului în comiterea faptelor, ele nu dovedesc cu certitudine comiterea faptelor de inculpat. Pentru a decide astfel, instanța va avea în vedere și principiul in dubio pro reo care presupune că incertitudinea profită inculpatului.
Împotriva sentinței penale nr. 3204/07.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ au declarat recursuri, în termen legal, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul T. Timișoara, partea civilă . și inculpatul P. R. T., criticând-o ca netemeinică.
În motivarea recursului declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul T. Timișoara, s-a solicitat casarea hotărârii și în rejudecare condamnarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia prin rechizitoriu. În acest sens, s-a arătat că în cauză nu au fost încălcate normele de competență materială și pe cale de consecință nu este operabilă sancțiunea procedurală a nulității absolute. Se arată că, la momentul declanșării urmăririi penale ( 22.11.2010), sesizarea viza infracțiunile de criminalitate informatică care atrăgeau în mod exclusiv competența Judecătoriei Timișoara, însă ulterior la data de 10.12.2012 în raport de datele obținute, sesizarea s-a extins și pentru infracțiunea care atrăgea competența Tribunalului T., respectiv art. 7 din Lg.39/2003, ipoteză în raport de care sesizarea adresată tribunalului a fost fundamentată,iar la momentul efectuării perchezițiilor cauza avea ca obiect și această ultimă infracțiune. Pe de altă parte, prin actul de sesizare a instanței s-a dispus netrimiterea în judecată a inculpatului P. T. și a persoanelor suspectate ca fiind participante la activitatea sa infracțională în baza art. 10 lit.a,c C.p.p, motivat de faptul că probatoriul administrat nu a fost în măsură a susține acuzațiile vizând implicarea în activitatea infracțională a inculpatului și a altor persoane, considerent pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele suspectate și implicit față de inculpat pentru infracțiunea prev. de art 7 din Lg.39/_, întrucât s-a constatat faptul că în activitatea sa infracțională inculpatul a acționat în mod individual.
Recursul declarat de partea civilă nu a fost motivat în scris, susținerile orale ale apărătorului acesteia vizând condamnarea inculpatului.
În motivarea recursului său, inculpatul P. R. T. a criticat hotărârea penală sub aspectul temeiului juridic al achitării, susținând că din întreg probatoriul nu rezultă nici măcar existența materială a faptelor reclamate, ceea ce impunea aplicarea cu prioritate a dispozițiilor art. 10 alin. 1 lit. a C.p.p. Astfel, s-a susținut că deși se reclama accesul în aplicați Google Apps, nu există decât simpla declarație a părții vătămate în acest sens și nu s-a dovedit în nici un mod că acest cont a fost accesat și nici că un presupus acces ar fi fost neautorizat. Se arată că din nici un mijloc de probă administrat nu rezultă că ar fi fost accesat acest cont, de către cine și în ce mod ar fi fost compromise măsurile de securitate. În acest sens nu există depoziții de martori care să confirme aceste împrejurări și nu există vreun înscris care să emane de la societățile respective care să confirme caracterul neautorizat al vreunui acces în sistemele lor. Cu excepția declarației părții vătămate, probele administrate nu indică restricționarea efectivă de date informatice sau modificarea acestora, iar că declarația părții vătămate nu se coroborează cu nici una dintre mijloacele de probă administrate în cauză.
Analizând sentința penală recurată prin prisma motivelor de recurs formulate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul T. Timișoara, partea civilă . și inculpatul P. R. T., instanța constată că este temeinică și legală pentru următoarele considerente:
În mod corect Judecătoria Timișoara a constatat că probele obținute în urma efectuării perchezițiilor domiciliare și informatică sunt nelegale întrucât autorizația prevăzută de art. 100 alin. 3 C.p.p. a fost emisă cu încălcarea normelor de competență materială. Încuviințarea percheziției domiciliare este condiționată de începerea urmăririi penale și se dispune de către instanța competentă din punct de vedere material să judece cauza în primă instanță. Prin urmare, la verificare competenței materiale a instanței de judecată trebuie avute în vedere infracțiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și nu cele pentru care se efectuează cercetări. În cauză, la datele la care s-au pronunțat încheierile de autorizare a perchezițiilor domiciliară și informatică, respectiv încheierea nr. 5/. și încheierea penală nr. 7/. de către Tribunalul T., urmărirea penală era începută pentru săvârșirea infracțiunilor de acces fără drept la un sistem informatic și modificare, ștergerea sau deteriorarea de date informatice, prevăzute de art. 42 și 44 din Legea nr. 161/2003, infracțiuni care atrag competența de judecată în primă instanță a judecătoriei. Este adevărat că prin procesul verbal din 10.12.2010 întocmit de B.C.C.O. Timișoara – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice s-a propus extinderea cercetărilor față de inculpat și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, însă pentru această infracțiune nu s-a dispus în nici un moment procesual începerea urmăririi penale, mai mult prin rechizitoriul nr. 183/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul T. Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul P. R. T. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 Legea nr. 39/2003. Existența unei propuneri de extinderea a cercetărilor sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu atrăgea competența tribunalului în ceea ce privește cererea de încuviințare a percheziției câtă vreme textul legal, art. 100 alin. 3 C.p.p., condiționează această măsură de începerea urmăririi penale. În raport cu aceste considerente, în mod corect prima instanță a constatat nulitatea încheierilor de autorizare a perchezițiilor și, pe cale de consecință, nelegalitatea probelor obținute în baza acestora. În aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. 2 C.p.p. probele astfel obținute nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei, instanța fiind obligată a le înlătura.
Analizând probatoriul administrat în cauză în condiții de legalitate, instanța de recurs constată că declarația reprezentantului părții civile și adresa . care atestă faptul că utilizatorul adresei I.P. nr.79.114.82.23 din data de 23.10.2010 a fost inculpatul P. R. T. nu sunt suficiente pentru a conduce la concluzia certă că inculpatul este cel care a comis infracțiunile imputate de organele de urmărire penală și partea civilă. Potrivit art. 65 din Codul de procedură penală, sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată. Conform dispozițiilor art. 52 C.p.p. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă; în același sens fiind și dispozițiile art. 6 paragraful 2 din C.E.D.O. care prevăd că orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. În caz de îndoială asupra vinovăției, dacă această îndoială nu este înlăturată de noi probe, prezumția de nevinovăție subzistă, întrucât orice îndoială profită inculpatului (in dubio pro reo). Astfel fiind, în speță soluția de achitare a inculpatului pentru infracțiunile de acces fără drept la un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice săvârșită prin încălcarea măsurilor de prevedere prevăzută de art. 42 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 161/2003 și de alterare a integrității datelor informatice în modalitatea restricționării accesului la aceste date și a transferului neautorizat de date dintr-un sistem informatic prevăzută de art. 44 alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, în temeiul art. 10 lit. c C.p.p. este temeinică și legală. Prin urmare, atât recursul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul T. Timișoara, cât și cel al părții civile . sunt nefondate.
Instanța de recurs constată că și recursul inculpatului este neîntemeiat, neputându-se susține că fapta nu există și ar fi incidente dispozițiile art. 10 lit. a C.p.p. Astfel, plângerea părții vătămate, anexa cu acțiunile efectuate neautorizat în cadrul serviciului e.Jobs.ro, adresa nr. 19/24.02.2011 a . conduc la existența, cel puțin a unor indicii, în sensul comiterii faptelor reclamate, neputându-se susține că nu a existat nicio activitate în plan obiectiv, material de natura celor sesizate. În ceea ce privește cererea inculpatului ca instanța de recurs să dispună restituirea către acesta a discurilor de stocare Western Digital cu capacitate de 500 Gb, . și Seagate cu capacitatea 160 Gb și ., se constată că reprezintă o măsură subsidiară soluției de fond, că în primă instanță nu s-a analizat acest aspect și urmează a se pronunța în procedura prevăzută de art. 196 C.p.p., neputând fi analizată direct în calea de atac.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. lit. b C.p.p. instanța va respinge ca nefondate recursurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul T. Timișoara, partea civilă . și inculpatul P. R. T. împotriva sentinței penale nr. 3204/07.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ . Referitor la cererea inculpatului de se dispune obligarea părții civile la cheltuielile de judecată efectuate de acesta în recurs se constată că dispozițiile art. 193 C.p.p. impun a se constata o culpă procesuală a părții vătămate, ceea ce nu este situația în speță, precum și că demersul procesual al inculpatului a fost constatat ca neîntemeiat.
Văzând și dispozițiile art. 192 al.2 și al.3 c.p.p,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.38515 pct.1 lit.b C.p.p., respinge ca nefondate recursurile formulate de DIICOT – Serviciul T. T., inculpatul P. R. T. și partea civilă . (fostă .) împotriva sentinței penale nr. 3204/07.11.2012 a Judecătoriei Timișoara.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul și partea civilă recurentă la câte 100 lei, cheltuieli judiciare față de stat.
În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul procurorului rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. N. G. B. L. Ani B.
Grefier,
A. J.
Red.LB /20.09.2013
Tehnored A.J. /2 ex/16.09.2013
Prima instanță: Judec.Timișoara-B. C. S.
| ← Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 244/2013. Curtea de Apel... | Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 986/2013. Curtea... → |
|---|
