Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 291/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 291/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-11-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 291/PI
Ședința publică din 22 noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul R. M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 113/P/2012 din 29.06.2012 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, menținută de procurorul general adjunct al aceluiași parchet prin rezoluția 1013/II/2/2012 din 21.08.2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul R. M., lipsă fiind intimații S. C. și C. M. E..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror E. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror pentru audierea martorului.
Procurorul solicită respingerea plângerii ca nefondată și menținerea soluției dată de procuror ca temeinică și legală, arătând că nu au fost relevate probe sau indicii privind existența infracțiunilor reclamate, iar cu privire la infracțiunea prev. de art. 213 Cp, nu rezultă din probe că avocatul S. ar fi primit vreun bun mobil.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ din 10.09.2012, formulată de petentul R. M. s-a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 113/P/2012 din 29.06.2012 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, menținută de procurorul general adjunct al aceluiași parchet prin rezoluția 1013/II/2/2012 din 21.08.2012.
În motivarea plângerii, petentul a susținut că, deși a învederat procurorului de caz existența declarației nr._.08.2010 dată de avocatul S. C. după încheierea contractului de vânzare cumpărare, nu s-a avut în vedere acest înscris. Totodată, s-a arătat că nu i-a fost încuviințată proba cu martori, fiindu-i lezat astfel dreptul la aflarea adevărului.
Analizând plângerea formulată de petent, în raport cu actele depuse în cauză, respectiv dosarul nr. 113/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și lucrarea nr. 1013/II/2/2012, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 29.06.2012 în dosarul nr. 113/P/2012, în temeiul art. 209 Cp, art. 228 alin.6 Cp, rap. la art. 10 alin.1 lit.a și d Cpp,s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S. C., avocat, sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz de încredere prev. de art. 213 alin. 1 Cp, a două infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1 și 3 Cp și art. 215 al. 1 și 3 Cp, însușirea bunului găsit, prev. de art. 216 al. 1 și 2 Cp, primire de foloase necuvenite, prev. de art. 256 al. 1 Cp, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 190 al. 1 Cp, fals în declarații, prev. de art. 292 Cp și neînceperea urmăririi penale față de C. M. E., notar public, sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 Cp, rap. la art. 215 al. 1 și 3 Cp.
Din cuprinsul actului de sesizare, al înscrisurilor depuse la dosar, precum și al celorlalte acte premergătoare administrate în cauză, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:
Prin intermediul unui contract de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager, autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1340/06.05.2008, de către B.N.P. S. C., din mun. Timișoara O. A. a vândut soților Nedici Nasser și Nedici E. nuda proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară individuală nr._-C1-U2 Timișoara provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr._, cu numărul top 445/VI, constând din apartamentul nr. 6, situat în mun. Timișoara, ..4, la dreapta de la intrare, compus din 2 camere, 1 antreu, 1 cămară de alimente, 1 WC și 3 cămări de lemne în pivniță, cu cotă de 15/60 părți comune indivize, dobândit de către vânzătoare prin cumpărare și moștenire, cu rezervarea în favoarea înstrăinătoarei a dreptului de uzufruct viager asupra imobilului .
S-a reținut de asemenea, că acest contract de vânzare-cumpărare cu uzufruct viage, a fost rezoluționat, de comun acord de către părțile sale, anume O. A. și Nedici Nasser și Nedici E., prin actul de rezoluțiune autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1528/01.06.2010 a B.N.P. C. M. Euge, textul actului de rezoluțiune fiind redactat de către avocatul C. S., din cadrul Baroului T. .
Tot la data de 01 iunie 2010, s-a mai reținut că notarul public C. M. E. a autentificat, prin încheierea de autentificare nr. 1529/01.06.2010, contractul de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager și interdicție de înstrăinare și grevare încheiat între O. A., în calitate de vânzător și R. M., în calitate de cumpărător, obiectul contractului fiind imobilul înscris în cartea funciară individuală nr._-C1-U2 Timișoara, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr._, cu numărul top 445/VI, constând din apartamentul nr. 6, situat în mun. Timișoara, ..4, la dreapta de la intrare, compus din 2 camere, 1 antreu, 1 cămară de alimente, 1 WC și 3 cămări de lemne în pivniță, cu cotă de 15/60 părți comune indivize .
Prin urmare, s-a constatat că imobilul anterior arătat este același care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager, autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1340/06.05.2008, de către B.N.P. S. C..
În cuprinsul actului juridic redactat de către același avocat, C. S., s-a arătat că prețul vânzării este de 32.000 de euro, preț pe care vânzătoarea O. A. l-ar fi primit, integral, de la R. M. la data autentificării contractului, prin încheierea de autentificare nr. 1529/01.06.2010 .
Prin încheierea de autentificare nr. 1530/01 iunie 2010, notarul public C. M. E. a autentificat actul juridic reprezentat de contractul de împrumut sumă de bani, cu ipotecă convențională și interdicție de înstrăinare și grevare, încheiat între S. C., în calitate de împrumutător și R. M., în calitate de împrumutat, prin intermediul căruia S. C. îi împrumuta lui R. M. suma de 35.000 de euro, garantarea restituirii acesteia fiind făcută, de către împrumutat, prin instituirea unei ipoteci convenționale de rang I, asupra imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager și interdicție de înstrăinare și grevare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1529/01.06.2010 .
S-a mai reținut că la data de 22 iunie 2010, între R. M. și S. C. s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, in intermediul căreia R. M., în calitate de promitent vânzător, se obliga să îi vândă lui C. S., în calitate de promitent cumpărător, întregul drept de proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară individuală nr._-C1-U2 Timișoara, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr._, cu numărul top 445/VI, constând din apartamentul nr. 6, situat în mun. Timișoara, ..4, la dreapta de la intrare, compus din 2 camere, 1 antreu, 1 cămară de alimente, 1 WC și 3 cămări de lemne în pivniță, cu cotă de 15/60 părți comune indivize .
La data de 30 august 2010, notarul public C. M. E. a autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2678/30.08.2010, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între R. M., în calitate de vânzător și C. S., în calitate de cumpărător, obiectul contractului fiind cel care a făcut obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, menționată în paragraful anterior.
În actul juridic reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2678/30.08.2010, se precizează faptul că prețul vânzării este de 35.000 de euro, echivalentul în lei al sumei de 148.565 de lei, calculat la cursul BNR din data de 30.08.2010, preț pe care R. M. declara că l-a primit, în totalitate, la data de 22 iunie 2010, conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, care are încheierea de legalizare de semnătură nr. 4730/22.06.2010 a notarului public C. M. E. .
S-a mai reținut că printr-un contract de donație, autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2793/01 iulie 2011 de către notarul public C. M. E., soții S. C. și S. M., în calitate de donatori, reprezentați la încheierea contractului prin mandatar S. C., îi donau lui R. M., în calitate de donatar, întregul drept de proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._ G., cu număr CF vechi 9877, cu număr cadastral/nr. topografic CAD: A197/1/57, constând din teren extravilan, în suprafață de 5.000 de metri pătrați, arabil situat în . .
În rezoluție s-a reținut faptul că între petentul R. M. și avocatul C. S. a fost încheia, la data de 04.12.2008, contractul de asistență juridică nr. 87, cu nr._, având drept obiect acordarea de asistență juridică lui R. M., într-un dosar (dosarul cu numărul_ al Judecătoriei Timișoara) în acest dosar civil R. M. având calitatea de reclamant, iar pârâtul a fost B. H. P., obiectul cauzei fiind reprezentat de rezilierea unui contract. Acțiunea civilă formulată a fost respinsă, fiind admisă, însă, acțiunea conexă reconvențională .
S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 228, alin. (4) C.pr.pen., urmărirea penală nu poate începe într-o cauză dacă, din cuprinsul actului de sesizare sau al celorlalte acte premergătoare administrate după înregistrarea plângerii sau denunțului, rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, din cele prevăzute de art. 10 C.pr.pen. Or, în cauză, s-a apreciat că sunt incidente cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10, alin. (1), literele a) și d) din C.pr.pen., astfel că, față de persoanele cercetate s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, s-a reținut că infracțiunea de abuz de încredere, prevăzută de art. 213, alin. (1) C.pr.pen. presupune însușirea unui bun mobil, aparținând altuia, deținut cu orice titlu sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui. Prin urmare, s-a apreciat că fapta reclamată de către petentul R. M. ca fiind săvârșită de către avocatul C. S., constând în aceea că l-ar fi indus în eroare, pe parcursul soluționării dosarului cu numărul_ al Judecătoriei Timișoara, prin aceea că i-ar fi spus că va câștiga acel proces, în care R. M. avea calitatea de reclamant, iar B. H. P., pe aceea de pârât, deși, în realitate, l-a pierdut, chiar reală de ar fi, nu poate constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 213, alin. (1) C.pen.
În consecință, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C. S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 213, alin. (1) C.pen., presupus comisă în paguba petentului R. M., reținând incidența dispozițiilor art. 10, alin. (1), litera a) C.pr.pen.
S-a mai reținut că infracțiunea de însușirea bunului găsit presupune, potrivit dispozițiilor art. 216, alin. (1) C.pen., fapta unei persoane de a nu preda autorităților sau celui care l-a pierdut, în termen de 10 zile, un bun găsit sau de a dispune de acel bun ca de al său, alineatul (2) al aceluiași articol sancționând fapta unei persoane de a-și însuși, pe nedrept, un bun mobil aparținând altuia, ajuns din eroare în posesia făptuitorului. Cum infracțiunea prevăzută de art. 216 C.pen. nu poate avea drept obiect material decât un bun mobil, s-a apreciat că fapta imputată avocatului C. S. de către petentul R. M., constând în aceea că ,, profitând de naivitatea mea și-a însușit casa cumpărată de la O. A., pe care eu o luasem în întreținere ”(citat din declarația petentului, din 29.06.2012), nu poate constitui elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 216, alin. (1) și (2) din C.pen., o casă nefiind un bun mobil, iar dobândirea imobilului la care petentul face referire făcându-se în împrejurările reținute pe parcursul acestui expozeu, adică prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2678/30.08.2010, a notarului public C. M. E. .
D. urmare, în speță s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C. S., sub aspectul comiterii infracțiunii de însușirea bunului găsit, prev. de art. 216, alin. (1) și (2) C.pen., reținând incidența disp. art. 10, alin. (1) litera a) C.pr.pen.
În ceea ce privește presupusa săvârșire de către avocatul C. S. a infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prev. de art. 256, alin. (1) C.pen., s-a reținut că aceasta constă în primirea, de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia. Or, s-a constatat că autorul acesteia nu poate fi decât un subiect calificat, respectiv un funcționar, astfel cum este această noțiune definită de art. 147, alin. (2) din C.pen. Însă, s-a reținut că C. S. nu are calitatea de funcționar, deoarece, în exercitarea profesiei, avocații sunt ocrotiți de lege, fără a putea fi asimilați funcționarului public sau altui salariat (a se vedea art. 37, alin. 1, din Legea nr. 51/1995, rep.) . De altminteri, s-a reținut că fapta pe care petentul R. M. o califică drept primire de foloase necuvenite este încasarea, de către avocatul cercetat, a onorariului reprezentând acordarea asistenței juridice, lui R. M. în dosarul cu numărul_ al Judecătoriei Timișoara (în baza contractului de asistență juridică nr. 87/04.12.2008, cu numărul_), proces pierdut de către reclamant, petentul apreciind că, în acest fel, avocatul C. S. ar fi încasat bani ce nu i se cuvin (deoarece a pierdut procesul). Invederând faptul că obligația asumată de către un avocat, în cadrul unui proces, în reprezentarea intereselor clientului său, este una de diligență și nu de rezultat, în speță s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C. S., sub aspectul comiterii infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prev. de art. 256, alin. (1) C.pen., reținând incidența disp. art. 10, alin. (1), litera d) C.pr.pen.
Neînceperea urmăririi penale s-a dispus în cauză față de C. S. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290, alin. (1) C.pen., reținând incidența dispozițiilor art. 10, alin. (1), litera a) C.pr.pen., având în vedere faptul că în speță nu există date sau indicii că această persoană ar fi comis, în materialitatea ei, vreo faptă de falsificare a vreunui înscris sub semnătură privată, în vreunul din modurile arătate de art. 288 C.pen., înscris pe care să-l fi folosit sau să-l fi încredințat altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice. De altminteri, s-a reținut că petentul R. M., cu ocazia audierii sale de către procuror în data de 29.06.2012, a arătat că nu mai solicită tragerea la răspundere penală a lui C. S. pentru comiterea acestei infracțiuni .
Aceiași soluție, de neîncepere a urmăririi penale s-a dispus în cauză față de avocatul C. S. și sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C.pen., reținându-se incidența dispozițiilor art.10, alin. (1), litera a) C.pr.pen., având în vedere faptul că în speță nu există date sau indicii temeinice, de natură a conduce la presupunerea rezonabilă că persoana cercetată ar fi dat declarații necorespunzătoare adevărului unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități, din cele la care se referă art. 145 din C.pen., în vederea producerii de consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii sau împrejurărilor cauzei, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe. S-a constatat, de altfel că ceea ce petentul R. M. a calificat drept faptă de natură a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, presupus comisă de către avocatul C. S., este susținerea acestuia că avocatul l-ar fi mințit spunându-i că îi va câștiga procesul care a făcut obiectul dosarului cu numărul_ al Judecătoriei Timișoara, precum și că îi va cumpăra un apartament și îi va plăti suma de cca 100.000 de euro. Or, s-a apreciat că o astfel de faptă, chiar reală să fi fost, nu poate constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 292 C.pen.
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215, alin. (1) și (3) din C.pen., s-a reținut că ea presupune inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără acea eroare, cel înșelat nu ar mai fi încheiat sau executat contractul respectiv, în condițiile stipulate .
Așadar, s-a reținut că pentru existența infracțiunii anterior menționate, este necesară săvârșirea de către autorul înșelăciunii, direct sau indirect, de manopere dolosive, prin intermediul cărora să se realizeze o falsă reprezentare a realității co-contractantului, adică persoanei înșelate (de exemplu, prezentarea sub o altă identitate decât cea reală, înfățișarea unui alt obiect al contractului decât cel real, falsificarea unor înscrisuri care atestă un drept asupra bunului ce face obiectul contractului, etc.) În toate cazurile, acțiunea de inducere în eroare a co-contractantului, presupune săvârșirea unor acte dolosive de natură a înșela vigilența unui om cu diligență normală, prin raportare la persoana celui care se declară înșelat .
Însă, s-a apreciat că în speță nu există elemente de fapt care să conducă la presupunerea rezonabilă, dincolo de orice îndoială firească, a faptului că persoana cercetată, anume S. C., cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2678/30.08.2010, ar fi săvârșit acte dolosive, de inducere în eroare a lui R. M., în calitatea acestuia de vânzător, care să fi avut drept rezultat o falsă reprezentare a realității acestuia, la momentul încheierii respectivului act .
De altminteri, s-a constatat că ceea ce autorul actului de sesizare califică drept înșelăciune este faptul că părțile ar fi convenit un alt preț al bunului vândut, decât cel consemnat în actul juridic autentificat, anume suma de 95.000 de euro, în loc de 35.000 de euro, preț din care vânzătorul M. R. nu ar fi primit nici o parte .
S-a mai reținut faptul că, potrivit legii civile, proba unui act juridic în valoare de peste 250 de lei se face printr-un înscris. Pe de altă parte, s-a reținut că actul juridic reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2678/30.08.2010, este un înscris autentic, ce face proba verității cu privire la cele menționate în cuprinsul acelui act, până la înscrierea sa în fals .
Or, s-a constatat că în actul juridic menționat se face precizarea că prețul vânzării este de 35.000 de euro, echivalentul în lei al sumei de 148.565 de lei, calculat la cursul BNR din data de 30.08.2010, preț pe care R. M. declara că l-a primit în totalitate la data de 22 iunie 2010, conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, care are încheierea de legalizare de semnătură nr. 4730/22.06.2010 a notaruui public C. M. E. .
În consecință, față de C. S. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215, alin. (1) și (3) din C.pen., presupus comisă în detrimentul petentului R. M., constând în aceea că l-ar fi înșelat, cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2678/30.08.2010, reținând incidența dispozițiilor art. 10, alin. (1), litera a) din C.pr.pen.
Având în vedere faptul că în declarația dată în fața procurorului la data de 29 iunie 2012, petentul R. M. a calificat drept infracțiunea de abuz de încredere, săvârșită de către avocatul C. S., o presupusă faptă a acestuia de a-l induce în eroare, folosind manifestări dolosive și viclene, prin care i-ar fi spus că îi va câștiga procesul care a făcut obiectul dosarului cu numărul_, proces pe care l-a pierdut, s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de avocatul C. S., pentru o altă infracțiune de înșelăciune, prevăzută de art. 215, alin. (1) și (3) din C.pen., constând în aceea că l-ar fi indus în eroare pe petentul R. M., cu prilejul încheierii contractului de asistență juridică nr. 87/04.12.2008, cu numărul_, reținând incidența dispozițiilor art. 10, alin. (1), litera a) C.pr.pen., reținându-se că în exercitarea atribuțiilor conferite de lege, avocatul, față de clientul său, are o obligație de diligență și nu de rezultat, soluția dispusă de către judecător într-un litigiu, putând doar fi anticipată și nu garantată de către avocat. Așadar, s-a apreciat că chiar dacă S. C. i-ar fi spus clientului său, R. M., că îi va câștiga procesul care a făcut obiectul dosarului cu numărul_ al Judecătoriei Timișoara, în baza aprecierilor sale date raportului juridic litigios și probelor existente, fapta nu ar putea constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune.
Aceiași soluție de neîncepere a urmăririi penale s-a dispus față de C. M. E., notar public, sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C.pen. raportat al art. 215, alin. (1) și (3) din C.pen., constând în aceea că i-ar fi acordat ajutor material lui C. S., cu prilejul autentificării, prin încheierea de autentificare nr. 2678/30.08.2010, a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. S. și R. M., în vederea inducerii și menținerii în eroare a lui R. M., cu privire la actul juridic pe care acesta l-a ratificat, reținând incindeța dispozițiilor art. 10, alin. (1), litera a) C.pr.pen. Astfel, în sarcina notarului public s-a constatat că nu se poate reține comiterea, în materialitatea sa, a vreunei fapte de natură a putea constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunii pentru care a fost cercetat, anume de complicitate la înșelăciune. De altminteri, s-a reținut că în declarația pe care a dat-o în acest dosar, în data de 29.06.2012, R. M. a declarat că nu mai solicită tragerea la răspundere penală a notarului public C. M. E., pentru săvârșirea vreunei infracțiuni îndreptate împotriva sa .
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul R. M. iar prin rezoluția nr. 1013/II/2/2012 din 21.08.2012 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivarea rezoluției, procurorul general adjunct a reținut că soluția pronunțată de procuror este temeinică și legală întrucât din analiza înscrisurilor depuse la dosar nu rezultă că făptuitorii au săvârșit faptele pentru care s-au efectuat cercetările. Astfel, din actele depuse rezultă că intimatul S. C. a devenit proprietarul imobilului în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu petentul pentru suma de 35.000 Euro, din actul juridic încheiat nerezultând o altă înțelegere între părți în sensul că prețul de vânzare ar fi superior sau elemente prin care petentul să fi fost indus în eroare. Prin urmare, față de aceste împrejurări s-a considerat că soluția dispusă de procuror cu privire la infracțiunea prev. de art. 213 Cp este temeinică și legală întrucât actele premergătoare administrate în cauză nu au relevat faptul că intimatul S. C. și-a însușit vreun bun mobil care să-i aparținut petentului, astfel că fapta lipsește în materialitatea ei. Referitor la infracțiunea prev.de art. 216 Cp, s-a constatat de asemenea, că actele premergătoare nu relevă faptul că intimatul S. C. nu ar fi predat un bun pierdut în termen de 10 zile autorităților sau celui care l-a pierdut, astfel că s-a apreciat că și această faptă lipsește în materialitatea sa. În privința solicitării petentului de efectuarea cercetărilor și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 256 Cp, s-a constatat că aceasta a fost făcută fără însă a fi descrise elementele care intră în latura obiectivă a acestei infracțiuni, ci pur și simplu a fost invocată printre alte infracțiuni, iar actele premergătoare nu au relevat că persoanele cercetate au primit direct sau indirect, pentru a îndeplini un act care intră în atribuțiile lor, bunuri sau foloase, iar acestea nu au calitatea de „funcționar” cum prevede legea. S-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 290 Cp, întrucât din actele premergătoare nu rezultă vreuna din modalitățile de săvârșire a acestei fapte, respectiv nu rezultă că a fost falsificat un înscris prin manoperele identificate în art.288 Cp, prin contrafacerea scrierii sau subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, respectiv contrasemnarea respectiv declararea necorespunzătoare a adevărului în fața unui organ sau instituții. S-a mai arătat în motivare că actele depuse relevă voința părților în fața notarului public, respectiv în contractul a cărei veridicitate se contestă sub aspectul prețului, reținându-se că imobilul proprietatea petentului a fost vândut către S. C. pentru suma de 35.000 Euro. De asemenea, s-a reținut că petentul nu a depus un alt act care să contravină contractului de vânzare-cumpărare din care să rezulte că prețul de vânzare stabilit de părți ar fi fost altul decât cel consemnat în contract, act care să reflecte în secret adevărata voință a părților care a fost disimulată prin actul public și de altfel, în conținutul contractului se face precizarea că prețul de vânzare al imobilului este de 35.000 Euro, echivalentul sumei de 148.565 lei reprezentând cursul valutar la Banca Națională a României la data de 30.08.2010, când s-a încheiat actul. Față de aceste aspecte, s-a apreciat că în mod corect procurorul a dispus soluție de netrimitere în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 Cp.
Referitor la fapta săvârșită de notarul public C. M. E., s-a reținut că în declarația dată la data de 29.06.2012, petentul a arătat că nu solicită tragerea la răspundere penală a făptuitorului S. C. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și nici a notarului public pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 Cp, rap. la art. 215 al. 1 și 3 Cp și de altfel, actele administrate în cauză nu relevă în sarcina făptuitorului elemente de întrajutorare în vederea inducerii în eroare a petentului de către S. C.. Totodată, s-a reținut că prin plângerea împotriva soluției adresată instanței, petentul reia acuzele formulate în plângerile anterioare fără însă ă facă alte precizări, să propună alte probe pentru a de dovedi.
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de petent, instanța reține că soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică:
Analizând actele existente la dosar, instanța constată că soluția de netrimitere în judecată a intimaților este legală și temeinică. Astfel, în plângerea adresată procurorului, petentul a reclamat comiterea infracțiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C.p. prin aceea că avocatul C. S., l-ar fi indus în eroare, pe parcursul soluționării dosarului cu numărul_ al Judecătoriei Timișoara, prin aceea că i-ar fi spus că va câștiga acel proces. Între petentul R. M. și avocatul C. S. a fost încheia, la data de 04.12.2008, contractul de asistență juridică nr. 87, cu nr._, având drept obiect acordarea de asistență juridică lui R. M., într-un dosar (dosarul cu numărul_ al Judecătoriei Timișoara) în care acesta avea calitatea de reclamant, iar pârâtul a fost B. H. P., obiectul cauzei fiind reprezentat de rezilierea unui contract; acțiunea civilă fiind respinsă și admisă cererea reconvențională. Indiferent de veridicitatea susținerilor petentului, respectiv că avocatul ar fi susținut că va avea câștig de cauză, această împrejurare nu poate întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere întrucât infracțiunea menționată presupune însușirea unui bun mobil, aparținând altuia, deținut cu orice titlu sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, ceea ce nu este situația în speță. M. mult, obligația avocatului într-un proces este una de diligențe și nu de rezultat, acesta neputând garanta soluția instanței, ci doar că va depune toate mijloacele legale pentru a apăra interesul părții cât mai bine, motiv pentru care fapta sus menționată nu poate întruni nici elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 și 3 C.p.
În ceea ce privește infracțiunea de însușirea bunului găsit prev. de art. 216 alin. 1 C.p., petentul a susținut că ar consta în aceea că profitând de naivitatea sa, avocatul S. C. și-a însușit casa cumpărată de petent de la O. A., pe care o luase în întreținere. Potrivit art. 216 alin. 1 C.p., infracțiunea de însușire a bunului găsit constă în fapta unei persoane de a nu preda autorităților sau celui care l-a pierdut, în termen de 10 zile, un bun găsit sau de a dispune de acel bun ca de al său. Infracțiunea prevăzută de art. 216 C.pen. poate avea ca obiect material doar un bun mobil, ceea ce nu este ipoteza în speță. Mai mult, imobilului înscris în cartea funciară individuală nr._-C1-U2 Timișoara, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr._, cu numărul top 445/VI, constând din apartamentul nr. 6, situat în mun. Timișoara, ..4, la dreapta de la intrare, compus din 2 camere, 1 antreu, 1 cămară de alimente, 1 WC și 3 cămări de lemne în pivniță, cu cotă de 15/60 părți comune indivize, a fost dobândit de către intimatul S. C. prin încheierea cu petentul a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2678/30 august 2010 de notarul public C. M. E., în contract stipulându-se faptul că prețul vânzării este de 35.000 de euro, echivalentul în lei al sumei de 148.565 de lei, calculat la cursul BNR din data de 30.08.2010, preț pe care R. M. a declara că l-a primit, în totalitate, la data de 22 iunie 2010.
În ceea ce privește infracțiunea de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 alin. (1) C.pen. pe care, de asemenea petentul o impută intimatului S. C., în mod corect procurorul a constatat că avocatul nu poate fi subiect activ al acestei infracțiuni, nefăcând parte din categoria funcționarilor publici sau a salariaților. Astfel, infracțiunea prev. de art. 256 C.p. constă în primirea, de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia. Prin urmare, subiect activ al infracțiunii poate fi doar un funcționar, noțiune definită de art. 147, alin. (2) din C.pen., avocatul neputând fi asimilat acestei noțiuni. Pe de altă parte, în fapt, petentul îi impută avocatului încasarea necuvenită a onorariului reprezentând acordarea asistenței juridice în dosarul cu numărul_ al Judecătoriei Timișoara, în baza contractului de asistență juridică nr. 87/04.12.2008, cu numărul_, deoarece a pierdut procesul, fapt care vizează modul de executare a mandatului și nu dispoziții penale.
Referitor la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C.pen., din actele dosarului nu se conturează comiterea de către intimați a vreunei fapte de falsificare a vreunui înscris sub semnătură privată în modurile arătate de art. 288 C.pen., înscris pe care să-l fi folosit sau să-l fi încredințat altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice. Mai mult, petentul R. M., cu ocazia audierii sale de către procuror a arătat că nu mai solicită tragerea la răspundere penală a lui C. S. pentru comiterea acestei infracțiuni.
Nici infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292 C.pen. nu poate fi reținută în cauză, petentul calificând astfel faptul că avocatul l-ar fi mințit spunându-i că îi va câștiga procesul care a făcut obiectul dosarului cu numărul_ al Judecătoriei Timișoara, precum și că îi va cumpăra un apartament și îi va plăti suma de cca 100.000 de euro. Această stare de fapt nu este confirmată de probe și nici nu poate întruni elementele constitutive ale aceste infracțiuni întrucât ar presupune ca intimatul să fi dat declarații necorespunzătoare adevărului în fața unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități, din cele la care se referă art. 145 din C.pen., în vederea producerii de consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii sau împrejurărilor cauzei, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, ceea ce nu este situația în speță.
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215, alin. (1) și (3) din C.pen., se reține că legiuitorul a incriminat „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă”. Aceasta presupune ca inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane să aibă loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără acea eroare, cel înșelat nu ar mai fi încheiat sau executat contractul respectiv, în condițiile stipulate. În speță, în mod corect s-a constatat că nu există elemente de fapt care să conducă la presupunerea că intimatul S. C. l-a indus în eroare pe petent cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2678/30.08.2010. Petentul îi impută intimatului avocat faptul că părțile ar fi convenit un alt preț al imobilului decât cel consemnat în actul juridic autentificat, anume suma de 95.000 de euro, în loc de 35.000 de euro, preț din care vânzătorul M. R. nu ar fi primit nici o parte. Sub acest aspect, se constată că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2678/30.08.2010 de notarul public C. M. E. se face precizarea că prețul vânzării este de 35.000 de euro, echivalentul în lei al sumei de 148.565 de lei, calculat la cursul BNR din data de 30.08.2010, preț pe care R. M. a declarat că l-a primit în totalitate la data de 22 iunie 2010, conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, care are încheierea de legalizare de semnătură nr. 4730/22.06.2010 a notarului public C. M. E.. Împrejurarea că la aceeași dată, 30.08.2010, s-a autentificat sub nr. 2679 de către același notar public o declarație a intimatului S. C. prin care era de acord cu notarea în cartea funciară nr._-C1-U2 Timișoara a unei interdicții de înstrăinare și grevare în favoarea petentului până în 30.08.2010 nu poate constitui o probă în sprijinul susținerilor acestuia câtă vreme nu se menționează motivul respectivei notări, iar petentul a declarat că i s-a plătit integral prețul.
În ceea ce privește soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimatul C. M. E., notar public, sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C.pen. raportat al art. 215, alin. (1) și (3) din C.pen., instanța constată că este legală și temeinică. Astfel, petentul a imputat acestui intimat faptul că i-ar fi acordat ajutor material avocatului C. S., cu prilejul autentificării, prin încheierea de autentificare nr. 2678/30.08.2010, a contractului de vânzare-cumpărare, în vederea inducerii și menținerii în eroare a petentului, însă în cauză nu există probe care să conducă la această concluzie. Astfel, actele autentificate sunt semnate de părți, reprezentând ceea ce acestea au declarat notarului public și nu s-a făcut dovada că n-ar corespunde realității. Pe de altă parte, petentul a declarat în fața procurorului că nu mai solicită tragerea la răspundere penală a notarului public C. M. E., pentru săvârșirea vreunei infracțiuni îndreptate împotriva sa.
Raportat la actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada unor indicii că intimații menționați ar fi comis infracțiunile imputate de petent, astfel încât soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică. Prin urmare, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p. va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul R. M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 113/P/2012 din 29.06.2012 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, menținută de procurorul general adjunct al aceluiași parchet prin rezoluția 1013/II/2/2012 din 21.08.2012.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p., constatând culpa procesuală a petentului în formularea unei plângeri nefondate, va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p. respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul R. M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 113/P/2012 din 29.06.2012 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, menținută de procurorul general adjunct al aceluiași parchet prin rezoluția 1013/II/2/2012 din 21.08.2012.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22.11.2012.
Președinte,
L. Ani B.
Grefier,
C. U.
Red. L.B-. 07.12.2012
Tehnored. C.U. – 07.12.2012
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1700/2012. Curtea... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 15/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
