Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1700/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1700/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-12-2012

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 1700/R

Ședința publică de la 06 Decembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Judecător L. Ani B.

Judecător A. N.

Grefier A. B.

Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpatul J. V. E., împotriva sentinței penale nr. 536 din 16.08.2012, pronunțată de Judecătoria D..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent personal și asistat de avocat ales P. I. din cadrul Baroului T., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind părțile civile intimate P. M. H., Guliaș M. L., Guliaș A. D., P. I., P. S. G., P. A. F., pentru toate prezentându-se avocat ales L. C., lipsind partea civilă intimată B. I. și partea responsabilă civilmente Asociația F. de Protecție a V. S. București.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat P. I. susține oral recursul declarat de inculpatul J. V. E. și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar, respectiv achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. e C.p.p. pentru infracțiunile reținute în sarcina, constatându-se existența cazului fortuit, iar pe latura civilă solicită respingerea pretențiilor civile în totalitate. În esență, arată că faza cu care se circula nu s-a analizat la urmărirea penală ci doar după concluziile expertului în rechizitoriu. Din declarațiile persoanelor audiate rezultă că se circula cu faza de drum, faza lungă a autoturismului, că poarta așezată pe căruța care nu era semnalizată corespunzător, depășea limitele căruței. Din toate probele dosarului rezultă că primul impact al autoturismului a fost cu poarta, acest lucru fiind declarat chiar de doi pasageri ai căruței, precum a fost văzut și de pasagerii autoturismului. Consideră că la dosar nu există probe care să răstoarne cele declarate de martorii direcți la producerea accidentului, iar cele constatate de experți sunt doar pe baza unor măsurători, din probele directe rezultând existența cazului fortuit. Faptul că trebuie efectuată orice manevră a autoturismului în condiții de siguranță este o obligație generală și nu este un temei al culpei inculpatului, nefiind menționat în normele legale cu ce fază și cu ce viteză se poate circula pe timp de noapte. Standardele de vizibilitate se referă la faptul că vehiculele trebuie să fie observate cu ușurință, ori căruța respectivă nu era semnalizată. Solicită respingerea pretențiilor părților civile.

Avocat L. C., pentru părțile civile intimate P. M. H., Guliaș M. L., Guliaș A. D., P. I., P. S. G., P. A. F., solicită respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică. Arată că în speță inculpatul putea să prevadă rezultatul faptei sale, că depășirea dacă era făcută cu faza lungă, chiar dacă era distanța mică, atelajul s-ar fi văzut de la distanță, că nu există nici o dovadă că poarta avea o poziție orizontală perfectă și nu putea fi observată de inculpat. Consideră că în cauză nu există cazul fortuit și nu se impune achitarea inculpatului. Menționează că în urma accidentului o persoană a decedat, că suma acordată părților civile este foarte mică, după cum este și pedeapsa aplicată inculpatului.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat, din probe rezultând vinovăția acestuia în proporție de 40%, iar din expertizele efectuate reiese că inculpatul putea preveni producerea accidentului. Totodată, din probe rezultă și vina conducătorului căruței.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, se declară de acord cu cele susținute de apărătorul său ales.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

P. sentința penală nr. 536 din 16 august 2011, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr. 2113/2010, în baza art. 178 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul J. V. E., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev de art. 178 alin. 2 Cod penal, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în dauna părții vătămate B. I., la o pedeapsă de 3 luni închisoare .

S-a constatat că infracțiunile de mai sus au fost săvârșite în condițiile art. 33 lit. b Cod penal. În temeiul art. 33 lit. b și 34.1 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune, iar în urma contopirii i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art. 71 alin. 2 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.

În temeiul art. 81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, stabilind un termen de încercare de 4 ani.

În temeiul prevederilor art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.

În temeiul art. 359 C. proc. penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 Cod penal privind situațiile care atrag revocarea suspendării condiționate a pedepsei.

În temeiul prevederilor art. 14, 15 și 346 Cod procedură penală raportat la prevederile art. 998, 999 Cod civil, art. 61 alin. 3 Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost modificată și completată, art. 25 ind. 1 alin. 10 din L. 32/2000, art. 11 din Normele privind Fondul de protecție al V. S., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către părțile civile B. I., P. M. H. G. M. L. în nume propriu și minorii G. A. D., P. I.; P. S. G.; P. A. F., toți prin reprezentant legal P. M. H., în sensul că a fost obligat inculpatul J. V. E. în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociația Fondul de Protecție a V. S. la plata sumei de 24 lei pentru fiecare din părțile civile G. M. L., G. A. D., P. I.; P. S. G.; P. A. F., cu titlu de prestație periodică lunară începând din data de 8 august 2009 și până la împlinirea de către fiecare a vârstei de 18 ani.

A fost obligat inculpatul J. V. E. în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociația Fondul de Protecție a V. S., la plata sumei de 5.000 lei pentru fiecare din părțile civile P. M. H., G. M. L., G. A. D., P. I.; P. S. G.; P. A. F., cu titlul de daune morale .

A fost obligat inculpatul J. V. E. în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociația Fondul de Protecție a V. S., la plata sumei de 2.000 lei cu titlul de daune morale față de partea civilă B. I..

În temeiul prevederilor art. 14, 15 și 346 Cod procedură penală raportat la prevederile art. 998, 999 cod civil au fost respinse în rest pretențiile civile ale părților civile P. M. H., G. M. L., G. A. D., P. I.; P. S. G.; P. A. F. și B. I., ca neîntemeiate.

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de către martorul B. C..

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să achite în favoarea statului suma de 532 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.

S-a dispus plata sumei de 900 lei din fondurile M.J.L.C. către Baroul T., pentru onorariul avocatului din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

P. Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria D. nr. 737/P/19.11.2010, a fost trimis în judecată inculpatul J. V. E., pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 178, aliniat 2 Cod penal și art. 184, aliniat 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 33, litera b Cod penal, constând în aceea că în data de 08 august 2010, în jurul orelor 21⁴⁵, învinuitul J. V. E., aflat la volanul autoturismul său marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare_, în timp ce se deplasa pe DJ 595A, între Ciacova și Ghilad, a acroșat o căruță care se deplasa pe același sens de mers, în care se aflau 3 persoane. În urma impactului dintre autoturism și căruță, autoturismul s-a răsturnat, căruța a fost distrusă în totalitate, conducătorul căruței, numitul P. I. a decedat, iar cei doi pasageri din căruță, B. I. și B. C. au suferit vătămări corporale.

S-a menționat că din raportul medico-legal de necropsie întocmit în urma autopsiei cadavrului numitului P. I., rezultă că moartea acestuia a fost de natură violentă și s-a produs ca urmare a unui politraumatism suferit posibil în cadrul unui accident de circulație (filele 63-65). În momentul producerii accidentului, numitul P. I. nu se afla sub influența băuturilor alcoolice (fila 66).

În ceea ce privește vătămarea suferită de numitul B. I. în urma accidentului, s-a arătat că la dosarul cauzei a fost depus un certificat medico-legal eliberat de IML Timișoara, din care rezultă că B. I. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 35 de zile de îngrijiri medicale (fila 70).

Din certificatul medico-legal depus de B. C. rezultă că acesta a suferit în urma accidentului leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 5 zile de îngrijiri medicale. Având în vedere că numărul de îngrijiri medicale necesitate de B. C. este mai mic de 10, s-a reținut că vătămarea pe care acesta a suferit-o nu răspunde exigențelor prev. de art. 184 al. 1 C .p., motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de J. V. E. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă față de B. C. (fila 71).

S-a mai menționat că la momentul producerii accidentului, în autoturismul condus de învinuit se afla și numitul T. T. N., care a fost rănit ușor, dar care nu a formulat plângere împotriva învinuitului și a declarat că nu are nici o pretenție față de acesta (filele 28-29).

Învinuitul a declarat că el este cel care se afla la volanul autoturismului Dacia în momentul accidentului și că impactul s-a produs datorită faptului că acea căruță nu era semnalizată în nici un fel, astfel că în momentul în care a observat-o, nu a avut timpul necesar pentru a face manevrele pentru evitarea coliziunii. Învinuitul a arătat că, dându-și seama că nu poate opri autoturismul prin fânare, a încercat evite impactul prin ocolire, dar a acroșat cu partea dreaptă a autoturismului poarta metalică aflată pe căruță și care depășea dimensiunile căruței. Potrivit declarației învinuitului, înainte de momentul impactului folosea faza de drum a autoturismului, nici căruța și nici poarta agabaritică nu erau semnalizate în nici un fel, ocupanții căruței nu purtau veste reflectorizante, iar din sensul contrar de mers nu se apropia nici un alt autovehicul (filele 21-23).

Declarația învinuitului se coroborează cu declarațiile date de martorul T. N. (filele 28-29), pasager în autoturismul condus de învinuit, și de B. C. (filele 26-27), pasager în căruța condusă de către numitul P. I., precum și cu datele rezultate din procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat de organele de poliție, în prezența martorilor asistenți M. P. și G. N.. După cum rezultă din acest proces verbal, lângă resturile căruței a fost găsită o poartă metalică îndoită în urma impactului, de dimensiuni mai mari decât cele ale căruței, despre care s-a stabilit că fusese transportată cu căruța (filele 5-7).

Partea civilă B. I. a recunoscut că nici el, nici ceilalți doi ocupanți ai căruței nu purtau veste reflectorizante și că nici poarta pe care o transportau și nici căruța nu erau semnalizate, însă a precizat că pe capacul din spate al căruței era plăcuța cu nr. de înregistrare Ghilad-TM-016. De asemenea, partea civilă B. I. a arătat că, înainte de impactul autoturismului cu căruța, a văzut un alt autoturism apropiindu-se pe sensul contrar de mers, susținere care nu a fost confirmată însă de nici unul din mijloacele de probă administrate în cauză (filele 24-25).

S-a menționat că din raportul de expertiză tehnico judiciară auto efectuat în cauză, accidentul de circulație a fost generat de către numitul P. I., victima accidentului, din următoarele considerente :a condus pe timp de noapte un vehicul cu tracțiune animală (căruță) care nu avea mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente adecvate, fiind montate incorect. Astfel, pe capacul din spate a căruței se pot observa plăcuța cu nr. de înregistrare despre care vorbea partea civilă B. I., și 2 dispozitive „ochi de pisică”, însă datorită faptului că erau montate în partea superioară a capacului, iar căruța transporta o poartă care depășea ca lățime și lungime dimensiunile căruței, acestea nu erau vizibile; - nu a purtat vestă cu elemente fluorescent – reflectorizante;- a transportat o încărcătură agabaritică – poartă metalică – ce depășea în lățime și lungime căruța și care nu era semnalizată cu dispozitive reflectorizant-fluorescente;- nu a condus căruța cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile. Constatarea expertului în această privință se întemeiază pe faptul că drumul nu era marcat, astfel că, în condiții, de întuneric, căruțașului îi era greu să distingă marginea drumului, astfel încât să respecte obligația de a circula cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile.

În sarcina numitului P. I., victima accidentului, s-a reținut încălcarea prevederilor art. 35 și art. 71 al. 3 din OUG 195/2002, art. 164, art. 165 al. 1 lit. g) și art. 165 al. 1 lit. i) din Regulamentul de circulație aprobat prin HG 1391/2006 (fila 53).

Expertul a reținut în sarcina conducătorului autoturismului implicat în accident, învinuitul J. V. E., vina de a fi circulat deși expirase inspecția tehnică a autoturismului, fără efect în mecanismul producerii accidentului și vina de a nu fi utilizat faza de drum, ceea ce a favorizat observarea cu întârziere a căruței. Învinuitul a încălcat așadar prevederile art. 10 al. 1 din OUG 195/2002 și prevederile art. 114 al. 1 lit. b) din Regulamentul de circulație aprobat prin HG 1391/2006, potrivit cărora „conducătorii de autovehicule sunt obligația să folosească luminile de întâlnire sau de drum, în mers atât în localități, cât și în afara acestora, după gradul de iluminare a drumului public” (fila 55).

Ulterior, într-un supliment de expertiză efectuat în baza dispoziției procurorului, expertul a apreciat că învinuitul J. V. E. ar fi putut evita accidentul dacă ar fi folosit faza de drum (faza lungă), chiar în condițiile în care căruța nu era semnalizată. Potrivit concluziilor expertului, dacă învinuitul ar fi utilizat faza de drum, ar fi putut observa căruța de la cel puțin 75-100m, distanță în care, raportat la viteza de deplasare a autoturismului (70- 90 km/h ), putea lua măsuri de evitare și de ocolire a căruței (fila 83).

Față de concluziile formulate de expert în cele două rapoarte de expertiză, s-a reținut existența unei culpe comune a învinuitului J. V. E. și a conducătorului căruței P. I. în producerea accidentului și a consecințelor sale. Având în vedere faptul că numitul P. I. a decedat în urma accidentului, culpa comună reținută își va produce efectele doar în ceea ce privește latura civilă a cauzei.

Învinuitului i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind negativ (fila 67). Din verificările efectuate în evidența SPCRPCIV T. a rezultat că învinuitul poseda la data producerii accidentului permis de conducere valabil (fila 73). Autoturismul Dacia condus de către învinuit era înmatriculat, însă avea inspecția tehnică periodică expirată (fila 74). De asemenea, era expirată polița de asigurare RCA.

Mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale care au stat la baze trimiterii în judecată a inculpatului au fost indicate și sunt cuprinse în dosarul de urmărire penală, după cum urmează: procesul verbal de cercetare la fața locului (filele 5-7) și planșa foto (filele 9-17); declarațiile învinuitului (filele 21-23); declarațiile părții civile B. I. (filele 24-25); declarațiile martorilor B. C. (filele 26-27), T. T. N. (filele 28-29), R. Ș. (filele 34-35); declarațiile martorilor asistenți G. N. (filele 30-31) și M. P. (filele 32-33); declarațiile părții civile P. M. H. (filele 36-38 și 86); raportul de expertiză tehnică judiciară (filele 45-55) și raportul suplimentar de expertiză (fila 83); raportul medio-legal de necropsie (filele 63-65); buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie a învinuitului (fila 67), buletinul de examinare clinică (filele 68-69) și rezultatele alcooltestului (fila 75); certificatul medico-legal emis de IML pentru partea civilă B. I. (fila 70); certificatul medico-legal emis de IML pentru partea civilă B. C. (fila 71); adresa SPCRPCIV Timișoara privitoare la deținerea de către învinuit a permisului de conducere (fila 73); fotocopiile permisului de conducere, certificatului de înmatriculare și poliței de asigurare (fila 74); fișă de cazier judiciar (fila 76);

În caracterizarea inculpatului J. V. E. s-a reținut că, pe parcursul urmăririi penale acesta a avut o comportare sinceră, recunoscând săvârșirea faptei și vinovăția sa cu privire la producere accidentului de circulație, și că nu are antecedente penale.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată B. I. s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 5.000 lei, reprezentând daune materiale și morale (fila 24).

Soția numitului P. I., decedat în accident, numita P. M. H. a declarat că se constituie parte civilă și că va preciza în fața instanței suma de bani pe care o pretinde de la învinuit. Totodată, această parte civilă a declarat că a introdus o acțiune civilă având același obiect în fața Judecătoriei Lugoj, în anul 2009, însă nu cunoaște numărul dosarului și nici care este stadiul soluționării acelui dosar (fila 86).

În urma decesului numitului P. I., în grija părții civile P. M. H. au rămas 5 copii minori: G. M. L., în vârstă de 17 ani (data nașterii 12.11.1993), G. A. D., în vârstă de 15 ani (data nașterii 06.06.1995), P. I., în vârstă de 9 ani (data nașterii 16.02.2001), P. S. G., în vârstă de 6 ani (data nașterii 31.08.2004), P. A. F., în vârstă de 5 ani (data nașterii 29.09.2005). După cum rezultă din declarația părții civile, deși primii doi copii nu poartă numele de familie P., în certificatele de naștere la rubrica tatăl este indicat numitul P. I..

Potrivit art. 17 C .p.p., în cauză a fost reținută calitatea de parte civilă și copiilor minori ai victimei, anterior enumerați, urmând ca în fața instanței să precizeze cuantumul despăgubirilor numitele G. M. L., în nume propriu, și P. M. H. în calitate de reprezentant legal al celorlalți copii minori.

S-a învederat că întrucât autoturismul condus de către învinuit nu era asigurat, în cauză urmează a fi introdus în calitate de parte responsabilă civilmente Fondul de protecție a victimelor străzii.

În cursul cercetării judecătorești, până la începerea cercetării judecătorești și citirea actului de sesizare a instanței, la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2010 s-a dispus desemnarea unui apărător din oficiu care să reprezinte interesele părților vătămate P. M. H. și a minorilor G. M. L., G. A. D., P. I., P. S. G., P. A. F. (copiii victimei), Baroul T. numind în această calitate pe doamna av. R. S. (fila 59 vol. I). La termenele din 10 februarie 2011 și 10 martie 2010 s-a luat act de constituirile de părți civile filele 46, 56 ,70. Astfel, partea vătămată P. M. H., soția victimei, a solicitat următoarele pretenții civile: 50.000 lei daune morale atât pentru dumneaei cât și pentru minorii G. M. L., G. A. D., P. I., P. S. G. și P. A. F.. Totodată, pentru minori a solicitat pensie de întreținere în cuantum de 500 lei.

Partea vătămată B. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei, reprezentând daune morale și materiale.

Partea responsabilă civilmente Asociația Fondul de protecție a V. S. a fost legal citată și pentru termenul de judecată din data de 20.01.2010 a depus la dosar Note de ședință (f. 27-35 vol. I).

Inculpatul J. V. E. a fost asistat de apărător ales (f. 40, vol. I), asistența juridică a inculpatul fiind obligatorie, conform art. 171 alin. 3 Cod procedură penală.

La termenul de judecată din data de 10 martie 2010 s-a dat citire actului de sesizare a instanței și s-a dispus începerea cercetării judecătorești, la același termen de judecată fiind audiat inculpatul J. V. E. (f. 57-58, vol. I).

Tot la același termen de judecată s-a pus în discuție probatoriul pe latura penală a cauzei, fiind încuviințată audierea martorilor propuși prin rechizitoriu: B. C., T. T. N., R. Ș., G. N., M. P., O. Marika și M. A., a fost dispusă efectuarea unei adrese către AFP D. în vederea comunicării bunurilor mobile și imobile deținute de către inculpat și la AFP Timișoara în vederea comunicării veniturilor victimei P. I. pe anul 2009-2010, de asemenea s-a dispus efectuarea unei adrese către primăria Comunei Ghilad în vederea efectuării unei anchete sociale la domiciliul părților vătămate: respectiv al soției și copiilor victimei defunctului, respinsă. S-a dispus efectuarea unei adrese către Centrul Meteorologic Banat în vederea comunicării condițiilor de vizibilitate în data de 8 august 2009 în jurul orelor 21:45, în zona DJ 595 A între Ciacova și Ghilad. Instanța a solicitat expertului Vartolaș V. să clarifice dacă este posibil ca autoturismul condus de către inculpat să fi intrat în coliziune mai întâi cu poarta transportată deasupra căruței și să menționeze dacă, în condițiile existente la locul accidentului, poarta putea fi observată de inculpat dacă circula cu faza de drum. Răspunsul domnului expert fiind comunicat la dosar la filele 128-131 vol. 1). În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice în specialitatea auto de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara (filele 23-31, 41-42 vol. 2).

La dosar, la filele 83-84 vol. 1 a fost depusă ancheta socială efectuată în cauză, răspunsul AFP D. (fila 91 vol.1) privind veniturile victimei, adresa Direcției Fiscale a Mun. Timișoara (fila 105 vol.1) privind bunurile mobile și imobile ale inculpatului, adresa Centrul Meteorologic Banat (fila 96 vol. 1) cererea inculpatului cu privire la verificarea modului în care s-a efectuat inspecția tehnică periodică a vehiculului rutier marca Daewoo Espero cu numărul de înmatriculare_ și s-a admis cererea inculpatului cu privire la efectuarea unei noi expertize criminalistice.

Partea vătămată B. I. a fost audiat la termenul de judecată din data de 16.01.2011, declarația sa fiind depusă la f. 116 vol. I.

Examinând cauza pe baza probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

În data de 08 august 2009, în jurul orelor 21⁴⁵, învinuitul J. V. E., aflat la volanul autoturismul său marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare_, în timp ce se deplasa pe DJ 595A, între Ciacova și Ghilad, a acroșat o căruță care nu avea mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente adecvate și care transporta o încărcătură agabaritică –poartă metalică și un stâlp de beton–ce depășea în lățime și lungime căruța și care nu era semnalizată ,care se deplasa pe același sens de mers, în care se aflau 3 persoane. În urma impactului dintre autoturism și căruță, autoturismul s-a răsturnat, căruța a fost distrusă în totalitate, conducătorul căruței, numitul P. I. a decedat, iar cei doi pasageri din căruță, B. I. și B. C. au suferit vătămări corporale.

Conform raportului medico-legal de necropsie întocmit în urma autopsiei cadavrului numitului P. I. rezultă că moartea acestuia a fost de natură violentă și s-a produs ca urmare a unui politraumatism suferit posibil în cadrul unui accident de circulație (filele 63-65 dosar urm penală). În momentul producerii accidentului, conform buletinelor de analiză toxicologică-alcoolemie, nr.400/A/10.08.2009 și nr. 2443/ 10.08.2009 (filele 66-67 dosar urm. penală), nici inculpatul J. V. E. și nici victima P. I. nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În ceea ce privește vătămarea suferită de numitul B. I. în urma accidentului conform certificatului medico-legal eliberat de IML Timișoara din care rezultă că B. I. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 35 de zile de îngrijiri medicale (fila 70 dos. urm. pen.).

Din certificatul medico-legal depus de B. C. (fila 71 dos. urm. pen.) rezultă că acesta a suferit în urma accidentului leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 5 zile de îngrijiri medicale. Întrucât numărul de îngrijiri medicale necesitate de B. C. a fost mai mic de 10 zile, P. de pe lângă Judecătoria D. a dispus neînceperea urmăririi penale față de J. V. E. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă față de B. C..

Din raportul de expertiză tehnică judiciară auto, efectuat în cursul urmăririi penale de către expert Vartolaș V., pentru a se stabili mecanismul producerii accidentului, rezultă că accidentul de circulație a fost generat de către numitul P. I., victima accidentului, deoarece: acesta a condus pe timp de noapte un vehicul cu tracțiune animală (căruță) care nu avea mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente adecvate, fiind montate incorect (pe capacul din spate a căruței era montată plăcuța cu nr. de înregistrare și 2 dispozitive „ochi de pisică”, însă datorită faptului că erau montate în partea superioară a capacului, iar căruța transporta o poartă care depășea ca lățime și lungime dimensiunile căruței, acestea nu erau vizibile); nu a purtat vestă cu elemente fluorescent – reflectorizante; a transportat o încărcătură agabaritică – poartă metalică – ce depășea în lățime și lungime căruța și care nu era semnalizată cu dispozitive reflectorizant-fluorescente; nu a condus căruța cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile, drumul nefiind marcat, astfel că, în condiții, de întuneric, căruțașului îi era greu să distingă marginea drumului, astfel încât să respecte obligația de a circula cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile.

În suplimentul de expertiză efectuat în faza de urmărire penală, expertul a apreciat că învinuitul J. V. E. ar fi putut evita accidentul dacă ar fi folosit faza de drum (faza lungă), chiar în condițiile în care căruța nu era semnalizată și din sens contrar nu a circulat în acel moment niciun autovehicul. Potrivit concluziilor expertului, dacă învinuitul ar fi utilizat faza de drum, ar fi putut observa căruța de la cel puțin 75-100 m, distanță în care, raportat la viteza de deplasare a autoturismului (70- 90 km/h), putea lua măsuri de evitare și de ocolire a căruței. S-a mai concluzionat că tocmai faptul că învinuitul nu a observat căruța de o distanță mai mare, ci doar de la câțiva metri, cu toate că în condițiile existente la ora producerii accidentului nu era ceață sau ploaie care să reduc vizibilitatea, cât și situația evidentă că nu a avut timpul necesar să acționeze sistemul de frânare, sunt dovezi că învinuitul circula pe timp de noapte cu faza de întâlnire, nerecomandată în condițiile de iluminare existente.

În suplimentul de expertiză nr. 2 efectuat în faza de judecată, expertul Vartolaș V., având în vedere avariile produse la autoturismul implicat în accident, a menționat că mai întâi a fost impactul dintre autoturism și căruță, iar la puțin timp (cu mult sub o secundă) s-a produs impactul dintre autoturism și poarta metalică. De asemenea, s-a menționat că, în condițiile în care s-a produs accidentul, dacă ar fi circulat cu faza de drum, învinuitul ar fi perceput vizual prezența căruței în fața sa. Poarta metalică reprezenta un detaliu de încărcătură, iar dacă ar fi observat căruța, în mod cert, de la o distanță normală ar fi sesizat și încărcătura din căruță.

Concluziile Raportului de expertiză criminalistică efectuat în faza de judecată sunt că inculpatul J. V. E. putea preveni producerea evenimentului rutier prin corelarea permanentă a vitezei de deplasare cu distanța de vizibilitate frontală de care a dispus în orice moment, respectiv reducerea vitezei de deplasare a autovehiculului la o valoare care să-i permită să oprească în interiorul spațiului de vizibilitate frontal disponibil în orice moment. Conducătorul căruței, P. I., putea preveni producerea accidentului dacă ar fi echipat vehiculul cu tracțiune animală cu mijloace de iluminare corespunzătoare cât și încărcătura care depășea gabaritul atelajului.

În lămuririle la Raportul de expertiză criminalistică (filele 41-43 vol. 2) s-a concluzionat, raportat la avariile autoturismului, că autoturismul a lovit inițial căruța și apoi poarta metalică.

Inculpatul J. V. E. a declarat, atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței, că el este cel care se afla la volanul autoturismului Dacia în momentul accidentului și că impactul s-a produs datorită faptului că acea căruță nu era semnalizată în nici un fel, astfel că în momentul în care a observat-o, nu a avut timpul necesar pentru a face manevrele pentru evitarea coliziunii. Inculpatul a arătat că a încercat să evite impactul prin ocolire, dar a acroșat cu partea dreaptă a autoturismului poarta metalică aflată pe căruță și care depășea dimensiunile căruței. Potrivit declarației, înainte de momentul impactului a folosit faza de drum a autoturismului, dar nu a avut posibilitatea să vadă de la o distanță mai mare căruța, deoarece nici căruța și nici poarta agabaritică nu erau semnalizate în nici un fel, ocupanții căruței nu purtau veste reflectorizante, iar din sensul contrar de mers nu se apropia nici un alt autovehicul. Totodată a arătat că nu este de acord să despăgubească părțile civile întrucât nu se consideră vinovat de producerea accidentului.

Instanța, având în vedere și declarațiile martorilor R. Ș., (fila 86 vol. 1), T. T. N. (fila 87 vol. 19), G. N. G. (fila 88 vol.1), O. Marko (fila 107 vol.1), M. A. (fila 108 vol. 19), M. P. (fila 117 vol. 1), B. C. (fila 137 vol. 1), a părții vătămate Bot I. (fila 116 vol. 1), a reținut ca o concluzie a analizei probatoriului administrat în cauză, că este dovedită vinovăția inculpatul J. V. E. în producerea accidentului de circulație soldat cu decesul victimei P. I. și vătămarea corporală din culpă a părții vătămate B. I., care a avut loc în data de 08.08.2009, ora 21:45 pe D.J 595 A între localitățile Ciacova și Ghilad, prin nerespectarea prevederilor legale ce reglementează circulația pe drumurile publice, respectiv prin încălcarea art. 114 alin. 1 lit. b) din Regulamentul de circulație aprobat prin HG nr. 1391/2006, potrivit cărora conducătorii de vehicule sunt obligați să folosească luminile de întâlnire sau de drum în mers atât în localități, cât și în afara acestora, după gradul de iluminare a drumului public.

Achiesând la concluziile expertului Vartolaș V., instanța de fond a stabilit că inculpatul J. V. E. ar fi putut evita accidentul dacă ar fi folosit faza de drum (faza lungă), chiar în condițiile în care căruța condusă de către numitul P. I. nu era semnalizată și din sens contrar nu a circulat în acel moment niciun autovehicul, putând astfel lua măsuri de evitare și de ocolire a căruței. Tocmai faptul relatat de către inculpat și susținut de către martorul T. T. N., că nu a observat căruța de la o distanță mai mare, ci doar de la câțiva metri, cu toate că în condițiile existente la ora producerii accidentului nu era ceață sau ploaie care să reducă vizibilitatea, cât și situația evidentă că nu a avut timpul necesar să acționeze sistemul de frânare, sunt dovezi că inculpatul circula pe timp de noapte cu faza de întâlnire, nerecomandată în condițiile de iluminare existente. Instanța a reținut că mai întâi a fost impactul dintre autoturism și căruță, iar la puțin timp s-a produs impactul dintre autoturism și poarta metalică, poarta metalică fiind un detaliu de încărcătură, astfel că, dacă inculpatul ar fi circulat cu faza de drum, ar fi perceput vizual prezența căruței în fața sa și, în mod cert, de la o distanță normală, ar fi sesizat și încărcătura din căruță.

În baza acestor considerente, instanța de fond a stabilit că, culpa inculpatului în producerea accidentului este de 40%.

Instanța a stabilit că accidentul de circulație a fost generat de către numitul P. I., victima accidentului, care prin conduita sa pe șosea, a contribuit cu o culpă în proporție de 60% la producerea accidentului ,deoarece: acesta a condus pe timp de noapte un vehicul cu tracțiune animală (căruță) care nu avea mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente adecvate, fiind montate incorect (pe capacul din spate a căruței era montată plăcuța cu nr. de înregistrare și 2 dispozitive „ochi de pisică”, însă datorită faptului că erau montate în partea superioară a capacului, iar căruța transporta o poartă care depășea ca lățime și lungime dimensiunile căruței, acestea nu erau vizibile); nu a purtat vestă cu elemente fluorescent – reflectorizante; a transportat o încărcătură agabaritică – poartă metalică – ce depășea în lățime și lungime căruța și care nu era semnalizată cu dispozitive reflectorizant-fluorescente; nu a condus căruța cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile, drumul nefiind marcat, astfel că, în condiții, de întuneric, căruțașului îi era greu să distingă marginea drumului, astfel încât să respecte obligația de a circula cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile, încălcând prevederile art. 35 și art. 71 al. 3 din OUG 195/2002, art. 164, art. 165 al. 1 lit. g) și art. 165 al. 1 lit. i) din Regulamentul de circulație aprobat prin HG 1391/2006 .

În drept, instanța a reținut că fapta inculpatului J. V. E., astfel cum a fost mai sus descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „ucidere din culpă” în forma prevăzută de art.178 alin. 2 Cod penal, iar pentru că părții vătămate B. I. prin aceeași faptă i s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35 de zile de îngrijiri medicale, aceasta întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” în forma prevăzută de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal, cele două infracțiuni fiind săvârșite în concurs ideal, astfel cum această situație este prevăzută de dispozițiile art. 33 lit. „b” Cod penal .

Pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, în temeiul prevederilor art. 178 alin. 2 Cod penal instanța l-a condamnat pe inculpatul J. V. E. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

La individualizarea acestei pedepse au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială (de la 2 la 7 ani), pericolul social concret al faptei săvârșite, care este ridicat tocmai din cauza rezultatului produs – decesul victimei P. I., circumstanțele premergătoare producerii accidentului, constând în aceea că și victima a avut o parte din vină, că inculpatul nu are antecedente penale, aspecte ce au condus la stabilirea undei pedepse orientate la limita minimă prevăzută de lege, fără a avea caracterul unor circumstanțe atenuante în condițiile art. 74 și 76 Cod penal.

Pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în dauna părții vătămateB. I., în baza art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal, instanța a apreciat că se impune condamnarea inculpatului J. V. E. la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

La individualizarea acestei pedepse, instanța avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, pericolul social concret al faptei săvârșite, fapta fiind gravă atât prin prisma încălcării normelor legale care disciplinează circulația rutieră, cât și din cauza rezultatului produs – leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35 de zile de îngrijiri medicale; circumstanțele producerii accidentului care au fost descrise mai sus, dar și circumstanțele personale ale inculpatului

Întrucât cele două infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului au fost săvârșite în concurs ideal (art. 33 lit. b Cod penal) în baza art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului pentru aceste infracțiuni, în pedeapsa cea mai grea, fiind aplicată pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a doua, și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, instanța apreciind că față de natura infracțiunilor săvârșite de către inculpat, exercitarea acestor drepturi fiind incompatibilă cu executarea unei pedepse privative de liberate, iar pe de altă parte, dreptul de a alege al inculpatului nu ar trebui să fie limitat.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, instanța a considerat că nu se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, motiv pentru care a analizat îndeplinirea în cauză a condițiilor necesare aplicării suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de art. 81 Cod penal. În consecință, pedeapsa închisorii este de 1 an și 4 luni închisoare, încadrându-se în dispozițiile art. 81 alin. 2 Cod penal. Din fișa de cazier existentă la dosar rezultă că inculpatul nu are antecedente penale și în consecință nu este recidivist, îndeplinind astfel cerința prevăzută de art. 81 alin. 1 lit. b Cod pen. În privința scopului preventiv și educativ al pedepsei consacrat de art. 52 Cod pen., instanța a considerat că acest scop poate fi atins fără a fi necesară executarea în regim de detenție, ci doar prin simpla condamnare a inculpatului, întrucât acestuia i s-a atras atenția asupra gravității și a consecințelor nefaste ale faptei sale, condamnarea constituind un avertisment la adresa inculpatului. Dincolo de acest rol al condamnării, instanța a apreciat că executarea efectivă a pedepsei nu se justifică, întrucât aceasta ar altera relațiile de familie ale inculpatului și ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra aspectelor personale și profesionale ale acestuia, ori rolul condamnării este tocmai acela de a atrage atenția asupra importanței respectării relațiilor în societate în raport cu semenii, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenție.

Ca urmare, constatând că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile reglementate de art. 81 Cod pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 82 alin. 1 Cod pen.

În temeiul art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, teza a II a și lit. b Cod penal.

În același timp, în acord cu dispozițiile art. 71 al. 5 Cod pen., instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii astfel stabilite, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 395 Cod proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod pen. și ale art. 84 Cod pen. a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Pe cale de consecință, în ipoteza în care inculpatul nu va săvârși o nouă infracțiune pe parcursul termenului de încercare și nici nu se va pronunța revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, acesta va fi reabilitat de drept la expirarea termenului de încercare, conform art. 86 C.pen.

Cu privire la acțiunile civile alăturate acțiunii penale, înainte de a trece la analiza cererilor formulate, instanța de fond a avut în vedere că, începând cu data de 01 octombrie 2011, a intrat în vigoare Noul Cod civil, dată de la care, prin art. 230 alin. 1 lit. a din Legea nr. 71/2011, au fost abrogate vechile reglementări din Codul Civil (publicat în M.O. nr. 271/04.12.1864), cu excepția prevederilor din cuprinsul art. 1169-1174 și 1176-1206 care se vor abroga la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă.

Conform dispozițiilor tranzitorii din cuprinsul legii de punere în aplicare a Noului cod civil, respectiv a celor din art. 223, procesele și cererile în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile din art. 6 alin. 2 din Noul cod civil actele sau faptele juridice săvârșite ori produse înainte de . legii noi, nu pot genera altfel de efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz a săvârșirii ori producerii lor.

În cazul de față, instanța a fost legal învestită cu acțiunile civile înainte de . legii noi, iar actele și faptele ce fac obiectul acțiunilor civile s-au produs sub imperiul legii anterioare, temeiul acestor acțiuni fiind răspunderea civilă delictuală, s-a aplicat legea în vigoare la data producerii faptului ilicit, generator al obligației de reparare, această lege fiind vechiul Cod civil.

Cu privire la acțiunea civilă exercitată în cauză, art. 14 din Codul de procedură penală, prin aliniatele 1 și 2 dispun că „acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și a părții responsabile civilmente” această acțiune „putând fi alăturată acțiunii penale, în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă”

În cazul de față s-au constituit în condiții procedurale părți civile în cauza penală: soția victimei P. I. decedat în urma accidentului produs în condițiile descrise mai sus, respectiv P. M. H., precum și G. M. L., minoră la data producerii accidentului (data nașterii 12.11.1993), G. A. D., (data nașterii 06.06.1995), P. I., (data nașterii 16.02.2001), P. S. G., în (data nașterii 31.08.2004), P. A. F., (data nașterii 29.09.2005), manifestarea de voință în acest sens fiind făcută încă din cursul urmăririi penale, iar suma pretinsă cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material și moral, au fost formulate, prin intermediul apărătorului din oficiu, în cursul fazei de judecată, înainte de citirea actului de sesizare, în sensul că s-au solicitat următoarele pretenții civile: pentru fiecare minor în parte, o contribuție lunară de 500 lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani și suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale atât pentru soția victimei cât și pentru minori.

Partea vătămată B. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei, reprezentând daune morale și materiale

Față de disp. art. 61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările și ale art. 25¹ din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, modificate și completate, în scopul protejării persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării, având în vedere că vehiculul care a produs accidentul nu a fost asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, a fost introdus în cauză Fondul de protecție a victimelor străzii, ca parte responsabilă civilmente.

Cu privire la calitatea procesuală a acestuia, s-a reținut că așa cum rezultă atât din dispozițiile legale menționate (art. 61 alin. 3 din Legea nr. 136/1995, art. 25¹ alin. 10 din Legea nr. 32/2000), precum și din art. 2 al Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii, adoptate prin Ordinul nr. 1 din 4 martie 2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (Monitorul Oficial nr. 287 din 14 aprilie 2008), Fondul îndeplinește, printre alte atribuții, și pe aceea de organism de plată a despăgubirilor.

Această funcțiune a F. este prevăzută și în art. 3 al Normelor menționate care stabilește că Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, cu condiția ca vehiculul care a provocat accidentul să nu fi fost asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevede obligativitatea asigurării (alin. 1). În precizarea acestei funcții, art. 3 alin. 3 al Normelor arată că Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligației de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuțiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului.

În consecință, menirea acestui Fond este aceea de a acoperi prejudiciile produse prin accidente de circulație în ipotezele particulare stabilite de textele anterior citate. Din această perspectivă normativă, raportat la procesul penal nu poate exista decât ipoteza în care vehiculul care a provocat accidentul nu avea asigurare RCA, deși exista obligativitatea asigurării. În aceste condiții, exercitând acțiunea civilă în procesul penal, persoana prejudiciată constituită parte civilă este îndreptățită a solicita despăgubiri de la autorul accidentului (inculpat) sau/și de la partea responsabilă civilmente. Acestea sunt singurele părți ale procesului penal împotriva cărora se poate exercita acțiunea în răspundere civilă.

Având în vedere dispozițiile art. 11 alin. 2 din norme, care prevăd că persoanele care au intentat acțiune în justiție împotriva persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond, în baza hotărârilor judecătorești, rezultă că, prin lege, Fondul este chemat să răspundă pentru pagubele provocate de autorul accidentului de circulație și care, în procesul penal, are calitatea de inculpat.

În aceste condiții, calitatea procesuală a F. în procesul penal este aceea de parte responsabilă civilmente conform art. 24 alin. ultim din Codul de procedură penală, întrucât acesta este chemat să răspundă civil pentru inculpat, suportând plata despăgubirilor, pe care le avansează și pe care, în final, le va recupera pe calea regresului (art. 13 din Norme). Această interpretare este confirmată și prin dispozițiile art. 11 alin. 2 prima frază din Norme, în care se arată că Fondul va fi obligat prin hotărâri judecătorești la plata despăgubirilor, iar după efectuarea plății despăgubirilor astfel stabilite, Fondul se va subroga în drepturile persoanelor păgubite, persoanele responsabile pentru producerea și recuperarea prejudiciului fiind obligate să ramburseze F. despăgubirile achitate (art. 13 din Norme).

Această interpretare a fost stabilită cu forță obligatorie pentru instanțele de judecată, prin Decizia nr. 3/15.06.2010 a ICCJ (publicată în M.O. partea I, nr. 866/23.12/2010).

Fiind legal citat, în calitate de parte responsabilă civilmente, Asociația Fondul De Protecție A V. S. a depus la dosar Note de ședință (f. 27-31).

În ceea ce privește solicitarea părților civile G. M. L., minoră la data producerii accidentului (data nașterii 12.11.1993), G. A. D. (data nașterii 06.06.1995), P. I., (data nașterii 16.02.2001), P. S. G., (data nașterii 31.08.2004), P. A. F., (data nașterii 29.09.2005) de obligare a inculpatului la plata sumei de 500 lei lunar pentru fiecare copil în parte, cu titlu de daune materiale, instanța a admis în parte această solicitare.

Întrucât la data accidentului, din adeverința nr. 3563 din 28.03.2011 eliberată de AFP D. (fila 91 vol. 1), tatăl părților civile, victima P. I., nu realiza venituri în perioada 2009-2010, iar părțile civile nu au făcut dovada că victima realiza vreun venit anterior producerii accidentului, instanța a stabilit în sarcina inculpatului o contribuție lunară aferentă fiecărui copil al victimei, prin raportare la venitul minim pe economie aferent lunii august 2009, respectiv la suma de 600 lei. În această situație, având în vedere dispozițiile art. 94 alin. 3 Codul familiei și având în vedere că inculpatului J. V. E. i s-a reținut o culpă de 40%, iar victimei P. I. o culpă de 60% în producerea accidentului, instanța l-a obligat pe inculpatul J. V. E. în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociația Fondul de Protecție a V. S. la plata sumei de 24 lei pentru fiecare din părțile civile G. M. L., G. A. D., P. I.; P. S. G.; P. A. F., cu titlu de prestație periodică lunară începând din data de 8 august 2009 și până la împlinirea de către fiecare a vârstei de 18 ani.

În ceea ce privește daunele morale solicitate de către părțile civile P. M. H., soția victimei precum și copiii victimei G. M. L., minoră la data producerii accidentului și minorii G. A. D., P. I., P. S. G., P. A. F., instanța a reținut că daunele morale, în general, presupun un prejudiciul ce a rezultat dintr-o atingere adusă intereselor personale și care se manifestă prin suferințele fizice sau morale pe care le-a resimțit victima, sau indirect, în cazul de față, membrii familiei victimei (întrucât acesta a încetat din viață).

Art. 998, 998 C. civ. se referă la prejudiciu, fără a distinge între prejudiciul patrimonial și cel nepatrimonial, de unde rezultă obligația de despăgubire a ambelor feluri de prejudicii, ca urmare a constatării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.

Instanța a reținut că atât soția victimei, cât și copii minori ai acesteia, părțile civile din cauză, au suferit un prejudiciu moral care rezultă din pierderea vieții soțului, respectiv a tatălui, această pierdere având loc în mod tragic, fiind prin ea însăși de natură a lăsa urme ireparabile în sânul familiei. Durerea resimțită de acești membri ai familiei victimei este inerentă, fiind subînțeleasă și nesusceptibilă de a fi dovedită.

Caracteristica răspunderii civile este de a restabili, pe cât de exact posibil, echilibrul distrus prin daună și de a repune pe cel vătămat în situația în care s-ar fi găsit dacă actul care a produs dauna n-ar fi avut loc, astfel încât repararea daunei să fie pe cât se poate de egală cu integralitatea prejudiciului, fără să-l poată depăși. În cazul de față, decesul victimei nu poate fi înlăturat și orice sumă de bani s-ar stabili, nu s-ar putea dovedi eficientă pentru a restabili situația anterioară .

Având în vedere aspectele menționate mai sus, precum și faptul că și victima P. I. a avut o culpă de 60% în producerea accidentului, în urma căruia a rezultat decesul său, care este de natură a produce efecte pe latura civilă în sensul reducerii corespunzătoare a obligației de reparare a prejudiciului produs proporțional cu gradul culpei, motiv pentru care instanța a apreciat că o compensație rezonabilă pentru repararea prejudiciului moral ar fi suma de 5.000 lei pentru fiecare parte civilă.

La evaluarea acestor despăgubiri, pentru prejudiciul moral, instanța a avut în vedere durata și intensitatea suferinței încercată de membrii familiei victimei (soțul și copii acesteia); statutul social și moral, vârsta, nivelul de pregătire și de cultură al victimei, dar și al persoanelor supuse acestor traume, repercusiunile asupra stării psihice și a mediului familial, care a fost distrus în mod irevocabil.

Astfel că, în temeiul prevederilor art. 14, 15 și 346 cod procedură penală, raportat la prevederile art. 998, 999 Cod civil, art. 61 alin. 3 Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost modificată și completată art. 25 ind. 1 alin. 10 din L. 32/2000, art. 11 din Normele privind Fondul de protecție al V. S., a dispus obligarea inculpatului J. V. E. în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociația Fondul de Protecție a V. S. la plata sumei de 5.000 lei pentru fiecare parte civilă P. M. H., G. M. L., G. A. D., P. I.; P. S. G.; P. A. F., cu titlul de daune morale.

În ceea ce privește solicitarea părții civile B. I. de obligare a inculpatului la plata sumei de 5000 lei cu titlul de daune materiale și morale, instanța a stabilit că această parte nu a făcut dovada existenței vreunei pagube materiale, astfel că aceasta nu este îndreptățită la despăgubiri în acest sens. În ceea ce privește prejudiciul moral cauzat părții vătămate B. I., constituită parte civilă, instanța a reținut că aceasta este îndreptățită la despăgubiri, întrucât ca urmare a accidentului i s-a produs o vătămare a integrității sale corporale și a sănătății, vătămare ce a necesitat 35 de zile de îngrijiri medicale, după cum reiese din raportul de expertiză medico legală efectuat în cursul urmăririi penale ,din care se trage concluzia că au fost inerente durerile fizice cauzate; durerile psihice rezultând din vătămări corporale; slăbirea rezistenței fizice la boli etc.

Având în vedere aspectele menționate mai sus, precum și faptul că și victima P. I. a avut o culpă de 60% în producerea accidentului, iar inculpatul o culpă de 40 %, care este de natură a produce efecte pe latura civilă în sensul reducerii corespunzătoare a obligației de reparare a prejudiciului produs proporțional cu gradul culpei, motive pentru care instanța a apreciat că prejudiciul moral produs părții vătămate B. I. poate fi acoperit din punct de vedere patrimonial, suma de 2000 lei fiind o despăgubire rezonabilă. La evaluarea acestui prejudiciului moral, instanța a avut în vedere durata și intensitatea durerilor fizice; tulburările și neajunsurile suferite de partea vătămată, profesia, vârsta, funcția, nivelul de pregătire și de cultură generală al persoanei vătămate, repercusiunile asupra stării sale generale de sănătate și chiar posibilitățile victimei de a se realiza deplin pe plan social și familial.

În ceea ce privește cererea formulată de către martorul B. C. (cu ocazia audierii în fața instanței) de a se dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 2500 lei cu titlul de daune morale și materiale, instanța, având în vedere concluziile Rechizitoriului întocmit în cauză, respectiv că, întrucât numărul de îngrijiri medicale necesitate de B. C. este de 5 zile, s-a reținut că vătămarea pe care acesta a suferit-o nu răspunde exigențelor prev. de art. 184 al. 1 C .p., motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de J. V. E. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă față de B. C.. Întrucât în cadrul procesului penal numitul B. C. nu a avut calitatea de parte vătămată/parte civilă, instanța a respins ca inadmisibilă cererea formulată.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs inculpatul J. V. E., recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 25.09.2012.

În motivarea recursului declarat de către inculpat se solicită casarea sentinței și achitarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa în baza art. 10 lit. e C.p.p., existând o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cazul fortuit prevăzut de art. 47 C.p., arătând totodată că în practică s-a reținut în asemenea situații de către anumite instanțe incidența prev. art. 10 lit. d C.p.p., faptei lipsindu-i elementul constitutiv al vinovăției sub forma culpei, iar consecința în plan civil fiind respingerea pretențiilor formulate de părțile civile. Se arată, în esență, că faptul că inculpatul nu a folosit în mod corespunzător sistemul de iluminare a autoturismului, astfel cum se reține de către prima instanță, potrivit rechizitoriului, afirmație bazată exclusiv pe susținerile expertului tehnic judiciar, nu a făcut obiectul cercetării în faza de urmărire penală, ci doar în faza de cercetare judecătorească, iar din probele administrate în această fază rezultă că supoziția expertului nu se confirmă, întrucât inculpatul a folosit faza lungă, după cum au declarat martorii direcți, însă cu toate acestea nu a putut evita impactul, manevra de evitare fiind ineficientă datorită acroșării porții nesemnalizate ce depășea limitele atelajului. Solicită astfel ca instanța, analizând cele două expertize efectuate în cauză, să dea întâietate în aprecierea stării de fapt declarațiilor persoanelor implicate în accident, acestea reflectând realitatea, fiind identice sub aspectul că primul impact al autoturismului a fost cu poarta și nu cu căruța, care nu au fost invalidate prin argumente științifice, apte să demonstreze dincolo de orice dubiu că lucrurile au stat în alt fel. Se mai susține că expertiza criminalistică, prin concluziile sale schimbă temeiul culpei reținut de parchet, nefiind permis ca în locul culpei constând în folosirea necorespunzătoare a sistemului de iluminare a autoturismului (culpă reținută în rechizitoriu pe baza primei expertize), instanța să rețină culpa susținută de expertul criminalist, constând în neadaptarea vitezei la condițiile de drum (necorelarea vitezei, chiar în limite legale, cu vizibilitatea frontală, indiferent de modul de folosire a sistemului de iluminare). Totodată, lipsa semnalizării căruței și a încărcăturii a fost trecută în plan secundar de ambii experți, iar dacă raționamentul expertului cu privire la adaptarea vitezei la condițiile de drum era valid, legiuitorul nu ar mai fi considerat necesar să introducă în art. 12 din Regulament restricțiile de viteză datorate vizibilității scăzute, însă tocmai faptul că a făcut-o dovedește că nu este suficientă pentru stabilirea vreunei culpe în conducere acea normă generală privind reducerea vitezei pentru a putea efectua orice manevră în condiții de siguranță. Pe de altă parte, în acest text nu se regăsesc restricții de viteză pentru circulația nocturnă, în funcție de modul de folosire a instalației de iluminare, astfel că pretinsa obligație a inculpatului de a circula cu o viteză mult inferioară celei legale este inexistentă.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu potrivit art. 385 ind. 6 C.p.p., instanța de recurs apreciază că hotărârea penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.

În privința dinamicii producerii accidentului de circulație, atât prin expertiza efectuată în cursul urmăririi penale la solicitarea organelor de urmărire penală, cât și prin cea efectuată în cursul judecății la solicitarea inculpatului, s-a stabilit că inculpatul a sesizat tardiv prezența pe același sens de mers a atelajului hipo condus de către victimă, fapt ce a dus la producerea impactului între partea fronto-laterală dreapta a autoturismului și partea din spate a vehiculului cu tracțiune animală. Înălțimea la care sunt dispuse avariile autoturismului la nivelul părții laterale dreapta au permis concluzia rezonabilă potrivit căreia primul impact a avut loc cu partea din spate a vehiculului cu tracțiune animală, aripa față a autoturismului fiind deformată în direcția opusă deplasării acestuia. Dimensiunea consolei față de autoturismul Dacia 1310 condus de către inculpat a permis ca un al doilea impact să se producă între partea superioară dreaptă și partea metalică. Înălțimea la care se afla poarta metalică – care depășea dimensiunea căruței în lateral – fixată cu lanțuri pe vehiculul cu tracțiune animală era mai mică decât înălțimea constructivă a autoturismului, fapt ce explică avariile autoturismului la nivelul parbrizului și a pavilionului. Din fotografiile judiciare aflate la dosar rezultă că impactul a avut loc sub rama anterioară a pavilionului, acesta împreună cu montantul parbrizului comprimându-se și intrând sub poartă, observându-se astfel corespondența dintre deformația porții metalice orientată spre stânga și deformația pavilionului, zgârietura pe aceasta fiind creată de colțul superior al porții, aflat în zona de deformare.

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul probelor administrate în cauză și din care rezultă că la data de 08.08.2010 inculpatul J. V. E. conducea autoturismul marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare_ între Ciacova și Ghilad, acroșând o căruță care se deplasa pe același sens de mers și în care se aflau trei persoane. Urmare a impactului, căruța a fost distrusă în totalitate, căruțașul P. I. decedând iar ceilalți doi ocupanți ai căruței suferind leziuni, partea vătămată B. I. necesitând pentru vindecare un număr de 35 zile îngrijiri medicale.

Critica inculpatului, formulată în cadrul motivelor de recurs, vizează greșita sa condamnare întrucât căruța cu care autoturismul său a intrat în coliziune nu era semnalizată corespunzător și în condițiile în care inculpatul rula cu viteza corespunzătoare și cu iluminarea necesară, nu putea prevedea existența pe carosabil a căruței, impunându-se achitarea sa în temeiul art. 10 lit. e C.p.p.

Potrivit art. 47 C.p. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. Fortuitul este expresia cea mai evidentă a imprevizibilului care, grefat pe fondul unei acțiuni umane, face ca aceasta să aibă un alt rezultat decât cel urmărit de făptuitor. Cauzele împrejurărilor fortuite sunt în general cunoscute, ceea ce nu este cunoscut este însă momentul în care aceste împrejurări pot interveni, motiv pentru care făptuitorul este în imposibilitate de a prevedea și rezultatul. Este unanim acceptat că această cauză care înlătură caracterul penal al faptei există numai acolo unde există o imposibilitate obiectivă și generală de prevedere a rezultatului, nu și în cazul în care imprevizibilitatea este subiectivă și personală, ținând de capacitățile persoanei de a prevedea rezultatul acțiunii sale. Ceea ce i se reproșează inculpatului în conducerea autoturismului său pe traseul menționat, este că nu a utilizat faza de drum care ar fi asigurat o iluminare pe o distanță mare a căii de rulare de cel puțin 50-100 metri, chiar în condițiile unui autoturism Dacia, care este echipat cu blocuri optice cu eficiență scăzută la iluminare. Această concluzie a fost formulată de către expertul Vartolaș V. în cursul urmăririi penale – f. 53 dosar u.p., expertiză comunicată inculpatului care a formulat obiecțiunile admise prin ordonanța procurorului din 23.09.2010 – f. 80 dosar u.p. Deși inculpatul susține în cadrul motivelor de recurs că a folosit în momentele premergătoare impactului faza de drum (faza lungă), instanța de recurs reține că această afirmație nu este fondată întrucât dacă ar fi procedat în acest mod, inculpatul putea evita impactul și nu se ajungea la acroșarea porții nesemnalizată, aflată pe căruță, și care depășea limitele atelajului. O asemenea concluzie se desprinde din raportul suplimentar la expertiza judiciară – f. 83 dosar u.p., care arată că fascicolele de lumină ale fazei de drum asigură o iluminare la o distanță de cel puțin 200 metri, fapt ce ar fi permis conducătorului auto J. V. E. să observe căruța care se deplasa în același sens de mers, raportat la viteza cu care acesta rula și care se afla la limita admisă pe acel sector de drum, respectiv 70-90 km/h. Mai mult, instanța de recurs își însușește punctul de vedere al primei instanțe potrivit căruia din sensul opus nu circula în acel moment nici un autovehicul, iar dovada neutilizării fazei de drum o reprezintă chiar declarația inculpatului, care audiat fiind de către instanță – f. 57 dosar fond, arată că nu poate preciza distanța la care a văzut căruța, dar cu certitudine poate spune că era foarte aproape și i-a fost imposibil să o perceapă mai devreme dacă aceasta nu era marcată în nici un mod. P. urmare, instanța de recurs apreciază că în momentul impactului inculpatul nu a utilizat faza de drum, care i-ar fi permis să observe căruța de la o distanță mai mare și, pe cale de consecință, ar fi avut și timpul necesar să acționeze sistemul de frânare. Instanța de recurs apreciază că nu suntem în prezența unei imprevizibilități obiective, care să poată fi asimilată cazului fortuit, întrucât rezultatul acțiunii inculpatului nu a fost consecința unei împrejurări străine de voința și conștiința sa. Posibilitatea producerii unui accident de circulație putea fi prevăzută de către inculpat dacă ar fi avut conduita rutieră mai sus descrisă. Conducerea căruței de către victimă în mod necorespunzător cu încălcarea dispozițiilor menționate la pag. 53 din dosarul de urmărire penală nu a fost contestată, culpa acestuia în producerea accidentului de circulație fiind evidentă.

Față de cele mai sus menționate, instanța de recurs apreciază că nu corespunde adevărului și nu se coroborează cu probele administrate în cauză declarația martorului T. T. N. – f. 87 dosar fond – care afirmă cu certitudine că inculpatul rula cu faza lungă întrucât se vedeau tufele de pe marginea drumului, întrucât această stare de fapt relatată de către martor nu justifică depoziția ulterioară a acestuia, care menționează ideea potrivit căreia, căruța a fost observată cu aproximativ 2-5 metri înainte de impact. În continuarea declarației, martorul găsește și motivație pentru neobservarea căruței în sensul că din cauza denivelărilor de pe drum lumina farurilor bătea mai în jos. Această declarație vine în contradicție și cu declarația dată de către inculpat în cursul urmăririi penale – f. 21 dosar u.p. – și în cuprinsul căreia nu se face referire la folosirea luminii de drum, care în situația în care ar fi fost activată, ar fi permis observarea căruței la mai mult de 2-5 metri, așa cum s-a întâmplat. De altfel, în cursul urmăririi penale, martorul T. T. N. – f. 29 dosar u.p. – vorbește doar despre observarea căruței nesemnalizate la 2 metri în fața autoturismului condus de către inculpat, care a încercat să evite impactul, acroșând cu aripa dreaptă ușa metalică, care era transportată cu căruța.

Expertiza întocmită în cursul cercetării judecătorești – f. 23-31 vol. 2 dosar fond – stabilește culpa inculpatului care nu a respectat obligația conducătorilor auto de a se deplasa în permanență cu acea viteză care să le permită să oprească într-un spațiu mai mic sau cel mult egal cu distanța de vizibilitate frontală de care dispune în orice moment, fără a avea importanță că valoarea acelei viteze este mai mică decât cea maximă admisă legal pe sectorul respectiv de drum. P. urmare, viteza de deplasare a oricărui autovehicul trebuie adaptată astfel încât să poată fi efectuată orice manevră în condiții de siguranță, sens în care instanța de recurs împărtășește opinia primei instanțe potrivit căreia valoarea vitezei de deplasare a autovehiculului în raport cu spațiul de vizibilitate frontal a constituit un pericol potențial de lovire a obstacolelor aflate la o distanță mai mare decât cea de care a dispus inculpatul.

Reținându-se existența raportului de cauzalitate dintre deplasarea cu o viteză neadaptată spațiului frontal de vizibilitate și producerea accidentului, în mod corect a fost antrenată răspunderea penală a inculpatului, care nu a procedat la reducerea vitezei la o valoare care să-i permită observarea obstacolului ivit pe carosabil și frânarea în condiții de siguranță.

Folosirea necorespunzătoare a sistemului de iluminare a autoturismului este în legătură directă cu neadaptarea vitezei la condițiile de drum întrucât o folosire a luminii de drum ar fi permis inculpatului, raportat la viteza cu care rula în acel moment, între 70 și 90 km/h, identificarea căruței care se deplasa pe drumul public echipată necorespunzător, fiind evident că o rulare a inculpatului cu o viteză mai mică ar fi permis acționarea sistemului de frânare în timp util pentru evitarea impactului, corelat cu modalitatea mai sus menționată de folosire a sistemului de iluminare. Inexistența marcajelor care să impună restricții de viteză nu conduce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului, câtă vreme obligația acestuia este de a manifesta diligența necesară pentru a rula pe drumurile publice în condiții care să nu constituie un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, fapt ce implică deplasarea cu o viteză adaptată la condițiile de drum, folosirea iluminatului în funcție de situația concretă și de circumstanțele drumului public parcurs.

Recursul inculpatului a fost motivat exclusiv pe lipsa de vinovăție a acestuia în producerea accidentului rutier, fără a se solicita în subsidiar o reapreciere a instanței de recurs asupra criteriilor generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C.p., astfel că instanța de recurs apreciază, în limitele învestirii sale, că în mod corect a fost antrenată răspunderea penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 al. 2 C.p. și art. 184 al. 1 și 3 C.p., iar pedeapsa de 2 ani închisoare este în măsură să asigure reeducarea inculpatului și respectarea valorilor sociale încălcate.

Astfel, în temeiul art. 385/15 pct.1, lit. b C.pr.pen., instanța va respinge recursul declarat de inculpatul J. V. E., împotriva sentinței penale nr. 536 din 16.08.2012, pronunțată de Judecătoria D..

În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. instanța îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385/15 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge recursul declarat de inculpatul J. V. E., împotriva sentinței penale nr. 536 din 16.08.2012, pronunțată de Judecătoria D..

În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Decembrie 2012.

Președinte,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G. B. L. ANI B. A. N.

Grefier,

A. B.

Red. A.N./11.02.2013

Tehnored. A.B.

2 ex./12.02.2013

Prima instanță: A. P. M.