Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 51/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 51/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-01-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 51/R
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. P.
Judecător C. I. M.
Judecător F. P.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de petentul F. G. împotriva sentinței penale nr. 107 din 13.11.2012 pronunțată de J. Ineu în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța pune în discuție inadmisibilitatea recursului declarat de către petent.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, ca inadmisibil, acesta fiind declarat împotriva unei sentințe penale definitive.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 107/13.11.2012, pronunțată de J. Ineu în dosarul nr._, în baza art.278/1 pct.8 lit.”a” cod procedură penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului F. G., formulată împotriva rezoluției din 18.04.2012 pronunțată în dosar nr. 270/P/2012 a Parchetului de pe lângă J. M. și rezoluției prim procurorului din data de 25 mai 2012 dată în dosar nr. 91/II.2/2012 privind propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de intimata B. D. A., pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art.260 cod penal, pe care a menținut-o.
În baza art.192 al.2 cod procedură penală, a fost obligat petentul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță deliberând asupra plângerii de față înregistrată la data de 25.10.2012, ca urmare a strămutării plângerii de la J. M., a constatat că petentul F. G. a formulat plângere împotriva rezoluției din 18.04.2012 pronunțată în dosar nr. 270/P/2012 a Parchetului de pe lângă J. M. și rezoluției prim procurorului din data de 25 mai 2012 dată în dosar nr. 91/II.2/2012, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art.260 cod penal.
În vederea soluționării plângerii a fost acvirat dosarul nr.270/P/2012 și dosarul nr. 91/II.2/2012 al Parchetului de pe lângă J. M..
Din actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rezoluția din 18.04.2012 pronunțată în dosar nr. 270/P/2012 al Parchetului de pe lângă J. M., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata B. D. A., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art.260 cod penal.
S-a reținut că nu poate fi începută urmărirea penală față de intimată întrucât fapta nu există și în cauză sunt aplicabile prevederile art.10 lit.a cod procedură penală.
Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul, iar prin rezoluția din 25 mai 2012 dată în dosar nr. 91/II.2/2012 a prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă J. M. s-a respins plângerea petentului, apreciindu-se că în mod corect soluția dată în cauză este temeinică și legală.
Petentul a formulat plângere în termen și împotriva acestei soluții și a solicitat admiterea plângerii și continuarea cercetărilor pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă împotriva intimatei.
Cererea a fost înregistrată sub dosar nr._ /20.06.2012 la J. M. care a soluționat plângerea prin sentința penală nr. 155/21.08.2012 însă petentul a depus cerere de strămutare și Înalta Curte prin sentința nr. 1378 pronunțată la 16.10.2012 în dosar nr._ a admis cererea petentului, a strămutat judecarea cauzei la J. Ineu, iar în temeiul art.60 alin.5 cod procedură penală, a desființat sentința penală nr. 155/21.08.2012 a Judecătoriei M..
După înregistrarea cauzei la J. Ineu, petentul a depus concluzii scrise fila 7 dosar prin care a solicitat condamnarea intimatei la o pedeapsă privativă de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, obligarea intimatei la 10.000 lei cu titlu de daune morale și la plata cheltuielilor judiciare către stat, ceea ce conduce la concluzia că în realitate petentul a susținut plângerea e a motivat-o în drept pe dispozițiile art.260 cod penal, art.998-999 cod civil cu art.346 cod procedură penală și art.16 din Constituție, deși în realitate din considerentele plângerii rezultă că acesta și-a motivat plângerea în temeiul art.278 /1 pct.8 lit. c cod procedură penală, potrivit cărora instanța admite plângerea prin încheierea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și când probele existente la dosar sunt suficiente reține cauza spre judecare în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
Analizând plângerea petentului prin prisma motivelor invocate în concluziile scrise și din oficiu, prima instanță a apreciat că plângerea este neîntemeiată din următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 273/27 septembrie 2011 a Judecătoriei M. petentul a fost condamnat la 8 luni închisoare cu suspendarea executării pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă prevăzută și pedepsită de art. 259 alin.1 cod penal, care urmare a plângerii depuse de către numitul M. V. V., judecător la J. M. împotriva căruia petentul a depus plângerea penală la DNA- ST Oradea, acuzându-l pe acesta pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și în urma cercetărilor făcute prin rezoluția din 28.09.2010 din dosar nr.437/P/2010 a Curții de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.
S-a reținut că petentul a acuzat mincinos pe magistrat cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, iar în urma cercetărilor efectuate s-a mai stabilit că petentul a depus mai multe plângeri penale și împotriva altor magistrați, funcționari publici și polițiști.
Sentința penală cu numărul de mai sus a rămas definitivă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 984/R/2011.
Plângerea petentului se referă la declarația intimatei, care are calitatea de grefier la J. M. și care la data de 20 septembrie 2010 a fost grefier de ședință cu ocazia judecării dosarelor civile de către magistratul M. V. V., dată la care s-a aflat pe rol și dosar nr._ în care petentul avea calitatea de reclamant și cu această ocazie magistratul a declarat că se abține de la judecată și a formulat cerere în acest sens, iar petentul a declarat că nu înțelege motivul pentru care magistratul a formulat cerere de abținere și că el nu îl recuză.
Petentul cu acea ocazie și-a declarat nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de același magistrat în dosar nr._ și a declarat verbal că a atacat sentința pronunțată în cauză și a formulat plângere penală la P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva magistratului, fapte pe care intimata le-a consemnat în caietul de ședință.
Având în vedere că petentul așa cum el însuși recunoaște a formulat plângere împotriva magistratului, plângerea care așa cum s-a arătat mai sus a fost soluționată de către Curtea de Apel Oradea prin neînceperea urmăririi penale nu se poate reține că prin declarația sa din 20 septembrie 2010, intimata ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, întrucât aceasta nu a făcut altceva decât să confirme cele ce petentul a afirmat în ședință publică și pe care ea le-a consemnat în notele de ședință, astfel că nu sunt întrunite condițiile din art.260 alin.1 cod penal, potrivit cărora există mărturie mincinoasă când într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau orice altă cauză în care se ascultă martori, martorul face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat.
Așadar, a face afirmații mincinoase înseamnă a face afirmații nesincere, adică în neconcordanță cu cele cunoscute de martori sau a relata faptele altfel decât le-a perceput denaturând stările, situațiile sau împrejurările care sunt esențiale pentru soluționarea justă a unei cauze, afirmând neadevăruri sau negând adevăruri.
Ca urmare este de reținut că în mod justificat atât procurorul care a instrumentat plângerea depusă de petent împotriva intimatei cât și primul procuror care a analizat plângerea împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimată, a constatat justificat că fapta nu există și a făcut aplicarea art.10 lit.a cod procedură penală dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimată.
Având în vedere starea de fapt expusă, în baza art.2781al.8 lit.a Cod procedură penală, prima instanță a respins plângerea petentului F. G. împotriva rezoluției din rezoluției din 18.04.2012 pronunțată în dosar nr. 270/P/2012 a Parchetului de pe lângă J. M. și rezoluției prim procurorului din data de 25 mai 2012 dată în dosar nr. 91/II.2/2012 din cadrul aceluiași P., pe care le-a menținut.
Pe cale de consecință a respingerii plângerii petentului, prima instanță nu a putut aplica intimatei o pedeapsă și aceasta nu poate fi obligată nici la despăgubiri civile întrucât nu a săvârșit nici o faptă penală, motiv pentru care a fost respinsă cererea petentului privind obligarea intimatei la plata daunelor morale în sumă de 10.000 lei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Tot pe cale de consecință a respingerii plângerii petentului și în baza art.192 al.2 Cod procedură penală, a fost obligat petentul F. G. să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinței penale nr. 107 din 13 noiembrie 2012 pronunțată de J. Ineu în dosarul nr._ din 25.10.2012 a declarat recurs petentul F. G., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara – Secția penală sub nr._ din 28.11.2012.
Având a se pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității prezentului recurs, Curtea constată că aceasta este fondată.
Astfel, prima instanță, J. Ineu, în baza art. 2781 alin. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petentului F. G. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 270/P/2012 din 18.04.2012 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 91/II/2/2012 din 25.05.2012 date de P. de pe lângă J. M., jud. Bihor.
Potrivit art. 2781 alin. 10 C. proc. pen., în forma în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, hotărârea pronunțată în temeiul alin. 8 este definitivă.
Cum hotărârile definitive nu se numără printre hotărârile supuse recursului, prevăzute în art. 3851 C. proc. pen., rezultă că recursul declarat împotriva unei sentințe date în temeiul alin. 8 al art. 2781 C. proc. pen. este inadmisibil.
Prin urmare, în baza art. art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va fi respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul F. G. împotriva sentinței penale nr. 107 din 13 noiembrie 2012 pronunțată de J. Ineu în dosarul nr._ din 25.10.2012.
Văzându-se dispozițiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen., petentul recurent va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct.1, lit. a C.p.p. respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul F. G. împotriva sentinței penale nr. 107 din 13.11.2012 pronunțată de J. Ineu în dosar nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă pe petent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 16 ianuarie 2013.
Președinte, F. P. | Judecător, C. I. M. | Judecător, F. P. |
Grefier,
A. B.
RED: FP/16.01.2013.
Dact: A.B.2 exempl/ 17 Ianuarie 2013
Primă instanță: J. Ineu
Jud: T. A..
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 958/2012. Curtea de... → |
|---|
