Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 15/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 15/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-01-2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE PENALĂ Nr. 15/R

Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Judecător L. Ani B.

Judecător F. I.

Grefier A. J.

Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de P. DE PE L. J. CHISINEU CRIȘ și inculpatul A. R. S. împotriva sentinței penale nr. 77/11.09.2012, pronunțată de J. Chișineu Criș în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent A. R. C., în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales Ernst R., inculpații intimați S. V., A. S. L., asistați de avocat ales I. M., părțile responsabil civilmente S. V., S. L. și C. A., lipsă celelalte părți.

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul inculpaților S. V., A. S. L. – avocat I. M., depune la dosar împuternicire avocațială, caracterizări pe seama inculpaților și practică judiciară privind reținerea circumstanțelor atenuante în spețe similare și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul susține recursul declarat de P. de pe lângă J. Chisineu Criș, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și pe fond, pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale. A criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpaților minori, în condițiile în care infracțiunile reținute în sarcina acestora sunt sancționate cu pedepse între 7 și 20 de ani, astfel că limita minimă a pedepsei la care puteau fi condamnați este de 2 ani și 3 luni închisoare. Cu toate că inculpații minori au uzat de dispozițiile art. 320 ind.1 C.p.p, fără a se reține circumstanțe atenuante în favoarea lor, instanța nu putea coborî pedepsele la 1 an și 8 luni închisoare. Apreciază că și modalitatea de executare, respectiv suspendare sub supraveghere, nu este temeinică, raportat la pericolul social deosebit al faptei, scopul pedepsei putând fi atins doar prin executare în detenție. În ceea ce îl privește pe inculpatul major A. R. se arată că instanța de fond în mod nejustificat a aplicat acestuia pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, cu toate că s-a reținut și circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit.c C.p, astfel că nu se putea aplica o pedeapsă redusă la limita minimă.

Avocat Ernst R. pentru inculpatul recurent A. R. a solicitat admiterea recursului și pe fond, redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului și ca modalitate de executare să se aplice dispozițiile art. 86 ind.1 C.p. În motivare a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de circumstanțele atenuante, cu toate că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, a recuperat prejudiciul și a regretat fapta. A solicitat respingerea recursului formulat de parchet.

Avocat I. M. pentru inculpații intimați S. V., A. S. L. a solicitat în temeiul art. 385 ind.15 pct.2 lit.d C.p.p admiterea recursului parchetului doar în ce privește reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 a,b,c C.p, apreciind că instanța de fond a greșit la individualizarea pedepselor aplicate, reținând doar incidența art. 320 ind.1 C.p.p. A arătat că din înscrisurile existente la dosar rezultă că inculpații s-au reintegrat în societate, urmează cursurile școlii și respectă măsurile de supraveghere.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului declarat de inculpatul A. R. ca nefondat, acesta a beneficiat de dispozițiile art. 320 ind.1 C.p.p, astfel că pedeapsa aplicată acestuia este legală și aplicată cu respectarea dispozițiilor art.72 C.p.

Părțile responsabil civilmente S. V., S. L. și C. A. au solicitat respingerea recursului parchetului.

Inculpații, având pe rând ultimul cuvânt, au arătat că regretă faptele.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 77/11.09.2012 pronunțată de J. Chisineu Criș în dosar nr._, în temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal și art. 3201 Cod procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului A. R.-S., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin.1 Cod penal și s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În temeiul art.88 Cod penal, art.357 alin.2 lit.a Cod procedură penală, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 09.07.2012 până la zi, iar în temeiul art.350 alin.1 și art.357 alin.2 lit.b Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării inculpatului.

În temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit.a Cod penal, cu aplicarea art. 99, art.109 Cod penal și art. 3201 Cod procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului S. V., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art.110 raportat la art. 1101 și art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 110 Cod penal, s-astabilit un termen de încercare de 2 ani și 4 luni.

În temeiul art. 1101 raportat la art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul A., la datele fixate de către acesta, pentru supraveghere ;să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal, raportat la art. 83 și art. 84 Cod penal.

În temeiul art. 88 Cod penal, art.357 alin.2 lit.a Cod procedură penală, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 09.07.2012 până la zi.

În temeiul art. 350 Cod procedură penală, s-a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99, art.109 Cod penal și art. 3201 Cod procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului A. S. – L., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie la pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art.110 raportat la art. 1101 și art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 110 Cod penal, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani și 4 luni.

În temeiul art. 1101 raportat la art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul A., la datele fixate de către acesta, pentru supraveghere ;să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal, raportat la art. 83 și art. 84 Cod penal.

În temeiul art. 88 Cod penal, art.357 alin.2 lit.a Cod procedură penală, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 09.07.2012 până la zi.

În temeiul art. 350 Cod procedură penală, s-a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a constatat că a fost reparat integral prejudiciul, prin restituire în natură către partea vătămată S. G. și s-au respins în rest pretențiile civile.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr.427/P/2012 al Parchetului de pe lângă J. Chișineu-Criș s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A. R. – S., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21, lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal; precum și a inculpaților minori S. V. și A. S.-L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21, lit. a Cod penal, cu aplicarea art.99 și următoarele Cod penal.

Prin actul de sesizare s-a reținut următoarea stare de fapt:

În data de 08.07.2012, în jurul orei 1600, inculpatul minor S. V., s-a deplasat din loc. Sintea M. la barul „Polux” din Chișineu-Criș, având asupra sa 100 de lei, pe care i-a jucat la aparatele tip „poker”, și pierzând întreaga sumă, s-a reîntors în localitatea Sintea M., a împrumutat suma de 20 lei, după care a revenit la același bar, unde a mai jucat la aparate și a pierdut 10 lei.În bar, inculpatul minor a văzut-o pe partea vătămată Sînpetran G., care a câștigat 700 lei la aparate de „poker”, și întrucât a pierdut toți banii pe care i-a avut - 110 lei - a hotărât ca prin violență să sustragă banii părții vătămate.În vederea realizării hotărârii infracționale, în jurul orei 1733, inculpatul S. V. a trimis următorul S.M.S.: „Bă unde ești vrei să facem bani vină la Criș urgent facem 7 milioane”, de pe telefonul său mobil având nr._ pe telefonul mobil având nr._ a inculpatului A. S. - L..După darea mesajului, inculpatul S. V. a avut convorbiri pe telefonul mobil cu inculpații A. R. – S., care are numărul de telefon mobil_ și inculpatul A. S. - L., cărora le-a propus să vină în Chișineu-Criș pentru a lua banii părții vătămate, aceștia fiind de acord, au stabilit ca inculpatul S. V. să stea în bar cu partea vătămată, și când o să ajungă în oraș, cei doi o să-l sune și atunci, S. să iasă afară din bar. După circa 10 - 20 minute de la convorbirile avute, inculpatul S. V., care a fost sunat de inculpatul A. R. - S., a ieșit în fața barului, și împreună cu inculpatul A. S. - L. au hotărât să-l atragă pe partea vătămată între gherete pentru a-i lua banii. Inculpatul minor S. V. a intrat din nou în bar și a convins-o pe partea vătămată Sînpetran G. să meargă cu el afară din bar, atrăgând-o pe partea vătămată într-un pasaj dintre două gherete, situat în p-ța A. I. din Chișineu-Criș, pasaj situat la circa 20 m de barul „Polux”. Ajungând la pasajul respectiv, inculpatul S. V. i-a trimis inculpatului A. R. - S. prin S.M.S. mesajul: „Hai mai în față”, după care, i-a propus părții vătămate să se deplaseze prin acel pasaj în spatele celor două gherete pentru a fuma.Inculpatul minor S. V. și partea vătămată s-au deplasat în locul indicat cu o săgeată roșie în fotografia nr. 4 de la fila 31 dos.u.p., și ajungând în acel loc, inculpatul A. R. - S., deplasându-se prin spatele părții vătămate, a prins-o de cap și peste ochi și a lovit-o cu pumnii, după care cei doi inculpați minori i-au luat părții vătămate banii și telefonul mobil, după care toți trei au fugit de la locul faptei și, ajungând pe .-Criș, s-au urcat în autoturismul martorului T. G., care i-a transportat la barul S.C.I.I. „L. L.” („La Boncioaie”) din Sintea M., unde inculpatul minor A. S. - L. a vândut telefonul sustras, de la partea vătămată Sînpetran G., martorului O. I. cu suma de 30 lei, nespunându-i acestuia de unde provine telefonul.În autoturismul martorului T. G., în timp ce se deplasa de la Chișineu-Criș spre Sintea M., inculpații au împărțit între ei banii sustrași, ulterior împărțind și suma de 30 lei, rezultată din vânzarea telefonului mobil.

Partea vătămată Sînpetran G., care la data săvârșirii infracțiunii se afla sub influența băuturilor alcoolice, este o persoană bolnavă care posedă certificat de încadrare în grad de handicap grav, cod boală G 83, G 40 (a se vedea în acest sens f. 45 dos.u.p.), iar afecțiunile de care suferă și intervențiile chirurgicale avute rezultă din actele medicale de la f-le 46 - 50 dos.u.p.; în urma agresiunii a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 7 - 8 zile de îngrijiri medicale (a se vedea în acest sens f. 51 dos.u.p.).

Inițial, inculpatul A. R. - S. nu a recunoscut săvârșirea faptei. În declarația olografă (de la f. 76 dos.u.p.) a susținut că, în data de 08.07.2012, în jurul orei 1600, a fost la scăldat în râul „Teuz” cu încă doi prieteni până în jurul orei 1900, când a mers la barul S.C.I.I. „L. L.” din Sintea M., unde a consumat bere cu mai mulți cunoscuți, iar în jurul orelor 2015, împreună cu doi consăteni a mers să vadă o parcelă de iarbă între Sintea M. și Șepreuș, negând că în ziua respectivă ar fi fost în orașul Chișineu-Criș.

În declarația de învinuit (filele 73 - 75 dos.u.p.), inculpatul A. R. - S. nu recunoaște săvârșirea faptei, însă revine asupra declarației olografe, susținând că în data de 08.07.2012, în jurul orelor 1800, împreună cu A. S. - L., s-a deplasat din Sintea M. la barul din p-ța A. I. din Chișineu-Criș pentru a se întâlni cu inculpatul S. V., l-a văzut pe acesta stând în pasajul dintre două gherete împreună cu un bărbat ce avea un tricou roșu și ochelari de vedere, nu a văzut ca acesta să fie lovit sau să i se fi luat ceva, însă în timp ce el s-a deplasat normal, inculpatul A. S. - L., care s-a dus spre S. V. și bărbatul respectiv, s-a reîntors la el și i-a spus să fugă, în acel moment el aflându-se la circa 20 m de locul unde se afla S. și bărbatul cu tricou roșu și ochelari.

În data de 09.07.2012, inculpatul A. R. - S., fiind audiat la procuror, s-a prevalat de dreptul la tăcere, nu a dorit să dea declarație, menținând declarațiile date la organul de poliție.

Și inculpatul minor A. S. - L. nu a recunoscut inițial săvârșirea infracțiunii, susținând în declarația olografă (f-le 89-90 dos.u.p.) că, în data de 08.07.2012, aflându-se la scăldat împreună cu inculpatul A. R. - S., a fost sunat în jurul orei 1800, de către inculpatul S. V., care i-a propus să vină în orașul Chișineu-Criș, pentru a-l ajuta să ia banii de la o persoană căreia i-a dat acești bani cu împrumut. A acceptat propunerea și, împreună cu inculpatul A. R. S., s-au deplasat cu autoturismul martorului T. G. până în piața A. I. din Chișineu-Criș, s-au întâlnit cu S., care le-a spus că o să-i arate persoana care-i datora bani, aceasta aflându-se în bar, el a rămas în fața farmaciei veterinare, iar A. R. - S. s-a dus în spatele barului „Polux”, timp în care S. a intrat în bar și a ieșit cu un bărbat brunet, tuns scurt, care purta ochelari, pe care l-a dus în spatele barului. În aceiași declarație olografă, inculpatul A. S. - L. a susținut că nu a văzut ce s-a întâmplat în spatele barului, însă cei doi au revenit în scurt timp, fiind foarte grăbiți și cerându-i să plece de la fața locului, fără să-i spună motivul.

În declarația de învinuit (f-le 87-88 dos.u.p.), inculpatul minor A. S. - L. a menținut în parte susținerile din declarația olografă recunoscând că după ce A. R. - S. și S. V. i-au spus să plece din piață, a observat că bărbatul cu care S. a ieșit din bar era căzut la pământ și lângă el se afla suma de 150 lei și căștile de la telefonul mobil, însă el a luat banii, respectiv căștile și toți trei au fugit de la locul faptei, întorcându-se în Sintea M. cu autoturismul martorului T. G., iar la barul S.C.I.I. „L. L.” din Sintea M., el a vândut telefonul mobil pe care i l-a dat S. V., după care s-au împărțit pe bani. La fel, inculpatul A. S. - L. s-a prevalat de dreptul la tăcere, cu ocazia audierii la procuror, menționând că, menține declarațiile date la organul de poliție.

Inculpatul minor S. V. a recunoscut atât la poliție, cât și la procuror, că în data de 08.07.2012, în jurul orelor 1800, aflându-se la barul „Polux” din p-ța A. I. din Chișineu-Criș, a văzut-o pe partea vătămată Sînpetran G. că „a câștigat suma de 700 lei la aparatele de poker și întrucât, a pierdut suma de 110 lei la aceleiași aparate, a hotărât să ia banii de la partea vătămată, trimițând S.M.S. la inculpatul A. S. - L. și înțelegându-se cu cei doi coinculpați, în urma convorbirilor pe telefoanele mobile purtate cu aceștia, să vină la barul „Polux” și să i-a banii părții vătămate, pe care o va ademeni în pasajul din apropierea barului situat între două gherete.

Inculpatul A. R. - S. și inculpatul A. S. - L. au acceptat propunerea, au venit în orașul Chișineu-Criș și, conform înțelegerii, după ce partea vătămată a fost ademenită din bar până în spatele celor două gherete, inculpatul A. R. - S. deplasându-se prin spatele părții vătămate, a prins-o pe aceasta de cap în zona ochilor, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii, iar după ce partea vătămată a căzut la pământ, inculpații minori i-au luat banii, telefonul mobil și cheia de la apartament.

În data de 09.07.2012, cei trei inculpați au fost prezentați Judecătoriei Chișineu-Criș, în vederea luării măsurii arestării preventive și cu ocazia audierii, au recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor, astfel cum s-a arătat mai sus, în prima parte a stării de fapt.

Există neconcordanțe între declarațiile inculpaților, în ceea ce privește cuantumul sumei sustrase, susținând că au fost 450 lei în loc de 700 lei, a sumelor primite de fiecare cu ocazia împărțirii banilor sustrași și a împrejurării dacă martorul T. G. a cunoscut împrejurarea că atunci când s-a deplasat de la Sintea M. la Chișineu-Criș, cu inculpații A. R. - S. și A. S. - L., cei doi urmează să săvârșească o tâlhărie, iar după săvârșirea acesteia să le asigure scăparea prin reîntoarcerea cu autoturismul său în Sintea M., sau a cunoscut împrejurarea că cei trei inculpați au săvârșit o tâlhărie și din banii sustrași a primit suma de 50 lei pe drumul de reîntoarcere la Sintea M..

Martorul T. G. a declarat că nu i-a transportat pe inculpații A. R. - S. și A. S. - L. de la Sintea M. la Chișineu-Criș, dar i-a transportat cu autoturismul său pe cei trei inculpați de la Chișineu-Criș la Sintea M., și nu a cunoscut împrejurarea că inculpații ar fi săvârșit vreo infracțiune, și pentru efectuarea transportului a primit suma de 20 lei și nu 50 lei, cum susțin inculpații.

Față de declarațiile contradictorii ale inculpaților și martorului, s-a dispus disjungerea cauzei față martor, acesta urmând să fie cercetat într-un dosar penal separat, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de 26 Cod penal rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin. 21 lit. a Cod penal.

La dosarul cauzei nu s-au putut depune copii ale declarațiilor date de cei trei inculpați în dosarul nr._ al Judecătoriei Chișineu-Criș, în care s-a pronunțat Încheierea nr. 12/P/09.07.2012 și s-a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați, întrucât după soluționarea recursului, a fost restituit doar dosarul 427/P/2012 al Parchetului de pe lângă J. Chișineu-Criș, dosarul Judecătoriei Chișineu-Criș_ nefiind trimis la prima instanță, probabil până la motivarea soluției pronunțate în recurs.

Ulterior, a fost atașat dosarul_ al Judecătoriei Chișineu-Criș.

În cursul audierii la J. Chișineu-Criș, inculpatul A. R. - S. a declarat că știa că cei doi coinculpați sunt minori, astfel că la calificarea juridică a faptei sale se va reține agravanta prev. de art. 75 lit. c Cod penal.

În cauză, a fost audiată martora B. C., barmana de serviciu de la barul „Polux”, care a declarat că în data de 08.07.2012, partea vătămată a câștigat la aparatele de poker în total suma de 900 lei, după care a mai jucat, și în perioada când a câștigat lângă aparat s-a aflat și inculpatul S. V., pe care l-a recunoscut în data de 09.07. 2012, după fotografie. Martora a mai declarat că a văzut când partea vătămată a ieșit afară din bar împreună cu inculpatul, l-a scurt timp s-a reîntors în bar singur, fiind „roșu în zona feței” și având ochelarii de vedere îndoiți.

Având în vedere declarația părții vătămate, a martorei B. C. și S.M.S. - ul inculpatului S. V. trimis inculpatului A. S. - L., se poate concluziona că suma sustrasă de inculpați de la partea vătămată este de 700 lei.

Probele existente la dosarul cauzei: declarații inculpați, declarație partea vătămată, declarații martori, proces-verbal de conducere în teren, planșele fotografice de la f-le 30 - 31 și 57 - 60, dovedesc fără dubiu că infracțiunea de tâlhărie a fost săvârșită de către cei trei inculpați.

În cauză, telefonul sustras părții vătămate a fost evaluat la suma de 100 lei, avându-se în vedere gradul de uzură de 30 % (f. 96 dos.u.p.).

Partea vătămată a declarat că a primit de la familiile celor trei inculpați suma de 900 lei, i-au fost reparați ochelarii, care i-au fost rupți și i s-a schimbat yala de la ușa apartamentului, astfel că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal.

Părții vătămate i s-a restituit telefonul mobil sustras și perechea de căști a telefonului în data de 09.07.2012 (f. 42 dos.u.p.).

Cumpărătorul de bună-credință O. I. nu a solicitat suma de 30 lei plătită drept preț, deși telefonul mobil pe care l-a cumpărat a fost restituit părții vătămate.

Văzând probele administrate în cauză instanța a reținut în fapt următoarele:

La termenul de judecată din 14.08.2012, după ce în prealabil li s-au adus la cunoștință dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, inculpații A. R. S., S. V. și A. S. L. au învederat instanței cărecunosc săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală (fila 52-54 – dosar instanță).

Instanța și-a însușit în totalitate starea de fapt descrisă în rechizitoriu și reprodusă în alineatele precedente, față de poziția inculpaților de recunoaștere integrală a faptei în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței.

În conformitate cu prevederile art.482 Cod procedură penală, au fost efectuate referate de evaluare a inculpaților de către S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul A. (f.77-95).

La termenul de judecată din 14.08.2012 și la termenul din 11.09.2012 au fost depuse la dosar din partea apărătorilor inculpaților înscrisuri în circumstanțiere (f.141-142).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

În ziua de 8.07.2012 în jurul orei 1800, după o înțelegere prealabilă, avută cu inculpații A. R. S. și A. S. L., inculpatul S. V., a ademenit-o pe partea vătămată Sînpetran G. să iasă din barul Polux" din Chișineu-Criș și să se deplaseze împreună cu acesta în afara barului în piața A. I., unde între 2 gherete, a fost așteptat de către inculpații A. R. S. și A. S. L., care l-au imobilizat, l-au lovit în zona corpului și l-au deposedat prin violență de telefonul mobil, cheile de la apartament și suma de 700 de lei.

Prejudiciul material a fost recuperat, dar partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.200 lei reprezentând costul reparațiilor a 8 dinți (f.51 dosar instanță).

În privința faptelor, declarația inculpaților se coroborează cu declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, proces-verbal de conducere în teren, planșele fotografice de la filele 30 - 31 și 57 – 60 dosar urmărire penală, care dovedesc fără dubiu că infracțiunea de tâlhărie a fost săvârșită de către cei trei inculpați.

Audiați în faza de urmărire penală și în fața instanței, inculpații aurecunoscut săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței.

În drept, fapta inculpaților A. R. - S., S. V. - minor și A. S. - L. - minor, care în data de 08.07.2012, în jurul orei 1800, au ademenit-o pe partea vătămată Sînpetran G. să iasă din barul „Polux”, situat în piața „A. I.” din Chișineu-Criș, și l-au atras într-un pasaj dintre două gherete, din aceeași piață, după care, folosind violența, i-au sustras suma de 700 lei, un telefon mobil marca „Nokia 1280”, care avea o pereche de căști audio și cheia de la apartament, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2, lit. c, și alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal pentru inculpatul major și art. 99 și următoarele Cod penal pentru inculpații minori.Este vorba de tâlhărie în formă calificată, pentru care pedeapsa prevăzută de legea penală este închisoarea de la 7 la 20 ani.

Întrucât soluționarea laturii penale a cauzei se face potrivit dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală, „instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii”.

Cei trei inculpați au fost reținuți pe timp de 24 de ore, începând cu data de 09.07.2012, ora 0330, prin ordonanța din 09.07.2012 a Poliției orașului Chișineu-Criș (f. 10 dos.u.p.).

Prin ordonanța din data de 09.07.2012 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de cei trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și au fost prezentați instanței cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.

Prin Încheierea nr.12/P din 09.07.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Chișineu-Criș, s-a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați pe o perioadă de 19 zile, începând cu data de 09.07.2012 până la data de 27.07.2012 inclusiv.

Hotărârea primei instanțe de arestare preventivă a rămas definitivă prin Încheierea nr. 38/R din 13.07.2012, pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului A..

La individualizarea sancțiunilor aplicate inculpaților pentru infracțiunea comisă, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, dispozițiile părții generale ale Codului penal și limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a Codului penal pentru infracțiunea săvârșită, dar și gravitatea deosebită a faptei săvârșite, împrejurarea că infracțiunea a fost comisă împotriva unei persoane lipsite de apărare, modul concret de concepere și comitere a faptei, lovirea părții vătămate. S-a avut în vedere faptul că inculpatul major nu este recidivist, inculpații minori nu au antecedente penale, și toți au fost sinceri, ajutând la stabilirea adevărului judiciar în această cauză. În defavoarea inculpatului major, ca și argument al nereținerii de circumstanțe atenuante, s-a reținut gradul de pericol social sporit al faptei și modalitatea de comitere, urmând a fi reținută și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit.c) Cod penal, având în vedere că a comis faptele împreună cu doi minori. În ce îi privește pe inculpații minori, au fost reținute prevederile art. 99 și următoarele Cod penal.

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților minori S. V. și A. S. L., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal și art.100 Cod penal, apreciind că față de pericolul social concret al faptei săvârșite se impune aplicarea unei pedepse, luarea unei măsuri educative fiind insuficientă pentru îndreptarea inculpaților minori.

Sub aspectul proporționalizării pedepsei, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, cuprinse între 7 și 20 de ani, reduse în conformitate cu art.109 Cod penal la jumătate, respectiv între 3,5 și 10 ani, urmând a fi reduse cu 1/3, în conformitate cu prevederile art.3201 Cod procedură penală, instanța a reținut, pe de o parte, conduita bună a inculpaților minori anterior săvârșirii infracțiunii, rezultată din lipsa antecedentelor penale, precum și comportarea sinceră în cursul procesului penal și, raportat la concluziile referatelor de evaluare, apreciază că pedeapsa de câte 1 an și 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aplicată în parte fiecărui inculpat minor este de natură a realiza scopul pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal.

Astfel, conform raportului de evaluare întocmit în cauză de către S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul A. (filele 85-95), respectiv caracterizărilor depuse de C. C.- consătean (fila 60), C. D.- preot (fila 61), D. C.- vecină (fila 62), instanța a reținut că inculpatul minor A. S. L. a fost admis în clasa a IX-a, în anul școlar 2011/2012 însă a abandonat școala. Provine dintr-o familie care a valorizat școala, însă inculpatul recunoaște că lui nu i-a plăcut defel școala, iar hărnicia și dragostea lui pentru animale și muncile agricole îi asigură prosperitate, satisfacție și confort. Este caracterizat ca fiind harnic, muncitor, băiat liniștit. Atât inculpatul A. S. L. cât și coinculpatul S. V. manifestă intenții reparatorii, una dintre ele fiind dorința lor de a-i asigura victimei combustibil pentru casa sa în următorii ani „dacă am avea șansa să fim liberi, la cât de vinovați și rușinați ne simțim față de omul acela, am fi în stare să lucrăm trei ierni la pădure și să-i ducem lui lemne de foc, că n-am știut cât de neajutorat și bolnav este”. Aceste intenții verbalizate exprimă, potrivit raportului de evaluare, o capacitate de empatizare cu victima, de natură să-i ajute pe minori în procesul de conștientizare a consecințelor faptei lor și de blocare a unor eventuale viitoare tentații infracționale.

De asemenea, în raport de puternicul regret și profunda rușine exprimate de cei doi inculpați minori cu privire la faptă, în raportul de evaluare s-a apreciat ca puțin probabilă implicarea lor în alte fapte penale viitoare.

Raportul de evaluare întocmit în cauză de către S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul A. (filele 78-82) a reținut că inculpatul minor S. V. provine dintr-o familie organizată, este inclus în circuitul instructiv-educativ, fiind elev în clasa a X-a la G. Școlar Chișineu Criș. Din relatările minorului rezultă disponibilitatea acestuia de a-și relua școala. Este descris ca fiind un copil responsabil, își ajută părinții la toate treburile gospodărești și la lucrările agricole. Și în cazul acestui minor, potrivit raportului de evaluare, este puțin probabilă implicarea lui în viitoare fapte penale.

A constatat că a fost reparat integral prejudiciul, prin restituire în natură către partea vătămată S. G. și a respins în rest pretențiile civile întrucât, în timpul judecății, partea vătămată nu a făcut dovada cheltuielilor la care a făcut referire în declarația sa de constituire de parte civilă cu suma de 1200 lei.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat recurs P. de pe lângă J. Chișineu Criș și inculpatul A. radu S..

În motivele de recurs formulate de P. de pe lângă J. Chișineu Criș s-a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaților S. V. și A. S. L. și executarea acestor pedepse în regim detenție, întrucât instanța de fond a aplicat pedepse nelegale, sub minimul special prevăzut de legea penală, fără a se reține în favoarea inculpaților minori circumstanțe atenuante, limita începând de la pedeapsa închisorii de 2 ani și 3 luni.

S-a mai arătat că fapta săvârșită de către cei trei inculpați prezintă un pericol social deosebit, instanța a minimalizat circumstanțele reale ale faptei, că legea penală prevede pentru infracțiunea de tâlhărie în forma agravantă o pedeapsă minimă de 7 ani, iar conform reducerii prev. de art. 320 ind.1 C.p.p, această pedeapsă ajunge la 4 ani și 8 luni închisoare, pentru inculpatul major și nu i se va reține vreo circumstanță atenuantă.

Cu privire la modalitatea executării pedepsei închisorii aplicate minorilor s-a arătat că prin suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei nu se va putea atinge scopul pedepsei,impunându-se executarea pedepsei în regim de detenție, în acest fel ar conștientiza gravitatea faptelor comise și s-ar putea responsabiliza ca pe viitor să aibă o conduită corespunzătoare.

Inculpatul A. R. S. nu a motivat în scris recursul, ci a fost susținut doar oral în ziua judecății de către apărătorul ales al acestuia, solicitându-se reducerea cuantumului pedepsei aplicată de prima instanță, iar modalitate de executare să se aplice dispozițiile art. 86 ind.1 C.p, prin aplicarea circumstanțelor atenuante, având în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, a recuperat prejudiciul și a regretat fapta.

Examinând sentința penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit disp.art. 385 ind.6 C.p.p, instanța constată că recursul formulat de către P. de pe lângă J. Chișineu Criș este fondat ,iar recursul inculpatului A. R. S. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, instanța de fond în mod judicios a conturat starea de fapt rezultată din materialul probator aflat la dosarul cauzei, în sensul că la data de 8.07.2012 inculpații A. R. S., S. V. și A. S. L. ( ultimii doi fiind minori la data comiterii faptei ) au ademenit-o pe partea vătămată S. G. să iasă din barul „ Polux „ situată în P-ța A. I. din Chisineu Criș, l-au atras într-un pasaj dintre două gherete din zonă, după care, folosind violența i-au sustras suma de 700 lei, un telefon mobil marca „ Nokia 1280” dotată și cu o pereche de căști audio și cheia de la apartament, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă calificată,prev. de art. 211 al.1, al.2 lit.c și al.2 ind.1 lit.a C.p, cu aplicarea art. 75 lit.c C.p pentru inculpatul major și art. 99 și urm. pentru inculpații minori.

Din examinarea materialului probator existent la dosar, coroborată cu declarațiile de recunoaștere a inculpaților, rezultă comiterea infracțiunii de tâlhărie de către cei trei inculpați, care au beneficiat de dispozițiile art. 320 ind.1 C.p.p, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/3, iar prezumția de nevinovăție a fost răsturnată în speța de față.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor au fost avute în vedere gravitatea faptelor comise de către inculpați, modalitatea și împrejurările comiterii ei, circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv starea de minoritate a inculpaților S. V. și A. S. L. raportat la data comiterii faptei, lipsa antecedentelor penale, caracterizările pozitive făcute de unii membri ai comunității în care trăiesc, precum și raportul de evaluare întocmit de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul A. în ceea ce îi privește pe cei doi inculpați minori, dar și circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit.c C.p în ceea ce îl privește pe inculpatul major A. R. S., care a atras în câmpul infracțional și doi inculpați minori.

Cu privire la cuantumul pedepsei se poate observa în primul rând că instanța a aplicat o pedeapsă nelegală inculpaților minori S. V. și A. S. L. prin condamnarea acestora la câte o pedeapsă d e 1 an și 8 luni închisoare, sub minimul special prevăzut de legea penală și după ce au fost aplicate dispozițiile art. 320 ind.1 C.p.p, respectiv dispozițiile legale privind minoritatea, pedeapsa minimă în aceste condiții începând de la 2 ani și 4 luni închisoare, întrucât în speța de față nu au fost reținute circumstanțe atenuante facultative în favoarea acestor inculpați.

Raportat la toate elementele arătate mai sus, instanța de recurs apreciază că se impune aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de legea penală inculpații fiind tineri, la prima abatere de la legea penală, chiar dacă aui comis o faptă gravă organele judiciare vor acorda clemență în această situație, aplicând pedeapsa minimă de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al.1, al.2 lit.c, al.2 ind.1 lit.a C.p, cu aplicarea art. 99, art. 109 C.p și art. 320 ind.1 C.p.p.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei în ceea ce privește pe cei doi inculpați minori, instanța apreciază că modalitatea de executare aleasă de către instanța de fond, respectiv de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere este adecvată, întrucât sunt întrunite condițiile impuse de legea penală, atât cu privire la cuantumul efectiv al pedepsei, lipsa antecedentelor penale, dar și existența convingerii instanței că scopul pedepsei se poate atinge și fără executarea acesteia, apreciind că sunt neîntemeiate criticile formulate de parchet cu privire la acest aspect și nu va dispune executarea pedepsei în regim de deținere așa cum s-a solicitat, însă având în vedere noua pedeapsă aplicată va fi nevoie d e modificarea termenului de încercare, care va fi de 3 ani și 4 luni, care va calculată de la data de 11.09.2012.

În ceea ce îl privește pe inculpatul major A. R. S., instanța de recurs apreciază că J. Chisineu Criș a aplicat acestuia pedeapsa minimă posibilă în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320 ind.1 C.p.p, respectiv de 4 ani și 8 luni închisoare, luând în considerare vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală sinceră pe care a adoptat-o inculpatul în f ața organelor judiciare, și chiar dacă au fost reținute pe seama sa dispozițiile art. 75 lit.c C.p, respectiv participarea acestuia la săvârșirea faptei împreună cu cei doi inculpați minori pe care i-a atras în câmpul infracțional, instanța de recurs nu va majora pedeapsa, întrucât inculpatul este la prima abatere de la legea penală și consideră că pedeapsa aplicată și care va fi executată în regim de deținere este de natură să conducă la reeducarea acestuia.

Raportat la aceste considerente, instanța nu va da curs solicitării inculpatului în sensul reducerii pedepsei aplicate și a aplicării disp.art. 86 C.p, în ceea ce privește suspendarea sub supraveghere a pedepsei, neexistând temeiuri concrete pentru admiterea unor asemenea cereri.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 38515pct.1, lit. b Cpp. se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. R. S. împotriva sentinței penale nr. 77/11.09.2012, pronunțată de J. Chișineu Criș în dosarul nr._ .

În temeiul art. 38515pct.2, lit. d Cpp. se va admite recursul declarat de P. de pe lângă J. Chișineu – Criș în dosarul nr._, în ceea ce îi privește pe inculpații S. V. și A. S. L. și rejudecând:

Se vor majora de la 1 ( un ) an și 8 ( opt ) luni închisoare la 2 ( doi ) ani și 4 ( patru ) luni închisoare pedepsele aplicate inculpaților S. V. și A. S. L. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cp. cu aplicarea art. 99, art. 109 Cp. și art. 3201Cpp.

Se vor majora termenele de încercare stabilite pe seama inculpaților S. V. și A. S. L. de la 2 ( doi ) ani și 4 ( patru ) luni la 3 ( trei ) ani și 4 (patru ) luni, calculate de la data de 11.09.2012.

Se vor menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.

În temeiul art. 350 Cpp. se va menține starea de arest a inculpatului A. R. S., iar în temeiul art. 88 Cp. se va deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului A. R. S., durata arestului preventiv de la data de 11.09.2012 la zi.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. inculpatul recurent A. R. S. va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs;în rest cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia conform art. 192 alin. 3 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În temeiul art. 38515pct.1, lit. b Cpp. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. R. S. împotriva sentinței penale nr. 77/11.09.2012, pronunțată de J. Chișineu Criș în dosarul nr._ .

În temeiul art. 38515pct.2, lit. d Cpp. admite recursul declarat de P. de pe lângă J. Chișineu – Criș în dosarul nr._, în ceea ce îi privește pe inculpații S. V. și A. S. L. și rejudecând:

Majorează de la 1 ( un ) an și 8 ( opt ) luni închisoare la 2 ( doi ) ani și 4 ( patru ) luni închisoare pedepsele aplicate inculpaților S. V. și A. S. L. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cp. cu aplicarea art. 99, art. 109 Cp. și art. 3201Cpp.

Majorează termenele de încercare stabilite pe seama inculpaților S. V. și A. S. L. de la 2 ( doi ) ani și 4 ( patru ) luni la 3 ( trei ) ani și 4 (patru ) luni, calculate de la data de 11.09.2012.

Menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.

În temeiul art. 350 Cpp. menține starea de arest a inculpatului A. R. S..

În temeiul art. 88 Cp. deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului A. R. S., durata arestului preventiv de la data de 11.09.2012 la zi.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs;în rest cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia conform art. 192 alin. 3 Cpp.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 100 lei, onorariu parțial avocat din oficiu.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

G. B. L. Ani B. F. I.

Grefier,

A. J.

Red. GB /21.01.2013

Tehnored A.J. /2 ex/ 21.01.2013

Prima instanță: Judec.Chisineu Criș- N. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 15/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA