Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Încheierea nr. 119/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 119/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-08-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
ÎNCHEIERE nr. 119/PI
Ședința camerei de consiliu din data de 03.08.2015
PREȘEDINTE: V. D.
GREFIER: S. A.
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - S. T. Timișoara este reprezentat de procuror D. L..
S-a luat în examinare referatul întocmit de procuror în conformitate cu prev. art. 76 alin.2 și alin. 3 din C.pr. pen., privind dosarul de urmărire penală nr. 79/P/2015 al Direcția Națională Anticorupție - S. T. Timișoara.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.
Grefierul de ședință a făcut referatul oral al cauzei după care se constată prezenta cauză a fost repartizată aleatoriu la completul de judecată PI 7, cu termen de judecată la data de 10.09.2015.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - S. T. Timișoara a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată, invocând că potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 4 C.pr.pen., cererea se soluționează în termen de 15 zile.
Prin rezoluția președintelui de complet, învestit potrivit procesului verbal din data de 31 iulie 2015, în temeiul art. 353 alin. 10 C.pr.pen., s-a preschimbat termenul de judecată pentru data de 03.08.2015.
Nemaifiind alte cereri, instanța procedează la soluționarea cauzei.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
La data de 29.07.2015 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar_ referatul întocmit în conformitate cu prev. art. 76 alin.2 și alin. 3 din C.pr. pen., privind dosarul de urmărire penală nr. 79/P/2015 al Direcția Națională Anticorupție - S. T. Timișoara, prin care procurorul a solicitat desemnarea unui alt tribunal decât Tribunalul A., cel căruia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizat în cazul în care se va emite rechizitoriul.
În motivare se arată că în cauză s-a dispus, prin ordonanța din data de 23 iulie 2015, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de numitul loțcu N. P., pentru comiterea unei infracțiuni de trafic de influență prevăzută de art. 291 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rep.; efectuarea în continuare a urmăririi penale față de numitul N. A., pentru comiterea unei infracțiuni de trafic de influență prevăzută de art. 291 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rep.; efectuarea în continuare a urmăririi penale față de numitul P. A.-M., pentru comiterea unei infracțiuni de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată.
În fapt, la data de 05.06.2015 Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată prin intermediul unui denunț formulat de către D. C. I. - administrator public al Județului A., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și de cumpărare de influență, prevăzute de art.291 C.pen. și art.292 din C.pen. ambele rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 rep., constând în aceea că în cursul anului 2014, ca urmare a derulării unui contract de achiziții publice între Consiliul Județean A.-autoritate contractantă și S.C.„Medicare Technics"S.A. București, în calitate de finanțator, respectiv furnizor, având ca obiect furnizarea de aparatură medicală destinată Spitalului Clinic Județean de Urgență A., în valoare totală de peste 1.000.000 Euro, s-au primit sume de bani de la reprezentanții societății furnizoare de către directorul tehnic din cadrul Consiliului Județean A. - N. A.. În acest context, președintele Consiliului Județean A. - I. P. - N. i-a comunicat denunțătorului faptul că este nemulțumit atât de reprezentanții societății furnizoare Medicare Technics, cât și de subordonatul său N. A., care nu a împărțit sumele primite de la reprezentanții societății furnizoare cu el.
În continuare s-a arătat că, denunțătorul a mai precizat că în prezent în cadrul Consiliului Județean A. sunt în curs de derulare două proceduri de achiziție publică care au ca scop achiziția de către C.J. A. de mobilier și de aparatură medicală destinate dotării Spitalului Clinic Județean de Urgență A. unde reprezentanții S.C.„Medicare Technics" S.A. sunt interesați să depună oferte în vederea câștigării contractelor de achiziții publice. Pentru furnizarea de mobilier ofertele s-au depus la C.J. A. la data de 05.06.2015 (S.C. „Medicare Technics" S.A.a depus ofertă), iar pentru furnizarea de aparatură medicală ofertele s-au depus la data de 08.06.2015. în acest sens, denunțătorul precizează că după întocmirea documentației de atribuire a contractelor (caiet de sarcini, fișa de date a achizițiilor) și după publicarea de către C.J. A. pe S.E.A.P. a anunțurilor de intenție privind procedurile care urmau să se deruleze pentru atribuirea contractelor, a fost contactat de către reprezentantul societății Medicare - P. A. M. - care s-a arătat nemulțumit de modul în care a tbst întocmit caietul de sarcini pentru contractul care vizează atribuirea de aparatură medicală, în sensul că nu erau stabilite condiții mai restrictive și nu erau "mulate" pe caracteristicile tehnice ale aparaturilor pe care ei doreau să le oferteze și pe cele economice, raportat la activitatea anterioară derulată de societate și i-a solicitat denunțătorului să acționeze în vederea anulării procedurii și în vederea întocmirii unui nou caiet de sarcini, respectiv a unei noi documentații de atribuire.
Din datele existente rezultă faptul că în data de 08.06.2015 administratorul S.C. „Medicare Technics" S.A. - P. A. M. urma să vină la A. pentru a depune oferta în cadrul licitației organizate pentru atribuirea contractului privind furnizarea de aparatură medicală și cu această ocazie urma să se întâlnească și să discute cu denunțătorul despre procedurile de achiziții (cerere de ofertă/licitație) aflate în derulare. Aceste proceduri au valori estimate a contractului de furnizare mobilier de circa 150.000 lei + TVA, iar pentru contractul de furnizare aparatură medicală de circa 4.000.000 Euro.
Din probele administrate în cauză, respectiv denunțul formulat de către D. C. loan, activitatea derulată de acesta în calitate de colaborator materializată în procesele verbale aferente, interceptarea comunicațiilor realizate de către D. C. I. - administrator public al județului A. din cadrul Consiliului Județean A., I. P. N. - președinte al Consiliului Județean A., N. A. - director tehnic în cadrul Consiliului Județean A. și de către P. A. M. - administrator al S.C.„Medicare Technics" S.A. și din supravegherea video, audio sau prin fotografiere a numiților D. C. I., N. A., I. P. N. și P. A. M. rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea infracțiunilor mai sus arătate, având în vedere că, din conținutul datelor și informațiilor existente la organul de urmărire penală, rezultă caracterul de obișnuință al conducerii Consiliului Județean A. în a pretinde sume de bani de la reprezentanții societăților comerciale cu care Consiliul Județean A. se află în relații contractuale. Mai mult, se poate constata condiționarea impusă agenților economici la încheierea contractelor și pe parcursul derulării acestora în a se conforma acestor cerințe ilegale, alternativa fiind eliminarea din competiția economică ori refuzul nejustificat al efectuării la timp a plăților pentru lucrările executate, bunurile sau serviciile prestate, societățile economice prin reprezentanții lor fiind astfel nevoite să achieseze la solicitările ilegale ale decidenților de la nivelul consiliului.
De asemenea, mai rezultă că procedura organizată la nivelul Consiliului Județean A. pentru atribuirea contractului de achiziție publică privind "Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic județean de urgență A.", câștigat de asocierea în participațiune S.C.„Ager Leasing IFN" S.A.(finanțator) - S.C. „Medicare Technics"S.A. (furnizor) cu beneficiar Consiliul Județean A., a fost viciată de către I. P. N. -președinte al C.J. A. și de către N. A. - director tehnic în cadrul C.J. A., prin solicitarea și determinarea întocmirii unui caiet de sarcini care să fie favorabil asocierii formate din S.C.„Ager Leasing IFN" S.A.(finanțator) și S.C. ”Medicare Technies"S.A. (furnizor), astfel încât aceștia să câștige contractul. Influența celor doi funcționari publici reprezentativi la nivelul județului A. s-a manifestat și asupra membrilor comisiei de evaluare a ofertelor depuse pentru achiziția publică având ca obiect "Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic județean de urgență A.", astfel încât aceștia să stabilească ca și câștigător al procedurii asocierea formată din cele două societăți. De altfel s-a stabilit că această comisie a fost numită prin Dispoziția președintelui C.J. A. - I. N. P. nr. 186/23.04.2012 și că valoarea contractului a fost estimată la suma de peste 1.600.000 euro. Urmare a acestei influențe exercitate contractul a fost câștigat în anul 2014 de către asocierea amintită și s-a înregistrat cu numărul 123/23.10.2014.
Din discuțiile purtate de denunțătorul colaborator cu reprezentanții S.C. „Medicare Technics" S.A. - P. A. M. - administrator și S. M. (care controlează în fapt societatea prin intermediul asociatului majoritar - „Compenia Associates" LTD cu sediul în Cipru) aceștia au precizat că s-a stabilit încă din anul 2012 că vor remite factorilor decizionali din cadrul C.J. A. (I. P. N. - președinte, N. A. - director tehnic în cadrul Consiliului Județean A., precum și doctorului T. B. - membru în comisia de evaluare) sume de bani în procent de circa 5% din valoarea contractului pentru ajutorul dat la atribuirea acestuia. Consecvenți angajamentelor infracționale luate încă din anul 2012, reprezentanții S.C. „Medicare Technics” S.A., prin P. A. M. - administrator, a precizat în data de 08.06.2015 în cadrul unei discuții purtate cu denunțătorul colaborator D. C. loan că va remite sumele de bani la care s-a angajat încă din anul 2012 pentru ajutorul dat în atribuirea contractului amintit, menționând că în conturile societății urmează să fie virată o sumă de bani cu titlu de încasări ca urmare a derulării unor alte contracte.
De asemenea, tot ca urmare a unor discuții purtate de denunțătorul colaborator cu P. A. M. în data de 09.07.2015 în incinta hotelului „Euro Hotels" din București, acesta a reiterat și concretizat angajamentul anterior, precizându-i denunțătorului că pentru contractul "Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic județean de urgență A." va remite pentru I. N. P. suma de 40.000 euro în două tranșe a câte 20.000 Euro.
La data de 16.07.2015 la domiciliul efectiv al denunțătorului colaborator situat în localitatea V., ., județul A., P. A. M. i-a predat suma de 10.000 euro și 45.000 lei, pentru ca aceasta să fie remisă factorilor decizionali amintiți pentru ajutorul dat la atribuirea contractului nr. 123/2014. Cu ocazia discuției purtate a rezultat că P. A. M. i-a mai remis și suma de 10.000 euro lui N. A. și că îi va remite aceeași sumă de bani și lui T. B..
La data de 22.07.2015 denunțătorul colaborator D. C. loan a dat din această sumă 10.000 lei lui N. A., cu precizarea că aceasta a fost dată de P. A. M. - administrator la S.C. „Medicare Technics" S.A. pentru ajutorul și sprijinul dat în atribuirea contractului nr. 123/2014, în special în ce privește întocmirea caietului de sarcini și 35.000 lei lui I. N. P., de asemenea cu precizarea că această sumă a fost dată de P. A. M. -administrator la S.C.„Medicare Technics"S.A. pentru ajutorul și sprijinul dat în atribuirea contractului nr. 123/2014. Totodată, a rezultat că la o dată ulterioară denunțătorul va remite lui I. N. P. și diferența de 10.000 euro dată în același scop de reprezentantul „Medicare Technics".
La data de 08.06.2015 asocierea formată din S.C. „Medicare Technics" S.A. și S.C. „Editronic Internațional” S.R.L. au depus la Consiliul Județean A. o ofertă în cadrul procedurii de licitație organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect "Furnizare, instalare, punere în funcțiune și instruire personal echipamente medicale aferente proiectului - Ambulatoriu integrat din structura Spitalului Clinic Județean de urgență A. -reabilitare/modernizare, dezvoltare și echipare cu aparatură de specialitate" în valoare de 17.490.000 lei, procedură în cadrul căreia a mai depus ofertă și asocierea condusă de S.C.„Euromedica INC Group" S.R.L.
Cu ocazia întâlnirilor și discuțiilor precizare anterior, P. A. M. -administrator la S.C.„Medicare Technics"S.A., s-a arătat nemulțumit de faptul că, caietul de sarcini nu a fost întocmit în așa fel încât să fie favorabil firmei pe care o administrează și i-a precizat denunțătorului colaborator că în cazul în care din evaluarea ofertelor S.C. „Medicare Technics" S.A. aceasta nu are șanse să fie desemnată câștigătoare, atunci să se acționeze în așa fel încât comisia de evaluare a ofertelor să procedeze la descalificarea din motive tehnice a ambelor oferte și reluarea procedurii cu întocmirea unui nou caiet de sarcini favorabil S.C. „Medicare Technics" S.A. În acest scop i-a dat denunțătorului în data de 22.07.2015 un înscris în care erau individualizate motivele pentru care oferta depusă de asocierea condusă de S.C.„Euromedica INC Group" S.R.L. ar putea fi descalificată și a avansat ca propunere pentru I. P. N. suma de 60.000 euro, care se va remite dacă licitația va fi adjudecată de S.C.„Medicare Technics" S.A.
Având în vedere starea de fapt reținută, precum și datele și probele existente, rezultă că sunt indicii privind săvârșirea în cauză a unei infracțiuni de trafic de influență și a unei infracțiuni de cumpărare de influență în legătură cu modul în care s-a organizat procedura de achiziție publică și s-a atribuit contractul nr. 123/2014 privind "Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic județean de urgență A." câștigat de asocierea în participațiune S.C.„Ager Leasing IFN"S.A. (finanțator) - S.C.„Medicare Technics" S.A. (furnizor), cu beneficiar Consiliul Județean A., infracțiuni ce au fost săvârșite de către I. P. N. - președinte al C.J.A. și de către N. A. - director tehnic în cadrul C.J.A., respectiv de către Pălrașcu A. M. - administrator al S.C. „Medicare Technics” SA, având ca obiect promisiunea folosului material constituit din suma de 40.000 euro și 45.000 lei din care sunt indicii că s-au remis până în prezent suma de 10.000 Euro și 10.000 lei (N. A.) și 35.000 lei (I. P. N.). Totodată, în data de 24 iulie 2015 inculpatului I. P. N. i s-a mai remis suplimentar și suma de 10.000 euro.
Procurorul arată că față de aceste persoane urmărirea penală este în etapa finală, urmând a se aprecia cu privire la emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată competentă ratione materiae.
Examinând lucrările prezentei cauze, aflate în faza de urmărire penală, în raport cu cele reținute de înalta Curte de Casație și Justiție în cauze similare cu privire la necesitatea asigurării unor condiții care să garanteze dreptul la un proces echitabil, inclusiv în privința imparțialității judecătorilor fondului cauzei, procurorul apreciază că, pentru identitate de rațiune, se impune ca, în situația emiterii rechizitoriului și în prezenta cauză, cercetarea judecătorească de fond să aibă loc în fața unei instanțe cu privire la care să nu poată plana eventuale suspiciuni ale inculpaților referitoare la părtinirea de care ar putea da dovadă judecătorii fondului.
De asemenea, procurorul apreciază că se impune a se constata că interesul mass media pentru persoana inculpatului I. P. N. și față de celelalte persoane ce sunt cercetate în prezenta cauză a rămas la fel de ridicat. Câtă vreme opiniei publice i s-a transmis mesajul că interesele justiției ar fi mai bine servite prin judecarea de către tribunalul care a dispus luarea măsurii arestării preventive și a fondului cauzei, ar fi o dovadă de inconsecvență nejustificată a sistemului judiciar ca, fără ca starea de fapt avută în vedere să se fi schimbat în intervalul ultimelor zile, judecarea procesului ce succede să aibă loc la o instanță cu privire la care ar putea exista suspiciuni ale inculpaților că ar fi eventual părtinitoare.
În acest sens, al suspiciunilor privind intensele presiuni ale opiniei publice ce ar putea fi exercitate asupra magistraților judecători din cadrul Tribunalului A., este demn de subliniat aspectul că inculpatul I. P. N. a deținut în ultimii șapte ani o importanță poziție în ierarhia socială și politică din județul A., ocupând începând din anul 2008 funcția de președinte al Consiliului Județean A. și fiind una din proeminentele figuri ale politicii locale, astfel că emoția publică generată de știrea implicării acestuia în săvârșirea unor activități infracționale ar putea genera, la rândul ei, o presiune nejustificată asupra judecătorilor chemați a soluționa fondul cauzei.
Având în vedere considerentele expuse, precum și dreptul inculpatului I. P. N. de a i se garanta dreptul la o apărare efectivă și la un proces echitabil prin desemnarea Tribunalului T. ca instanță de fond, procurorul apreciază că este imperativ ca aceste drepturi ale inculpatului să fie avute în vedere la soluționarea sesizării, cu atât mai mult cu cât acestea sunt convergente cu interesul general ca asupra sistemului judiciar să nu poată plana suspiciunea că ar genera soluții injuste, părtinitoare în sens negativ cu vreun justițiabil, în speță inculpatul I. P. N., căruia trebuie să i se asigure respectarea dreptului la un proces echitabil, statuat prin art.6 al C.E.D.O.
Cum pentru motive identice Curtea de Apel Timișoara a admis sesizări anterioare ale Direcției Naționale Anticorupție - S. T. Timișoara, iar în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, care să golească de sens cele reținute în considerentele hotărârilor anterioare, procurorul consideră că se impune a se aprecia că și judecarea prezentei cauze trebuie să aibă loc în fața Tribunalului T., câtă vreme necesitatea asigurării unui climat de obiectivitate și imparțialitate a cercetării judecătorești subzistă și în prezenta cauză, unde starea de fapt și inculpații, prin calitatea lor personală, au similitudini ce merg până la identitate cu starea de fapt și inculpații din cauzele penale anterior strămutate.
Examinând cererea formulată de către procuror, Curtea constată că este întemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.76 Cod procedură penala „Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să desemneze o altă curte de apel decât cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere curții de apel competente să desemneze un alt tribunal sau, după caz, o altă judecătorie decât cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizate în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Dispozițiile art. 71 se aplică în mod corespunzător.
Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.
Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii și desemnarea, după caz, a unei instanțe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Încheierea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea nu este supusă niciunei căi de atac.”
Având în vedere că din datele dosarului rezultă că inculpatul I. N. P. a deținut funcția de președinte al Consiliului Județean A. o perioadă de aproape 7 ani, interesul mass mediei locale pentru persoana acestui inculpat și față de celelalte persoane ce sunt cercetate în prezenta cauză a rămas la fel de ridicat, Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 71 C.pr.pen., cu privire la necesitatea asigurării unor condiții care să garanteze dreptul la un proces echitabil, inclusiv în privința imparțialității judecătorilor fondului cauzei.
Astfel, Comisia Europeană a stabilit că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzei, iar în cauza de față cererea procurorului în raport de dispozițiile art.71 alin.1 C.p.p. este întemeiată.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 76 C.p.p. rap. la art. 71 C.p.p. va admite cererea formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. -S. T. Timișoara privind desemnarea unui alt tribunal decât cel căruia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizat în cazul în care se va emite rechizitoriul.
În temeiul art. 76 alin. 5 C. pr. pen. va desemna Tribunalul T. ca fiind instanța competentă să judece cauza în primă instanță, în cazul în care se va emite rechizitoriul în dosar nr. 79/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție – S. T. Timișoara, privind pe inculpații I. N. P., N. A. și P. A. M..
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție – S. T. Timișoara.
În temeiul art. 76 alin. 5 C. pr. pen. desemnează Tribunalul T. ca fiind instanța competentă să judece cauza în primă instanță, în cazul în care se va emite rechizitoriul în dosar nr. 79/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție – S. T. Timișoara, privind pe inculpații I. N. P., N. A. și P. A. M..
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.08.2015.
Președinte,
D. V. Grefier,
A. S.
RED: DV/. 04.08.2015
Dact: A.S..03.08.2015/3 ex
| ← Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 137/2015.... → |
|---|








