Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 944/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 944/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-09-2015

Dosar nr._ operator 2711

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 944/A

Ședința publică din 28 septembrie 2015

PREȘEDINTE: C. C.

JUDECĂTOR: I. P.

GREFIER: C. I.

Pe rol se află pronunțarea soluției privind apelurile declarate de părțile civile B. A. și B. A. A., partea responsabilă civilmente Kooperativa Postovna V. I. Group B. și inculpatul A. J. împotriva sentinței penale nr. 40 din 10.06.2015 pronunțată de J. L. în dosarul nr._ .

Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică de la 14.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv la 21.09.2015, 28.09.2015, când a hotărât următoarele:

C.

Deliberând, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 429/310/P/2014 al Parchetului de pe lângă J. L., a fost trimis în judecată inculpatul A. J., cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin.1, 2 Cod penal.

În actul de sesizare s-au reținut, în fapt, următoarele:

La data de 30.04.2014, organele de poliție din cadrul IPJ A.- Serviciul Rutier s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art.192 alin.1,2 C.pen., constând în aceea că numitul A. J. a condus pe DN7 autotractorul marca Scania, cu numărul de înmatriculare DS 879 DN în cuplu cu semiremorca marca I. Znacka, cu numărul de înmatriculare DS 128 YK pe direcția D. – A., iar la km 502+800 m, în afara localității Milova, din cauza neadaptării vitezei de deplasare într-o curba deosebit de periculoasă la dreapta, semiremorca a derapat, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune lateralo-frontală cu autotrenul marca Scania, cu numărul de înmatriculare_ în cuplu cu semiremorca cu nr._, condus regulamentar de numitul B. L., rezultând decesul acestuia din urmă.

Prin sentința penală nr. 40 din 10.06.2015 pronunțată de J. L. în dosarul nr._, în baza art. 192 aliniatele 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 374 aliniat 4, art. 375 aliniat 1 și art. 396 aliniatele 2 și 10 Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul A. J., la o pedeapsă de:

-2 ( doi ) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 91 aliniat 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 aliniat 1 Cod penal, s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 92 aliniat 3 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere stabilite de art. 93 aliniat 1 Cod penal:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune A., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 92 aliniat 3 Cod penal instanța a impus inculpatului următoarea obligație prevăzută de art. 93 aliniat 2 Cod penal: să urmeze un curs de calificare profesională.

În baza art. 93 aliniat 2 Cod penal și art. 93 aliniat 3 Cod penal, s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 60 de zile în folosul comunității în locul și condițiile stabilite de către Serviciul de probațiune A..

În baza art. 94 aliniat 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 93 aliniat 1 literele c-e Cod penal se comunică de către condamnat serviciului de probațiune.

În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare, cheltuielile cu onorariul avocatului din oficiu și al interpretului rămân în sarcina statului.

În baza art. 397 Cod de procedură penală, s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de părțile civile și, în baza art. 24 aliniat 2 literele a și b, art. 26 aliniat 1 literele a și b și art. 49 punctul 2 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA, a fost obligată partea responsabilă civilmente Kooperativa Postovna a.s.-V. I. Group B., reprezentantă de V. I. G. SA București, să plătească părții civile B. A. suma de 7.580 lei cu titlu de daune materiale și 100.000 euro cu titlu de daune morale.

În baza art. 24 aliniatul 2 litera b, art. 26 aliniat 1 litera a și art. 49 punctul 2 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA, a fost obligată partea responsabilă civilmente Kooperativa Postovna a.s.-V. I. Group B., reprezentantă de V. I. G. SA București, să plătească părții civile B. A.-A. suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale.

În baza art. 26 aliniat 1 litera d din Ordinul nr. 14/2011 al CSA, a fost obligată partea responsabilă civilmente Kooperativa Postovna a.s.-V. I. Group B., reprezentantă de V. I. G. SA București, să plătească părții civile B. A. suma de 5.574,94 lei cheltuieli de judecată.

Au fost respinse în rest celelalte pretenții civile.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de 30.04.2014, în jurul orei 1430, inculpatul A. J. a condus pe DN7 autotractorul marca Scania, cu numărul de înmatriculare DS 879 DN în cuplu cu semiremorca marca I. Znacka, cu numărul de înmatriculare DS 128 YK, pe direcția D. – A.. Ajungând la reperul kilometric 502+800 m, în afara localității Milova, din cauza neadaptării vitezei de deplasare într-o curba deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător și carosabil umed, semiremorca a derapat și a pătruns pe contrasens, intrând astfel în coliziune lateralo-frontală cu autotrenul marca Scania, cu numărul de înmatriculare_, în cuplu cu semiremorca cu nr._, condus regulamentar de numitul B. L.. În urma accidentului de circulație a rezultat decesul numitului B. L., conducătorul autotractorului marca Scania, cu numărul de înmatriculare_ .

Din conținutul adresei ISCTR –Inspectoratul de control județean A., rezultă că autotractorul marca Scania, înmatriculat în Slovacia sub nr. DS879 DN, a avut o viteză de 78 km/h, la ora 1422, iar autotrenul cu nr._ a avut o viteză de 78 km/h, la ora 1420, după care nu există înregistrată nicio activitate.

Nici inculpatul și nici victima nu au consumat băuturi alcoolice.

Inculpatul A. J. a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că dorește ca judecata să se desfășoare în baza procedurii simplificate, prev. de art.375 Cod de procedură penală.

Inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei. Acesta a recunoscut faptele așa cum au fost descrise în rechizitoriu.

Fapta este prevăzută de legea penală, este nejustificată și imputabilă inculpatului.

Pe latura civilă s-au administrat probe constând în înscrisuri și martori.

În ce privește daunele civile, partea civilă B. A. a dovedit cu acte că a cheltuit cu înmormântarea soțului suma de 7580 lei. Deși au mai fost depuse la dosar și alte acte din care rezultă că s-au achiziționat diferite bunuri, precum și alimente, instanța nu a putut reține nicio împrejurare din care să rezulte că acest cheltuieli reprezintă daune materiale.

Cu privire la daunele morale solicitate, instanța a apreciat că acestea sunt exagerate. Oricât de mari ar fi sumele acordate, acestea nu pot duce la situația anterioară accidentului.

Pe de altă parte, cei apropiați victimei nu se vor putea simți confortabil știind că au obținut sume de bani apreciabile în schimbul vieții soțului, respectiv al tatălui. Instanța apreciază că suma de câte 100.000 euro pentru fiecare parte civilă este îndestulătoare pentru compensarea prejudiciului moral suferit.

Cheltuielile de judecată dovedite și care urmează să fie suportate de către partea responsabilă civilmente constau în suma de 5000 lei onorariu de avocat în faza de urmărire penală și de judecată, precum și suma de 574,94 lei cheltuieli de cazare și transport ale martorului V. A. la termenul de judecată din 27 mai 2015.

Suma de 2.000 lei reprezentând contravaloarea raportului de evaluare psihologică, precum și cheltuielile de transport pe relația C.-Iași nu au fost puse în sarcina părții responsabile civilmente. Această probă nu a fost încuviințată de către instanță și nici nu a fost apreciată ca fiind necesară și utilă soluționării cauzei.

Partea civilă s-a prezentat din proprie inițiativă la cabinetul individual de psihologie Iași; acest consult nefăcându-se la recomandarea unui medic specialist.

Împotriva sentinței Judecătoriei L. au declarat apel părțile civile B. A. și B. A. A., partea responsabilă civilmente Kooperativa Postovna V. I. Group B. și inculpatul A. J..

Prin apelul declarat partea responsabilă civilmente Kooperativa Postovna V. I. Group B. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul temeiniciei, arătând în motivare faptul că sumele acordate părților civile sunt într-un cuantum care depășește limitele despăgubirilor potrivit jurisprudenței din România.

Inculpatul s-a limitat la formularea apelului fără a-l motiva, iar până la primul termen de judecată prin cererea depusă la data de 14.09.2015 acesta a declarat că-și retrage apelul astfel că instanța urmează a face aplicabilitatea dispozițiilor art. 415 C.p.p. față de poziția procesuală a acestuia.

În cadrul motivelor de apel depuse la data de 20.07.2015 părțile civile B. A. și B. A. D. au criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul temeiniciei arătând că daunele morale și materiale acordate în speță au fost reduse nejustificat, iar instanța nu a ținut cont de relațiile de familie apropiate dezvoltate de victimă cu părțile civile și nici de faptul că acestea din urmă au rămas să plătească singure creditul luat de soți pentru achiziționarea unui imobil.

De asemenea, se arată că judecătorul fondului nu a avut în vedere faptul că partea civilă B. A. A. este student în cadrul Academiei Forțelor Aeriene „ Henri C.” B. – specialitatea aviație având nevoi speciale.

Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor de apel formulate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept în temeiul art. 417 alin. 2 C.p.p. curtea găsește întemeiat numai apelul părții responsabile civilmente urmând a-l admite pentru următoarele considerente:

Astfel cum s-a arătat și în motivarea apelului, evaluarea prejudiciului moral se realizează în funcție de împrejurările concrete ale speței, fără a se ajunge la o comercializare a sentimentelor de afecțiune.

Cu toate acestea, referirile efectuate de partea responsabilă civilmente la cuantumul despăgubirilor acordate potrivit jurisprudenței din România, nu pot fi reținute de către curte.

Este adevărat că sumele de bani solicitate de către părțile civile cu titlu de daune morale sunt exagerate și indiferent de cuantumul acestora nu se va putea reveni la situația anterioară accidentului iar acordarea unor sume ridicate ar putea crea sentimentul nefiresc al comercializării emoțiilor și sentimentelor în dauna unei drepte despăgubiri.

Nici inculpatul, nici partea responsabilă civilmente și nici măcar instanța de judecată nu au negat existența unor sentimente de afecțiune între victimă și părțile civile, astfel că prin decesul numitului B. L. relațiile de familie ale acestora au fost grav și iremediabil afectate, producând o suferință psihică puternică celor două părți civile.

În lipsa unor criterii absolute de cuantificare a prejudiciului moral, trebuiesc avute în vedere consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic, importanța valorilor lezate, măsura afectării acestor valori, intensitatea legăturii afective, relațiile avute anterior precum și modul în care se reflectă absența defunctului în viața rudelor rămase.

Judecătorul fondului, fără a face o analiză a celor mai sus arătate a apreciat în mod abstract că suma de 100.000 euro pentru fiecare parte civilă reprezintă o compensare îndestulătoare pentru prejudiciul moral suferit.

Astfel cum mai sus am arătat curtea apreciază că între victimă pe de o parte și părțile civile pe de altă parte au existat relații de familie dezvoltate pe durata mai multor ani, însă cuantumul daunelor morale acordate nu trebuie să fie influențat, astfel cum solicită părțile civile, de imposibilitatea achitării unui credit luat în perioada când victima trăia și nici de faptul că una dintre părțile civile este student, fie și la o prestigioasă unitate de învățământ.

Banii nu pot compensa niciodată pierderea suferită însă pot permite părților civile să uite, eventual să realizeze un transfer de afectivitate ori să găsească o alinare în condițiile de viață mai confortabile.

Ca urmare a celor mai sus arătate, curtea apreciază că suma acordată de către prima instanță este foarte mare în raport de criteriile invocate și, fără a minimaliza suferința psihică celor două părți civile, apreciază în raport și de vârsta părților civile că acestea ar putea trece mai ușor peste suferința pricinuită urmare a acordării unei sume de 35.000 euro cu titlu de daune morale.

În ceea ce privește apelurile părților civile, curtea constată că judecătorul fondului a dat o bună interpretare textelor de lege în materie referitor la acordarea daunelor materiale, reducând în mod justificat acordarea acestora și limitând suma de bani la 7580 lei, restul cheltuielilor nefiind dovedite.

Cu privire la acordarea daunelor morale solicitate de cele două părți civile, curtea s-a pronunțat mai sus la momentul analizării apelului părții responsabile civilmente, arătând că în cadrul motivelor de apel părțile civile au susținut creșterea cuantumului acestor sume pentru a putea fi achitat creditul luat de victimă și soția sa pe durata vieții, și pentru a putea compensa cheltuielile ce ar trebui efectuate ca urmare a urmării cursurilor academice ale părții civile B. A..

Date fiind cele mai sus arătate, curtea urmează ca în baza art. 421 alin. 1 pct.2 lit. a C.p.p. să admite apelul declarat de partea responsabilă civilmente Kooperativa Postovna V. I. Group B. iar în urma desființării sentinței penale atacate în rejudecare să diminueze despăgubirile morale acordate părților civile B. A. și B. A. A. la câte 35.000 euro pentru fiecare.

În baza art. 421 alin. 1 pct.1 lit. b C.p.p.se vor respinge apelurile declarate de părțile civile B. A. și B. A. A. și se va lua act de retragerea apelului formulată de inculpatul A. J., menținându-se în rest dispozițiile sentinței penale atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 alin. 1 pct.2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de partea responsabilă civilmente Kooperativa Postovna V. I. Group B. împotriva sentinței penale nr. 40/10.06.2015 pronunțată de J. L. în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală atacată și rejudecând cauza:

Diminuează despăgubirile morale acordate părților civile B. A. și B. A. A. la câte 35.000 euro pentru fiecare.

Menține în rest sentința penală atacată.

În baza art. 421 alin. 1 pct.1 lit. b C.p.p. respinge apelurile declarate de părțile civile B. A. și B. A. A. împotriva sentinței penale nr. 40/10.06.2015 pronunțată de J. L. în dosarul nr._ .

În baza art. 415 C.p.p. ia act de retragerea apelului formulată de inculpatul A. J..

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă părțile civile la plata a câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.09.2015.

Președinte, Judecător,

C. C. I. P.

Grefier,

C. I.

Red. I.P./19.10.15

Tehnored. C.I./01.10.15

PI. – I. D. – Jud. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 944/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA