Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 1102/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1102/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 1102/A
Ședința publică de la 29 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător L. Ani B.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S. A., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpații D. M. M. și D. C. T. împotriva sentinței penale nr. 214/02.04.2015, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpații apelanți, asistați de avocat ales D.D., lipsă partea civilă B. M. R.- reprezentată de avocat Tepeș D. C..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței inculpații au depus la dosar motive de apel, iar partea civilă concluzii scrise.
Instanța, a procedat la audierea inculpaților, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate în filă separată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpaților solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și pe fond, achitarea inculpaților în temeiul art. 16 alin.1 lit.c C.p.p, întrucât nu există probe că inculpații ar fi comis fapta pentru care au fost trimiși în judecată. În ceea ce privește latura civilă, arată că daunele acordate de instanța de fond sunt prea mari, având în vedere că și partea vătămată a avut partea sa de vină în producerea incidentului, iar pe de altă parte, partea vătămată avea traumatisme mai vechi, care urmare căderii sale în șanț s-au reactivat, ceea ce a determinat acordarea zilelor de îngrijiri medicale atât de numeroase.
Apărătorul părții civile solicită respingerea apelurilor declarate de inculpați și menținerea hotărârii penale atacate ca fiind temeinică și legală, conform concluziilor scrise.
Procurorul pune concluzii de respingere a apelurilor declarate de inculpați, motivat de faptul că vinovăția acestora este dovedită de probele administrate, din care rezultând că inculpații au lovit partea civilă, și raportat la numărul mare de zile îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părții vătămate și leziunile cauzate, daunele acordate acesteia de prima instanță nu sunt prea mari, astfel că n u se impune diminuarea acestora.
Inculpații apelanți, având pe rând ultimul cuvânt, arată că sunt nevinovați, nu au lovit partea vătămată și nu au posibilitatea de a despăgubi partea vătămată, daunele stabilite fiind prea mari.
C.
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 214/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr._, în baza art.181 al.1 Cod pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D. M. M., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
În baza art.71 alin.1 C.pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.81 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani, stabilit in conformitate cu art.82 C.pen. 1969.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen.1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod pen.1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei in cazul comiterii unei noi infracțiuni, cu intenție, în interiorul termenului de încercare si asupra consecințelor acestor revocări.
În baza art.181 al.1 Cod pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D. C. T., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
În baza art.71 alin.1 C.pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.81 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani, stabilit in conformitate cu art.82 C.pen. 1969.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen.1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod pen.1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei in cazul comiterii unei noi infracțiuni, cu intenție, în interiorul termenului de încercare si asupra consecințelor acestor revocări.
În temeiul art.397 al.1 și art.19 al.5, art.25 alin 1, raportat la art.1357, art.1370 rap la art.1349 și urm. Cod civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. M. R., sens în care inculpații D. M. M. și D. C. T., au fost obligați în solidar, să plătească părții civile suma de 3630 lei, reprezentând despăgubiri materiale și suma de 4500 euro- echivalentul în lei la data plății-, reprezentând despăgubiri morale.
În temeiul art.274 alin.1 Cod pr.pen., inculpații au fost obligați la plata sumei de câte 1200 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art.276 al.1, al.2, al.4 Cod pr.pen., au fost obligațir la plata sumei de câte 1500 lei fiecare, în favoarea părții civile B. M. R., reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. - S. din data de 24.03.2014, întocmit în dosarul de urmărire penală nr.266/P/2013, înregistrat pe rolul instanței la data de 25.03.2014 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților D. M. M. și D. C. T. pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.193 alin.2 cod penal .
În actul de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că, inculpații D. M. M. și D. C. T. au aplicat lovituri persoanei vătămate Bibolaru M. R., în ziua de 16.06.2012, cauzându-i leziuni, a caror vindecare a necesitat un număr de 30 zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce privește latura civilă, în faza de urmărire penală, prin cererea depusă (fila 35-36 din d.u.p.), persoana vătămată Bibolaru M. R. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3630 lei față de inculpați reprezentând daune materiale și cu suma de 8.000 euro reprezentând daune morale.
În faza de judecată, la termenul din data de 23.10.2014 (f.41-59), partea civilă Bibolaru M. R. și-a completat acțiunea civilă în sensul că a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 4000 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat achitat în faza de urmărire penală și în faza de judecată, solicitând în continuare obligarea inculpaților la plata sumei de 3630 lei, reprezentând daune materiale 8.000 euro reprezentând daune morale.
Prin Încheierea din data de 03.06.2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art.346 al.2 Cod pr.pen. a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății față de inculpații D. M. M. și D. C. T., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. de art.193 alin. 2 cod penal.
În faza de cercetare judecătorească s-a procedat la administrarea probei testimoniale privind audierea martorilor Schmitberger Leonhard (f.88-89), Walner C. I. (f.116), B. E. (f.117), G. F. A. (f.118), Lupșacu E. (f.127), M. N. V. (f.129), precum și proba cu înscrisuri.
Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, instanța a reținut în fapt că pe fondul unei stări conflictuale mai vechi determinată de relația de concubinaj dintre inculpatul D. M. M. și numita B. E., la acel moment soția persoanei vătămate, în după-amiaza zilei de 16.06.2012 a avut loc un conflict între cei doi inculpați și persoana vătămată, soldat cu vătămarea corporală a numitului B. M. R..Astfel, în data de 16.06.2012, în jurul orelor 2040, persoana vătămată se deplasa la volanul autoturismului său marca Volvo pe DJ 586A, pe raza localității Dognecea, iar în dreptul imobilului cu nr.244, unde domiciliază cei doi inculpați, a fost nevoit să oprească autoturismul întrucât, inculpatul D. C. T. s-a poziționat în fața mașinii pe carosabil.Văzând acest lucru, B. M. R. a intenționat să coboare din autoturism, însă a fost împiedicat de către inculpatul D. C. T., care a împins ușa autoturismului, prinzând piciorul acestuia între stâlpul și ușa autoturismului. După acest moment, inculpatul D. C. T. l-a prins de mână pe B. M. R. și l-a tras afară din mașină, i-a sucit acestuia mâna dreaptă la spate, împingându-l într-un șanț de pe marginea carosabilului.La fața locului a apărut și inculpatul D. M. M., care văzându-l pe B. M. R. căzut în șanț, a început să arunce cu pietrele pe care le avea în mână înspre persoana vătămată, lovindu-l în zona capului. De asemenea, l-a lovit pe persoana vătămată cu picioarele în zona spatelui.
La un moment dat, persoana vătămată B. M. R. s-a ridicat din șanț, conflictul continuând, respectiv inculpatul D. C. T. împreună cu inculpatul D. M. M. i-au adresat acestuia injurii și amenințări. Acest din urmă incident a culminat cu faptul că inculpatul D. M. M. a intrat în curtea case sale, unde a dorit să se înarmeze cu un topor, cu care urma să îl lovească pe B. M. R., însă a fost oprit din acest demers de mama sa, motiv pentru care s-a înarmat cu un scaun cu care a dorit să îl lovească pe persoana vătămată.La un moment dat, persoana vătămată B. M. R. a reușit să urce în mașină și să plece de la fața locului.După conflict, persoana vătămată a plecat cu mașina și la data de 18.06.2012 s-a prezentat la medicul legist, care ia-eliberat certificatul medico – legal nr.360/A2, din care rezultă că a suferit leziuni la nivelul regiunii supraclaviculare stângi extern echimoză violacee neomogenă cu contur șters de 3/2 cm; imobilizare pe atelă gipsată ce cuprinde brațul, antebrațul și mâna dreaptă; pe gamba dreaptă fața antero-externă 2/3 superior șapte excoriații liniare cu dimensiuni cuprinse între 3,5-7 cm; acuză dureri la nivelul regiunii cervicale posterioare, fără modificări tegumentare”.
Din copia fișei de examinare nr._/18.06.2012 eliberată de Spitalul Județean de Urgență Reșița – UPU, unde partea vătămată s-a prezentat ulterior a rezultat diagnosticul „Entorsă cot drept, afirmativ prin agresiune veche de 2 zile; cot drept și antebraț drept; veche fractură 1/3 superioară radius vicios consolidată; fractură recentă cu fragment osos detașat din epicondilul intern radius drept; fractură incompletă cap radial drept; fracturi vechi vicios consolidate radius drept și epicondil radial drept.
Din raportul de primă expertiză medico – legală cu examinarea părții vătămate nr.284/A1/20.12.2012 a rezultat că, traumatismul din 16.06.2012 a condus la accentuarea simptomatologiei subiective vechi cu debut în copilărie.
Referitor la traumatismul din data de 16.06.2012, numărul de îngrijiri medicale, a rămas cel stabilit cu ocazia examinării medico – legale din 18.06.2012, respectiv 30 (treizeci) zile, socotite de la data producerii leziunilor.
Fiind audiați în faza de urmărire penală, inculpații au susținut că au dorit să discute cu persoana vătămată, motiv pentru care inculpatul D. M. M. i-a spus tatălui său, D. C. T. să oprească autoturismul părții vătămate când l-au văzut venind pe stradă. După ce autoturismul a oprit, cei trei s-au împins și astfel au căzut în șanț, nici unul dintre inculpați nerecunoscând că l-ar fi lovit în mod intenționat pe B. M. R..
În faza de judecată, inculpatul D. M. M., deși a avut termen în cunoștință prin prezentarea în fața instanței la termenul de judecată din data de 11.09.2014, acesta ulterior nu s-a mai prezentat în vederea audierii. În ceea ce îl privește pe inculpatul D. C. T., acesta s-a prezentat la termenul de judecată din data de 15.01.2015, refuzând să dea vreo declarație în fața instanței.
Susținerile celor doi inculpați și apărările acestora au fost infirmate de declarațiile martorilor oculari B. E. (f.f.80-82 dup, f.117) și Walner C. I. (f.75-78 dup, f.116), prezenți la locul faptei, de la declanșarea incidentului și până la epuizarea acestuia și de restul probelor administrate în faza de urmărire penală.
Astfel, din declarația martorului Walner C. I. instanța a reținut că acesta a asistat la întreg conflictul care s-a derulat între cei trei, observându-l pe numitul B. M. R., care în timp ce trecea cu mașina prin dreptul imobilului unde locuiesc inculpații. Persoana vătămată a fost oprit de aceștia, inculpatul D. M. M. având în mână pietre cu care intenționa să arunce în autoturismul persoanei vătămate. La fața locului l-a văzut și pe inculpatul D. C. T., care i-a prins mâna persoanei vătămate când acesta a vrut să coboare din mașină, iar inculpatul D. M. M. a încercat să-l lovească cu un bolovan. După ce persoana vătămată a coborât din mașină a fost lovit de către cei doi inculpați, inculpatul D. C. T. i-a răsucit mâna dreaptă la spate și împreună cu fiul său, D. M. M., l-au trântit pe B. M. R. la marginea drumului, în șanț.
Aspectele relatate de acest martor se coroborează cu cele declarate de martora B. E., care a confirmat în amănunt faptul că cei doi inculpați l-au lovit pe B. M. R., cu mâinile și picioarele, declarația acesteia confirmând starea de fapt descrisă, și de către martorul Walner C. I.. Martora, deși era în acel moment soția legitimă a persoanei vătămate B. M. R., avea de ceva timp o relație de concubinaj cu inculpatul D. M. M. și se mutase la domiciliul celor doi inculpați. Aceasta a precizat că a văzut întregul incident din momentul în care inculpatul D. C. T. s-a așezat în fața mașinii condusă de partea vătămată B. M. R., l-a forțat astfel că oprească, timp în care inculpatul D. M. M., fiul inculpatului D. C. T., avea bolovani în mână pentru a lovi cu ei în mașină. Tot martora B. E. a precizat că inculpatul D. C. T. l-a lovit pe B. M. R. cu portiera apoi, cei doi inculpați, tată și fiu l-au tras din mașină, târându-l și trântindu-l în șanț. Numita B. E. a mai precizat că cei doi inculpați, tată și fiu au lovit-o pe persoana vătămată încă de când se afla în mașină, iar când au trântit-o în șanț, inculpații au continuat să-l lovească pe B. M. cu piciorul în spate.
În ceea ce privește proba testimonială cu martorul G. F. (f.118), aceasta a fost înlăturată de instanță întrucât, în ceea ce privește modalitatea de desfășurare a conflictului, declarațiile acestui martor sunt contradictorii, existând neconcordanțe între cele prezentate de acesta în faza de urmărire penală și cele relatate în faza de cercetare judecătorească, motiv pentru care s-a apreciat că acest martor nu prezintă credibilitate.
În legătură cu declarația martorului Schmitberger L. (f.88), aceasta a fost considerată a fi una subiectivă prin raportare la relațiile de afinitate existente între martor și cei doi inculpați, martorul fiind cumnatul inculpatului D. M. M. și respectiv ginerele inculpatului D. C. T., motiv pentru care nu a fost avută în vedere. Mai mult, s-a apreciat că cele relatate de către martor sunt în contradicție flagrantă cu întreg probatoriul administrat în cauză.
Instanța, pentru a determina legea penală mai favorabilă în raport de regimul sancționator al infracțiunii comise, a avut în vedere faptul că, la momentul comiterii faptei, aceasta era prevăzută de dispozițiile art. de art. 181 alin.1 C.pen.1969, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, iar, ca urmare a adoptării noului cod penal, această faptă este prevăzută de dispozițiile art. 193 al.2 Cod pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amendă.
Având în vedere criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, analizate în concret în raport de starea de fapt și situația personală a inculpatului, instanța a apreciat, per global, ca fiind lege penală mai favorabilă vechiul cod penal.
În drept, fapta inculpatului D. M. M. care, în data de 16.06.2012, a aplicat împreună cu inculpatul D. C. T. mai multe lovituri cu pumnii și picioarele persoanei vătămate Bibolaru M. R., cauzându-i leziuni care au necesitat un număr de 30 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin.1 C. pen 1969.
În drept, fapta inculpatului D. C. T. care, în ziua de 16.06.2012, împreună cu inculpatul D. M. M. a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate Bibolaru M. R., cauzându-i leziuni pentru a caror vindecare a necesitat 30 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 C. pen 1969.
Instanța a apreciat că s-a făcut dovada existenței infracțiunii de vătămare corporală, prev de 181 al.1 Cod pen.1969, a săvârșirii acesteia, cu vinovăție, de către inculpat, astfel încât, în temeiul art. 396 alin. 2 din C.p.p., a pronunțat o soluție de condamnare față de acesta.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 C.pen.1969, precum si criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen.1969, care arată că, la stabilirea si aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod pentru această infracțiune, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În primul rând, instanța a avut în vedere valorile sociale lezate prin comiterea infracțiunii, respectiv integritatea corporală a persoanei fizice, modalitatea concretă de comitere a faptei, respectiv modul în care au fost exercitate actele de violență- lovituri cu pumnii și picioarele, sucirea mâinii la spate-, numărul loviturilor aplicate victimei, zona vizată prin aplicarea loviturilor – zona membrelor, a capului și a spatelui-, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare- 30 zile.
Pentru determinarea gradului de pericol social concret al faptei și al inculpatului, prezintă relevanță modul de comitere al faptei, respectiv faptul că inculpații, pe fondul unei stări conflictuale existente datorate relației de concubinaj dintre soția soția persoanei vătămate și inculpatul D. M. M., au agrestat-o fizic pe persoana vătămată.Pentru a-și pune în aplicare rezoluția infracțională, inculpatul D. M. M. s-a înarmat cu pietre, a văzut-o pe persoana vătămată circulând cu mașina prin . când aceasta a trecut prin fața casei lor, inculpatul D. C. T. s-a poziționat pe carosabil, forțându-l pe acesta să oprească mașina. În momentul în care persoana vătămată a dorit să coboare din mașină, inculpatul D. C. T. l-a împiedicat, prinzându-i piciorul între ușa și stâlpul autoturismului. Ulterior, cei doi inculpați l-au scos pe B. M. R. din autoturism și l-au împins într-un șanț, inculpatul D. C. T. prinzându-i mâna dreaptă la spate, prin sucire. Inculpații și-au continuat acțiunile violente, lovindu-l pe persoana vătămată, cu pumnii și picioarele, în timp ce acesta era căzut în șanț. Totodată, la determinarea gradului de periculozitate al inculpaților, instanța a avut în vedere și natura respectiv, gravitatea rezultatului produs, respectiv că persoana vătămată, în urma acestei agresiuni a suferit leziuni la nivelul regiunii supraclaviculare stângi extern echimoză violacee neomogenă cu contur șters de 3/2 cm; imobilizare pe atelă gipsată ce cuprinde brațul, antebrațul și mâna dreaptă; pe gamba dreaptă fața antero-externă 2/3 superior șapte excoriații liniare cu dimensiuni cuprinse între 3,5-7 cm; acuză dureri la nivelul regiunii cervicale posterioare, fără modificări tegumentare, necesitând pentru vindecare un număr de 30 zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce privește persoana inculpaților prin raportare la antecedența lor penală, instanța observând fișele de cazier judiciar (f.107, 109), a constatat că aceștia sunt la primul incident cu legea penală. În ceea ce privește reținerea prevederilor art. 74 lit. a C.pen.1969, constând în conduita bună înainte de săvârșirea faptei, instanța a apreciat că în cauză nu au fost identificate elemente care să poată fi reținute drept circumstanțe atenuante judiciare, respectiv împrejurări care, dacă ar fi luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează de o așa manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei juste individualizări. De asemenea, instanța a apreciat că atitudinea procesuală reprezintă o componentă semnificativă pentru determinarea periculozității inculpaților, atitudine care va fi analizată în cadrul circumstanțelor personale, ce conturează profilul de personalitate al inculpaților, care la rândul său, se examinează în mod plural, cu celelalte criterii legale adecvate în contextul cauzei, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, circumstanțele reale efective în care au fost comise. Astfel, în faza de urmărire penală, inculpații au dat dovadă de o atitudine procesuală nesinceră, nerecunoscând săvârșirea faptelor și, mai mult decât atât, prin declarațiile lor au încercat să inducă în eroare organele judiciare, prin prezentarea unui alt mod de derulare a evenimentelor.
În faza de judecată, inculpatul D. M. M., deși a avut termen în cunoștință prin prezentarea în fața instanței la termenul de judecată din data de 11.09.2014, acesta ulterior nu s-a mai prezentat în vederea audierii. În ceea ce îl privește pe inculpatul D. C. T., acesta s-a prezentat la termenul de judecată din data de 15.01.2015, refuzând să dea vreo declarație în fața instanței.
Având în vedere toate aceste criterii și aspecte, instanța a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea este oportună și proporțională cu gradul concret de pericol social al faptei, fiind de natură să constituie un mijloc de reeducare al inculpaților.
În raport de natura faptei săvârșite, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 C.pen.1969 rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, va interzice inculpatului D. M. M., cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen.1969. Instanța a reținut că inculpații sunt persoane pe deplin integrate în societate, nu au antecedentelor penale, împrejurări care sunt de natură să creeze, în mod neîndoielnic, convingerea asupra faptului că incidentul ce face obiectul prezentei cauze a fost, este și, mai ales, va fi un eveniment singular în viața inculpaților care, deși sunt persoane la vârsta maturității, au capacitatea de conștientizare a faptei lor și a urmărilor acestora, astfel că vor adopta pe viitor o atitudine de respectare întocmai a normelor juridice de conviețuire socială.
În ceea ce privește latura civilă, instanța a reținut că, în faza de urmărire penală, prin declarațiile din data de 23.10.2014 (fila 41), persoana vătămată B. M. R. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3630 lei reprezentând daune materiale, suma de 8.000 euro reprezentând daune morale și suma de 4000 lei reprezentând onorariu avocat achitat în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, față de inculpați.
Instanța a reținut că, pentru a fi admisibilă acțiunea civilă trebuiesc întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 1349 și următoarele Cod Civil, și anume să existe dovada prejudiciului, a culpei inculpatului, precum și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul prejudiciabil cauzat.
Probele administrate în cauză (toate cele arătate în expunerea laturii penale a cauzei), au relevat cu prisosință îndeplinirea tuturor acestor condiții în cauza dedusă judecății. D. urmare, se va reține că, fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a cauzat părții civile un prejudiciu material și moral.
În legătură cu sumele reprezentând despăgubiri materiale, instanța, analizând probatoriul administrat în dovedirea laturii civile- înscrisuri și proba testimonială cu martorii Lupșacu E. (f.127), M. N. V. (f.129)-, a constatat că solicitările părții civile sunt întemeiate și pe deplin dovedite.
În ceea ce privește solicitarea privind obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri morale, s-a apreciat că este justificată în parte, având în vedere vârsta persoanei vătămate, tipul leziunilor suferite, numărul zilelor de îngrijiri medicale de care a avut nevoie pentru a se vindeca, gravitatea vătămărilor suferite, procedurile medicale la care a fost supus, precum și repercusiunile acestor vătămări asupra vieții cotidiene a inculpatului. În privința persoanei vătămate B. M. R., cuantumul despăgubirilor morale a fost apreciat în funcție de tipul traumatismelor suferite, numărul zilelor de îngrijiri medicale și de suferințele psihice ce au fost cauzate ca urmare a vătămărilor, precum și repercursiunile acestor vătămări asupra vieții cotidiene a inculpatului. Instanța a apreciat că, daunele morale trebuie să reflecte, cât de mult posibil, suferința pricinuită de leziuni traumatice, tratamentele medicale și intervențiile la care partea civilă a fost supusă, repercursiunile pe care aceste leziuni le-au avut și încă le au asupra vieții cotidiene ale părții civile, prin prisma vieții de familiei și a carierei profesionale. S-a avut în vedere că suferința pricinuită de aceste vătămări nu poate fi compensată prin nici o valoare materială, iar posibilitățile materiale ale inculpaților sau sancțiunea penală aplicată acestora nu au relevanță sub aspectul evaluării daunelor morale, nefiind criterii în această privință.
Împotriva sentinței penale nr. 214/02.04.2015, pronunțată de Judecătoria Reșița au declarat apel în termen legal, inculpații D. M. M. și D. T. C., apeluri înregistrate la C. de A. Timișoara la data de 15.09.2015.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel precum și din oficiu potrivit art. 417 al.2 cpp, instanța de apel apreciază că hotărârea penală atacată este legală și temeinică în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Starea de fapte reținută de prima instanță este corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză și din care rezultă că între inculpatul D. M. M. și partea vătămată B. M. R. au existat discuții anterioare legate de relația de concubinaj a inculpatului menționat cu fosta soție a părții vătămate, astfel încât la data de 16.06.2012 partea vătămată aflată la volanul autoturismului său cu care rula pe raza loc. Dognecea, a fost nevoită să oprească în fața imobilului cu nr. 244 unde domiciliază inculpații, întrucât tatăl inculpatului D. M. M., inculpatul D. C-tin T. s-a poziționat în fața mașinii pe carosabil. Partea vătămată B. M. R. a intenționat să coboare din autoturism, însă a fost împiedicat de inculpatul D. C. T., care a împins ușa autoturismului prinzând piciorul părții vătămate între stâlpul și ușa mașinii. După acest moment, inculpatul D. C. T. l-a prins de mână pe partea vătămată și l-a tras afară din autoturism, i-a sucit mâna dreaptă la spate, împingându-l într-un șanț de pe marginea carosabilului. La fața locului a apărut și inculpatul D. M. M., care văzând pe partea vătămată în șanț, a început să arunce cu pietrele pe care le avea în mână spre partea vătămată, lovindu-l în zona capului. De asemenea, l-a lovit pe B. M. și cu picioarele în zona spatelui. Leziunile produse prin . exercitată asupra părții vătămate de inculpați s-au concretizat în 30 de zile îngrijiri medicale potrivit raportului de primă expertiză medico legală nr. 284 din 20.12.2012- fila 33 dosar UP.
În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin.1 din Codul penal anterior ( având în vedere nr. de zile îngrijiri medicale necesare părții vătămate pentru vindecare), în cursul urmăririi penale inculpatul D. C. T. a arătat că la data de 16.06.2012 se afla în fața locuinței din satul Dognecea nr. 244 împreună cu soția, fiul său D. M. M., prietena acestuia B. E. și ginerele Schmitberger L., când a observat pe partea vătămată deplasându-se cu mașina pe stradă, astfel că i-a făcut semn să oprească pentru a sta de vorbă. Inculpatul D. C-tin T. arată că partea vătămată a intenționat să îl lovească cu mașina, iar după ce a oprit, intenția inculpatului a fost să aibă o discuție civilizată cu partea vătămată, dar acesta a început să țipe amenințându-l că îl omoară, iar după ce a reușit să iasă din mașină, cei doi s-au rostogolit ajungând în șanțul de la marginea drumului. Inculpatul D. C. T. neagă exercitarea unor agresiuni asupra părții vătămate de către el sau fiul său, și explică conflictul prin nemulțumirea părții vătămate legat de faptul că în perioada în care era căsătorit cu numita Bută E., aceasta a avut o relație cu fiul său D. M. M. - filele 23,25,27,28 dosar UP. Inculpatul D. M. M. fiul inculpatului D. T. C. arată că în data de 16.06.2012 se afla cu concubina sa Bută Eimilia pe stradă când partea vătămată a oprit autoturismul adresându-i injurii și amenințări cu moartea și aruncând cu pietre în direcția lor, pentru c ulterior, în timp ce se afla în fața casei sale împreună cu tatăl său, Bută E., mama sa, cumnatul și sora, l-a observat pe partea vătămată trecând cu autoturismul, astfel că i-a solicitat tatălui său să îl oprească. În continuarea declarației inculpatul D. M. M. arată că tatăl său s-a postat în fața autoturismului părții vătămate și l-a oprit, partea vătămată s-a dat jos din mașină și l-a prins pe inculpatul D. C-tin T. de gât,care a ripostat prinzându-l și el de gât. Inculpatul D. M. M. mai arată că în acel moment a intervenit și l-a prins pe partea vătămată de mijloc, iar acesta a căzut singur în șanțul de pe marginea drumului, fără ca el sau tatăl său să cadă în șanț.
În fața instanței de judecată inculpatul D. C. T. și-a rezervat dreptul la tăcere - fila 90 dosar fond, iar inculpatul D. M. M. nu s-a prezentat la nici unul din termenele de judecată acordate de instanța de fond. În fața instanței de apel s-a procedat la audierea inculpaților, aceștia menținându-și poziția procesuală manifestată în cursul urmăririi penale și arătând că nu au posibilitatea de a achita părții vătămate despăgubirile civile.
Martorul Schmitberger L. – fila 88 dosar fond este ginerele inculpatului D. C-tin T. și cumnatul inculpatului D. M. și potrivit susținerilor inculpaților a fost martor ocular la incident, arătând că partea vătămată a oprit autoturismul întrucât cumnatul său D. M. M. se afla pe marginea drumului, a coborât din mașină și a început să se certe cu cumnatul său, jignindu-se și înjurându-se reciproc. Martorul arată că în momentul în care partea vătămată s-a dat jos din mașină, întrucât aceasta era oprită foarte aproape de șanț, a alunecat și a ajuns în șanț, că în momentul în care partea vătămată a căzut în șanț, socrul său inculpatul D. C-tin T. care era în partea opusă a șanțului, intenționând să ajungă la partea vătămată a alunecat și a căzut și el în șanț în același loc în care a căzut și partea vătămată. Martorul arată că nu s-au exercitat acte de violență de niciuna dintre părți.
Instanța de apel apreciază că declarația martorului Schmitberger L. nu corespunde adevărului și dată fiind legătura de rudenie a acestuia cu inculpații, mărturia sa a avut intenția vădită de a le asigura acestora o situație procesuală avantajoasă. Susținerile martorului Schmitberger L. nu se coroborează cu starea de fapt relatată de inculpați, așa cum s-a arătat mai sus inculpatul D. C-tin T. arătând că el este cel care s-a postat în fața autoturismului condus de partea vătămată pentru a-l determina pe acesta să oprească, dată fiind atitudinea anterioară a părții vătămate de a arunca cu pietre înspre fiul său și prietena acestuia - fosta soție a părții vătămate, în timp ce inculpatul D. M. M. a arătat că el este cel care s-a postat în fața autoturismului. De asemenea în timp ce martorul Schmitberger L. prezintă o variantă scenografică a modului în care inculpatul D. C-tin T. și partea vătămată au ajuns în șanț, făcând referire la faptul că au alunecat, inculpatul D. C-tin T. arată că s-a îmbrâncit cu partea vătămată și amândoi au alunecat astfel în șanț. Prin urmare, instanța va înlătura din ansamblul probator administrat în cauză declarația martorului Schmitberger L., martor ocular propus de inculpați în dovedirea nevinovăției lor.
Martora Bută E.- fila 117 dosar fond- arată că în ziua incidentului inculpatul D. M. M. a vrut să arunce cu pietre în autoturismul condus de partea vătămată fiind oprit de tatăl său D. T., iar ulterior partea vătămată văzând intenția inculpatului D. M., a oprit autoturismul dar nu a fost lăsat de inculpatul D. C- tin T. să coboare din acesta, prinzându-i mâna sau umărul în ușa mașinii. Martora arată că partea vătămată a reușit să iasă din mașină, momentul în care a fost lovit cu piciorul în zona spatelui de inculpatul D. M., care l-a împins în șanț, acesta intrând apoi în curte pentru a lua un topor, dar pentru că toporul avea coada ruptă l-a abandonat luând un scaun cu care intenționa să o lovească pe partea vătămată, dar a fost oprit de martorul Schmitberger L.. În continuarea declarației martora arată că la incident a mai asistat o persoană pe nume C., mama inculpatului venind doar la finalul conflictului, că a fost prezentă la întreaga altercație care a izbucnit din cauza ei, întrucât în timp ce era căsătorită cu partea vătămată B. M. a avut o relație cu inculpatul D. M. și că partea civilă nu i-a provocat în nici un fel pe inculpați, nu i-a lovit și nu i-a împins. Martora mai precizează că martorul Schmitberger L. a asistat la altercație doar după ce partea vătămată s-a ridicat din șanț și că nimeni nu a încercat să îi despartă, întrucât la fața locului se aflau persoanele menționate.
Instanța de apel apreciază că depoziția martorei Bută E. reflectă starea de fapt prezentată de partea vătămată în ceea privește agresiunile exercitate asupra acesteia de către inculpați și care se coroborează și cu certificatul medico legal care atestă agresiunile exercitate asupra părții vătămate. Se coroborează cu probele administrate în cauză și care dovedesc vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii prev. de art. 181 alin.1 Cp anterior și depoziția martorului ocular Walner C.- fila 116 dosar fond, care a văzut momentul în care inculpatul D. T. i-a obstrucționat părții vătămate posibilitatea de a coborî din mașină, prinzând piciorul părții vătămate între mașină și ușă, pentru ca ulterior să îl tragă afară din mașină, partea vătămată căzând în șanț împreună cu inculpatul. Martorul mai arată că inculpatul D. M. M. l-a lovit pe partea vătămată cu pietrele pe care le avea în mână în zona capului, observând și cum atunci când partea vătămată a ieșit din mașină, inculpatul D. T. i-a întors la spate mâna dreaptă a părții vătămate, că incidentul a fost surprins de soția părții vătămate, iar după ce partea vătămată a ieșit din șanț, la fața locului a venit și martorul Schmitberger L. și F., martorul observând că partea vătămată avea urme de violență în zona capului și a mâinii. Martorul arată în mod expres că partea vătămată nu a exercitat nici un fel de agresiune asupra inculpaților, arătând că inițial inculpatul D. M. a ieșit din casă cu un topor dar a fost întors din drum, astfel încât a luat un scaun cu care a intenționat să o lovească pe partea vătămată. Martorul G. F. A. - fila 118 dosar fond, se afla în casă în momentul incidentului, casă aflată vis a vis de cea a inculpaților și în momentul în care a auzit-o pe mama inculpatului D. M. strigând „ M. stai cuminte „, a ieșit din casă văzând că partea vătămată se certa cu inculpații fără a fi exercitate agresiuni de către vreuna din părți. Martorul nu a văzut ca inculpatul D. M. să aibă pietre în mână, altercația încheindu-se prin plecarea părții vătămate în mod civilizat.
Instanța de apel va înlătura din ansamblul probator declarația acestui martor, întrucât așa cum s-a arătat de către ceilalți martori audiați în cauză, acesta a venit la locul incidentului după agresarea părții vătămate, astfel că martorul nu a fost în măsură să surprindă ceea ce s-a întâmplat de la început pe de parte, iar pe de altă parte, depoziția dată de acest martor în fața instanței de judecată nu se coroborează cu declarația dată de același martori în cursul UP- fila 79 dosar UP, în care acesta arată că în momentul în care a ieșit pe poartă l-a observat pe inculpatul D. T. că îl împiedica pe partea vătămată să iasă din mașină, că partea vătămată a reușit ulterior să iasă, iar în momentul în care se îmbrâncea cu inculpatul D. T. au căzut în șanț, martorul fiind cel care i-a despărțit. Existând contradicții vădite între declarația din cursul urmăririi penale și cea din fața instanței de judecată, atât cu privire la derularea incidentului cât și cu privire la modul de percepere a martorului a întregului eveniment, instanța de apel va aprecia că depoziția acestuia este nesinceră și nu poate fi stabilită cu exactitate care din cele două declarații date de martor reflectă adevărul.
Prin urmare, instanța de apel apreciază că plângerea părții vătămate se coroborează cu probele la care s-a făcut referire mai sus, ambii inculpați făcându-se vinovați de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin.1 C.p.
Raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate de prevederile art. 74 actualul Cod penal - și care se regăsesc parte din acestea și în prevederile art.72 C.penal în vigoare la data săvârșirii faptei -, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările și modul de comitere a faptei, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii, instanța de apel apreciază că nu se impune reducerea pedepsei aplicată inculpaților D. T. C. și D. M. M..
Potrivit noului cod penal, pedeapsa a fost concepută ca o măsură de constrângere proporțională cu gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului și un mijloc eficient de reeducare a condamnatului și recuperare socială a acestuia, scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. Instanța de apel reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise.
Pedeapsa de câte 1 an închisoare aplicată fiecărui inculpat corespunde criteriilor mai sus menționate și este conformă cu valoarea socială lezată, fiind în măsură să asigure reeducarea inculpaților și prevenirea comiterii de noi fapte antisociale, inculpații manifestând dispreț față de valorile sociale ce ocrotesc drept la integritate corporală și sănătate al persoanei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel reține că partea vătămată B. M. R. s-a constituit parte civilă cu suma de 3630 lei cu titlu de daune materiale și 8.000 euro daune morale – filele 41-42 dosar fond, instanța de fond dispunând obligarea în solidar a inculpaților la plata integrală a despăgubirilor materiale și la plata sumei de 4500 euro reprezentând daune morale. Cu ocazia audierii inculpaților în fața instanței de apel, aceștia au contestat modalitatea de soluționare a laturii civile a cauzei arătând că nu au posibilități de achitare a despăgubirilor civile.
Conform principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită și a obligației de a repara prejudiciul de cel din a cărui greșeală s-a cauzat, instanța de apel apreciază că se impune restabilirea situației anterioare, în sensul obligării inculpaților în solidar la plata cheltuielilor efectuate de partea vătămată în vederea redării capacității de muncă și sănătății. Prin urmare, cheltuielile ocazionate de contravaloarea tratamentului medicamentos, contravaloarea serviciilor medicale, a celor 20 ședințe de fizioterapie, 20 ședințe de recuperare, a deplasărilor de la Dognecea la Reșița pentru efectuarea acestor ședințe, a celor 5 consultații medicale, precum și deplasările pentru efectuarea acestora, a bandajelor, pansamentelor și cotierelor, se află în raport de cauzalitate cu fapta de agresare comisă de inculpați, astfel încât în mod corect instanța de fond a admis pretențiile civile așa cum au fost formulate și dovedite cu acte medicale și chitanțe aflate la filele 43-51 dosar UP.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale la care au fost obligați inculpații, instanța de apel apreciază că suma stabilită de către instanța de fond nu depășește cuantumul rezonabil.
La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere atât suferințele părții civile, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Astfel, despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă.
În același sens sunt și reglementările Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale adoptate cu ocazia Colocviului de la Londra din perioada 21 - 25 iunie 1969, dintre care sunt semnificative următoarele: „1. Dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare. Semnificația și conținutul său exact prezintă diferențe nesemnificative în diferite sisteme de drept; 2. Principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte, în caz de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalității umane, ca defăimarea, amestecul în viața privată, sechestrarea ilegală a persoanei; 3. În caz de deces, repararea daunelor morale trebuie acordată rudelor apropiate ale victimei dacă repararea este justificată în mod deosebit…5. Despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacție victimei. În anumite cazuri, cuantumul compensației va putea fi determinat și de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna; 6. Repararea trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească și măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare; 7. La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincție între dauna materială și dauna morală.; 8. În cazurile constatate, reparația poate fi acordată sub formă de vărsăminte periodice. În aceste cazuri este indicat ca beneficiarii să fie protejați împotriva devalorizării monedei; …”
În speță, suferințele părții vătămate sunt apreciabile în condițiile în care în urma agresării sale a necesitat pentru vindecare 30 de zile îngrijiri medicale, cu toate acestea, instanța este obligată să se raporteze la jurisprudența în materie, la nivelul salariului mediu pe economie, la nivelul de trai al colectivității, astfel încât să stabilească cu titlu de daune morale o sumă care să păstreze un grad de rezonabilitate, să nu constituie o îmbogățire fără just temei. Față de toate aceste aspecte, instanța de apel apreciază că se impune menținerea cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond.
Astfel, în baza art. 421 alin 1 lit. b C.p.p., va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații D. M. M. și D. C. T. împotriva sentinței penale nr. 214/02.04.2015, pronunțată de Judecătoria Reșița.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.p.p.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art. 421 alin 1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații D. M. M. și D. C. T. împotriva sentinței penale nr. 214/02.04.2015, pronunțată de Judecătoria Reșița.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpații la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
A. N. L. Ani B.
Grefier,
A. J.
Red.AN/11.11.2015
Tehnored A.J. /2 ex/11.11.2015
Prima instanță: Judec.Reșița- H. L. F.
| ← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 1051/2015. Curtea de Apel... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|
