Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1107/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1107/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-11-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ cod operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 1107/A
Ședința publică din 03 noiembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte: F. I.
Judecător. D. V.
Grefier: V. R.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. M. U. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul apelant C. D. M., împotriva sentinței penale nr. 1046 din 07.05.2015 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._ .
La prima apelare a cauzei se constată lipsă inculpatul apelant și lipsă apărătorul ales al inculpatului domnul avocat V. C. .
La doua apelare a cauzei se constată lipsă inculpatul apelant și apărătorul ales al inculpatului domnul avocat V. C..
Procedură de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea apelului formulat în cauză, și din oficiu pune în discuție excepția tardivității apelului declarat de către inculpat.
Procurorul solicită admiterea excepției tardivității apelului declarat de către inculpatul apelant și în consecință respingerea apelului ca fiind tardiv formulat. Pe fond solicită respingerea apelului ca nefondat.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1046 din 07.05.2015 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._, în baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. și art. 375 C.p.p. raportat la art. 396 al. 10 C.p.p. a condamnat pe inculpatul C. D.-M., fiul lui M.-C. și A.-O., născut la data de 19.08.1982 în Timișoara, jud. T., domiciliat în Timișoara, ., jud. T.,fără forme legale în Timișoara, ., ., jud. T., cetățenie română, necăsătorit, studii superioare, ocupație – inginer, fără loc de muncă, posesor al CI . nr._, CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit b) Cod penal pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen.
În baza art. 81 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art.82 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 404 C.pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C.pen din 1969, în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. Timișoara nr. 136/P/2014, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 05.02.2015 sub nr. de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. D.-M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen.
Prin actul de trimitere în judecată s-a reținut faptul că în data de 29.12.2013, în jurul orei 1110, a condus autoturismul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, pe Calea Torontalului din Timișoara, dinspre .. Miresei, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,45 g ‰ la prima recoltare și 1,25 g ‰ la a doua recoltare.
Aceste aspecte au fost probate cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare (f. 11), Drager Alcotest Printer (f. 13); procesul-verbal de prelevare din data de 29.12.2013 (f. 15) și buletinul de examinare clinică (f. 16), buletinul de analiză toxicologică nr. 12/A/07.01.2014 (f. 17), conform căruia C. D.-M. a avut, la data de 29.12.2013, la ora 1150 o alcoolemie de 1,45 g ‰, iar la ora 1250 o alcoolemie de 1,25 g ‰; declarațiile martorului V. I.-R. (f. 22, 23); declarațiile inculpatului C. D.-M. din datele de 13.10.2014 (f. 33-34) și 12.05.2014 (f. 36-37).
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 22.04.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin 4 C.proc.pen. raportat la art. 396 alin 10 C.proc.pen., privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpatul a arătat că solicită ca judecata sa aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin 4 C.proc.pen. și că nu solicită administrarea altor probe, ci și le însușește pe cele din dosarul de urmărire penală(f. 19). La termenul de judecată din 22.04.2015 instanța a admis cererea inculpatului de judecare a cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt, din analizarea materialului probator administrat în cauză, a rezultat că:
În data de 29.12.2013, în jurul orei 1110, inculpatul C. D.-M. a condus autoturismul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, pe Calea Torontalului din Timișoara, dinspre .. Miresei și fiind oprit pentru control de organe de poliție din cadrul Poliției Municipiului Timișoara – Biroul Rutier s-a procedat la legitimarea și identificarea susnumitului în prezența martorului asistent V. I.-R. și testarea sa cu aparatul Alcotest marca Drager, nr. test_, care a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urmare a acestui rezultat, inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, unde a fost examinat clinic și totodată i s-au recoltat două probe de sânge la interval de 1 oră. Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 12/A/07.01.2014 întocmit de către I.M.L. - Timișoara, C. D.-M. a avut, la data de 29.12.2013, la ora 1150 o alcoolemie de 1,45 g ‰, iar la ora 1250 o alcoolemie de 1,25 g ‰.
Starea de fapt mai sus reținută a fost confirmată de declarațiile martorului declarațiile martorului V. I.-R. (f. 22, 23) și de declarațiile inculpatului C. D.-M. din datele de 13.10.2014 (f. 33-34) și 12.05.2014 (f. 36-37), din care rezultă că acesta a recunoscut fapta comisă și a descris în detaliu modul în care a acționat.
În lumina celor expuse mai sus, a rezultat că elementele de fapt relevate prin declarațiile inculpatului, declarația martorului, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și înscrisurile de la dosar, se coroborează între ele, conturând corespunzător starea de fapt reținută mai sus.
Atitudinea inculpatului, de recunoaștere a faptei reținute în sarcina sa a fost menținută și în fața instanței de judecată, când a solicitat judecarea sa în baza procedurii de recunoaștere a vinovăției(f.19).
În raport de această poziție procesuală a inculpatului la stabilirea situație de fapt instanța a avut în vedere probatoriul administrat în cursul urmăririi penale.
În drept, fapta inculpatului C. D.-M. constând în aceea că în data de 29.12.2013, în jurul orei 1110, a condus autoturismul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, pe Calea Torontalului din Timișoara, dinspre .. Miresei, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,45 g ‰ la prima recoltare și 1,25 g ‰ la a doua recoltare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art. 5 C.pen.
A menționat prima instanță că prin prisma intrării în vigoare, la 01.02.2014 a noului Cod penal, având a face aplicarea în cauză a disp.art.5 C.pen., potrivit cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, instanța a reținut că în cazul de față, prin raportare la circumstanțele speței, mai favorabilă pentru inculpat este legea veche, respectiv OUG 195/2002, rep. și C.pen. anterior. În acest sens, instanța a avut în vedere și Decizia nr.265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, în cuprinsul căreia s-a statuat că determinarea legii mai favorabile reprezintă o activitate concretă, indisolubil legată de faptă și de autorul său iar alegerea sa este necesar a se face în ansamblu, iar nu prin raportare la instituții autonome mai favorabile, de natură a înfrânge exigențele constituționale.
Analizând astfel în ansamblu cele două legi penale succesive, instanța a avut în vedere nu doar natura pedepsei prevăzute în noua lege pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului(art.336 alin.1 C.pen. prevăzând pedeapsa închisorii în aceleași limite însă alternativ cu amenda, spre deosebire de reglementarea anterioară), ci și individualizarea judiciară a executării pedepsei și consecințele condamnării, ce urmează a fi expuse mai jos. Se constată astfel, pe de o parte, că prevederea în noua lege a pedepsei amenzii alternativ cu închisoarea în ceea ce privește infracțiunea de conducere sub influența alcoolului nu atrage de plano constatarea acesteia ca fiind mai favorabilă, atâta vreme cât instanța nu apreciază, față de circumstanțele speței, că s-ar impune aplicarea amnezii.
Astfel, la alegerea și individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare,prev. în cuprinsul art. 72 C.pen.1969, raportate în prezenta cauză, respectiv starea de pericol al faptei concretizat în valorile sociale care au fost, dar mai ales vor putea fi vătămate în viitor, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens, instanța a reținut, pe de o parte, gradul de pericol al faptei, determinat de alcoolemia cu care a fost depistat(1,45 g/l alcool pur în sânge și respectiv 1,25 g/l alcool pur în sânge la a doua recoltare de sânge) dar și vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, așa cum reies acestea din fișa de cazier judiciar(f.13), precum și atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei reținute în sarcina sa.
Așadar, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, în baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. și art. 375 C.p.p. raportat la art. 396 al. 10 C.p.p. a condamnat pe inculpatul C. D.-M., cetățenie română, necăsătorit, studii superioare, ocupație – inginer, fără loc de muncă, posesor al CI . nr._, CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge.
În ceea ce privește aplicarea unor pedepse accesorii, precum și modalitatea de executare a pedepsei astfel stabilite, se impun a se face câteva precizări cu privire la determinarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C.pen. În considerarea aspectelor enunțate anterior, sub aspectul modalității de executare, se reține că legea veche - Codul penal din 1969, care permite suspendarea condiționată a executării pedepselor, este mai favorabil inculpatului prin raportare la modalitatea prevăzută în legea nouă - a amânării aplicării pedepsei - motivat de faptul că nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile pe durata termenului de încercare sunt mai restrânse, situațiile în care se poate dispune revocarea amânării sunt mai extinse.
Astfel, în privința pedepselor accesorii, instanța a avut în vedere disp. art. 12 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, conform cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, așa încât aplicarea acestora urmează a fi realizată atât în baza art. 71 și 64 C.pen.1969, prin rap.la art.5 C.pen, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului (Cauza C. c. României -2008 și Hirst c.Marii Britanii - 2004), și a deciziei nr.74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Astfel, în raport de natura faptei săvârșite, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art.71 C.pen.1969, rap.la art.3 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu aplic.art.5 C.pen. instanța a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 C.pen1969.
Cât privește individualizarea judiciară a executării pedepsei ce urmează a i se aplica inculpatului, pentru considerentele expuse anterior, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen.1969, și, considerând că în cauză au fost îndeplinite în mod cumulativ cerințele prevăzute de textul în discuție, respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind o pedeapsă de 1 an închisoare, lipsa antecedentelor penale și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului care se află la primul contact cu legea penală - instanța, în baza art.81 C.pen.1968, cu aplic.art.5 Cpen, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82 C.pen 1969, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, astfel cum a fost stabilită în cauză, instanța, în baza art. 71 alin. 5 C. pen 1969., cu aplic.art. 5 C.pen., urmează să dispună suspendarea executării pedepsei accesorii stabilite în cauză.
În temeiul art. 404 C.pr.pen. instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C.pen din 1969, în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.
Astfel, această atenționare va avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le va suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții. În acest context instanța apreciază că reglementarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate la el însuși, cât și la societate în ansamblul său.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, reținând culpa procesuală a inculpatului în declanșarea procesului de față, a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinței penale nr. 1046 din 07.05.2015 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._ a formulat apel inculpatul C. D. D., în care arată că fapta s-a petrecut în 2013, iar de aproape doi ani de zile nu are permis de conducere.
La termenul de judecată din data de 03.11.2015 s-a invocat excepția tardivității apelului formulat.
Analizând excepția tardivității apelului formulat de inculpatul C. D. D., instanța constată că este întemeiată, pentru cele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit disp. art. 410 C.pr.pen., termenul de apel este de 10 zile, și curge de la comunicarea copiei după minută.
În speță, potrivit proceselor verbale de predare existente la filele 27,29 dosar fond, înștiințările privind plicurile ce conțin minuta sentinței atacate au fost afișate la data de 12.05.2015, atât la adresa de domiciliu cât și la adresa la care inculpatul locuiește fără forme legale. Potrivit disp. art. 261 alin. 1 lit. f,g C.pr.pen., inculpatul avea obligația de a se prezenta la sediul Judecătoriei Timișoara în termen de 7 zile de la afișarea înștiințării, pentru a ridica plicul ce conține minuta, în caz contrar comunicarea se consideră îndeplinită la împlinirea acestui termen. Întrucât inculpatul nu s-a prezentat, comunicarea minutei s-a îndeplinit la data de 20.05.2015. Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, cererea de apel a fost depusă la instanța de fond în data de 11.09.2015.
Deci, termenul de apel a început să curgă la data de 21.05.2015 și s-a împlinit la data de 01.06.2015, iar cererea de apel a fost formulată la data de 11.09.2015, cu nerespectarea termenului prevăzut de lege.
În consecință, Curtea va admite excepția tardivității și va respinge apelul formulat de inculpatul C. D. D. ca tardiv introdus.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen, va obliga inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
În baza art. art. 421 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, respinge apelul declarat de inculpatul C. D. M., împotriva sentinței penale nr. 1046 din 07.05.2015 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._ ca tardiv formulat.
Menține sentința atacată.
În baza art. 275 alin. 2 Cpp, obligă inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.11.2015.
Președinte, Judecător,
F. IonescuDana V.
Grefier,
V. R.
Red.D.V./20.11.2015
Tehored.V.R./16.11.2015
J. Timișoara
Judecător N. B.
| ← Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat.... | Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat.... → |
|---|








