Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 359/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 359/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 359/A
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător L. Ani B.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. I., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul M. I. împotriva sentinței penale nr. 4072/21.11.2014 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic M. M. pentru . SA, lipsă inculpatul apelant, reprezentat de avocat oficiu Vîși L., lipsă părțile civile intimate.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței avocat Valon M. în calitate de apărător al inculpatului a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării.
Instanța pune în discuție cererea formulată de apărătorul inculpatului.
Reprezentanta societății de asigurare, apreciază că cererea este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile instanței de la termenul anterior de judecată.
Procurorul nu se opune cererii.
Instanța, în deliberare, respinge cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului, avocat Valon M., motivat de faptul că în cauză s-a acordat termen pentru angajare apărător și pregătirea apărării la data de 26 februarie 2015, s-a pus în vedere inculpatului că este singurul termen acordat în acest sens, iar apărătorul ales avea posibilitatea să își asigure substituirea.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu solicită admiterea apelului declarat de inculpat, susține solicitările acestuia în sensul reducerii pedepsei.
Consilierul juridic pentru societatea de asigurare lasă la aprecierea instanței soluționarea căii de atac formulată de inculpat.
Procurorul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
C.
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 4072/21.11.2014 pronunțată de J. Timișoara în dosar nr._, în temeiul art. 396 al. 5 C.p.p raportat la art. 16 al. 1 lit.b C.p.p. și art. 4 C.pen și art. 3 din legea 187/2012, s-a dispus achitarea inculpatului inculpatului M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.1,3 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen.
În baza art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 C.pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M. I., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei.
S-a constatat că sunt concurente infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin s.p. 725/28.03.2011 pronunțată de J. Drobeta T.-S. în dosar_, definitivă prin decizia penală nr. 509/A/05.03.2012 a Curții de A. C..
În baza art. 85 al.1 C.pen cu aplicarea art. 15 al. din lege 187/2012 și aplicarea art.5 c.p., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 725/28.03.2011.
În baza art.36 al.2 C.p. din 1969 raportat la art. 33 lit.a C.p și art.34 lit. b C.p. cu aplicarea art. 5 C.p., s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin s.p. 725/28.03.2011, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 71 alin.2 C.p. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.p. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal.
În baza art. 81 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art.82 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 725/28.03.2011 pronunțată de J. Drobeta T.-S. în dosar_, definitivă prin decizia penală nr. 509/A/05.03.2012 a Curții de A. C..
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 404 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C.pen din 1969, în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.
În baza art.397 al.1 C.pr.pen. raportat la art. 25 al.5 din C.pr.pen. și raportat la art. 16 al. 1 lit.b C.p.p. s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de părțile civile T. S. și S. C. Județean de Urgență Timișoara.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr._/P/2010 al Parchetului de pe lângă J. Timișoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, în concurs real, prevăzute de art.184 alin.1,3 din C.pen., respectiv art.89 alin.1 din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal.
În fapt, s-a reținut că în data de 15.11.2010, în jurul orelor 2020, inculpatul M. I., în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ pe . din Timișoara, pe banda a II-a a sensului de deplasare dinspre .. Calea Buziașului, în momentul în care a ajuns la intersecția cu . o manevră bruscă de viraj la dreapta, surprinzând și accidentând autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare_ condus de partea vătămată T. S. pe banda I a aceluiași sens de deplasare, iar în urma impactului cu autoturismul a rezultat vătămarea corporală a numitului T. S., leziunile suferite de victimă necesitând un număr de 15 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. După producerea accidentului, inculpatul și-a continuat deplasarea și a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut aceiași stare de fapt cu cea descrisă în rechizitoriu.
Instanța a reținut că inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale și în fața instanței, acesta declarând că în data de 15.11.2010, în jurul orelor 20:20, timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe . din Timișoara, pe banda a I-a a sensului de deplasare dinspre .. Calea Buziașului, în momentul în care a ajuns la intersecția cu . o manevră de viraj la dreapta, fiind astfel acroșat de autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare_ condus de partea vătămată T. S. pe banda I a aceluiași sens de deplasare. După producerea accidentului, inculpatul a declarat faptul că respectivul conducător auto și-a continuat deplasarea și a părăsit locul producerii accidentului.
Declarațiile inculpatului au fost susținute de declarațiile martorului M. V. C. care, audiat în cursul urmăririi penale a declarat că era pasager în autoturismul condus de inculpat și că ulterior impactului aceștia au crezut că șoferul autoturismului cu care s-a produs impactul a plecat de la locul accidentului, astfel că și-au continuat deplasarea, întrucât aveau treabă.
Fiind audiată, partea vătămată T. S. a declarat că în data de 15.11.2010, în jurul orei 20:15 se afla la volanul autoturismului marca Audi cu numărul de înmatriculare_ pe . din Timișoara, pe banda I a sensului de deplasare dinspre .. Calea Buziașului, iar în momentul în care a ajuns la intersecția cu . BMW cu numărul de înmatriculare_ condus de inculpatul M. I. pe banda a II-a a aceluiași sens de deplasare, l-a acroșat, inculpatul efectuând un viraj la dreapta de pe banda a II-a pe banda I. În urma impactului, autoturismul condus de partea vătămată a pătruns pe contrasens, acroșând un stâlp de electricitate și a fost proiectat pe spațiul verde. Inculpatul a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Starea de fapt redată de partea vătămată, a rezultat și din declarațiile martorului P.-Kampian M. M., care audiat atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței a declarat că a văzut autoturismul condus de inculpat care circula pe . din Timișoara, pe banda a II-a a sensului de deplasare dinspre .. Calea Buziașului, iar la un moment dat acesta i-a atras atenția, întrucât a efectuat un viraj brusc spre dreapta, tăindu-i calea celuilalt autoturism, iar autoturismul condus de partea vătămată T. S. pe banda I a aceluiași sens de deplasare a trecut pe banda II, iar ulterior peste liniile de tramvai și celălalt sens de mers, ricoșând în final într-un stâlp de electricitate de pe marginea sensului opus de deplasare.Martorul a declarat că autoturismul BMW și-a continuat deplasarea și nu a oprit după impact(f.34 dup) și dacă a oprit a făcut-o pentru o fracțiune de secundă(f.86 d.inst.) cât și-a întors privirea, timp în care conducătorul acestuia nu putea să se dea jos și să se uite în jur.Același martor a declarat că după accident a mers la mașina părții vătămate și a observat că acesta este în stare de șoc, că are un deget de la mână întors, partea vătămată solicitându-i să-l întoarcă(f. 34 dup) și că avea blugii rupți în genunchi și îi curgea sânge(f.86 d.inst.).
În raport de aceste declarații care se coroborează întru totul cu declarația părții vătămate, instanța a reținut că în cauză a fost făcută dovada că vătămările suferite de partea vătămată au fost urmarea accidentului produs între autoturismul condus de către inculpat și cel condus de partea vătămată.
Instanța a apreciat că declarația inculpatului referitoare la faptul că a oprit după accident, că a coborât din mașină și s-a uitat de cealaltă mașină și pentru că nu a văzut-o a plecat, este contrazisă de declarația martorului ocular care a declarat că mașina nu a oprit. Instanța apreciază că declarația martorului M., martor care nu s-a mai prezentat în fața instanței, este părtinitoare, în favoarea inculpatului, având în vedere prietenia dintre aceștia. Astfel, instanța nu a reținut lipsa de vinovăție a inculpatului referitoare la infracțiunea de părăsire a locului accidentului.
Potrivit art.89 alin.1 din OUG 195/ 2002 rep., un conducător de vehicul angajat într-un accident are obligația de a nu părăsi locul acestuia fără încuviințarea organelor de poliție, printre altele, în cazul în care de pe urma producerii accidentului a rezultat o vătămare a integrității corporale sau a sănătății vreunei persoane.
Așadar, atâta timp cât a existat o vătămare corporală a unei persoane - despre care inculpatul M. I. nu a vrut să ia la cunoștință, părăsind locul accidentului imediat după producere, cu toate că acestuia îi revenea obligația activă de a nu părăsi locul accidentului – inculpatul, prin neconformarea la dispozițiile legale care prevăd obligativitatea anunțării accidentului organelor de poliție și rămânând în pasivitate față de această obligație legală, se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.89 alin.1 din OUG 195/ 2002 rep.
Având în vedere cele expuse anterior, s-a constatat că în cauză există suficiente probe care să conducă la concluzia că inculpatul M. I. a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Raportând situația de fapt descrisă anterior la conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin.1, 3 C.pen 1969, cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, instanța a reținut că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal, care incriminează, în art.196 vătămarea corporală din culpă fie în situația în care fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile este săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune(alin.1), fie se produce vreuna din consecințele prev. la art. 194 alin.1 C.pen (o infirmitate; leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; un prejudiciu estetic grav și permanent; avortul; punerea în primejdie a vieții persoanei).
S-a constatat însă că, prin raportare la noile modificări legislative, că acțiunea inculpatului nu se circumscrie niciuneia din situațiile vizate de către legiuitor pentru a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, vătămarea părții vătămate neproducându-se în condițiile în care inculpatul s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune(alin.1) și nici nu a produs vreuna din urmările vizate în art. 194 alin.1 C.pen.
În acest context, instanța a reținut dispozițiile art. 4 din noul Cod penal, potrivit cărora legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, precum și disp. art. 3 alin.1 din Legea 187/2012, de punere în aplicare a Codului penal, potrivit cărora dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii.
Verificând fișa de cazier judiciar a inculpatului, instanța a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin s.p. 725/28.03.2011 pronunțată de J. Drobeta T.-S. în dosar_, definitivă prin decizia penală nr. 509/A/05.03.2012 a Curții de A. C..
În privința pedepselor accesorii, instanța a avut în vedere disp. art. 12 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, conform cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, așa încât aplicarea acestora urmează a fi realizată atât în baza art. 71 și 64 C.pen.1969, prin rap.la art.5 C.pen, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului (Cauza C. c. României -2008 și Hirst c.Marii Britanii - 2004), și a deciziei nr.74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Astfel, în raport de natura faptelor săvârșite, instanța apreciază că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art.71 C.pen.1969, rap.la art.3 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu aplic.art.5 C.pen. instanța va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen1969., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 C.pen1969.
Cât privește individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen.1969, și, considerând că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele prevăzute de acest text de lege.
Împotriva sentinței penale nr. 4072/21.11.2014 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._/325/2013 a formulat apel, în termen legal, inculpatul M. I., fără a prezenta motivele de netemeinicie sau nelegalitate.
Analizând apelul declarat de inculpat, prin prisma dispozițiilor art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța constată că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de J. Timișoara corespunde realității, fiind rezultatul evaluării corecte și complete a probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești. În fața primei instanțe, inculpatul a susținut că este nevinovat de comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului arătând că autoturismul său ar fi fost lovit de o altă mașină care s-ar fi îndepărtat și că nu avea cum să vadă că autoturismul implicat în coliziune a trecut peste liniile de tramvai, ajungând în câmp. Varianta prezentată de inculpat este contrazisă de martorul P. Kampian M. M., care a relatat că a văzut autoturismul inculpatului pe banda a II-a a sensului de deplasare și la un moment dat a efectuat un viraj brusc spre dreapta, iar autoturismul aflat pe banda I a aceluiași sens de mers, condus de T. S. a ricoșat într-un stâlp de electricitate, că autoturismul inculpatului nu a oprit sau că ar fi putut face acest lucru doar cât și-a întors el privirea; aspecte care se coroborează cu declarația persoanei vătămate în accident. Instanța de apel mai reține și că martorul nu are nici un interes în cauză, fiind o persoană care nu cunoștea părțile implicate în accident anterior acestuia, astfel că nu există nici un motiv pentru care sinceritatea să-i fie pusă la îndoială. Nici apărarea inculpatului în sensul că nu a avut posibilitatea de a sesiza traiectoria de deplasare a celuilalt vehicul nu poate fi reținută în condițiile în care acesta nici măcar nu a oprit după producerea incidentului rutier pentru a verifica dacă nu sunt consecințe și, mai mult, martorul P. Kampian M. M., aflat în aceeași intersecție, a avut posibilitatea de a observa derularea întregului eveniment. Pe de altă parte, inculpatul a susținut că nu mai erau alte mașini în intersecție, însă împrejurarea că martorul P. Kampian M. M. s-a aflat la locul faptei este confirmată și de mențiunile din procesul verbal de cercetare la fața locului din jurul orei 2020, semnat de martor.
Prin urmare, în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii prevăzut de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C.p., de părăsire a locului accidentului. Încadrarea juridică dată faptei este temeinică și legală, în acord cu dispozițiile deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale și cu împrejurarea că în noul Cod penal s-a menținut incriminarea infracțiunii de părăsire a locului accidentului (art. 338 C.p. actual), neexistând distincții între cele două acte de incriminare, OUG nr. 195/2002 și C.p. actual. La stabilirea legii penale mai favorabile se reține că regimul suspendării condiționate prevăzut de art. 81 C.p. din 1969 este mai favorabil decât celelalte instituții care reglementează modalitatea de executare a unei pedepse, precum și lipsa obligativității aplicării unui spor de pedeapsă cu ocazia contopirii infracțiunilor concurente.
Fiind identificată legea în vigoare la data comiterii faptei ca lege mai favorabilă, la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C.pen. din 1969, respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei.
Potrivit dispozițiilor art. 52 C.p. din 1969 pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. Instanța de apel reține că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. În speță, J. Timișoara a condamnat inculpatul la o pedeapsă în cuantum egal cu minimul special prevăzut pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, nu s-a aplicat nici un spor cu ocazia contopirii, toate acestea în condițiile în care inculpatul nu a recunoscut faptele și a încercat să se exonereze de răspundere folosind chiar propria culpă și lipsă de respect pentru normele legale. Prin urmare, se constată că nu se impune o reindividualizare a pedepselor, acestea reflectând pericolul social al faptelor și persoanei inculpatului.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. instanța va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. I. împotriva sentinței penale nr. 4072/21.11.2014 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._ .
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 C.p.p,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. I. împotriva sentinței penale nr. 4072/21.11.2014 pronunțată de J. Timișoara în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către B. T. a sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2015.
Președinte, Judecător,
A. N. L. Ani B.
Grefier,
A. J.
Red.LB 3.04.2015
Tehnored A.J. /2 ex/6.04.2015
Prima instanță: Judec.Timișoara-N. B.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.204 NCPP. Încheierea nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 306/2015. Curtea de... → |
|---|
