Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 53/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 53/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 53/CO
Ședința publică de la 17 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L. M., din cadrul D.N.A- S. T. Timișoara.
Pe rol se află judecarea contestației formulată de contestatorul F. I. R. împotriva încheierii penale din data de 11.03.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 4.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: contestatorul personal în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales K. F..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat acordă cuvântul asupra contestației.
Apărătorul ales al contestatorului solicită, depune la dosar practică judiciară în materie, fiul lui procuror fiind pus în libertate după 30 de zile de arest preventiv, și susține că, Tribunalul T., prin judecătorul de fond al cauzei, acționează ----, ceilalți cinci coinculpații au fost puși în libertate, deși sunt trimiși în judecată pentru aceleași infracțiuni, pentru faptul că au ales să meargă pe procedura simplificată de recunoaștere a vinovăției. În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize financiar – contabile, de către un specialist D., iar judecătorul fondului apreciază că, inculpatul F. trebuie să stea în arest preventiv până la finalizarea acestei expertize, menționându-se totodată atitudinea inculpatului, care nu s-a schimbat nici până în prezent. De asemenea, apreciază că este un abuz de drept și de putere, menținerea în arest preventiv a inculpatului, care nu are antecedente penale, fiind în această stare de 9 luni de zile; a se reține că prevederile art.223 C.p.p., nu mai subzistă, temeiurile arestării au fost modificate, probele esențiale au fost efectuate în acest dosar, nemaiputându-se proceda la influențarea acestora.
Solicită, în principal, admiterea contestației, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației formulată de către inculpat, ca nefondată, menținerea măsurii arestării preventive și a încheierii atacate ca fiind temeinică și legală. Termenul rezonabil nu este depășit și nu se poate dispune o altă măsură, în acest moment, iar temeiurile arestării subzistă în continuare. Inculpatul este cel care a creat acest mecanism, iar în timpul urmăririi penale a încercat să influențeze ceilalți coinculpați, care au uzat de procedura simplificată. Prejudiciul cauzat nu este recuperat, iar atitudinea inculpatului este aceeași ca și la momentul începerii urmăririi penale. Nu se impune schimbarea măsurii arestării preventive cu o altă măsură deoarece există posibilitatea ca inculpatul să se sustragă de la cercetarea judecătorească.
Apărătorul ales al inculpatului, în replică, arată că inculpatul nu a influențat și nu a încercat să influențeze nici coinculpații și nici martorii, aici făcându-se referite la numitul Ilcău, pe care nu l-a influențat cu nimic.
Inculpatul, având cuvântul, solicită admiterea contestației pentru aspectele învederate. Nu a influențat pe nimeni, a depus o expertiză extrajudiciară, nu are antecedente penale, prezumția de nevinovăție subzistă; solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai blândă.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației de față, reține următoarele:
Prin încheierea din 11 martie 2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 4, în baza art. 208 C.p.p., raportat la art. 207 al. 4 C.p.p., art. 362 C.p.p., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului F. I. R., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 09.05.2015.
În baza art. 242 al. 2 C.p.p., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul F. I. R., prin apărător, cu o măsură mai ușoară.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, deliberând cu privire la verificarea - conform dispoz. art. 362 C.p.p., a măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul F. I. R., a constatat următoarele:
Potrivit dispoz. art. 362 C.p.p., privind verificarea măsurilor preventive în cursul judecății, instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive(1). În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208(2).
Conform dispoz. art.208 alin.2 C.p.p., instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. Dispozițiile art. 207 al. 3,5 C.p.p., se aplică în mod corespunzător. Potrivit art. 207 al. 4 C.p.p., atunci când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat. Conform aliniatului 5 din același articol, în cazul în care se constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Prima instanță a reținut că inculpatul F. I. R. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. de art.9 alin.1 lit. c și al. 3 din Legea nr.241/2005, de spălare de bani, faptă prev. de art.29 lit. c din Legea nr. 656/2002, de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă prev. de art.322 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen., de uz de fals în formă continuată faptă prev. de art. 323 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen., de constituire a unui grup infracțional organizat faptă prev. de art.367 C.pen., totul cu aplic. art. 38 C.pen., alături de ceilalți inculpați din dosar, reținându-se în esență că a inițiat un grup infracțional organizat prin firma ., desfășurând pretinsele acțiuni infracționale de evaziune fiscală și spălare de bani(descrise în rechizitoriu) care au avut ca rezultat crearea unui prejudiciu bugetului statului în cuantum de 9.660.763,56 lei și dobândirea de către inculpat a unor sume importante de bani.
La luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul F. s-au avut în vedere existența și subzistența temeiurilor prev. de art. 223 al. 2 C.p.pen., potrivit cărora măsura arestării preventive se dispune dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În speță, examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat ca fiind îndeplinite și în prezent prev. art. 223 al. 2 C.p.p., întrucât faptele pretins a fi comise de către inculpat sunt sancționate cu închisoare mai mare de 5 ani și persistă în continuare pericolul pentru ordinea publică, pericol care este actual și la acest moment procesual, subzistând motivele ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, întrucât datele și probele aflate la dosar duc la concluzia existenței și la acest moment procesual a unei suspiciuni rezonabile, a unor motive temeinice care să convingă un observator imparțial(conform jurisprudenței CEDO cauza Jeeius c/Lituaniei) că inculpatul F. I. a comis pretinsele fapte de evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1 lit. c și al. 3 din Legea nr.241/2005, de spălare de bani, faptă prev. de art.29 lit. c din Legea nr. 656/2002, de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă prev. de art.322 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen., de uz de fals în formă continuată faptă prev. de art. 323 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen., de constituire a unui grup infracțional organizat faptă prev. de art.367 C.pen., - prevăzute de legea penală, pentru care este trimis în judecată, și gravitatea ridicată a acestor fapte apreciată în raport de modalitatea în care au fost comise printr-un număr mare de acțiuni infracționale, inițiate de inculpat în care au fost implicate și celelalte persoane față de care s-au efectuat cercetări în acest dosar.
Așadar, raportat la probele aflate la dosar până la acest moment procesual, administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată cu privire la pretinsa comitere a faptelor pentru care inculpatul F. I. este trimis în judecată, tribunalul a apreciat că subzistă și în prezent temeiurile care au justificat luarea și menținerea arestului preventiv, justificându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului, prin raportare la faptele pretins a fi comise de inculpat, la modalitatea de comitere a actelor materiale ce alcătuiesc conținutul infracțiunilor pentru care inculpatul este trimis în judecată, așa cum sunt arătate în actul de sesizare, se poate observa faptul că și la acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, astfel că privarea de libertate apare ca fiind necesară pentru înlăturarea acestei stări de pericol.
Totodată, prima instanță a reținut că la aprecierea necesității menținerii unei persoane în stare de arest preventiv trebuie analizat și criteriul privind existența unui interes real al societății în sensul privării de libertate a inculpatului, care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul, are o pondere mai mare decât regula lăsării sale în stare de libertate.
Prin raportare și la acest criteriu prima instanță a constatat că în speță - reținând modalitatea în care inculpatul a comis pretinsele activități infracționale în care a atras un număr mare de alte persoane în scopul obținerii în mod ilicit a unor beneficii materiale conform celor reținute în actul de sesizare - și la acest moment procesual există încă acel interes real al societății în sensul privării de libertate a inculpatului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat faptul că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de anumite infracțiuni pot determina tulburări sociale care pot justifica arestarea preventivă, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, iar privarea de libertate va continua să fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată(cauza Letellier c.Franței).
De asemenea, s-a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.
În considerarea motivelor legate de gravitatea ridicată a faptelor inculpatului (apreciată în raport de criteriile mai sus menționate), și a celor legate de necesitatea prezervării ordinii publice și desfășurarea în condiții adecvate a procesului penal, prima instanță a constatat că restrângerea în continuare a libertății individuale a inculpatului F. I. este justificată în circumstanțele speței, împrejurările invocate în favoare inculpatului referitoare la situația personală a acestuia și depășirea termenului rezonabil fiind insuficiente pentru a determina luarea unor măsuri mai puțin severe.
În ceea ce privește termenul rezonabil tribunalul a reținut că în speță acesta nu a fost depășit. Conform jurisprudenței CEDO noțiunea de termen „rezonabil” trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz și nu trebuie să depindă de un termen maximal fixat in abstracto. Așadar, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei(mai sus menționate) reanalizând actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut că durata arestului preventiv față de inculpatul F. I. (de la data de 19.06.2014 până în prezent) nu încalcă principiul rezonabilității măsurii arestării preventive în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului întrucât această durată se interpretează în concret și prin raportare la atitudinea procesuală a părților și cu durata procedurilor în fața instanței. Ori, reobservând actele și lucrările dosarului și în raport de aceste din urmă criterii prima instanță a reținut că la acest moment procesual în cauză se administrează în continuare probele încuviințate în apărarea inculpatului F. (expertiză și probele testimoniale), durata procedurilor fiind una rezonabilă (astfel cum se poate observa din conținutul încheierilor de ședință aflate la dosar din care rezultă în concret cererile formulate în apărarea inculpatului, cât și actele procesuale efectuate și măsurile dispuse la termenele de judecată).
Referitor la faptul că în apărarea inculpatului F. s-a făcut referire la practică judiciară din alte cauze (fiind depuse la dosar copii ale unor soluții mediatizate în presă și a unei încheieri pronunțată într-un dosar al Curții de Apel Timișoara), tribunalul a reținut că oportunitatea măsurii preventive ce se impune în prezenta cauză față de inculpatul F. se justifică prin raportare la elementele concrete ale cauzei mai sus arătate și la momentul procesual al cauzei, aspecte care sunt diferite de alte cauze în care s-au luat față de alți inculpați măsuri preventive mai blânde.
Având în vedere motivele mai sus reținute de prima instanță, s-a constatat ca fiind neîntemeiată și solicitarea în apărarea inculpatului F. I., de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură mai blândă, astfel că această solicitare a fost respinsă, nefiind îndeplinite cerințele art.242 al. 2 C.p.p., reținându-se că în urma evaluării datelor concrete ale dosarului și a conduitei procesuale a inculpatului, nu se poate aprecia că la acest moment procesual ar fi intervenit împrejurări care să impună o altă măsură preventivă mai ușoară, o asemenea măsură nefiind oportună pentru realizarea scopului pentru care s-a dispus și menținut în cauză măsura arestării preventive.
Pentru aceste motive, în baza art. 208 C.p.p., raportat la art. 207 al. 4 C.p.p., art. 362 C.p.p., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului F. I. R., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 09.05.2015.
În baza art. 242 al. 2 C.p.p., s-a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul F. I. R., prin apărător, cu o altă măsură mai ușoară.
Împotriva încheierii penale din data de 11.03.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 4 a formulat contestație inculpatul F. I. R. înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 16.03.2015 sub nr._ . Contestația nu a fost motivată în scris.
Din analiza încheierii contestate, prin prisma motivelor invocate și analizate din oficiu, potrivit art.4251 alin.4 raportat la art.206 C.p.p., Curtea reține următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. de art.9 alin.1 lit. c și al. 3 din Legea nr.241/2005, de spălare de bani, faptă prev. de art.29 lit. c din Legea nr. 656/2002, de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă prev. de art.322 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen., de uz de fals în formă continuată faptă prev. de art. 323 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen., de constituire a unui grup infracțional organizat faptă prev. de art.367 C.pen., totul cu aplic. art. 38 C.pen.
Din analiza materialului probator, instanța constată că temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și impun în continuare privarea de libertate.
Potrivit art. 223 (2) C.p.p.p. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Din probatoriul administrat rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, în cauză fiind îndeplinite prevederile art.223 alin.2 N.C.p.p., deoarece infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani se regăsesc în enumerarea limitativ prevăzută de lege, iar modul și circumstanțele de comitere a faptei (influențarea declarațiilor unor persoane, preconstituirea unor înscrisuri false ce au fost opuse organelor de urmărire penală), care fac obiectul prezentului dosar, coroborate cu datele ce caracterizează persoana acestuia ( inculpatul a inițiat presupusa asociere infracțională) justifică privarea de libertate în continuare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, potrivit art.223 alin.2 N.C.p.p.
Condițiile examinate anterior, sunt regăsite și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (existența metodelor verosimile de a bănui că acuzatul a săvârșit o infracțiune și, respectiv, necesitatea protejării ordinii publice), admițându-se că, în măsura în care și dreptul național o recunoaște, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o reacție particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan ș.a. contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).
Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza N.C. conta Italiei) . De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
La aprecierea caracterului proporțional și necesar al măsurii, instanța are în vedere, raportat la criteriile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.p.p., faptul că în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de o gravitate deosebită, gravitate accentuată de limitele mari de pedeapsă pentru aceste infracțiuni, de modul și circumstanțele de comitere a acesteia, precum și de impactul social al infracțiunilor de acest gen, care necesită luarea unor măsuri de prevenire și combatere ferme.
În concret, pericolul social pentru ordinea publică subzistă și în prezent și este conturat in principal de următoarele elemente: gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului, fiind vorba de infracțiune contra patrimoniului, astfel că lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual, poate trezi în conștiința comunității un sentiment de insecuritate socială și de negare a fermității actului de justiție în condițiile în care persoane ce au asemenea preocupări ar fi cercetate în stare de libertate.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale, motiv pentru care nu se poate considera că menținerea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.
Termenul arestului preventiv scurs pe parcursul procesului penal până în prezent este unul rezonabil raportat la complexitatea dosarului, volumul actelor procesuale și procedurale de întocmit, comportamentul procesual al părților implicate în procesul penal, astfel că termenul de 9 luni scurs de la luarea măsurii arestării preventive apare ca fiind rezonabil și în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea înlătură apărările inculpatului referitoare la faptul că ar trebui judecat în stare de libertate, pe considerente de echitate față de ceilalți inculpați, deoarece luarea și respectiv menținerea unei măsuri preventive se efectuează prin raportare la contribuția fiecărui inculpat, iar în cauză inculpatul a inițiat presupusa asociere infracțională, atrăgând ulterior, în sfera câmpului infracțional și alte persoane apropiate.
De asemenea așa cum rezultă din materialul probator inculpatul a recurs la diferite operațiuni ce ar putea influența negativ desfășurarea procesului penal precum, influențarea declarațiilor unor persoane, preconstituirea unor înscrisuri false ce au fost opuse organelor de urmărire penală, astfel încât nu există garanții pentru lăsarea acestuia în libertate.
În ceea ce privește valoarea prejudiciului, respectiv lipsa unei expertize financiar fiscale invocate de către inculpat, instanța constată că acestea sunt aspecte care vor fi analizate cu prilejul soluționării acțiunii penale.
Referitor la situația personală a inculpatului, instanța constată că nu au intervenit elemente noi de la luarea măsurii arestării preventive care să justifice punerea în libertate, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. raportat la art.206 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația declarată de inculpatul F. I. R. împotriva încheierii penale din data de 11.03.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 4.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe contestator la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. raportat la art.206 C.p.p. respinge ca nefondată contestația declarată de inculpatul F. I. R. împotriva încheierii penale din data de 11.03.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 4.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe contestator la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în contestație.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.03.2015.
Președinte,
C. I. MartinGrefier,
A. B.
RED: CIM/.18.03.2015
Dact: A.B. 2 exempl/ 17.03.2015
Primă instanță: Tribunalul T.
Jud: A. P.
Dosar nr._
Data-18.03.2015 Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
CĂTRE,
TRIBUNALUL T.,
Alăturat vă restituim dosarul Dvs. nr._ 4( două volume), la care se află atașate dosarele nr:_ (39 file) al Tribunalului T.;_ 4/a1 (58 file);_ 4/a2 (22 file);_ 4/a3 (26 file);_ 4/a5 (26 file);_ 4/a6 (27 file);_ 4/a7 (16 file);_ 4/a8 (25 file);_ 4/a12 (25 file);_ 4/a13 (44 file);_ 4/a14 (15 file);_ 4/a16 (16 file);_ 4/a15 (16 file) ale Curții de Apel Timișoara și dosarul de urmărire penală nr. 164/P/2014 (19 volume) privind pe inculpatul F. I. R., dosar care ne-a fost necesar la soluționarea contestației formulate de către inculpat, contestație care a fost respinsă ca nefondată, prin decizia penală nr.53/CO/17.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu numărul de mai sus.
GREFIER,
A. B.
| ← Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 10/2015.... → |
|---|
