ICCJ. Decizia nr. 1812/2004. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1812/2004
Dosar nr. 4621/2003
Şedinţa publică din 1 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 107 din 7 iulie 2003, Tribunalul Vâlcea, secţia penală, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul M.B.G., la 5 ani închisoare.
În baza art. 208 şi art. 209 lit. e), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
A schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul R.M.M. la un an şi 8 luni închisoare.
În latura civilă, a admis acţiunea civilă formulată de B.D.M. şi a obligat inculpaţii, în solidar, să plătească acesteia suma de 100.000.000 lei daune morale, fiecare dintre inculpaţi, în solidar cu părţile responsabile civilmente.
S-a reţinut că, în data de 7 mai 2003, cei doi inculpaţi, cunoscuţi cu comportament deviant caracterizat de dezinteres pentru şcoală, fugă de acasă, consum de alcool şi frecventarea unor anturaje cu mare potenţial infracţional, au consumat bere după care, în jurul orei 18,00, s-au deplasat către zona Liceului Pedagogic.
Inculpatul M.B.G., împreună cu T.N., a mers la liceu, unde a discutat cu prietena sa, martora A.E., apoi i-a spus părţii vătămate B.D.M. să meargă cu el, pentru a discuta cu inculpatul R.M.M., cu care acesta avusese anterior o relaţie mai apropiată.
Iniţial, partea vătămată a refuzat să dea curs cererii, însă inculpatul menţionat a insistat, trăgând-o de mână câţiva metri.
În aceste condiţii, partea vătămată a acceptat să-l însoţească pe inculpat până la grădiniţa din apropiere, cerându-i însă să o lase să meargă singură, pentru a nu fi văzută de mână cu acesta.
În raport de împrejurarea că partea vătămată le-a cerut martorelor A.E. şi M.A. să o aştepte, rezultă că acesta intenţiona doar o scurtă discuţie cu inculpatul R.M.M.
La locul de întâlnire inculpatul R.M.M. nu a discutat cu partea vătămată, iar inculpatul M.B.G. i-a cerut acesteia să îi urmeze.
Cei doi inculpaţi, împreună cu T.N., s-au deplasat către balta din zona barajului nord pentru a face baie, iar partea vătămată i-a urmat.
S-a reţinut că partea vătămată avea încredere în cei doi inculpaţi, deşi cunoştea antecedentele şi comportamentul acestora, deoarece în perioada cât fusese prietenă cu inculpatul R.M.M., aceştia avuseseră un comportament bun faţă de ea.
După ce grupul a ajuns la balta menţionată, inculpatul M.B.G. i-a cerut victimei să-i aştepte până când vor face baie, urmând să discute după aceea.
După ce aceştia au făcut baie, partea vătămată le-a cerut din nou inculpaţilor să-i spună ce doresc să discute.
În acel moment, numitul T.N. şi inculpatul M.B.G. i-au luat părţii vătămate, din geantă, o agendă în care se afla suma de 250.000 lei, după care i-au restituit agenda, spunându-i că banii vor fi restituiţi mai târziu.
Inculpatul M.B.G. i-a cerut părţii vătămate să întreţină raporturi sexuale cu el şi cu inculpatul R.M.M., spunându-i că, dacă nu vrea, o va obliga să întreţină raporturi sexuale cu toţi cei patru băieţi prezenţi, respectiv cei doi inculpaţi, T.I. şi B.A., cu care s-au întâlnit la baltă.
În faţa acestei situaţii, partea vătămată a plecat cu inculpatul M.B.G. într-un loc mai retras, s-a aşezat pe o haină şi s-a dezbrăcat, apoi inculpatul menţionat a încercat să întreţină un raport sexual.
Partea vătămată a încercat să evite consumarea raportului sexual, prin mişcări ale şoldului, după care i-a cerut să înceteze, întrucât are dureri şi apoi l-a zgâriat pe braţe.
Pentru a o determina să renunţe la opoziţia menţionată, care făcea imposibilă penetrarea, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în şold, provocându-i o echimoză.
Ca urmare a faptului că era virgină şi s-a opus tot timpul realizării raportului sexual, inculpatul menţionat s-a ridicat şi a mers să urineze, moment în care a venit celălalt inculpat, R.M.M., care se apropiase între timp.
Şi acest inculpat a încercat să realizeze un raport sexual, la care a renunţat la cererea părţii vătămate, când aceasta a acuzat dureri.
Revenind inculpatul M.B.G. a încercat din nou să aibă un raport sexual cu partea vătămată, fără a reuşi intromisiunea şi renunţând faţă de opoziţia acesteia.
După ce şi inculpatul M.B.G. a lăsat-o în pace, de partea vătămată s-a apropiat numitul T.N. şi i-a luat pantalonii, însă la cererea acesteia a intervenit inculpatul R.M.M., îndepărtându-l.
Cu toţii au plecat către casă, partea vătămată găsind acasă pe o vecină, părinţii săi fiind plecaţi pentru a o căuta, alarmaţi pentru că nu ajunsese acasă până la acea oră.
Partea vătămată, de ruşine, nu a spus vecinei ce s-a întâmplat, însă când s-au întors părinţii săi, la întrebarea mamei, partea vătămată a răspuns că a fost violată.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpaţii menţionaţi.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a criticat hotărârea atacată cu apel, sub următoarele aspecte:
- greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 198 alin. (1) C. pen.;
- greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului M.B.G., în sensul că pedeapsa stabilită este prea mică în raport cu fapta comisă.
Inculpatul M.B.G. a susţinut că în mod greşit a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 198 alin. (1) C. pen., iar ca modalitate de executare aplicarea măsurii educative prevăzute de art. 103 C. pen.
Inculpatul R.M.M. a susţinut că în mod greşit a fost condamnat şi a solicitat achitarea, iar în cazul reţinerii vinovăţiei, aplicarea unei măsuri educative.
S-a mai solicitat reconsiderarea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 210/ A din 16 septembrie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi de inculpatul M.B.G., a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând:
- a descontopit pedepsele aplicate inculpatului M.B.G.;
- a făcut aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen.;
- a redus pedepsele aplicate acestui inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm C. pen., şi la 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 şi art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm C. pen.;
- a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare;
- în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, cu referire la inculpatul R.M.M., din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), text de lege în baza căruia l-a condamnat la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
Prin aceeaşi hotărâre, apelul declarat de inculpatul R.M.M. împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în raport de probatoriul administrat în cauză, că partea vătămată B.D.M. este în vârstă de 13 ani, martorii caracterizând-o ca o persoană timidă, chiar fricoasă.
Ea fusese ameninţată de către cei doi inculpaţi, în curtea şcolii, cu o zi înainte. În seara zilei de 7 mai 2003 a fost luată cu forţa de către cei doi inculpaţi şi condusă într-un loc izolat, situaţie în care nu avea posibilitatea să ceară ajutor. Inculpatul R.M.M. a încercat să consume actul sexual cu partea vătămată, imediat după ce aceasta fusese violată de inculpatul M.B.G.
Toate aceste împrejurări conduc la ideea că partea vătămată s-a aflat în imposibilitate fizică şi psihică de a-şi exprima voinţa şi de a se apăra de acţiunea inculpatului R.M.M.
Cu toate acestea, partea vătămată a opus rezistenţă fizică, atât cât a putut, cauzându-i inculpatului R.M.M. leziuni prin zgâriere cu unghiile.
În aceste condiţii, fapta inculpatului R.M.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la viol, aşa cum a reţinut actul de trimitere în judecată.
Martorul B.A., care s-a aflat la locul unde s-au săvârşit faptele menţionate, a relatat că inculpatul R.M.M. i-a cerut inculpatului M.B.G. să se grăbească, pentru a-i veni şi lui rândul.
În condiţiile arătate, este lipsită de temei motivarea instanţei de fond că inculpatul R.M.M. a fost în eroare cu privire la lipsa de consimţământ a părţii vătămate.
De altfel, în declaraţiile pe care le-a dat, partea vătămată a precizat că a fost agresată de ambii inculpaţi.
Ca atare, se impune schimbarea încadrării juridice, în sensul reţinut în dispozitiv.
La individualizarea pedepsei, instanţa de apel a ţinut seama de gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost săvârşită şi persoana inculpatului care, anterior săvârşirii faptei, a avut o comportare corespunzătoare.
Cu referire la inculpatul M.B.G., instanţa de control judiciar a reţinut că nu poate fi primit punctul său de vedere privitor la greşita condamnare pentru infracţiunea de viol.
Astfel, toate probele administrate fac dovada că inculpatul a întreţinut raport sexual cu partea vătămată, prin constrângere. Chiar dacă victima este virgină, în conţinutul vaginal al acesteia s-au pus în evidenţă prezenţa spermatozoizilor, element ce dovedeşte că intromisiunea a avut loc. Prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi a dat o încadrare juridică legală faptei săvârşite de acest inculpat.
Însă din datele personale ale acestuia rezultă că inculpatul a fost lipsit de un model paternal, părinţii săi fiind divorţaţi, precum şi de o locuinţă stabilă până la vârsta de 12 ani. Totodată, acesta a fost lipsit de supraveghere din partea mamei, care s-a căsătorit cu un bărbat cu un trecut infracţional, elemente ce şi-au pus amprenta asupra psihicului său. Pe de altă parte, la data săvârşirii faptei, inculpatul împlinise 16 ani doar de două săptămâni. În raport de toate aceste elemente, pedeapsa nu trebuie percepută vindicativ, ci doar ca un mijloc de reeducare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpaţii menţionaţi au declarat recurs.
Inculpatul R.M.M. a criticat Decizia pronunţată în apel sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei comise, precum şi cu privire la greşita individualizare a pedepsei, apreciată ca fiind prea aspră în raport de conţinutul concret al activităţii infracţionale şi, prin comparaţie cu pedeapsa aplicată coinculpatului M.B.G. aceeaşi infracţiune.
Inculpatul M.B.G. a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
Comparând cele două texte puse în discuţie, cu referire la încadrarea juridică a faptei, se constată că ambele ocrotesc libertatea individuală a persoanei, cantonată la libertatea sexuală, respectiv dreptul acesteia de a dispune liber de corpul ei, evident cu respectarea normelor de drept, precum şi a celor morale.
În cazul infracţiunii prevăzute de art. 197 C. pen., legea sancţionează nesocotirea dreptului persoanei de a consimţi sau nu la întreţinerea unui raport sexual, prin orice constrângere exercitată în scopul determinării în acest sens, cu distincţiile prevăzute de textul menţional.
În cazul infracţiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen., legea penală sancţionează neîndeplinirea obligaţiei tuturor de a se abţine de la un raport sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani. În acest caz, din considerente ţinând de consecinţele de ordin fizic şi psihic implicate de practicarea raporturilor sexuale la o vârstă fragedă, de naivitatea şi lipsa de experienţă specifice acestei vârste constituind condiţii de victimizare, legea consideră nevalabil consimţământul dat pentru întreţinerea unui raport sexual.
În cauză au fost probate cert constrângerea corelativă lipsei consimţământului liber, aşa încât încadrarea juridică a faptelor este cea legală, Decizia atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat de inculpatul R.M.M., motiv pentru care recursul se constată neîntemeiat sub aspectul acestei critici.
În favoarea inculpatului M.B.G. au fost reţinute, discutabil, circumstanţe atenuante judiciare, pedeapsa fiind redusă sub minimul prevăzut de lege. În raport de modul de săvârşire a infracţiunilor, de conduita acestuia anterior, dar şi posterior comiterii faptelor, din actele dosarului rezultând că, în data de 19 decembrie 2003, Consiliul Profesoral al Grupului Şcolar Sanitar A.I. a hotărât „abandonul lui şcolar cu un număr de 163 absenţe nemotivate", nu se constată temeiuri pentru reducerea pedepselor, aşa încât recursul declarat de acest inculpat se constată a fi nefondat.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului R.M.M. se constată că nu s-a dat eficienţa cuvenită împrejurărilor privind regretul lui sincer pentru fapta săvârşită şi continuării cursurilor şcolare. Totodată, nu s-a avut în vedere proporţionalizarea pedepsei, prin comparaţie cu cea aplicată coinculpatului, în raport de aportul şi atitudinea acestora faţă de infracţiune, semnificativ diferite. Ca atare, sub acest aspect, pedeapsa aplicată acestui inculpat apare ca nefiind just individualizată, aşa încât Decizia atacată este supusă cazului de casare prevăzut în art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de inculpatul R.M.M., va casa Decizia atacată numai cu privire la cuantumul pedepsei principale, pe care o va reduce de la 2 ani închisoare la un an închisoare şi va menţine celelalte dispoziţii.
Totodată, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul M.B.G. care, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare, în solidar cu părţile responsabile civilmente M.C. şi OG
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul R.M.M. împotriva deciziei penale nr. 210/ A din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti.
Casează Decizia atacată cu privire la cuantumul pedepsei principale, pe care o reduce de la 2 ani închisoare la un an închisoare.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
Constată că inculpatul a fost arestat de la data de 8 mai 2003 până la data punerii efective în libertate conform dispoziţiilor instanţei din încheierea de şedinţă din data de 31 iulie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. 3826/2003.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.B.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurentul inculpat M.B.G., în solidar cu părţile responsabile civilmente M.C. şi OG, la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 5.500.000 lei către partea vătămată B.D.M. şi către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 18/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | ICCJ. Decizia nr. 1822/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
