ICCJ. Decizia nr. 1818/2004. Penal. Art.205, 206 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1818/2004
Dosar nr. 5644/2003
Şedinţa publică din 1 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 525 din 16 aprilie 2003, Judecătoria Gherla a condamnat pe inculpata M.H. la pedeapsa de 5.000.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen. şi la 8.000.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie, ambele în dauna părţii vătămate P.M., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 8.000.000 lei amendă penală.
În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 din acelaşi cod şi la art. 998 – art. 999 C. civ., inculpata a fost obligată să plătească părţii civile P.M. 5.000.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a reţinut că, în cursul lunii noiembrie 2002, inculpata M.H. a făcut în public afirmaţii calomnioase cu privire la partea vătămată căreia, totodată, i-a adus şi injurii.
Împotriva hotărârii primei instanţe, inculpata M.H. a declarat recurs, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate acesteia.
Tribunalul Cluj, secţia penală, prin Decizia penală nr. 180/ R din 18 iunie 2003, a admis în parte recursul şi a casat sentinţa atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante şi, în rejudecare, în temeiul art. 81 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante, pe o perioadă de 2 ani.
În motivarea acestei decizii, cu referire la existenţa infracţiunilor deduse judecăţii, instanţa de recurs a reţinut că săvârşirea acestora este dovedită pe deplin de declaraţiile martorilor M.N. şi T.I., care au auzit-o pe inculpată făcând afirmaţii insultătoare şi calomnioase la adresa părţii vătămate P.M., declaraţii care se coroborează cu celelalte probe administrate.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de recurs a apreciat că scopul acesteia poate fi atins şi prin suspendarea executării, reţinând că inculpata menţionată, până la o vârstă înaintată, nu a suferit rigorile legii penale şi că infracţiunile reţinute în sarcina acesteia sunt generate de starea conflictuală în care cele două părţi se aflau.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen.
S-a susţinut că instanţa de recurs a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) C. proc. pen., cu consecinţa stabilirii nelegale a duratei termenului de încercare.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei, în limitele arătate.
Inculpata, prin apărător, a solicitat extinderea recursului în anulare şi sub aspectul motivului prevăzut de art. 410 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. pen., susţinând că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de calomnie şi insultă, astfel că în mod greşit a fost condamnată pentru aceste fapte.
În concluzie, inculpata a solicitat admiterea recursului în anulare, desfiinţarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, pe fond, achitarea acesteia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reţinând că fapta nu există.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 82 alin. (1) C. pen., „durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani".
Însă, prin alin. (2) al aceluiaşi articol, s-a dispus imperativ că „în cazul în care pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an".
În cauză, instanţa de fond a condamnat inculpata, pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de insultă şi calomnie, la două pedepse de câte 5.000.000 lei şi respectiv 8.000.000 lei amendă penală, urmând să execute în urma contopirii, pedeapsa rezultantă de 8.000.000 lei.
Ca atare, dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu amendă, termenul de încercare urma a fi stabilit, sub aspectul duratei, potrivit dispoziţiei imperative menţionate, respectiv art. 82 alin. (2) C. pen.
Stabilind durata termenului de încercare, cu neobservarea dispoziţiei imperative menţionate, instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre contrară legii, supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 teza I C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
Examinând cauza prin prisma cererii de extindere a recursului în anulare se constată următoarele:
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpata şi partea vătămată sunt cumnate, între acestea existând o stare conflictuală provocată de revendicarea, de către fiecare în parte, a unor terenuri.
Pe fondul acestei stări conflictuale, inculpata M.H. a afirmat în mod repetat, faţă de diferite persoane, în cursul lunii noiembrie 2002, că fiii părţii vătămate sunt copii din flori.
De asemenea, de faţă cu diferite persoane, inculpata a înjurat partea vătămată, folosind cuvinte jignitoare atât la adresa acesteia, cât şi la adresa părinţilor ei, decedaţi.
Susţinerile părţii vătămate au fost confirmate de martorii M.N. şi T.I., precum şi de P.I.L., fiul părţii vătămate, audiat de asemeni ca martor.
Or, fapta inculpatei de a face, în public, afirmaţii cu privire la partea vătămată că are copii din flori, urmare cărora aceasta a fost expusă dispreţului public în cadrul comunităţii locale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie.
Totodată, fapta aceleaşi inculpate de a aduce atingere onoarei şi reputaţiei părţii vătămate, tot în cursul lunii noiembrie 2002, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de insultă prevăzută de art. 205 C. pen.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de inculpată, respectiv a cererii de extindere a recursului în anulare se constată că prima instanţă a administrat probe prezentând un lanţ deductiv fără discontinuitate şi a stabilit corect starea de fapt, funcţie de acestea, neexistând temeiuri pentru admiterea cererii de reapreciere a probelor şi o altă selecţie a acestora.
Ca atare, în mod corect prima instanţă a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei, aşa încât hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) pct. 2 teza I din acelaşi cod, invocat de inculpată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 4141, cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul în anulare şi va casa Decizia atacată numai cu privire la durata termenului de încercare, pe care îl reduce de la 2 ani la un an, corespunzător dispoziţiilor art. 82 alin. (2) C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei penale nr. 180 din 18 iunie 2003 a Tribunalului Cluj, privind pe intimata inculpată M.H.
Casează Decizia instanţei de recurs numai cu privire la durata termenului de încercare, pe care îl reduce de la 2 ani la un an.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1814/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1823/2004. Penal. între.exec.ped. Recurs → |
|---|
