ICCJ. Decizia nr. 1804/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1804/2004
Dosar nr. 816/2004
Şedinţa publică din 1 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa penală nr. 216 din 10 decembrie 2003, l-a condamnat pe inculpatul A.N. la 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen.
A dispus ca pedeapsa să fie executată prin privare de libertate, în condiţiile prevăzute de art. 57 şi art. 71 C. pen.
A dedus din pedeapsă durata arestului preventiv şi a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
A admis în parte acţiunea civilă şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 12.000.000 lei către partea civilă A.C. şi la plata sumei de 18.000.000 lei către partea civilă P.F. De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.176.000 lei către C.A.S. Vâlcea şi la plata sumei de 7.610.709 lei către C.A.S. Dolj.
S-a luat act că C.A.S. Bucureşti nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat şi la onorariu avocat din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, în esenţă, prima instanţă a reţinut că în ziua de 21 ianuarie 2003, inculpatul s-a întâlnit cu victima B.G., în vârstă de 92 de ani, care se afla pe un teren din apropierea unei poteci comunale. Inculpatul i-a reproşat victimei că a ocupat fără drept o porţiune de islaz. Datorită acestui motiv, între cei doi a avut loc o discuţie. La un moment dat victima a ridicat o sapă ce o avea asupra lui, dar inculpatul, printr-o acţiune violentă a lovit puternic peste sapă, ceea ce a determinat căderea necontrolată a victimei care s-a rostogolit pe o distanţă de aproximativ 20 m. În aceste împrejurări victima a suferit multiple leziuni corporale şi a rămas în stare de inconştienţă. Inculpatul a părăsit în fugă locul faptei. Victima a fost spitalizată, dar, cu toate îngrijirile medicale primite, la aproximativ o lună a decedat.
Instanţa de fond a reţinut concluziile raportului de necropsie din care rezultă că moartea victimei s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutiv unui traumatism cranio-cerebral şi toracic, complicat în evoluţie. Leziunile au fost produse prin lovire în cădere activată şi există legătură indirectă de cauzalitate între leziuni şi deces.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de apel susţinute inculpatul a considerat că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa săvârşirea infracţiunii atâta timp cât din probele administrate în cauză nu a rezultat că ar fi exercitat violenţe asupra victimei care să fi determinat decesul acesteia.
În subsidiar, inculpatul a solicitat să se reţină în favoarea sa circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, deoarece victima a fost cea care a ridicat sapa cu intenţia de a-l lovi, iar el nu a făcut decât să se apere.
Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinând că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt, în conformitate cu probele administrate în cauză şi vinovăţia inculpatului.
S-a constatat că din probele administrate a rezultat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a lovi pe victimă, iar decesul acesteia s-a produs ca urmare a depăşirii acestei intenţii.
Instanţa de apel a apreciat ca fiind lipsite de relevanţă apărările inculpatului potrivit cărora el nu a lovit decât sapa aflată în mâna victimei, pe care nu a împins-o, considerându-se indiscutabil faptul că acţiunea inculpatului a fost cauza care a determinat căderea victimei şi ulterior decesul acesteia.
Nu a fost primită nici apărarea inculpatului potrivit căreia a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea victimei, reţinându-se că inculpatul a fost cel care a declanşat conflictul şi totodată între el şi victimă exista o disproporţie vădită de faţă.
Referitor la pedeapsa aplicată s-a apreciat că a fost corect individualizată de prima instanţă care a ţinut seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit nu s-a recunoscut în favoarea sa circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, iar pedeapsa la care a fost condamnat este excesiv de severă faţă de persoana sa şi de împrejurările în care s-a consumat fapta.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., circumstanţa atenuantă a provocării poate fi reţinută numai atunci când inculpatul a săvârşit infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămată, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Faţă de conţinutul acestui text, acţiunea inculpatului care pentru a se apăra de o lovitură cu sapa îndreptată asupra sa de victimă, a lovit-o pe aceasta din urmă peste sapă, ceea ce a determinat prăbuşirea şi rostogolirea victimei, iar ulterior decesul ca urmare a leziunilor suferite în cădere, apare ca fiind o acţiune comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări provocate inculpatului de către victimă, dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., fiind astfel aplicabile.
Probele administrate în cauză susţin această apărare a recurentului, aşa încât în mod greşit instanţele de fond şi de apel nu au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării, pronunţând hotărâri nelegale şi netemeinice sub acest aspect, ce urmează a fi casate şi a se dispune în consecinţă.
La individualizarea pedepsei pe care o va aplica inculpatului, Curtea va avea în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi va acorda eficienţa cuvenită circumstanţei atenuante pe care o va recunoaşte în favoarea inculpatului, orientându-se spre o pedeapsă situată sub minimum special prevăzut de textul incriminator, cu executarea în regim de detenţie.
În ce priveşte teza susţinută de reprezentanta parchetului cu ocazia dezbaterilor, în sensul că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen., Curtea apreciază că acţiunea inculpatului nu reprezintă o depăşire a limitei legitimei apărări sau a stării de necesitate.
Analiza dispoziţiilor art. 73 lit. a) C. pen., determină concluzia că pentru atenuarea răspunderii penale în condiţiile unei apărări legitime depăşite este necesar a se dovedi, sub aspect obiectiv, că inculpatul a săvârşit fapta în afara limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi împrejurările în care s-a produs atacul material, direct şi injust, venit din partea victimei.
În speţă însă s-a dovedit prin probele administrate că nu a fost vorba de o apărare disproporţionată din partea inculpatului ci de o acţiune a acestuia aflat într-o stare de tulburare determinată de încercarea victimei de a-l lovi.
Inculpatul, neînarmat, nu a făcut decât să pareze lovitura îndreptată asupra sa, împingând victima care în cădere a suferit leziuni ce i-au produs decesul.
În atare situaţie, aşa cum deja s-a arătat, aplicabile sunt dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., astfel încât Curtea va admite recursul inculpatului, va casa hotărârile pronunţate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi rejudecând va dispune în consecinţă.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive începând cu 08 august 2003.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva deciziei penale nr. 24/ A din 29 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la omisiunea aplicării prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. şi la pedeapsa principală aplicată.
În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., condamnă inculpatul la 4 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine restul dispoziţiilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 8 august 2003 la 1 aprilie 2004.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1802/2004. Penal. Art.174 , 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1805/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
