ICCJ. Decizia nr. 1836/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1836/2004
Dosar nr. 833/2004
Şedinţa publică din 2 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1082 din 20 noiembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 1915/2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul C.D. la pedeapsa de 12 ani închisoare. S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 15 iulie 2002 la zi. S-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă.
Tribunalul a reţinut că la data de 1 iulie 2002, în apartamentul nr. 33, sector 4, Bucureşti, inculpatul C.D. a ucis-o pe N.A. prin aplicarea unor lovituri cu corpuri dure în zona abdominală. Medicii legişti au constatat că leziunile traumatice care au determinat decesul au fost generate de aplicarea unor lovituri cu corp dur în regiunea abdomenului cu cel mult două ore anterior morţii victimei. S-a mai constatat şi existenţa unor leziuni mai vechi datând de 2-3 zile, care ar fi determinat 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Prin Decizia penală nr. 34/ A din 22 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei menţionate. Apelul inculpatului viza greşita condamnare a sa pentru infracţiunea de omor, susţinându-se că nu sunt probe pentru condamnarea sa.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs susţinând că este nevinovat.
Înalta Curte, verificând acest motiv în raport cu probele efectuate în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul condamnării inculpatului, pentru infracţiunea de omor, Înalta Curte reţine temeinicia ambelor hotărâri atacate, inculpatul recunoscând că victima s-a aflat în ultimele 10 ore împreună cu el şi anterior decesului în locuinţa acestuia. De asemenea, martorii A., C. şi U. au relatat că i-au văzut pe inculpat şi victimă urcând spre apartamentul inculpatului, iar în cursul zilei au auzit din interior gălăgie, bătăi puternice în uşă şi ţipete. Nu a rezultat că în această perioadă de timp ar fi intrat o altă persoană în apartamentul inculpatului, variantă care de altfel nu a fost susţinută nici de către inculpat.
Actele medico – legale au atestat că loviturile care au provocat decesul victimei au fost aplicate cu două ore înainte de deces în regiunea abdomenului, iar leziunile mai vechi (datând de 2-3 zile) ar fi necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, neavând un rol letal.
Aceste probe fac dovada vinovăţiei inculpatului, chiar dacă acesta neagă săvârşirea faptei.
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, afirmaţia inculpatului că nu el ar fi autorul faptei nu este confirmată de nici o probă. De altfel, aşa cum s-a evidenţiat mai sus, inculpatul nu a negat prezenţa victimei în apartamentul său şi nici nu a susţinut că în ultimele 10 ore anterior decesului victima nu ar fi fost cu el. Concluziile medicilor legişti sunt, de asemenea, clare sub aspectul loviturilor care au cauzat decesul, orei la care au fost aplicate, precum şi a modalităţii de producere a lor. Singura persoană cu care victima şi-a petrecut ultimele ore din viaţă a fost, în mod cert, inculpatul şi tot acesta este vinovat de moartea victimei.
În consecinţă, recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va scade din pedeapsă timpul arestării preventive de la 15 iulie 2002 la zi.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la plata cheltuielilor avansate de stat, dispunându-se obligarea recurentului inculpat la plata acestora, în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 34/ A din 22 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 iulie 2002 la 2 aprilie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 183/2004. Penal. Art.175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1837/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
