ICCJ. Decizia nr. 183/2004. Penal. Art.175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 183/2004
Dosar nr. 3687/2003
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 105 din 5 iunie 2003 a Tribunalului Maramureş s-a dispus condamnarea inculpatului C.A. la 16 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 18 iulie 2002 la zi.
Inculpatul a fost obligat la 15.569.840 lei către C.A.S. Maramureş şi la 7.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că inculpatul gospodărea împreună cu mama lui C.A. de 74 de ani în satul Săsar. Între aceştia erau neînţelegeri şi certuri mai ales pe fondul consumului exagerat de alcool de către inculpat. În noaptea de 16 iulie 2002, inculpatul beat, s-a întors acasă şi dojenit de mama lui a lovit-o cu pumnii. În ziua de 17 iulie 2002 a fost internată în Spitalul Judeţean Baia Mare şi supusă unei intervenţii neurochirurgicale, constatându-se existenţa unui hematom fronto-parietal stâng cu o grosime de 1 cm. La 2 august 2002 victima a decedat, evoluţia postopetatorie fiind nefavorabilă.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unei bronhopneumonii, complicaţie a unui traumatism cranio-cerebral acut cu hematom subdural. S-a concluzionat că există legătură cauzală directă între agresiunea suferită la 16 iulie 2002 şi moartea victimei.
Prin Decizia penală nr. 146 din 29 iulie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care critică hotărârile pronunţate pentru greşita încadrare juridică dată faptei în infracţiunea de omor calificat în loc de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. În subsidiar a criticat hotărârile pentru pedeapsa pe care o consideră prea severă. Motivele invocate de recurent sunt cazuri de casare prevăzute de art. 3959 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Ceea ce deosebeşte în mod esenţial infracţiunea de omor de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este atitudinea subiectivă a făptuitorului faţă de rezultatul acţiunilor care au provocat rezultatul letal.
Astfel în cazul omorului făptuitorul prevede, urmăreşte sau cel puţin acceptă rezultatul mortal al acţiunilor sale, acţionând cu intenţia de a ucide.
În cazul loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, făptuitorul acţionează cu intenţia de a vătăma integritatea sau sănătatea persoanei, dar rezultatul mai grav, moartea victimei este culpabil praeterintenţionat, neprevăzut, neurmărit şi neacceptat de făptuitor.
În cauză s-a dovedit că inculpatul a lovit cu intensitate victima, cu pumnii, de mai multe ori în cap, zonă vitală, şi s-a dezinteresat de sănătatea acesteia, persoană învârstă cu o constituţie firavă.
Toate acestea evidenţiază că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei şi chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, ceea ce dovedeşte că a acţionat cu intenţie indirectă de a ucide.
Prin urmare încadrarea juridică dată faptelor de către instanţe este legală şi temeinică.
Cât priveşte pedeapsa aplicată de 16 ani închisoare, aceasta este situată aproape de limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. În cauză nu există împrejurări de natură să atenueze răspunderea penală a inculpatului aşa că reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege ar fi nelegală. Aşa fiind, nici critica cu privire la individualizarea pedepsei nu este fondată.
Prin urmare, Curtea în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat, va computa prevenţia şi-l va obliga pe recuret la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 146 din 29 iulie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 18 iulie 2003 la 14 ianuarie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1823/2004. Penal. între.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1836/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
