ICCJ. Decizia nr. 1805/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1805/2004
Dosar nr. 926/2004
Şedinţa publică din 1 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 740 din 28 octombrie 2003, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul C.G. la următoarele pedepse:
- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- câte 12 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 8 ani, pentru ambele infracţiuni;
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 201, alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 8 ani, pentru toate infracţiunile, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute una singură şi cea mai grea de 12 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 3 ani, astfel încât inculpatul va executa 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 61 C. pen., a menţinut beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 271 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 233 din 23 iunie 1998 a Tribunalului Iaşi.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi a prelungit-o pe o perioadă de 30 zile, de la 3 noiembrie la 2 decembrie 2003.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa rezultantă, perioada prevenţiei începând cu 13 aprilie 2002 la zi.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 75.000 lei, sumă dobândită prin săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, că în seara zilei de 6 decembrie 2001, în timp ce se afla într-un bar, partea vătămată A.A. a fost deposedată prin violenţă, de către inculpatul C.G. de suma de 60.000 lei şi de o sticlă în care erau 2 litri de vin.
În aceeaşi seară, inculpatul a avut un raport sexual anal şi o relaţie orală, prin ameninţare, cu partea vătămată C.D.
În după-amiaza zilei de 7 decembrie 2001, inculpatul C.G., prin ameninţare şi constrângere a avut cu partea vătămată R.I., în vârstă de 11 ani, un raport sexual anal şi două relaţii orale, în WC - ul unui bar.
Tot în seara zilei de 7 decembrie 2001, înainte de a comite faptele asupra minorului R.I., inculpatul, aflat într-un magazin din satul Dancu, com. Holboca, a invitat-o în interior pe minora R.M., în vârstă de 14 ani, şi după ce a lovit-o, şi-a scos penisul din pantaloni şi i-a cerut acesteia să-l ia în mână şi să-l masturbeze. Din această activitate au fost întrerupţi de martorul B.D.F.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor H.C., A.A., R.N., B.D.F., H.C., A.M., A.I. şi P.C., raportul de constatare medico-legală privind pe minorii R.I. şi C.D., precum şi raportul gardienilor publici din serviciul de patrulare pe raza cartierului Dancu, care au întrerupt acţiunea inculpatului C.G. cu minorul R.I.
Audiat în timpul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor, atitudine procesuală pe care şi-a menţinut-o şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 14 din 20 ianuarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.G. împotriva sentinţei penale nr. 740 din 28 octombrie 2003 a Tribunalului Iaşi, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, pentru motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., arătând că se consideră nevinovat, că cele reclamate de părţile vătămate nu au fost dovedite, raportul medico-legal nefiind concludent, iar reprezentantul parchetului, din oficiu, a solicitat admiterea recursului inculpatului pe motivul că în mod greşit s-au reţinut dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru fiecare din infracţiunile prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., urmând a se reţine două infracţiuni de viol, fiecare în forma unităţii naturale.
Recursul este nefondat.
Analizând Decizia atacată, în raport de probele dosarului, Curtea constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută, iar vinovăţia inculpatului pe deplin dovedită, fiind susţinută de ansamblul materialului probator administrat în cauză.
Astfel, cât priveşte săvârşirea infracţiunii de tâlhărie reţinută în sarcina inculpatului C.G., fapta a fost probată prin plângerea şi declaraţiile părţii vătămate A.A., precum şi prin declaraţiile martorilor A.A.M., A.I. şi B.M.
În acest sens, urmează a se reţine declaraţia martorului ocular A.I., care arată că: „Nu ştiu de la ce s-au luat, dar C.G. l-a lovit şi pe acesta (pe partea vătămată A.A.) de două ori. După lovituri, în timp ce A. era jos, i-a luat din sacoşă şi a pus în sacoşa lui, o sticlă de 2 litri din plastic cu vin roz, iar din buzunarul drept de la piept i-a luat o sumă de bani".
Cât priveşte infracţiunile de viol reţinute în sarcina inculpatului acestea au fost probate prin declaraţiile părţilor vătămate C.D. şi R.I., declaraţiile martorilor H.C., M.P., P.C. şi H.C., concluziile actului medico-legal, precum şi raportul gardienilor publici din serviciul de patrulare pe raza cartierului Dancu, care au întrerupt acţiunea inculpatului C.G. cu minorul R.I.
Edificatoare este, în acest sens, declaraţia martorului P.C., care arată, printre altele că „am mers în acel moment afară, unde ştiam că WC - ul barului are un geam mai mic înspre terasă şi când m-am uitat pe gemuleţul respectiv, am văzut cu claritate pe C.G. că stătea cu spatele la geamul prin care priveam eu şi un copil postat în faţa acestuia, ghemuit, cu gura la prohabul pantalonilor lui C.G."
Urmează a fi înlăturată astfel şi afirmaţia inculpatului că nu a săvârşit nici infracţiunea de perversiune sexuală, ce i-a fost reţinută în sarcină, întrucât vinovăţia sa a fost dovedită prin declaraţiile mamei părţii vătămate R.M., declaraţiile părţii vătămate, precum şi declaraţiile martorilor R.C.P., B.D.F., acesta din urmă, martor ocular la cele întâmplate a descris cu lux de amânunte în declaraţia sa cele petrecute.
În ceea ce priveşte apărarea inculpatului conform căreia concluziile raportului medico-legal nu sunt concludente, urmează a fi înlăturată, întrucât în concluziile acestui raport se arată că părţile vătămate R.I. şi C.D. „nu prezintă semne de violenţă la nivelul orificiului anal, ceea ce însă nu exclude un act sexual aberant, dacă acesta va fi dovedit prin anchetă".
Faţă de toate aceste probe, în mod corect, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut că inculpatul C.G. se face vinovat de toate infracţiunile reţinute în sarcina sa.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, ambele instanţe au făcut o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, a gradului de pericol social şi modalităţii săvârşirii faptelor, cât şi persistenţa infracţională a inculpatului, constând în existenţa mai multor condamnări ale acestuia.
Pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare se înscrie în limitele legale sancţionatoare, fiind stabilită cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar pe de altă parte, poate realiza eficient scopurile prevăzute de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivului invocat de reprezentantul parchetului, respectiv faptul că în mod eronat s-au reţinut dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru fiecare din infracţiunile prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., urmând a se reţine două infracţiuni de viol, fiecare în forma unităţii naturale, Curtea urmează a-l respinge pentru următoarele considerente:
Din materialul probator aflat la dosar, a rezultat că în ambele cazuri, atât cu partea vătămată C.D., cât şi cu R.I., în vederea realizării aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a săvârşit cu fiecare dintre aceştia, mai multe acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni.
Conform doctrinei şi practicii în materie, în cazul repetării actului sexual cu aceeaşi ocazie, fără a se exercita alte acte de constrângere asupra victimei, făptuitorul va răspunde pentru infracţiunea simplă de viol, unitate naturală, iar dacă s-au exercitat acte repetate de constrângere, ca în cazul de faţă, vor fi aplicabile dispoziţiile privind infracţiunea continuată. Aceeaşi soluţie se impune şi atunci când raportul iniţial s-a realizat prin constrângere fizică, iar raporturile sexuale subsecvente s-au înfăptuit prin constrângere morală.
Faţă şi de dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), care arată că „infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni, care prezintă, fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni", Curtea constată că în mod corect au fost reţinute 2 infracţiuni de viol, ambele cu prevederile articolului sus-menţionat".
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.G., timpul arestării preventive de la 13 aprilie 2002 la 1 aprilie 2004.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 14 din 20 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 13 aprilie 2002 la 1 aprilie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1804/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1810/2004. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
