ICCJ. Decizia nr. 1873/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1873/2004
Dosar nr. 5416/2003
Şedinţa publică din 6 aprilie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (2) C. proc. pen., împotriva deciziei penale nr. 1084 din 11 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, considerând că hotărârea instanţei de recurs este contrară legii.
S-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 3025 din 16 decembrie 2002, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis contestaţia la executare formulată de Biroul executări penale şi, în temeiul art. 419 alin. (2) şi art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a constatat graţiată pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului V.B.H.C., prin sentinţa penală nr. 113 din 25 aprilie 2002 a aceleiaşi instanţe, definitivă prin Decizia penală nr. 1891 din 4 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a constatat că, în raport de încadrarea juridică a faptei şi data săvârşirii infracţiunii, în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 543 din 4 octombrie 2002, privind graţierea unor pedepse.
Prin Decizia penală nr. 352 din 14 martie 2003, Tribunalul Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de procuror, prin care se susţine greşita aplicare a dispoziţiilor actului de clemenţă invocat.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 1084 din 11 iunie 2003, a admis recursul declarat de procuror, a casat ambele hotărâri şi, rejudecând în fond, a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare, cu motivaţia că, potrivit art. 4 din Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002, infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat este exceptată de la graţiere, indiferent de momentul săvârşirii faptei.
Prin recursul în anulare declarat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate pentru greşita interpretare a dispoziţiei art. 4 din Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002, privind graţierea unor pedepse şi menţinerea hotărârilor instanţei de fond şi apel.
Examinând recursul în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acesta este fondat.
Potrivit art. 1, combinat cu art. 8 din Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002, aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 18 din 2 aprilie 2003, aprobată prin Legea nr. 258 din 13 iunie 2003, au fost graţiate în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, aplicate de instanţele de judecată pentru faptele comise până la data publicării legii în M. Of. al României.
Conform art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, prevederile art. 1 şi art. 2 nu se aplică celor condamnaţi, pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă şi celor care sunt recidivişti prin condamnări anterioare.
Totodată, potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) paragraful 12, nu beneficiază de prevederile art. 1 şi art. 3 cei cărora li s-au aplicat pedepse pentru furtul de autovehicule, precum şi furtul calificat, prevăzut de art. 209 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) alin. (2) şi (3), în redactarea anterioară OUG nr. 207 din 22 noiembrie 2000, art. 209 alin. (1) şi (4), în redactarea anterioară Legii nr. 456 din 25 iulie 2001, precum şi art. 209 alin. (2) şi (4), în redactarea în vigoare.
În cauza supusă judecăţii, inculpatul V.B.H.C., fără antecedente penale, a săvârşit infracţiunea, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., la data de 1 martie 2003, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 456 din 25 iulie 2001 şi Legea nr. 20 din 28 ianuarie 2002 şi anterior datei de 4 octombrie 2002, neexistând nici un impediment legal pentru aplicarea dispoziţiilor actului de clemenţă invocat.
Pentru aceste motive, constatând că pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului este graţiată în întregime şi condiţionat, potrivit textelor de lege sus-arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmează să admită recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi să caseze Decizia atacată nr. 1084 din 11 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, privind pe inculpatul V.B.H.C.
Sentinţa penală nr. 3025 din 16 decembrie 2002 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti şi deciziei penale nr. 352 din 14 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, vor fi menţinute.
Se va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2574 emis la 14 octombrie 2002, de Judecătoria sector 4 Bucureşti, privind pe inculpatul V.B.H.C. şi se va dispune punerea în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
Onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând şi dispoziţiile art. 4141 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei penale nr. 1084 din 11 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, privind pe intimatul inculpat V.B.H.C.
Casează Decizia atacată.
Menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 3025 din 16 decembrie 2002 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti şi deciziei penale nr. 352 din 14 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2574 emis la 14 octombrie 2002 de Judecătoria sector 4 Bucureşti, privind pe V.B.H.C.
Dispune punerea în libertate a condamnatului V.B.H.C., dacă nu este arestat în altă cauză.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1819/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1875/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
