ICCJ. Decizia nr. 1961/2004. Penal. Art.213 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1961/2004
Dosar nr. 4363/2003
Şedinţa publică din 13 aprilie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 256 din 19 februarie 2002, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a condamnat pe inculpaţii:
- V.E.R. şi V.R. la:
- câte 3.000.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpaţii au fost obligaţi să restituie părţii vătămate R.M. autoturismul sau contravaloarea acestuia, respectiv suma de 9.000 mărci germane.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în luna decembrie 2000, partea vătămată R.M. a încredinţat inculpaţilor V.E.R. şi V.R. un autoturism, în scopul de a aduce din Germania un altul, care să poată fi înmatriculat în ţară.
Întrucât inculpaţii nu au dat curs înţelegerii stabilite cu partea vătămată, la cererea acesteia au refuzat, nejustificat să-i restituie autoturismul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul şi V.R., care a fost respins, ca tardiv, de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 1727/ R din 21 octombrie 2002.
Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1), partea I pct. 51 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, criticându-le ca fiind contrare legii.
În motivarea recursului în anulare se arată că din actele de la dosar rezultă că inculpatul V.R., persoană cu dublă cetăţenie cu ocazia declaraţiilor date la organul de urmărire penală, când şi-a indicat atât reşedinţa din România cât şi domiciliul din Germania a precizat că este administrator la SC M.D.R.T. SRL cu sediul în Bucureşti. Cu toate acestea şi fără nici o justificare, ambii inculpaţi au fost citaţi la o altă adresă, adresă la care nu locuieşte nici unul dintre ei, situaţie rezultată din procesul-verbal întocmit de organele de poliţie.
În acelaşi sens, se susţine că nici procedura de citare cu inculpatul V.R. nu a fost legal îndeplinită, întrucât în mod greşit în citaţie s-a trecut la nr. imobilului în care locuieşte nr. 4, în loc de 3.
Întrucât citarea celor doi inculpaţi s-a făcut cu încălcarea normelor de procedură, în sensul că nu au fost încunoştinţaţi despre judecată la adresele indicate, se solicită a se constata că hotărârea pronunţată de prima instanţă este lovită de nulitate absolută, deoarece pe de o parte aceştia au fost lipsiţi de posibilitatea de a lua cunoştinţă de plângerea părţii vătămate iar, pe de altă parte, nu au avut posibilitatea legală de a-şi face apărările necesare.
Întrucât, procedându-se în acest fel, inculpaţilor li s-a produs o încălcare ce nu poate fi remediată, decât prin rejudecarea cauzei, s-a solicitat casarea hotărârilor atacate, şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă, cu respectarea normelor de procedură încălcate.
S-a mai solicitat prin recursul în anulare, ca odată cu rejudecarea cauzei, să se verifice dacă plângerea adresată de partea vătămată instanţei de judecată a fost ori nu introdusă în termenul prevăzut de lege, întrucât din actele de la dosar ar rezulta că este tardiv.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta:
Din actele de la dosar rezultă cu certitudine faptul că judecata la instanţa de fond a avut loc, fără ca procedura de citare cu inculpaţii să fie legal îndeplinită şi că această greşeală nu a putut fi remediată de instanţa de control judiciar.
Cu toate acestea, având în vedere că la termenul fixat pentru judecata recursului în anulare, partea vătămată R.M., prezentă în instanţă, a solicitat a se lua act de faptul că înţelege să-şi retragă plângerea îndreptată împotriva inculpaţilor, având în vedere şi dispoziţiile legale ce-i conferă acest drept, urmează a se lua act de această cerere şi a se dispune în consecinţă.
Potrivit art. 213 alin. (2) C. pen., acţiunea penală pentru această infracţiune (abuzul de încredere) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar conform art. 131 alin. (2) din acelaşi cod, retragerea plângerii înlătură răspunderea penală.
Având în vedere că în cauză, sunt îndeplinite cele două cerinţe şi anume, că este vorba de o faptă, a cărei judecată se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate cât şi faptul că partea vătămată are posibilitatea legală să-şi retragă această plângere, lucru făcut în mod expres cu ocazia judecării prezentului recurs în anulare, urmează a se lua act de această cerere şi în consecinţă a se admite recursul în anulare, a casa hotărârile atacate şi a se înceta procesul penal, pornit împotriva inculpaţilor V.E.R. şi V.R., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., ca urmare a retragerii plângerii de către partea vătămată R.M.
Întrucât partea vătămată R.M. se află în culpă procesuală, urmează ca aceasta să fie obligată, în temeiul art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel cum se va stabili prin dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 256 din 19 februarie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi deciziei penale nr. 1727/ R din 21 octombrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpaţii V.E.R. şi V.R.
Casează hotărârile atacate şi în baza art. 11 alin. (2) lit. b), raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., cu referire la art. 131 alin. (2) C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor V.E.R. şi V.R., pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen., prin retragerea plângerii părţii vătămate R.M.
Obligă pe partea vătămată R.M. să plătească statului suma de 100.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 196/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1966/2004. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
