ICCJ. Decizia nr. 1924/2004. Penal. Art.254 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1924/2004
Dosar nr. 1082/2004
Şedinţa publică din 7 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 821 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Timiş, a fost condamnat inculpatul M.O. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
S-a dispus aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 255 alin. (5) C. pen., inculpatul a fost obligat să restituie denunţătorului B.N., suma de 50 Euro.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare.
În baza art. 30 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus publicarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia, într-un ziar local.
S-a reţinut că, inculpatul M.O. a fost lucrător al Poliţiei de frontieră, sectorul Jimbolia, cu gradul de agent şef adjunct, având între altele, atribuţii de control.
La data de 28 noiembrie 2002, în timpul executării serviciului la punctul de trecere a frontierei Jimbolia, a pretins şi primit de la cetăţeanul român B.N., suma de 50 Euro, pentru a-i permite să introducă în ţară un autoturism marca SEAT, înmatriculat în străinătate, fără plata garanţiei vamale, în sumă de 32.804.506 lei.
Inculpatul a declarat apel împotriva sentinţei, criticând-o cu privire la încadrarea juridică a faptei în alin. (2) al art. 254 C. pen, şi cu privire la individualizarea pedepsei pentru neaplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 43/ A din 5 februarie 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondat apelul, motivând, în esenţă, că încadrarea juridică dată faptei este corectă, deoarece la data săvârşirii infracţiunii, inculpatul îndeplinea atribuţii de control la punctul de trecere a frontierei, astfel justificat s-a făcut aplicarea alin. (2) al art. 254 C. pen., iar pedeapsa aplicată a fost considerată ca bine individualizată în raport cu criteriile legale.
Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru greşita individualizare a pedepsei, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), solicitând a se reduce cuantumul prin aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
Recursul este fondat.
Din examinarea dosarului cauzei se constată că instanţele de judecată au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în concordanţă cu probele administrate şi au încadrat fapta în textul de lege corespunzător.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, în adevăr, nu este bine individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), deoarece nu s-a ţinut seama de împrejurările care atenuează răspunderea penală a inculpatului.
Din referatul ofiţerului cu cercetarea penală specială de la Inspectoratul judeţean al poliţiei de frontieră Timiş, rezultă că inculpatul, fără antecedente penale, a avut anterior o bună conduită la serviciu, nu a fost sancţionat în întreaga sa activitate, a obţinut calificativul foarte bun (1997 – 2001) şi a fost recompensat cu soldă de merit (1999 – 2001).
Aceste împrejurări constituie circumstanţe atenuante şi trebuiau să fie considerate ca atare şi a se face aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În consecinţă, urmează a se reduce pedeapsa sub minimul special, considerându-se că o pedeapsă de un an închisoare este suficientă pentru realizarea scopului educativ şi preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.
Întrucât greşeala de individualizare a pedepsei constituie motivul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., recursul declarat de inculpat este fondat şi urmează, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se admite ca atare şi casa Decizia recurată, precum şi sentinţa tribunalului, cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracţiunea reţinută care, prin aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., o va modifica, în sensul reducerii de la 3 ani la 1 an închisoare.
Totodată, avându-se în vedere că, potrivit art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani, prin reducerea pedepsei principale la un an închisoare, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi nu mai are suport legal, astfel că, urmează a se înlătura.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor urmează a fi menţinute.
Onorariul, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a recurentului, urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.O. împotriva deciziei penale nr. 43/ A din 5 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 821 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Timiş cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului.
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în sensul că prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., o reduce de la 3 ani închisoare la un an închisoare.
Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. şi menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1922/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1928/2004. Penal. Legea nr.243/2002. Recurs... → |
|---|
