ICCJ. Decizia nr. 196/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 196/2004
Dosar nr. 3220/2003
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 280 din 14 aprilie 2003, Tribunalul Dolj a respins cererea pentru schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. b) C. pen., în infracţiunea de însuşirea bunului găsit, prevăzută de art. 216 C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus condamnarea inculpaţilor:
- N.S.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.;
- L.V. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.;
- L.M.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a) alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
Au fost aplicate art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru toţi inculpaţii.
În baza art. 88 şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor, perioada arestării preventive de la 27 iulie 2002 la zi şi a fost menţinută starea de arest.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar, iar inculpatul minor N.S.M., în solidar cu părţile responsabile civilmente la 133.639.472 lei, cu dobânda legală până la achitarea debitului către partea civilă SC C.C. SRL Padea.
Inculpatul L.M.I. a fost obligat la 2.100.000 lei cheltuieli judiciare statului, inculpatul L.V. la 2.850.000 lei cu acelaşi titlu, iar inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 2.150.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 22 iulie 2002, cei trei inculpaţi s-au deplasat în zona culturilor agricole pe raza localităţii Padea, pentru a strânge iarbă pentru furajarea animalelor.
Observând într-un canal depozitate ţevi din aluminiu, aspersoare şi elemente de îmbinare folosite în sistemul de irigaţii, sistem de irigaţii montat în cultura de floarea soarelui din apropiere, inculpaţii au hotărât să-şi însuşească aceste componente.
Ca urmare a hotărârii luate, au secţionat ţevile din aluminiu la dimensiunile celor două căruţe cu care se deplasaseră, le-au încărcat şi transportat la domiciliile lor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii L.V. şi L.M.I., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina lor, în infracţiunea de însuşirea bunului găsit, prevăzută de art. 216 C. pen. şi reducerea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 318 din 30 iunie 2003, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
A fost dedusă detenţia pentru fiecare inculpat de la 14 aprilie 2003 la zi.
A fost obligat fiecare apelant la plata sumei de câte 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii L.V. şi L.M.I., solicitând admiterea lor, casarea hotărârilor şi în principal, schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, din infracţiunile de furt calificat, în infracţiunile de însuşirea bunului găsit şi pe cale de consecinţă, să le fie aplicată o pedeapsă orientată spre limita minimă prevăzută de noua încadrare.
În subsidiar, inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor aplicate, considerându-le prea severe în raport de circumstanţele lor personale, în sensul că se află la prima confruntare cu legea penală şi au avut o atitudine sinceră pe parcursul desfăşurării procesului penal, recunoscând şi regretând fapta comisă.
Examinând motivele de casare invocate de inculpaţi şi care sunt prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., se constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 208 – art. 209 C. pen., furtul calificat presupune, luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, în împrejurările prevăzute de art. 209 alin. (1) lit. a) şi i), alin. (2) lit. a) şi e) şi alin. (3) C. pen.
Pe de altă parte, conform art. 216 C. pen., prin infracţiunea de însuşire a bunului găsit se înţelege fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său, sau însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare în posesia făptuitorului.
Susţinerile inculpaţilor, în sensul că au luat de ţevile de aluminiu, deoarece au fost găsite într-un canal, având reprezentarea că acestea au fost abandonate, sunt infirmate de probele administrate în cauză.
Din procesele verbale de cercetare la faţa locului, sesizarea organelor de poliţie de către partea civilă SC C.C. SRL Padea, procesele-verbale de reconstituire, planşele foto, declaraţiile martorilor D.I., F.C., B.G., I.G., R.E. şi C.V., coroborate cu depoziţiile inculpaţilor date în faza de urmărire penală, rezultă că aceştia din urmă au sustras ţevile de aluminiu din cultura de floarea soarelui, care aparţinea părţii civile sus-menţionată, iar ele trebuiau să fie utilizate la instalarea sistemului de irigaţii.
De altfel, inculpaţii nu numai că şi-au însuşit ţevile dar le-au şi secţionat pentru a le putea transporta cu căruţa, aducându-le în stadiul de a nu mai putea fi utilizate de SC C.C. SRL Padea, conform destinaţiei lor.
De asemenea, aşa cum rezultă din procesul-verbal de recepţie nr. 50 din 16 mai 2002 încheiat între partea civilă şi furnizorul său ţevile sustrase erau noi şi deci susţinerile inculpaţilor că şi le-au însuşit, deoarece acestea ar fi fost deteriorate, le-au creat impresia că sunt vechi, fiind abandonate, sunt lipsite de suport real.
Aşadar, faptele săvârşite de inculpaţi, care au constat în sustragerea ţevilor de aluminiu ce aparţineau SC C.C. SRL Padea, ce urmau să fie utilizate la instalarea sistemului de irigaţii, acestea perturbând deosebit de grav activitatea părţii civile, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat care a produs consecinţe deosebit de grave şi nu pe cele ale însuşirii bunului găsit.
În consecinţă, se constată că instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, potrivit materialului probator administrat în cauză şi au dat o corespunzătoare încadrare juridică a faptelor în textele de lege incriminator.
În ce priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor, acestea au fost just individualizate, instanţele ţinând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor, modalitatea şi împrejurările comiterii lor, dar şi de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor.
Din fişele de cazier judiciar rezultă că inculpaţii se află la prima confruntare cu legea penală, nefiind cunoscuţi cu antecedente penale, au recunoscut şi regretat faptele comise.
Aşa fiind, pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului L.V. şi de 5 ani închisoare aplicată inculpatului L.M.I., se încadrează în limitele prevăzute de textele de lege incriminatoare, fiind în măsură să realizeze scopul preventiv şi reeducativ al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Aşadar, se constată că nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpaţi nu este fondat şi urmează să fie respins ca nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursurile declarate de inculpaţi să fie respinse, ca nefondate.
Se va deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 27 iulie 2002 la 14 ianuarie 2004.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.V. şi L.M.I. împotriva deciziei penale nr. 318 din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 27 iulie 2002 la 14 ianuarie 2004, pentru ambii inculpaţi.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1959/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1961/2004. Penal. Art.213 c.pen. Recurs în... → |
|---|
