ICCJ. Decizia nr. 1966/2004. Penal. Recurs la încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1966/2004

Dosar nr. 1933/2004

Şedinţa publică din 13 aprilie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Galaţi, prin sentinţa penală nr. 26 din 19 ianuarie 2004, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul D.A. zis J. la 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; 5 ani şi 7 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minore, prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) şi (4), teza I din Legea nr. 678/2001 şi 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., toate şi cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33, art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., a dispus ca inculpatul D.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 7 luni închisoare sporită la 7 ani plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul care a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Galaţi la 19 martie 2004 când s-a stabilit termen pentru judecarea apelului la 30 martie 2004.

La termenul stabilit pentru judecarea apelului, având în vedere că şi inculpaţii T.C., N.D. şi T.M.D., condamnaţi şi ei prin aceeaşi sentinţă au apelat sentinţa şi au solicitat termen pentru a-şi alege avocat conform art. 171 C. proc. pen., instanţa luând şi concluziile procurorului a amânat cauza pentru ca inculpaţii să fie asistaţi de avocat ales.

Având în vedere dispoziţiile art. 160b C. proc. pen., Curtea a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, ocazie cu care apărătorul ales al inculpatul D.A. a solicitat să se constate că ţinând seama de dispoziţiile art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., combinate cu art. 160b C. proc. pen., măsura arestării a expirat la împlinirea celor 60 de zile, prevăzute de lege.

Prin încheierea de şedinţă din 31 martie, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi a amânat judecarea apelului la 15 aprilie 2004.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.A., care prin cererea trimisă din penitenciar a solicitat casarea ei, şi deoarece măsura arestării preventive a expirat la 19 martie 2004, să se constate că, menţinerea arestării preventive pronunţată la 30 martie 2003 este nelegală.

Recursul este întemeiat.

Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b din acelaşi cod.

În art. 160b C. proc. pen., cu titlu marginal „verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii" este prevăzută obligaţia pentru instanţă de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

În cauză, prin sentinţa penală nr. 26 din 19 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Galaţi, condamnându-l pe inculpat la 7 ani închisoare, în baza art. 350 C. proc. pen., a fost prelungită măsura arestării preventive.

Dosarul a fost trimis la 18 martie 2004 la Curtea de Apel Galaţi pentru judecarea apelurilor declarate, printre alţii şi de inculpatul D.A., când s-a fixat termen pentru judecată la 30 martie 2004.

Având în vedere că termenul de 60 de zile stabilit de legiuitor, în interiorul căruia instanţa este datoare să verifice legalitatea măsurii arestării preventive a expirat la 18 martie 2004 şi cum verificarea a avut loc la 30 martie 2004, termenul fiind depăşit cu 12 zile, măsura menţinerii arestării preventive dispusă de Curtea de Apel Galaţi apare nelegală în raport de dispoziţiile menţionate, având în vedere şi art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Aşa fiind, având în vedere şi dispoziţiile art. 160a C. proc. pen., recursul urmează a fi admis, încheierea casată şi să se constate încetată de drept măsura arestării preventive dispusă prin mandatul nr. 226 din 12 august 2002 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 872/P/2002.

Se va dispune în conformitate cu art. 140 alin. (2), punerea de îndată în libertate a inculpatului D.A., dacă nu este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva încheierii din 30 martie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 541/2004.

Casează încheierea atacată şi constată încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului şi dispune punerea de îndată în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.

Onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu asigurată recurentului inculpat, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1966/2004. Penal. Recurs la încheiere. Recurs