ICCJ. Decizia nr. 2069/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2069/2004
Dosar nr. 969/2004
Şedinţa publică din 16 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 151 din 10 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-a respins ca fiind nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul A.C.
Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 751 din 14 iunie 2000 pronunţată de Tribunalul Neamţ, rămasă definitivă, inculpatul A.C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. şi evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994.
Condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei, deoarece afecţiunile de care suferă nu pot fi tratate în reţeaua sanitară a penitenciarelor.
Din expertiza medico-legală efectuată la Serviciul medico-legal Judeţean Bacău, rezultă că petiţionarul prezintă diagnosticul de „diabet zaharat tip II; sindrom dislipedemic; obezitate gigantă H.T.A. st. III; angină pectorală de efort I. C. III; insuficienţă venoasă cronică". Se precizează că afecţiunile pot fi tratate în reţeaua medicală D.G.P.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel condamnatul, care a cerut admiterea cererii de întreruperea executării pedepsei, efectuarea unei noi expertize medico-legale, deoarece prima expertiză nu a avut în vedere toate afecţiunile de care suferă.
Prin Decizia penală nr. 27 din 27 ianuarie 2004 pronunţată în dosarul nr. 3932/2003 Curtea de Apel Bacău, a admis apelul declarat, a desfiinţat sentinţa, reţinând cauza spre rejudecare şi în fond a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei până la data de 20 aprilie 2004.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere concluziile unei expertize medico-legale efectuate de Institutul de Medicină Legală Iaşi, a cărei efectuare a dispus-o.
Din concluziile expertizei sus-menţionate rezultă că A.C., prezintă diagnosticul „hipertensiune arterială esenţială stadiul II, angor spontan de efort, bloc A V gradul I, obezitate morbidă, diabet zaharat tip II, noninsulină dependent complicat cu neuropatie diabetică senzitivo-motorie membrele inferioare". Aceste afecţiuni sunt cronice, au potenţial de agravare şi necesită tratament medicamentos, igieno-dietetic şi supraveghere medicală de specialitate. S-a recomandat internarea într-o clinică de diabetologie aparţinând Ministerului Sănătăţii, pe o perioadă de trei luni, în vederea lărgirii explorărilor şi instituirii insulino-terapiei.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a considerat că aceasta este nelegală şi netemeinică.
În cadrul recursului declarat s-a apreciat că expertiza medico-legală efectuată în cursul judecăţii apelului este incompletă şi nu permite o concluzie obiectivă cu privire la imposibilitatea condamnatului de a executa pedeapsa.
S-a precizat, că, din conţinutul acestui raport nu rezultă dacă afecţiunile condamnatului constituie urgenţă medicală şi dacă în raport de acestea condamnatul poate suporta sau nu regimul de detenţie.
Se menţionează că în felul acesta nu s-a răspuns la obiectivul solicitat de instanţa de apel prin adresa din 4 noiembrie 2003.
Verificând actele şi lucrările dosarului şi analizând motivul de recurs formulat, Curtea consideră că acesta este întemeiat.
Observând formulările diferite folosite în rapoartele de expertiză medico-legală efectuate în cauză, „afecţiunea prezentată poate fi tratată în reţeaua medicală a D.G.P." sau „se recomandă internarea într-o clinică a Ministerului Sănătăţii în vederea lărgirii explorărilor", considerăm că, nu s-au formulat concluzii în termenii prevăzuţi de art. 453 lit. a) C. proc. pen., în sensul că, se poate dispune întreruperea executării pedepsei „dacă cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa".
Instanţa trebuia să ceară serviciului medico-legal să completeze sau să reformuleze concluziile rapoartelor întocmite, în conformitate cu dispoziţiile legale în temeiul cărora au fost dispuse, numai astfel putând ajuta la soluţionarea legală şi temeinică a cererii condamnatului.
Serviciul medico-legal are obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să formuleze concluzii în cadrul rapoartelor întocmite numai în concordanţă cu acestea, iar nu în alţi termeni, vagi imprecişi, care nu oferă instanţei posibilitatea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
Curtea consideră că exigenţele formulate mai sus nu constituie doar un aspect formal, din moment ce legea permite întreruperea executării pedepsei, în temeiul art. 455, cu referire la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., numai dacă „se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa" şi, în consecinţă, nu pentru alte motive.
Concluzii, aşa cum sunt în cazul de faţă „afecţiunea prezentată poate fi tratată în reţeaua medicală D.G.P." sau „se recomandă internarea într-o clinică a Ministerului Sănătăţii în vederea lărgirii explorărilor" pot fi argumente ale serviciului medico-legal pentru a concluziona că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a continua executarea pedepsei.
Pe de altă parte, este posibil ca anumite boli, în principiu, să poată fi tratate în reţeaua medicală a penitenciarelor dar, în raport de stadiul concret al bolii de care suferă condamnatul, acesta să fie totuşi în imposibilitate de a continua executarea pedepsei.
De aceea, concluziile raportului de expertiză medico-legală trebuiesc formulate, în sensul că cel condamnat suferă sau nu suferă, după caz, de una sau mai multe boli, cu menţionarea acestora, care îl pun sau nu-l pun, în imposibilitate de a continua executarea pedepsei la care a fost condamnat, boala sau bolile respective putând sau neputând fi tratate în reţeaua medicală a D.G.P., în raport de stadiul de evoluţie a bolii şi de starea generală a sănătăţii condamnatului.
Pentru considerentele analizate, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, să caseze Decizia atacată şi să trimită cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 27 din 27 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bacău, privind pe inculpatul A.C.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de condamnatul A.C. la Curtea de Apel Bacău.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2068/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 207/2004. Penal. Art.182 alin.1 c.pen. Recurs... → |
|---|
