ICCJ. Decizia nr. 2080/2004. Penal. Cont.anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2080/2004
Dosar nr. 1711/2004
Şedinţa publică din 16 aprilie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 258 din 26 martie 2002, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de furt calificat, săvârşită de inculpaţii Z.T., Ş.S. şi I.E. din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 208 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. ultim C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi a condamnat pe fiecare inculpat la câte 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., instanţa a constatat prejudiciul parţial acoperit prin restituire şi parţial acoperit prin echivalent, respectiv depunerea la C.E.C. a sumei de 5.460.000 lei, la dispoziţia părţii civile D.S.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul I.E. a două leviere de metal şi s-a respins cererea de confiscare a autoturismului, dispunându-se ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra lui şi restituirea către proprietarul I.E.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în ziua de 30 ianuarie 1998, inculpaţii s-au întâlnit, în jurul orei 20,00, în zona străzii Barbu Văcărescu, unde au parcat autoturismul, proprietatea inculpatului I.E., şi după ce au făcut unele verificări, au pătruns într-un imobil, de unde, după 15-20 minute au ieşit cu mai multe bagaje voluminoase, pe care le-au pus în autoturism. S-au deplasat spre Piaţa Obor, unde au fost reţinuţi de organele de poliţie.
La data de 31 ianuarie 1998, numitul D.A., cetăţean canadian, a formulat plângere penală, arătând că, în seara zilei de 30 ianuarie 1998, a constatat la locuinţa sa de serviciu, urme de forţare a sistemului de închidere a uşii de acces din spatele imobilului, iar din interior i s-au sustras mai multe bunuri în valoare de 150.000.000 lei.
Au fost recuperate, de către organele de poliţie o mare parte din bunuri, iar pentru diferenţa rămasă a fost depusă la C.E.C., pe numele părţii civile suma de 5.460.000 lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicie în ce priveşte pedepsele aplicate, care sunt prea blânde şi a solicitat înlăturarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 678 din 29 octombrie 2002, a admis apelul, a desfiinţat parţial sentinţa şi a înlăturat aplicarea art. 81, art. 82 şi art. 83 C. pen., aplicând prevederile art. 71 C. pen., raportate la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
În termen legal, împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a susţinut că pedepsele aplicate nu sunt bine individualizate, în raport de gradul de pericol social al infracţiunii comise, împrejurările săvârşirii sale şi persoana inculpaţilor.
De asemenea, şi inculpaţii au declarat recurs susţinând că, în mod greşit s-a dispus înlăturarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 640 din 3 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-au respins ca fiind nefondate recursurile declarate, considerându-se că instanţa de apel a făcut o justă individualizare a pedepselor şi că în mod corect a fost înlăturată suspendarea condiţionată a executării pedepselor.
Împotriva hotărârilor penale definitive pronunţate, în temeiul art. 386 C. proc. pen., au formulat contestaţie în anulare condamnaţii Z.T. şi Ş.S., susţinând că soluţionarea cauzelor, s-a făcut fără citarea corespunzătoare a părţii vătămate.
Verificând în temeiul art. 391 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulate, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă.
Art. 386 C. proc. pen., precizează în mod expres care sunt cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, împotriva unor hotărâri penale şi anume: când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare, când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) şi i), cu privire la care existau probe în dosar şi când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive, pentru aceeaşi faptă.
Se observă, că motivele pe care se sprijină contestaţia în anulare nu se încadrează în nici unul din cazurile, prevăzute de art. 386 C. proc. pen. Cazul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. invocat, se referă la situaţia când pentru partea interesată, respectiv în speţă cei doi condamnaţi, la termenul când s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, procedura nu a fost îndeplinită potrivit legii şi nu la situaţia când partea vătămată (care de altfel a fost şi despăgubită) nu a fost legal citată.
Considerând că motivele invocate, pe care se sprijină contestaţia nu sunt dintre cele, prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi că în sprijinul contestaţiei nu s-au depus şi nu s-au invocat dovezi, care nu sunt la dosar, Curtea urmează ca în conformitate cu art. 391 alin. (2) C. proc. pen., să respingă ca fiind inadmisibilă contestaţia în anulare formulată.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnaţii contestatori Z.T. şi Ş.S., împotriva deciziei penale nr. 640 din 3 februarie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe contestatori să plătească statului suma de câte 700.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2079/2004. Penal. Cont.anulare. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 2088/2004. Penal. Art. 174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
