ICCJ. Decizia nr. 2079/2004. Penal. Cont.anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2079/2004
Dosar nr. 1632/2004
Şedinţa publică din 16 aprilie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 822 din 11 februarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V. împotriva deciziei penale nr. 469 din 27 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În motivarea deciziei penale nr. 822 din 11 februarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după analiza fiecărei petiţii formulată personal de inculpat şi privitoare la adresă, pe deplin justificat a reţinut că, în mod constant acesta a cerut a fi citat, la reşedinţa sa din Bucureşti, B-dul Dacia, sector 2, fiind administratorul S.C. R. SRL Bucureşti.
Se mai constată că acesta tot timpul judecării apelului şi recursului s-a aflat în stare de libertate şi i s-au acordat 5 termene, de către instanţa de apel, la cererea sa şi niciodată nu a solicitat citarea la o altă adresă, în afara celei sus-menţionate.
Astfel, în finalul deciziei se reţine pe deplin justificat că, atât la judecarea apelului, precum şi a recursului, inculpatul a fost legal citat, că probele cauzei nu confirmă motivul invocat, şi anume judecarea sa, cu lipsă de procedură, la data de 27 august 2003, când se pronunţă Decizia penală nr. 469 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Prin Decizia penală nr. 469 din 27 august 2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de parchet împotriva sentinţei penale nr. 1113 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti şi în baza art. 117 C. pen., s-a dispus şi expulzarea inculpatului (cetăţean italian) în Italia.
Toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 1113 din 19 noiembrie 2002 au fost menţinute.
Se mai constată că, prin sentinţa penală nr. 1113 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul L.V., a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare prevăzută de art. 81 C. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, pe un termen de încercare de 4 ani.
S-a dispus şi punerea în libertate a inculpatului, arestat preventiv de la 1 octombrie 2002, prin sentinţa penală menţionată.
În fapt s-a reţinut că, inculpatul a deţinut şi comercializat droguri de mare risc şi după percheziţia domiciliară de la 1 octombrie 2002 din B-dul Dacia, sector 2, s-a găsit cantitatea de 1,43 gr. cocaină şi 20 pastile ce conţineau Flunitrazepam, ce face parte din Tabelul III anexă la Legea nr. 143/2000.
În aceste condiţii şi după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 1113 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti (prin Decizia penală nr. 822 din 11 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) condamnatul L.V., a formulat prezenta contestaţie în anulare, împotriva acestei ultime decizii penale, respectiv nr. 822 din 11 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi cere a fi anulată pentru cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. şi anume lipsa de procedură faţă de el, pentru termenul de la 11 februarie 2004 şi când trebuia citat şi la adresa sa din Italia.
Contestaţia în anulare, este nefondată.
Verificându-se actele dosarului şi în special toate petiţiile personale ale contestatorului, se constată că unicul domiciliu şi unicul loc de citare şi pe care în mod expres la indicat inculpatul este reşedinţa sa, din B-dul Dacia, sector 2, adresă la care procedura legal a fost îndeplinită.
De fapt, inculpatul nu a avut interesul şi nu şi-a dat nici o adresă în Italia pentru că nu urmăreşte decât, tergiversarea rămânerii definitive a dispoziţiei de expulzare a sa în Italia şi despre care menţionează expres şi în finalul prezentei Contestaţii în anulare, aşa încât, motivul invocat, lipsa de procedură neconfirmală de probe, e doar un pretext.
Ca atare, contestaţia în anulare, urmează a fi respinsă, ca nefondată.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de inculpatul L.V. împotriva deciziei penale nr. 822 din 11 februarie 2004a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 207/2004. Penal. Art.182 alin.1 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 2080/2004. Penal. Cont.anulare. Contestaţie... → |
|---|
