ICCJ. Decizia nr. 2166/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2166/2004
Dosar nr. 3613/2003
Şedinţa publică din 22 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 497/ F din 15 noiembrie 2002, Tribunalul Galaţi, secţia penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. ultim C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul S.F. la un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a obligat inculpatul la plata sumei de 121.970.730 lei, cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părţii civile SC I.S. SA.
S-a reţinut că prin rechizitoriul nr. 687/ P din 27 noiembrie 1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, inculpatul S.F. a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. ultim C. pen.
Din rechizitoriul menţionat a rezultat că, în perioada ianuarie 1996 – februarie 1997, numiţii G.M., G.G., A.T., A.G., D.S., A.D. şi V.F. au sustras metale neferoase de pe platforma S. Galaţi, pe care le–au valorificat prin vânzare unor romi, banii rezultaţi fiind împărţiţi între aceştia.
Pe de altă parte, în perioada ianuarie 1996 – februarie 1997, inculpaţii menţionaţi au sustras de pe platforma S. mari cantităţi de feroaliaje, pe care le-au predat inculpatului S.F., prin intermediul martorului R.G.
Astfel, în noaptea de 7 februarie 1996, numiţii D.S., A.T., A.D. şi E.M., folosindu-se de un autocamion, au sustras de pe platforma S. ferovanadiu, pe care l-au transportat în comuna Frumuşiţa, unde a fost preluat de inculpatul S.F.
Pentru acest transport, inculpatul S.F. a plătit sus-numiţilor suma de 4.000.000 lei.
În noaptea de 16 februarie 1997, numiţii A.G., A.T., D.S. şi E.M., au sustras cantitatea de 929 kg ferovanadiu, pe care au transportat-o, cu ajutorul maşinii conduse de G.M., la domiciliul menţionat al inculpatului S.F., de la care au primit suma de 500.000 lei.
În noaptea de 17 martie 1996, inculpaţii G.G., A.G. şi A.T., au sustras de pe aceeaşi platformă, cantitatea de 1750 kg feroaliaje, pe care au transportat-o cu maşina condusă de G.M., predând-o tot inculpatului S.F.
În fine, în noaptea de 11 mai 1996, inculpaţii A.G., A.D. şi V.F., cu ajutorul inculpatului G.M., au mai sustras de pe platforma S. şi au predat inculpatului S.F. cantitatea de 250 kg feromolibden.
Prin sentinţa penală nr. 97 din 23 martie 1998, Tribunalul Galaţi a dispus restituirea cauzei la procuror, reţinând că materialul de urmărire penală nu a fost prezentat inculpatului S.F.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 829/ R din 25 septembrie 1998, a admis recursul declarat împotriva hotărârii primei instanţe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de fond în vederea continuării judecăţii.
Pe baza probelor administrate, Tribunalul Galaţi a stabilit vinovăţia inculpatului S.F. pe care, prin sentinţa penală nr. 144 din 29 mai 2000, l-a condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.
În latura civilă, instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de SC S. SA Galaţi şi a obligat inculpatul la plata sumei de 121.970.730 lei despăgubiri civile.
Prin Decizia penală nr. 486 din 19 octombrie 2000, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a admis apelul declarat împotriva hotărârii instanţei de fond de către inculpatul S.F. şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe, reţinând că hotărârea atacată nu este motivată şi că nu s-a stabilit în concret participaţia inculpatului la comiterea actelor materiale de furt calificat.
Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de partea civilă a fost respins, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, partea civilă SC S. SA Galaţi şi inculpatul S.F. au declarat recurs.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 4602 din 30 octombrie 2001, a admis recursul declarat de partea civilă, a casat hotărârile atacate şi a dispus trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru rejudecare, în aceste limite.
Prin aceeaşi decizie, recursul declarat de inculpat a fost respins, ca inadmisibil.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. R-187/ P din 14 ianuarie 2002.
În rejudecare, partea vătămată SC I.S. SA s-a constituit parte civilă pentru suma de 806.669.960 lei.
Administrând probe şi reexaminând probele administrate în faza urmăririi penale, precum şi cele administrate în ciclurile procesuale menţionate, instanţa de fond, în rejudecare, a stabilit că inculpatul S.F. a participat, în calitate de complice, la un număr de patru acte materiale de furt calificat săvârşite de inculpaţii menţionaţi, condamnaţi în cauză prin sentinţa penală nr. 21 din 21 ianuarie 2000 a Tribunalului Galaţi, secţia penală.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 390/ A din 30 iunie 2003, a admis apelurile declarate de către inculpatul S.F. şi partea civilă SC I.S. SA Galaţi împotriva sentinţei date în rejudecare, a desfiinţat în parte hotărârea atacată, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. ultim C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul menţionat la pedeapsa de un an închisoare, pe care a constat-o graţiată în întregime şi condiţionat în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.
În latura civilă, a modificat dispoziţia privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile pe care le-a majorat de la 121.970.730 lei la 690.363.070 lei.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul S.F. a declarat recurs, întemeiat pe art. 3859 pct. 15 şi 18 C. proc. pen.
S-a susţinut, cu referire la primul motiv de casare invocat, că în cauză a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Cu referire la cel de-al doilea motiv de casare invocat, inculpatul a susţinut că instanţa a săvârşit o gravă eroare de fapt. Astfel, instanţa de apel a modificat cuantumul despăgubirilor, deşi acesta a intrat în puterea lucrului judecat.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi
- în latura penală să se dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., ia.
- în latura civilă să fie menţinută hotărârea primei instanţe.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate se constată următoarele:
1. Cu privire la aplicarea art. 121 – art. 124 C. pen., raportat la art. 13 din acelaşi cod:
Inculpatul S.F. a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, pentru fapte comise în perioada ianuarie – mai 1996.
Prin Decizia penală nr. 390/ A din 30 iunie 2003, Curtea de Apel Galaţi a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. ultim C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), reţinându-se săvârşirea infracţiunii în modalităţile arătate prin rechizitoriu, astfel cum acestea au fost stabilite de instanţa de fond.
S-a mai reţinut însă că, privitor la soluţionarea laturii penale, în rejudecare, instanţa de fond s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 372 C. proc. pen., reţinând formele calificate prevăzute de art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen. şi săvârşirea infracţiunii în formă continuată, care nu se regăsesc în încadrarea juridică dată faptei în primă instanţă, prin sentinţa atacată cu apel de inculpatul menţionat.
Pe de altă parte, inculpatul S.F. nu a cunoscut împrejurarea că bunurile pe care le-a tăinuit au fost sustrase de mai multe persoane, astfel că în mod greşit a fost reţinută forma calificată a furtului prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.
Totodată, cum cauza penală nu a fost judecată definitiv, în mod corect s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), conchizându-se că, în raport de criteriul pedepsei principale, art. 208 nemodificat are caracter de lege penală mai favorabilă.
Inculpatul a susţinut că în cauză a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Potrivit art. 121 C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală.
În raport de legea penală mai favorabilă, privind pedeapsa alternativă cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, termenul de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 122 lit. d), este de 5 ani.
Totodată, potrivit art. 124 din acelaşi cod, prescripţia înlătură răspunderea penală, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul prevăzut de art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), este depăşit cu încă jumătate.
În cauză, ultimul act material săvârşit de inculpatul S.F. a fost comis la 11 mai 1996.
În raport de această dată, termenul de prescripţie de 5 ani a fost depăşit cu încă jumătate la data de 12 noiembrie 2003.
Ca atare, în cauză a intervenit prescripţia specială a angajării răspunderii penale, hotărârea atacată fiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen., aşa încât se impune, sub aspectul acestei critici, admiterea recursului declarat de inculpat.
2. Cu privire la greşita soluţionare a laturii civile.
Inculpatul a invocat greşita soluţionare a laturii civile, invocând încălcarea autorităţii de lucru judecat, cu referire la stabilirea cuantumului despăgubirilor civile datorate, în raport de soluţionarea laturii civile, într-un dosar separat, prin sentinţa penală nr. 21/2002 a Tribunalului Galaţi.
Într-adevăr, autoritatea de lucru judecat constituie un principiu care guvernează activitatea de înfăptuire a justiţiei, în virtutea căruia un litigiu soluţionat printr-o hotărâre judecătorească nu mai poate forma obiectul unui nou proces având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Cu alte cuvinte, acest principiu, statuat prin art. 1201 C. civ., reglementat ca excepţie de fond peremptorie şi absolută prin art. 166 C. proc. civ., şi prevăzut drept caz în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată prin art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., având ca temei prezumţia că hotărârea irevocabilă reflectă adevărul, impune ca o cerere să fie judecată irevocabil o singură dată şi împiedică judecarea din nou a unui proces terminat.
Este de reţinut că autoritatea de lucru judecat este tratată de Codul civil ca o prezumţie legală irefragabilă, împotriva căreia nu poate fi primită nici o dovadă contrară, iar legea procesuală, prin dispoziţiile menţionate, a preluat-o ca atare.
Pentru a stabili în ce măsură există autoritate de lucru judecat trebuie verificată tripla identitate impusă de art. 1201 C. civ., cu privire la părţi, obiect şi cauză.
Or, inculpatul nu a participat în primul proces, în latura civilă, în calitate de codebitor solidar, nici personal, nici prin reprezentare.
Pe de altă parte, nu există nici identitate de obiect, ca noţiune cuprinzând atât pretenţia concretă a părţii civile, cât şi dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material, în primul proces acesta privind valoarea prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunii de furt, iar în prezenta cauză acesta privind actualizarea prejudiciului cu rata inflaţiei, ca modalitate de localizare a pagubei, generată de impactul procesului inflaţionist în raport de care s-a renunţat la principiul nominalismului reglementat de Codul civil, în patrimoniul persoanei vinovate de producerea acestuia.
Ca atare, în lipsa triplei identităţi reglementate de art. 102 C. civ., invocarea excepţiei puterii de lucru judecat apare ca fiind neîntemeiată, recursul fiind nefondat sub aspectul acestei din urmă critici.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat, va casa hotărârile pronunţate în cauză numai cu privire la modul de soluţionare a laturii penale şi va înceta procesul penal faţă de inculpatul S.F., în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 390/ A din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 497/ F din 15 noiembrie 2002 a Tribunalului Galaţi, numai cu privire la modul de soluţionare a laturii penale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul S.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), constatând că în cauză a intervenit prescripţia.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2164/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2184/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
