ICCJ. Decizia nr. 2228/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2228/2004
Dosar nr. 471/2004
Şedinţa publică din 23 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Judecătoriei Vaslui, a fost înregistrată plângerea prealabilă a părţii vătămate L.V., îndreptată împotriva inculpatului I.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă, calomnie şi ameninţare, prevăzute şi pedepsite de art. 205, art. 206 şi art. 193 C. pen., fapte constând în aceea că, printr-o scrisoare trimisă deţinutului G.B., i-a adus părţii vătămate injurii, calomnii şi ameninţări.
Prin sentinţa penală nr. 1345/2003 a Judecătoriei Vaslui, s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Bacău, motivat de faptul că partea vătămată, la data săvârşirii faptei, se afla deţinut în Penitenciarul Bacău.
Cu adresa nr. 3248/2003 a Judecătoriei Vaslui, cauza a fost înaintată Judecătoriei Bacău care, în temeiul art. 30 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen., a constatat faptul că, competenţa teritorială este determinată de locul unde s-a săvârşit infracţiunea sau de locul în care locuieşte făptuitorul.
În speţă, inculpatul în momentul redactării scrisorii se afla încarcerat în Penitenciarul Vaslui, loc în care se consideră că şi locuia acolo, în acel moment.
Rezultă că, în cauză, fiind vorba de o competenţă teritorială alternativă, competenţa revine primei instanţe sesizate, respectiv Judecătoriei Vaslui.
Faţă de această situaţie, instanţa va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, conform art. 39 şi art. 42 C. proc. pen.
Apărând, astfel, un conflict negativ de competenţă teritorială, instanţa a înaintat dosarul acestei Înalte Curţi de Casare şi Justiţie, competentă să stabilească care dintre cele două instanţe, îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Analizând situaţia din speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că argumentele invocate de Judecătoria Bacău, sunt cele concludente şi, că într-adevăr, competenţa de soluţionare a cauzei, revine Judecătoriei Vaslui, instanţă sesizată mai întâi.
Aşa fiind, i se va trimite dosarul acestei instanţe, spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul I.C., în favoarea Judecătoriei Vaslui.
Trimite cauza acestei instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2226/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2229/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
---|