ICCJ. Decizia nr. 2243/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2243/2004
Dosar nr. 5718/2003
Şedinţa publică din 27 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 13, pronunţată la data de 26 noiembrie 2003, în dosarul penal nr. 7424/2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de G.C. împotriva rezoluţiei 1343/VIII/1/2003, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Pentru a se pronunţa astfel, din examinarea actelor dosarului 1343/VIII/!/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut următoarele:
La data de 13 mai 2003, petiţionarul a formulat plângere penală împotriva mai multor persoane implicate, prin calităţile sau funcţiile deţinute, în soluţionarea unei cauze civile care îl privea:
A.S.P., avocat pentru art. 261, art. 290, art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP);
C.M.V., ofiţer, poliţie pentru art. 246, art. 249, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 şi art. 265 C. pen.;
M.M.Şt., pentru art. 261, art. 290, art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP);
A tuturor procurorilor din Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, Tribunalul Ploieşti, Curtea de Apel Ploieşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au încălcat dreptul petiţionarului de a fi informat.
La dosarul cauzei, s-a cerut şi s-a ataşat lucrarea nr. 1343/VIII/!/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Concret, petiţionarul a precizat că avocata A.S.P. a declarat fals despre clienta ei M.M.Şt. că nu s-a putut prezenta la cabinetul ei, iar sublt. V.C.M. a propus prin referat, neînceperea urmăririi penale împotriva acesteia.
După ce instanţa de fond pentru soluţionarea plângerii a acordat două termene pentru ca petiţionarul să facă dovada înregistrării unei cereri de recuzare a tuturor judecătorilor şi procurorilor de la instanţele şi parchetele din Ploieşti, în absenţa certificatului care să ateste împrejurarea, a trecut la judecată.
Instanţa, constatând că petiţionarul a formulat mai multe plângeri, parcurgând întreaga ierarhie a parchetelor şi care au fost respinse, neexistând aspecte noi şi care să nu fi fost avute în vedere, a respins, la rândul ei, ca neîntemeiată, plângerea ce-i fusese adresată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, petiţionarul a declarat recurs, considerând-o netemeinică şi nelegală. S-au invocat ca motive de casare dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. (hotărârea este nemotivată) şi dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. (faptele pretinse întruneau elementele constitutive ale infracţiunii).
S-a solicitat admiterea recursului şi a plângerii şi dispunerea continuării cercetării penale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând hotărârea atacată în raport de criticile aduse, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a reţinut corect situaţia premiză şi anume: existenţa unor sesizări din partea petiţionarului, soldate cu rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, soluţii împotriva cărora s-a plâns instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen.
Cu toate că instanţa s-a mărginit să-şi expună punctul de vedere fără precizări, când soluţia este bună, motivarea incompletă poate fi suplinită de instanţa de control ierarhic superioară.
Aşa fiind (răspunzând totodată şi celui de al doilea motiv de recurs) se va avea în vedere că netemeinicia motivelor de recurs este determinată de soluţionarea corespunzătoare a sesizărilor prin rezoluţii e neîncepere a urmăririi penale, câtă vreme nu s-a stabilit existenţa elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni, din probe nerezultând vinovăţia celor reclamaţi.
Cercetarea întreprinsă a vizat soluţia reclamată în întregime şi există dovada că petiţionarul a luat cunoştinţă de tot materialul întocmit, cu ocazia cercetării şi de concluzia acesteia.
Simpla împrejurare că este nemulţumit, fără să se fi încălcat vreo dispoziţie legală nu conduce la admiterea recursului şi la casarea hotărârii, anularea rezoluţiilor etc.
Cererea scrisă de avocata P.A.S. în care a consemnat rugămintea verbală ce i se adresase de către clienta ei, M.M.Şt., a exprimat o realitate şi organul de cercetare penală a considerat că nu există alterare în sensul art. 288 C. pen., pentru a se putea reţine infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
Plângerea adresată împotriva sublt. V.M.C., în sensul că nu i-ar fi comunicat soluţia dată în plângerea împotriva numitelor P.A.S. şi M.M.Şt. nu a necesitat o nouă cercetare, deoarece trimitea la primul dosar, având în parte acelaşi conţinut. În referatul întocmit s-a arătat că rezoluţia cuprinsă de lucrarea nr. 746/P/2002 a fost comunicată petiţionarului şi nu au rezultat elemente care să atragă răspunderea penală a ofiţerului de poliţie, privind modul în care s-a desfăşurat cercetarea penală.
Iată considerentele pentru care recursul, fiind nefondat, urmează a fi respins în conformitate cu dispoziţiile art,38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul aflat în culpă procesuală prin respingerea recursului, urmează a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 500.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.C. împotriva sentinţei penale nr. 13 din 26 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe petiţionar la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2231/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2244/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
