ICCJ. Decizia nr. 2266/2004. Penal. Cont.exec. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2266/2004
Dosar nr. 1189/2004
Şedinţa publică din 27 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1176 din 16 decembrie 2003 a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de condamnatul G.G.
A obligat condamnatul la plata sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 5 mai 2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost înregistrată contestaţia formulată de condamnatul G.G. contra executării pedepsei de 12 ani închisoare, dispusă faţă de acesta, prin sentinţa penală nr. 105/1988 pronunţată de Tribunalul municipiului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 693 din 22 mai 1989 a Tribunalului Suprem, secţia a II-a penală; prin hotărârea menţionată dispunându-se condamnarea inculpatului G.G., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 223 alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în perioada 1977 – 1983 în calitate de şef al unităţilor de alimentaţie publică din Pasajul Victoria a creat plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase, în valoare de 5.250.000 lei.
În susţinerea contestaţiei, condamnatul a arătat că executarea pedepsei de 12 ani închisoare a început la 22 noiembrie 1984, iar la data de 5 octombrie 1990 s-a dispus punerea sa în libertate, prin admiterea unei cereri de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale, întrerupere prelungită până la data de 6 mai 1992.
De la această dată, condamnatul s-a sustras executării pedepsei şi consideră că a executat 2.144 zile la care trebuie adăugate 161 zile câştigate ca urmare a muncii prestate în timpul detenţiei.
Având în vedere că de la data sustragerii, 7 mai 1992, petentul nu a mai fost condamnat şi adăugând la termenul de prescripţie prevăzut de lege doar zilele rămase neexecutate, acesta consideră prescrisă executarea pedepsei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de cererea condamnatului şi dispoziţiile legale incidente în cauză a constatat următoarele:
„Conform art. 126 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripţie a executării pedepsei de 12 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 105/1988 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, este de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, în total termenul fiind de 17 ani.
În primul rând, este evident că la calculul acestui termen se adaugă la cei 5 ani prevăzuţi de lege întreaga pedeapsă şi nu restul rămas neexecutat.
În al doilea rând, petentul recunoaşte că de la data de 7 mai 1992 s-a sustras de la executarea pedepsei plecând în Germania unde a urmat un tratament medical.
Art. 127 alin. (2) C. pen., prevede imperativ că „sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii".
Date fiind aceste dispoziţii, instanţa constată că termenul de 17 ani valabil în speţă trebuie calculat de la 7 mai 1992 fără a se ţine cont de ceea ce s-a executat înainte de această dată şi urmează să se împlinească la 7 mai 2009".
Împotriva sentinţei penale a declarat apel condamnatul solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea contestaţiei, urmând a constata intervenită prescripţia executării pedepsei prin împlinirea termenului, aşa cum este el prevăzut de art. 126 alin. (1) lit. b), raportat la art. 127 alin. (2) C. pen. şi să se dispună anularea formelor de executare, având în vedere şi faptul că apelantul are vârsta de 71 ani.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 111 A din 17 februarie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul G.G., cu următoarea motivare:
„Fiind condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, termenul de prescripţie a executării pedepsei se calculează conform art. 126 alin. (1) lit. b) C. pen. (5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, respectiv 5 ani + 12 ani = 17 ani, însă prin voinţa legiuitorului, termenul nu poate depăşi 15 ani).
Având în vedere că condamnatul G.G. de la data de 7 mai 1992 s-a sustras de la executarea pedepsei, potrivit art. 127 alin. (2) C. pen., sustragerea de la executare face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii. Aşa fiind, de la 7 mai 1992, noul termen de prescripţie, de 15 ani, urmează să se împlinească la 6 mai 2007".
Nemulţumit şi de hotărârea instanţei de apel, în termenul legal, condamnatul contestator G.G. a declarat recurs, solicitând admiterea lui, întrucât sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate a contestaţiei, prevăzute de art. 461 lit. d) C. proc. pen., şi să se constate intervenită prescripţia executării pedepsei prin împlinirea termenului, aşa cum este el prevăzut în art. 126 alin. (1) lit. b), raportat la art. 127 alin. (2) C. pen. şi pe cale de consecinţă, să se dispună anularea formelor de executare a pedepsei.
Examinând Decizia atacată, sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat de condamnatul contestator este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Potrivit art. 125 C. pen., prescripţia înlătură executarea pedepsei principale.
Conform art. 126 lit. b) C. pen., termenul de executare a pedepsei este de 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani.
Pe de altă parte, potrivit art. 127 alin. (2) din acelaşi cod, sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că petentul condamnat a început executarea pedepsei de 12 ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 105/1988 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 22 noiembrie 1984, iar la 5 octombrie 1990 a fost pus în libertate, ca urmare a admiterii cererii formulate de acesta pentru întreruperea executării pedepsei, pe motive medicale, întrerupere prelungită până la 6 mai 1992.
Întrucât de la data de 7 mai 1992, condamnatul s-a sustras executării pedepsei, în mod corect, s-a reţinut de către instanţa de control judiciar că noul termen de prescripţie, care începe să curgă de la data sustragerii este cel iniţial, respectiv de 15 ani, chiar dacă, faţă de durata pedepsei ce a mai rămas de executat, potrivit prevederilor art. 126 C. pen., el ar urma să fie mai mic; întreruperea cursului prescripţiei neputând constitui un temei de reducere a termenului de prescripţie prevăzut de lege şi care a fost stabilit, în raport cu pedeapsa concretă aplicată de instanţă.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând recursul declarat de condamnatul contestator G.G. nefondat, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să îl respingă, ca atare şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator G.G. împotriva deciziei penale nr. 111 din 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2263/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2284/2004. Penal. Recuzare. Recurs → |
|---|
