ICCJ. Decizia nr. 2254/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2254/2004
Dosar nr. 5741/2003
Şedinţa publică din 27 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr. 46 din 21 ianuarie 2003, a respins cererea inculpatului A.V. privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată, din infracţiunea de „omor calificat", prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de „lovituri cauzatoare de moarte", prevăzută de art. 183 C. pen. şi a condamnat pe inculpatul A.V. la 15 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din acelaşi cod.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile I.M., I.I. şi I.O., obligându-l pe inculpat să plătească acestora suma de 70.000.000 lei, despăgubiri materiale şi suma de 50.000.000 lei, daune morale.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1988, inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului Clinic nr. 3 Iaşi, suma de 10.571.674 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 6.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, următoarele:
Inculpatul şi victima I.C. au fost vecini, ambii locuind în comuna Mogoseşti, jud. Iaşi.
Între cei doi există o stare conflictuală legată de o suprafaţă de teren.
Discuţiile contradictorii se transformau în certuri, iar uneori în manifestări violente.
Un astfel de conflict a avut loc în ziua de 8 aprilie 2001 când, în jurul orelor 16,00, cei doi s-au întâlnit în dreptul locuinţei inculpatului, victima având două găleţi cu apă pe care le transporta cu ajutorul unei coromâsle.
În împrejurări necunoscute, inculpatul a intrat în posesia coromâslei, obiect cu care a aplicat mai multe lovituri în cap victimei, după care a aruncat coromâsla şi a intrat în curtea locuinţei sale.
Victima a fost ajutată de martorul C.I. să ajungă acasă.
A fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, s-a intervenit operator, dar pe fondul stării de comă, la data de 13 aprilie 2001 a decedat.
Raportul de constatare medico-legală a concluzionat că victima a prezentat 7-9 lovituri cu corp contondent, cauzându-i leziuni cerebrale care au condus la deces, cădere cu impact de solul dur, urmare a pierderii cunoştinţei.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel părţile civile I.M., I.I. şi I.O.V., criticând-o pentru neacordarea despăgubirilor civile în cuantum de 200.000.000 lei şi neaplicarea măsurii asiguratorii pentru a se putea executa şi inculpatul A.V., care a criticat-o pentru menţinerea stării de provocare sau a legitimei apărări, greşita încadrare juridică a faptei, solicitând schimbarea calificării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. şi greşita individualizare a pedepsei, apreciind că pedeapsa aplicată este prea mare.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 424 din 18 noiembrie 2003 a admis apelul declarat de inculpat, sub aspectul individualizării pedepsei principale, pe care, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen., a redus-o de la 15 ani închisoare, la 10 ani închisoare.
A respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă I.M.
A luat act de retragerea apelurilor de către părţile civile I.I. şi I.O.V.
A respins ca neîntemeiată cererea părţii civile I.M. de luare a măsurilor asiguratorii.
A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut cu privire la apelul declarat de partea civilă I.M., că este nefondat, întrucât prejudiciul material, în cuantum de 70.000.000 lei, a fost stabilit pe baza probatoriilor existente la dosar, iar prima instanţă a apreciat corect echivalentul bănesc al daunelor morale.
Cu privire la apelul declarat de inculpat, instanţa de control judiciar a reţinut că „Din probele administrate nu rezultă că inculpatul a acţionat pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa sau că a acţionat cu depăşirea limitelor unei apărări proporţionale din cauza tulburării sau a temerii, produse de victimă.
De asemeni, nu rezultă că inculpatul a acţionat sub o puternică tulburare sau emoţie determinată de o provocare a victimei concomitent sau anterior săvârşirii faptei, „iar cu privire la critica referitoare la greşita încadrare juridică a faptei a reţinut că acţiunea inculpatului, care a aplicat un număr mare de lovituri în cap victimei cu un obiect contondent, lovituri care au avut drept urmare pierderea cunoştinţei, urmată de cădere, se circumscrie fără echivoc infracţiunii de omor, sub forma intenţiei indirecte.
Instanţa de apel a apreciat, însă, că apelul declarat de inculpat este fondat, sub aspectul individualizării pedepsei reţinând că, faţă de conduita bună avută anterior de inculpat, comportarea procesuală corectă a acestuia, vârsta şi starea lui de sănătate şi faţă de împrejurările comiterii faptei, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) şi ale art. 76 lit. a) C. pen. şi a dispus reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege.
Împotriva deciziei penale, în termenul legal, au declarat recurs partea civilă I.M. şi inculpatul A.V.
În recursul părţii civile a fost reluată critica de nelegalitate şi netemeinicie a celor două hotărâri pronunţate în cauză, întrucât a fost admisă numai în parte acţiunea civilă, inculpatul fiind obligat să plătească doar 70 milioane lei, despăgubiri materiale şi 50 milioane lei, daune morale, faţă de 200 milioane lei, pretenţii civile solicitate în total, prin cererea de constituire de parte civilă şi pentru reluarea măsurilor asiguratorii privind reparaţiile civile.
La rândul său, inculpatul a reiterat criticile formulate şi în apel şi anume că instanţele, în mod greşit, nu au reţinut că s-a aflat în legitimă apărare sau că a fost provocat de către victimă, iar încadrarea juridică a faptei, în infracţiunea de omor calificat, este greşită, solicitând schimbarea acestei încadrări, în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen.
Recursurile declarate în cauză de către partea civilă I.M. şi de inculpat sunt nefondate.
1. Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de materialul probator existent la dosar şi a încadrat fapta comisă de inculpat în textul de lege corespunzător.
De asemenea, din probatoriul administrat, atât în faza urmăririi penale, cât şi nemijlocit, în faza cercetării judecătoreşti, se reţine că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele legitimei apărări, prevăzută de art. 44 alin. (1) şi (2) C. pen.
Conform acestui text de lege, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de acela care urmăreşte înlăturarea unui atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa sau a altuia şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.
Din verificarea lucrărilor cauzei, se reţine că, de mult timp, între cei doi a existat o stare conflictuală permanentă, legată de o suprafaţă de teren pe care o revendicau amândoi.
Discuţiile, la început contradictorii, s-au transformat, deseori în certuri şi apoi s-au acutizat, transformându-se în manifestări violente.
Astfel, şi în ziua de 8 aprilie 2001, în jurul orelor 16,00, între inculpatul A.V. şi victima I.C. a avut loc un conflict fizic violent. Cei doi s-au întâlnit pe strada pe care locuiesc, în dreptul locuinţei inculpatului.
Victima I.C. avea două găleţi cu apă, pe care le ducea cu ajutorul unei cobiliţe (coromâslă).
În timpul acestui conflict, inculpatul A.V. i-a aplicat victimei multiple lovituri cu cobiliţa în cap, peste faţă şi corp, după care a aruncat cobiliţa şi a intrat în curtea locuinţei sale.
Deşi inculpatul invocă starea de legitimă apărare, susţinând că victima a fost cea care l-a lovit primul cu cobiliţa peste mână, din nici o probă nu rezultă că incidentul a fost iniţiat de către victimă şi oricum, inculpatul a lovit victima după ce aceasta fusese deposedată de cobiliţă.
Or, apărarea inculpatului, prin folosirea unui corp contondent în faţa unui atac al unei persoane neînarmate, nu poate fi considerată a fi decât excesivă, în cauză nefiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 44 C. pen.
Nici solicitarea inculpatului de a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., se constată că nu este întemeiată, de vreme ce, din nici o probă de la dosar nu rezultă că victima ar fi avut un comportament de natură să producă în psihicul său o puternică tulburare sub imperiul căreia să fi acţionat.
Dimpotrivă, aşa cum au reţinut şi instanţele de fond şi de apel, probele dosarului atestă că relaţiile dintre inculpat şi victimă erau tensionate de foarte mult timp (de cca. 20 de ani), datorită faptul că fiecare dintre ei, revendica aceeaşi suprafaţă de teren, iar, adeseori, discuţiile dintre ei, degenerau în manifestări violente, nereieşind însă că la data incidentului, inculpatul ar fi fost mai întâi atacat de către victimă.
Or, a răspunde unui atac inexistent, de altfel, cu multiple lovituri aplicate victimei în cap, nu justifică reţinerea circumstanţei atenuante a provocării în favoarea inculpatului.
Prin urmare, în cauză, neexistând temeiuri care să justifice existenţa stării de provocare, solicitarea inculpatului de a se reţine în favoarea sa dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi primită.
Nici critica privind greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în loc de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen., nu este fondată.
Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 183 şi art. 174 C. pen., rezultă că, spre deosebire de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracţiunea de omor este condiţionată de existenţa intenţiei de a ucide dedusă, între altele, din lovirea prin mijloace apte de a produce acest rezultat, regiunea corporală lezată şi intensitatea loviturilor aplicate.
Or, în speţă, moartea victimei nu s-a produs doar datorită unei acţiuni praeterintenţionate, care caracterizează infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Aplicând multiple lovituri cu o cobiliţă, în zone vitale, în majoritate asupra capului, cu o intensitate deosebită, încât a determinat, în final, moartea victimei, care nu a mai putut fi salvată cu toate intervenţiile chirurgicale efectuate imediat în cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, inculpatul şi-a reprezentat, fără echivoc, producerea rezultatului letal, pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, astfel că a acţionat cu intenţia specifică de a ucide.
Sub acest aspect este relevant că din raportul de constatare medico-legală (necropsie) nr. 261/ c din 22 mai 2001, avizat de Comisia de Avizare a Actelor Medico-Legale rezultă că moartea victimei I.C. a fost violentă şi s-a datorat comei traumatice consecutivă leziunilor meningo-cerebrale (hematom extradural masiv, contuzii cerebrale).
Raportul concluzionează că victimei i-au fost aplicate mai multe lovituri active, unele cu mijloace contondente (pumn, picior), altele cu corp contondent (posibil coromâsla) şi că leziunile meningo-cerebrale care au dus la deces, s-au produs, cel mai probabil, prin cădere cu impact parietal drept de planul dur al solului, căderea fiind determinată foarte probabil de pierderea cunoştinţei ca urmare a celorlalte lovituri asupra capului.
Comisia precizează, însă, că topografia şi concordanţa leziunilor scalp-meninge-creier, nu exclude şi lovirea activă a capului cu obiectele contondente menţionate.
În atare situaţie, instanţele au încadrat în mod justificat fapta inculpatului, în infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen.
2. Şi în ce priveşte recursul declarat de partea civilă I.M., se constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., repararea pagubei produse prin săvârşirea unei infracţiuni trebuie să reprezinte o justă şi integrală acoperire a prejudiciului.
Cum în cauză, partea civilă a făcut dovada cheltuirii sumei de cca.70.000.000 lei, cu înmormântarea şi pomenirile făcute potrivit tradiţiei, astfel cum au atestat şi martorele C.A. şi F.E. obligarea inculpatului să plătească despăgubiri civile în acest cuantum, corespunde dispoziţiilor legale menţionate.
În privinţa daunelor morale acordate în sumă de 50.000.000 lei, Curtea apreciază că sunt suficiente pentru compensarea suferinţelor psihice încercate de partea civilă, urmare faptei săvârşite.
Totodată, Curtea apreciază că, în mod temeinic şi legal, instanţa de apel a respins, ca nefondată, cererea formulată, în această fază procesuală, de către partea civilă, în vederea luării măsurilor asiguratorii, prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, în condiţiile în care, în cauză, nu este obligatorie instituirea lor şi nici nu există date care să rezulte că inculpatul se va sustrage executării obligaţiilor civile.
În consecinţă, recursurile declarate de partea civilă I.M. şi de inculpatul A.V., nefiind fondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse ca atare, iar în baza prevederilor art. 192 din acelaşi cod, recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă I.M. şi de inculpatul A.V. împotriva deciziei penale nr. 424 din 18 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.200.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2249/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2255/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
