ICCJ. Decizia nr. 2581/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2581/2004

Dosar nr. 371/2004

Şedinţa publică din 12 mai 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 1077 din 6 noiembrie 2003, condamnă pe inculpaţii:

1. R.C. la:

a) 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen.;

b) 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), 2 din Legea nr. 678/2002, cele două fapte fiind, confirm art. 33 şi art. 34 C. pen., contopite în cea mai grea, cu aplicarea şi a art. 71 C. pen.

2. R.E. la:

a) 3 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen.;

b) 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), 2 din Legea nr. 678/2001, cele două pedepse fiind, conform art. 33 şi art. 34 C. pen., contopite în cea mai grea, cu aplicarea şi a art. 71 C. pen.

3. E.M. la:

a) 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen.;

b) 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), 2 din Legea nr. 678/2001, cele două pedepse fiind, conform art. 33 şi art. 34 C. pen., contopite în cea mai grea, cu aplicarea şi a art. 71 C. pen.

Inculpaţii sunt menţinuţi în stare de arest, iar din durata pedepselor li se deduce detenţia preventivă.

Ei sunt obligaţi la câte 15.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

De asemenea, sunt obligaţi, în solidar, la 15 milioane lei daune morale către partea vătămată B.M.

Instanţa a reţinut, în esenţă că, în luna martie 2003, inculpaţii R.C. şi R.E. au acostat pe numitele L.T. şi B.M., pe care le-au informat că au fost vândute de doi necunoscuţi, care s-au prezentat sub numele de „J." şi „S." şi că, la rândul lor, E. şi C.R. le vor vinde altor persoane, ca să-şi recupereze banii.

În acest scop, C. şi E.R. au sechestrat pe T.L. şi M.B., încuindu-le într-o cameră fără ferestre, de pe str. Andronache, unde locuiau inculpaţii.

A doua zi, inculpaţii au vândut-o pe L.T., cu suma de 300 Euro, unui necunoscut „S." care a achitat preţul în faţa celor două fete.

La rândul ei, B.M. a fost sechestrată 6 zile de către inculpaţi, care au obligat-o să se prostitueze, sumele obţinute din prostituţie fiind încasate de soţii C. şi E.R.

După 6 zile, inculpaţii E.R. au vândut-o pe B.M. inculpatului E.M. cu 5.000.000 lei.

E.M. a sechestrat-o la locuinţa sa pe B.M. pe care a obligat-o să practice prostituţia.

Ca să se asigure că B.M. nu va fugi, inculpatul E.M. i-a reţinut cartea de identitate şi cartea telefonică, acte găsite de poliţie, acasă la făptuitor.

Inculpaţii au declarat apel, cerând reducerea pedepselor, pe care le consideră exagerat de mari.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 759 din 15 decembrie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile şi a obligat pe apelanţi la câte 900.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Prin recursurile de faţă, inculpaţii critică Decizia, reiterând cererea din apel.

Critica este nefondată.

Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, pe care a calificat-o corespunzător şi a dozat just pedepsele aplicate inculpaţilor, având în vedere declaraţiile părţilor vătămate, coroborate cu actele acestora, găsite la locuinţele inculpaţilor şi recunoaşterile acestora din urmă.

Nu sunt temeiuri pentru reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor. Faptele lor sunt numeroase şi grave.

Din oficiu nu se constată motive de casare, care să fie luate în considerare.

Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menţinută, prin respingerea recursurilor, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii E.M., R.C. şi R.E. împotriva deciziei penale nr. 759/ A din 15 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedepse, timpul arestării preventive a inculpaţilor E.M. şi R.E. de la 1 aprilie 2003 la 12 mai 2004.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.C., timpul reţinerii preventive de 24 ore, respectiv 1 aprilie 2003 şi al arestării preventive de la 18 aprilie 2003 la 12 mai 2004.

Obligă pe recurenţii inculpaţi R.E. şi R.C. la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe inculpatul E.M. la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2581/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs