ICCJ. Decizia nr. 2578/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2578/2004
Dosar nr. 1528/2004
Şedinţa publică din 12 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 756 din 12 noiembrie 2003, Tribunalul Dolj a respins cererile de schimbare încadrare juridică a faptelor săvârşite de inculpaţii R.C.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare (fapta săvârşită la data de 22 august 2002).
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 2 septembrie 2002 la zi şi a menţinut starea de arest a acestuia.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
A condamnat pe inculpatul P.A.I., la pedeapsa de 8 ani închisoare (fapta săvârşită la data de 22 august 2002).
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii preventive de la 24 august 2002, la 25 august 2002 şi a arestului preventiv de la 25 august 2002 la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.C., la pedeapsa de 8 ani închisoare (fapta săvârşită la data de 22 august 2002).
În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 361 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 4979 din 29 noiembrie 2001 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin neapelare la data de 4 ianuarie 2002 şi a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă penală, urmând ca inculpatul R.C. să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 24 august 2002 la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul V.F. la pedeapsa de 8 ani închisoare (fapta săvârşită la data de 22 august 2002).
În baza art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare (fapta săvârşită la data de 25 august 2002).
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul V.F. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 12 septembrie 2002 la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatului.
A luat act că părţile vătămate F.C.; S.C. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, ca în seara zilei de 22 august 2002, inculpaţii R.C., P.A.I., B.M. şi V.F., în timp ce sustrăgeau fier vechi dintr-un camion aflat la poarta fermei de porci C., au fost surprinşi de paznicul S.C., care le-a cerut să părăsească zona.
Întrucât inculpaţii, fiind mai mulţi, nu au vrut să renunţe, pentru a-l determina pe paznic să îi lase în pace au aruncat cu pietre în acesta şi l-au ameninţat că îi dau foc barăcii în care stătea.
Speriat de ameninţările inculpaţilor şi văzând că nu face faţă singur situaţiei, paznicul s-a refugiat după ajutoare.
Întorcându-se cu proprietarul fermei şi cu un alt paznic, au reuşit să-l imobilizeze doar pe inculpatul R.C., ceilalţi inculpaţi fugind de la locul faptei.
S-a mai reţinut de către prima instanţă, că în ziua de 25 august 2002, inculpatul V.F., în timp ce se afla în Piaţa C. din municipiul Craiova, sub pretextul că doreşte să cumpere găini a discutat cu partea vătămată B.V. de preţul păsărilor şi, profitând de neatenţia acesteia, i-a sustras din şorţul pe care-l avea la brâu suma de 800.000 lei, după care a părăsit locul.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: plângerea şi declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale de cercetare la faţa locului, de recunoaştere din grup şi de percheziţie domiciliară, planşa foto, precum şi declaraţiile martorilor, M.A., M.M., D.T. şi I.N.
În faza de cercetare judecătorească au fost audiaţi inculpaţii, care şi-au menţinut declaraţiile date la parchet în timpul urmăririi penale, prin care au recunoscut doar faptul că au sustras fierul vechi, fără însă a exercita violenţe sau ameninţări asupra paznicului.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 77 din 16 februarie 2004, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi de inculpaţii R.C. şi V.F., împotriva sentinţei penale nr. 756/2003 a Tribunalului Dolj, a desfiinţat sentinţa cu privire la aceşti inculpaţi, în sensul că a dedus din pedepsele aplicate acestora reţinerea de la 23 august 2002, pentru inculpatul R.C. şi din 11 septembrie 2002 pentru inculpatul, V.F. şi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii P.A.I. şi B.M., reţinând că instanţa de fond a stabilit corect, pe baza probelor administrate, atât situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpaţilor şi a individualizat corespunzător pedepsele aplicate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii P.A.I. şi V.F., solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 C. pen., în cea prevăzută de art. 208 şi art. 209 C. pen., susţinând că nu au exercitat violenţe sau ameninţări asupra paznicilor, iar în subisidiar, redozarea pedepselor aplicate.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând Decizia atacată, în raport de probele dosarului, Curtea constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută, vinovăţia inculpaţilor pe deplin dovedită, aspecte faţă de care a fost just stabilită încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, toate aceste fiind susţinute de ansamblul materialului probator administrat în cauză.
Astfel, susţinerile inculpaţilor în sensul că doar au sustras fierul vechi fără a arunca cu pietre şi fără a-l ameninţa pe paznic, sunt infirmate de declaraţia părţii vătămate S.C., declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv D.T., concubina părţii vătămate, care se afla în baracă în timpul incidentelor, fiind martor ocular la desfăşurarea evenimentelor, M.A., I.N., precum şi procesul verbal de recunoaştere din grup şi planşele foto în care partea vătămată S.C. îl indica fără dubii pe inculpatul P.A.I.
Tâlhăria, prin definiţia ei, este un furt comis cu violenţă. Furtul constituie componenta principală a structurii complexe a elementului material al infracţiunii de tâlhărie, iar al doilea element component, adiacent faţă de primul, îl reprezintă o violenţă fizică sau psihică (inclusiv ameninţarea), prin intermediul căreia făptuitorul săvârşeşte furtul, sau încearcă să păstreze bunul furat, să şteargă urmele infracţiunii sau să-şi asigure scăparea.
În cauza de faţă nu are importanţă că numai o parte dintre inculpaţi au aruncat cu pietre în paznic şi l-au sechestrat în baracă, atâta vreme cât atitudinea lor violentă a avut drept scop să asigure scăparea tuturor participanţilor, continuarea activităţii infracţionale şi păstrarea bunurilor furate.
Cât priveşte individualizarea pedepselor aplicate, se constată că a fost corect făcută, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere, pe de o parte periculozitatea acestui gen de infracţiuni şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege, iar pe de altă parte poziţiile procesuale ale inculpaţilor, precum şi circumstanţele personale ale acestora, respectiv faptul că sunt recidivişti.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3959 alin. (3) C. proc. pen., recursurile fiind nefondate, Curtea urmează a le respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.A.I. şi V.F., împotriva deciziei penale nr. 77 din 16 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedepse, timpul arestării preventive a inculpatului P.A.I. de la 24 august 2002, la 12 mai 2004 şi a inculpatului V.F. de la 11 septembrie 2002, la 12 mai 2004.
Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2572/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2581/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs → |
|---|
