ICCJ. Decizia nr. 2603/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2603/2004

Dosar nr. 2634/2004

Şedinţa din Camera de consiliu din 13 mai 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petiţionarul D.M., la data de 5 mai 2004 a formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor de la Tribunalul Militar Teritorial pe motiv că „între parchet şi instanţă există legătură, că nu au fost citaţi făptuitorii pe care i-a indicat în memoriile depuse, că nu se doreşte judecarea cauzelor sale, iar activitatea de judecată este politizată fiind subordonată preşedintelui ţării".

Prin încheierea pronunţată în Camera de consiliu la data de 7 mai 2004, de către Curtea Militară de Apel, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor din cadrul Tribunalului Militar Teritorial a fost respinsă.

Împotriva acestei soluţii, petentul a declarat recurs fără să-l motiveze în scris.

Recursul nu este fondat.

Analizând încheierea atacată se constată că este legală şi temeinică.

Astfel, potrivit art. 52 alin. (5) C. proc. pen., recuzarea care priveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea corectă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător.

Din cuprinsul cererii de recuzare rezultă că petiţionarul nu s-a conformat acestei dispoziţii legale, întrucât a făcut afirmaţii generale neindicând cazul concret de incompatibilitate.

Susţinerile petiţionarului referitoare la refuzul Parchetului Militar Ploieşti de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial de a ataşa dosarul de urmărire penală sau că instanţa militară nu depune diligenţe pentru aflarea adevărului nu constituie, potrivit legii, motive de recuzare.

În consecinţă, recursul urmează să fie respins.

Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul D.M. împotriva încheierii pronunţată la data de 7 mai 2004 de către Curtea Militară de Apel în dosarul nr. 68/2004 al Curţii Militare de Apel, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2603/2004. Penal. încheiere. Recurs