ICCJ. Decizia nr. 2882/2004. Penal. Art.208, 209 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2882/2004
Dosar nr. 1906/2004
Şedinţa publică din 27 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 110 din 26 ianuarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul C.S. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) şi i) şi alin. (3) lit. h) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de 1674 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 280 din 3 februarie 1998 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
A contopit restul de 1674 zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 14, raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. R.C.S. S.A.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a două şurubelniţe şi a patentului tip electronist, folosite la comiterea infracţiunii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în perioada 17 decembrie 2002 – 4 februarie 2003, inculpatul C.S. a sustras un număr de 11 amplificatoare semnal TV, precum şi distribuitoarele şi mufele de conectare, toate aflate în proprietatea S.C. R.C.S. S.A., prin forţarea sistemelor de închidere a 11 cutii de distribuţie, montate în imobile aflate pe raza teritorială a sectorului 3 Bucureşti, folosindu-se de o şurubelniţă şi un patent.
Inculpatul a fost surprins de mai mulţi salariaţi ai părţii civile menţionate, în data de 4 februarie 2003, în jurul orei 14,30, în timp ce încerca să deschidă o cutie de distribuţie, prin forţare în modalitatea arătată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 188/ A din 15 martie 2004, a admis apelul declarat de inculpatul C.S. împotriva hotărârii primei instanţe, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, în fond, a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a apreciat că se impune modificarea pedepsei sub aspectul cuantumului, având în vedere limitele speciale ale pedepsei prevăzute de legea penală, gradul de pericol social al faptei, datele care circumstanţiază persoana inculpatului, cu referire la nivelul mediu de pregătire, antecedente penale, motivul care l-a determinat să săvârşească fapta.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
S-a susţinut că fapta, prin conţinutul ei concret şi împrejurările în care a fost săvârşită, prezintă un grad ridicat de pericol social.
Ca atare, aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de norma incriminatoare nu corespunde unei juste individualizări a pedepsei, respectiv nu este în măsură a asigura realizarea rolului preventiv-educativ al acesteia.
În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, pe fond, menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit principiului individualizării răspunderii penale, constrângerea penală trebuie înfăptuită diferenţiat, în raport de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de persoana infractorului.
Din dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), rezultă că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiaşi cod, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Criteriile de individualizare a pedepsei, prin raportare la dispoziţiile art. 52 C. pen., vizează adecvarea pedepsei pentru a asigura realizarea funcţiilor de constrângere, exemplaritate şi reeducare.
În cauză, norma incriminatoare prevede o pedeapsă între 4 şi 8 ani închisoare.
Instanţa de control judiciar, pentru motivele expuse, a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 5 ani închisoare.
Această pedeapsă, orientată spre minimul special al normei incriminatoare, nu este just individualizată, pe de o parte pentru că nu ţine cont de criteriile referitoare la gradul de pericol social al faptei săvârşite şi la persoana infractorului, iar pe de altă parte prin reţinerea unor împrejurări, ca elemente de circumstanţiere a pedepsei între limitele legale, cărora le-a atribuit eronat semnificaţia uşurătoare.
Astfel, pericolul social concret al faptei săvârşite apare ca fiind ridicat, avându-se în vedere forma continuată a infracţiunii şi numărul mare de acte materiale.
Pe de altă parte, primul act material de sustragere a fost comis la numai 10 luni de la data liberării condiţionate, ceea ce dovedeşte perseverenţa infracţională a inculpatului şi nerealizarea scopului educativ al primei pedepse.
Or, dacă aplicarea unei pedepse de 10 ani închisoare nu a fost în măsură a schimba poziţia inculpatului faţă de ordinea normativă, cu atât mai mult o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de norma incriminatoare corespunzătoare unui tratament nejustificat de blând, în raport de pericolul social concret al faptei şi făptuitorului, precum şi bogata activitate infracţională anterioară, ilustrată de condamnări pentru infracţiuni de furt calificat, perversiuni sexuale şi viol, nu este aptă a realiza funcţia educativă a pedepsei şi reinserţia socială a făptuitorului menţionat.
Pe de altă parte, săvârşirii faptei datorită lipsei de mijloace materiale în mod greşit i s-a acordat semnificaţia de element în circumstanţiere atenuant.
Totodată, nivelul mediu de pregătire a inculpatului reţinut în acelaşi sens de către instanţa de control judiciar nu poate avea semnificaţia dată, cu referire la conştientizarea afectării raporturilor sociale privitoare la proprietate.
Aşadar, pentru motivele arătate, criticile formulate de procuror privitoare la greşita individualizare a pedepsei se constată a fi întemeiate, aşa încât apelul declarat de inculpat apare ca fiind greşit admis. Aşa fiind, hotărârea atacată este supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat în recurs.
Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs şi inculpatul, fără a-l motiva în scris.
La termenul din 27 mai 2004, inculpatul, aflat în stare de arest, prezent în instanţă, a declarat că retrage recursul, conform art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 369 din acelaşi cod.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de procuror, va casa hotărârea atacată şi va menţine hotărârea primei instanţe.
Totodată, constatând retragerea recursului de către inculpat cu respectarea condiţiilor prevăzute de legea procesuală penală, Curtea va lua act de retragerea recursului şi, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul-inculpat, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 188 din 15 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul C.S.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa nr. 110 din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Ia act că inculpatul C.S. şi-a retras recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 188 din 15 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Compută din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 15 februarie 2003 la zi.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 288/2004. Penal. Lg.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2980/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
