ICCJ. Decizia nr. 2907/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2907/2004
Dosar nr. 1015/2004
Şedinţa publică din 28 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de lângă Tribunalul Braşov la data de 10 decembrie 2002, a fost trimis în judecată inculpatul I.A.N., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 26 octombrie 2002, inculpatul deţinut în Penitenciarul Codlea, a încercat să-l ucidă pe colegul său de cameră, C.E., pe care l-a lovit cu un cuţit în zona gâtului, provocându-i o plagă tăiată de 7/05 cm.
Prin sentinţa penală nr. 182/ S din 22 aprilie 2003, Tribunalul Braşov a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că din probele testimoniale administrate nu rezultă că inculpatul este autorul leziunii suferite de partea vătămată şi că, pe de altă parte, din actele medico-legale rezultă că rana ce i-a fost cauzată părţii vătămate nu i-a pus acesteia viaţa în primejdie.
Prin Decizia penală nr. 27 din 28 ianuarie 2004, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei primei instanţe, a casat hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, a dispus condamnarea inculpatului la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. Totodată, tribunalul a dispus contopirea pedepsei principale aplicate inculpatului cu restul de 3 ani şi 7 luni neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 89 din 9 martie 2000 a Tribunalului Braşov, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că prima instanţă a apreciat greşit probele administrate din care rezultă cu certitudine că inculpatul I.A.N. l-a lovit pe C.E. cu cuţitul provocându-i leziunea descrisă în actele medico-legale şi că, având în vedere arma folosită de inculpat şi zona corporală vizată prin agresiunea comisă, fapta acestuia întruneşte trăsăturile constitutive ale infracţiunii, prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul I.A.N. care a cerut casarea hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei de achitare pronunţată de prima instanţă.
Recursul nu este fondat.
În cursul procesului, la urmărirea penală şi în faza de judecată, inculpatul a prezentat versiuni diferite ale incidentului petrecut între el şi C.E., în unele declaraţii susţinând că a ripostat la o agresiune comisă de partea vătămată împotriva sa şi că a rănit-o, în aceste condiţii, cu o lamă de bărbierit, pentru ca în alte declaraţii ca şi în motivarea recursului să susţină că partea vătămată C.E. s-a autoaccidentat în momentul în care o imobilizase pentru a nu-l lovi cu cuţitul cu care acesta era înarmat.
Aceste susţineri ale inculpatului sunt însă contrazise de probele dosarului, din care rezultă că leziunea suferită de partea vătămată a fost produsă printr-o lovitură de cuţit, armă care a fost aruncată de inculpat afară, prin fereastra camerei de detenţie şi a fost găsită chiar în ziua comiterii infracţiunii, şi că inculpatul a acţionat aflându-se faţă în faţă cu partea vătămată (împrejurarea stabilită prin actul de constatare medico-legală), ceea ce exclude versiunea accidentării acesteia în condiţii descrise de inculpat.
Fapta inculpatului I.A.N. a fost descrisă în detaliu de martorii T.M., R.G. şi A.M.A., colegi de cameră, care au arătat că incidentul s-a produs în legătură cu folosirea unui televizor şi că inculpatul l-a lovit cu cuţitul în zona gâtului pe C.E. În plus, martorul T.M. a declarat că l-a avertizat pe C.E. că inculpatul îl va lovi, dar că a fost prea târziu, inculpatul acţionând foarte rapid.
Aceşti martori au revenit asupra declaraţiilor date, în sensul arătat dar, revenirea lor nu este justificată, iar dinamica evenimentului, descrisă de ei în primele declaraţii, este confirmată de datele obiective ale cauzei, privind arma folosită şi poziţia în care s-au aflat inculpatul şi partea vătămată în momentul agresiunii comise de inculpat.
În aceste condiţii, se constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect valoarea probatorie a primelor declaraţii date de martorii menţionaţi şi a înlăturat în mod justificat retractarea acestor declaraţii.
În consecinţă, având în vedere că vinovăţia inculpatului I.A.N. a fost dovedită şi că instanţa de apel a dispus condamnarea lui apreciind în mod corespunzător probele administrate, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A.N. împotriva deciziei penale nr. 27/ Ap din 28 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Braşov.
Constată că inculpatul a fost arestat în perioada 26 noiembrie 2002 – 22 aprilie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2906/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2908/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
