ICCJ. Decizia nr. 2912/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2912/2004
Dosar nr. 5646/2003
Şedinţa publică din 28 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1254/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul A.V., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
S-a reţinut că, la data de 8 aprilie 1998, inculpatul aflat într-o puternică stare de tulburare, generată de loviturile aplicate de partea vătămată, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri de cuţit, în zone vitale, producându-i leziuni ce i-au pus viaţa în pericol.
Prin sentinţa penală nr. 566 din 14 mai 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, l-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, art. 175, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de un an.
S-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv de la 9 aprilie 1998 până la 11 iunie 1999.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 650 din 30 octombrie 2003, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa şi rejudecând în fond l-a achitat pe acesta în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 C. pen.
Curtea a constatat că persoana vătămată a exercitat împotriva inculpatului un atac material, imediat şi injust, care i-a pus în pericol integritatea corporală şi chiar viaţa, practica judiciară cunoscând suficiente cazuri în care agresiunea cu pumnii şi picioarele, în zone vitale ale organismului a condus la decesul celui agresat.
În aceste împrejurări, chiar dacă agresorul nu a folosit un instrument apt de a ucide cum este o armă albă sau alt obiect de acelaşi gen, riposta victimei agresiunii imediate a fost justificată de necesitarea de a-şi apăra integritatea corporală de o vătămare gravă şi viaţa.
În aceste condiţii instanţa de apel a reţinut că inculpatul s-a aflat în stare de legitimă apărare reglementată de art. 44 alin. (3) C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., respectiv în cauză, s-a comis o gravă eroare de fapt.
În esenţă, s-a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit probele, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen.
Examinând recursul declarat sub aspectul motivului invocat, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea consideră că recursul declarat este întemeiat.
Potrivit art. 44 alin. (3) C. pen., se află în legitimă apărare persoana care, din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Pentru ca dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen., să fie aplicabile, trebuie să se constate că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) C. pen., adică s-a exercitat un atac material, direct, imediat şi injust, care a creat un pericol grav pentru persoana sau drepturile celui atacat ori ale altuia, sau pentru interesele publice care justifică necesitatea de a se înlătura atacul, iar excesul de apărare al inculpatului se datoreşte tulburării sau temerii acestuia, provocată de agresiunea nejustă.
În speţă, condiţiile prevăzute de lege privind atacul şi cele privind apărarea nu sunt îndeplinite.
Astfel, pentru a fi în prezenţa legitimei apărări, atacul trebuie să pună în pericol grav persoana celui atacat.
Or, de vreme ce atacul părţii vătămate asupra inculpatului a constat în aplicarea unor lovituri cu pumnul, considerăm că această acţiune nu a constituit un pericol grav.
Aprecierile inculpatului, în sensul că a fost lovit, în zona capului, cu o sticlă de coniac de către partea vătămată, în condiţiile în care nu a văzut vreun obiect în mâna părţii vătămate, iar cercetările la faţa locului efectuate de organele de poliţie, nu au dus la descoperirea a unui asemenea obiect, sunt subiective şi nu pot fi avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt.
Pe de altă parte, pentru a constitui legitimă apărare, fapta săvârşită în această stare, trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie necesară pentru înlăturarea atacului (apărarea este legitimă numai în măsura în care este îndreptată împotriva atacului agresiv şi urmăreşte înlăturarea acestuia şi a pericolului pe care el îl generează) şi să fie proporţională cu gravitatea atacului.
Considerăm că aplicarea mai multor lovituri de către inculpat cu un cuţit, în zone vitale şi care au pus în pericol viaţa părţii vătămate, care se afla şi în stare de ebrietate, nu corespunde nevoii de apărare pe care a creat-o atacul acestuia, iar apărarea inculpatului a fost disproporţionată faţă de gravitatea atacului părţii vătămate.
De asemenea, apreciem că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât depăşirea limitelor unor apărări proporţionale nu s-a datorat unei reale tulburări sau temeri, ci a unui sentiment de mânie şi indignare determinat de atitudinea agresivă a părţii vătămate.
Din declaraţia inculpatului dată la scurt timp după săvârşirea faptei rezultă că şi acesta i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu pumnul. Totodată, inculpatul a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu picioarele, aceasta fiind căzută pe peron, după care a fugit, fapt confirmat de martorii B.C.Ş. şi I.F.
Faţă de cele arătate mai sus, este de remarcat faptul că inculpatul, după ce a aplicat mai multe lovituri de cuţit părţii vătămate şi aceasta era căzută la pământ, a lovit-o de nenumărate ori, cu picioarele peste cap şi corp, ceea ce demonstrează că infracţiunea a fost săvârşită într-o stare de surescitare şi încordare nervoasă, generată de fapta provocatoare a părţii vătămate.
Este neîndoielnic faptul că pentru reţinerea legitimei apărări este necesar să se constate că fapta inculpatului a fost săvârşită în mod spontan, în scopul înlăturării atacului injust al părţii vătămate.
Or, în speţă, rezultă că inculpatul a anticipat, într-un fel, atacul părţii vătămate şi, în timpul călătoriei cu metroul, ulterior incidentului verbal avut cu aceasta, a scos cuţitul din geantă şi l-a pus în buzunar, cuţit pe care l-a folosit la săvârşirea faptei.
Pe de altă parte, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu s-a putut identifica vreo persoană care să asiste la incidentul din staţia de metrou, ce a avut loc între inculpat şi partea vătămată, o mare parte a acestuia fiind văzut de martorii B.C.Ş. şi I.F., aceştia fiind cei care l-au identificat pe inculpat ca autor al agresiunii la venirea organelor de poliţie.
Totodată, soluţia de achitare a fost motivată de instanţa de apel, pe declaraţiile date de inculpat, apreciindu-se că apărarea acestuia este reală.
Este de observat că declaraţiile sale, ca şi cele ale părţii vătămate sunt parţial sincere şi prezintă, în mod trunchiat, împrejurările desfăşurării faptelor.
Astfel, o serie de aspecte (constând în aceea că a exercitat violenţe asupra părţii vătămate, că a părăsit în fugă locul comiterii infracţiunii, încercând să se sustragă, abandonând cuţitul) sunt negate de inculpat, dar confirmate de martorii B.C.Ş. şi I.F. De altfel, cu ocazia imobilizării sale de către organele de poliţie, inculpatul a negat faptul că acel cuţit găsit în apropierea locului faptei, i-ar aparţine.
Aceste aspecte, dovedesc lipsa de sinceritate a inculpatului cu privire la unele elemente semnificative, iar declaraţiile sale urmează a fi avute în vedere, coroborate şi cu celelalte probe administrate în cauză.
În consecinţă, Curtea având în vedere dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., urmează a se admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi casându-se Decizia penală atacată se va menţine sentinţa penală nr. 466 din 11 mai 2003 a Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 650/ A din 30 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul A.V.
Casează Decizia penală atacată.
Menţine sentinţa penală nr. 466 din 14 mai 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2910/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2913/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
