ICCJ. Decizia nr. 2906/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2906/2004
Dosar nr. 5806/2003
Şedinţa publică din 28 mai 2004
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 389 din 28 mai 2003, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 8154/2002, a fost condamnat inculpatul B.L.B., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 20 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. În baza art. 211 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 20 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada începând cu 10 iulie 2001 la zi, iar potrivit art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 17 august 1999 a fost găsit decedat la domiciliul său din comuna Ortişoara, Judeţul Timiş, numitul N.I.O. S-a constatat că victima prezenta multiple lovituri pe faţă şi pe corp, cadavrul era complet dezbrăcat şi avea înfăşurat în jurul gâtului o pijama. Din locuinţa victimei lipseau bani, iar câteva tablouri erau scoase din ramă, făcute sub şi abandonate.
Victima N.I.O. în vârstă de 48 ani era divorţat, locuia singur iar uneori era vizitat de numita C.L.
Inculpatul B.L.B. a venit în Timişoara însoţit de vărul său M.M. şi aici a cunoscut-o pe numita C.L. Aceasta le-a povestit celor doi că îl cunoaşte şi uneori îl vizitează pe N.I.O. din Ortişoara, care locuieşte singur şi are bani mulţi.
Cei trei s-au hotărât să tâlhărească victima stabilind ca numita C.L. să meargă la acesta, să întreţină raporturi sexuale cu el, să-i dea de băut, iar când adoarme să descuie uşa pentru ca cei doi să intre în casă şi să sustragă bani şi lucruri de valoare. Numitul M.M. nu a fost de acord cu acest plan şi a plecat la Timişoara.
Inculpata C.L. a mers acasă la N.I.O., dar nu a reuşit să-l adoarmă. Noaptea târziu, inculpatul B.L.B. a venit la uşa locuinţei, a intrat în casă şi cu un par a lovit victima de mai multe ori şi apoi a strangulat-o cu un pantalon de pijama.
După ce a constatat că victima a decedat inculpatul a luat banii pe care I-a găsit după care a plecat imediat cu C.L. Aceasta din urmă nu a participat în nici un fel la omor.
Situaţia de fapt reţinută este probată cu raportul medico-legal de autopsie a victimei, procesul verbal de reconstituire din 4 aprilie 2000, procesul verbal de recunoaştere din grup şi declaraţiile martorilor: C.L., S.I., M.M., B.M.M., R.I., O.D., S.F. şi B.V.
În declaraţiile iniţiale inculpatul a recunoscut că a fost în casa victimei, a descris în amănunţime lucrurile din locuinţa acesteia dar nu a susţinut că nu a lovit-o şi nu a strangulat-o.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul care a susţinut că nu a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat şi solicitat achitarea.
Prin Decizia penală nr. 436 din 3 decembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 4967/2003 a Curţii de Apel Timişoara a fost respins apelul ca fiind nefondat, considerând că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
Inculpatul a formulat recurs împotriva deciziei reiterând în primul rând motivul din apel, iar în al doilea rând a solicitat la pedeapsa ce i s-a aplicat să fie redusă.
Examinând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate, cât şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, consideră că acesta nu este fondat, hotărârile pronunţate fiind legale şi temeinice.
Instanţa de apel a făcut o analiză atentă a probelor administrate şi a confirmat că prima instanţă a reţinut o corectă situaţie de fapt în raport de care a făcut o corespunzătoare încadrare juridică.
Vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunilor este pe deplin dovedită în contextul probatoriului administrat, respectiv: raportul medico-legal de autopsie, procesul verbal de reconstituire şi relatările martorilor C.L., S.I., M.M., B.M.M., R.I., S.F. şi B.V.
La individualizarea pedepselor ce i s-au aplicat inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social al infracţiunilor comise, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi persoana inculpatului care anterior a mai fost condamnat pentru comiterea de infracţiuni.
Având în vedere această situaţie, Curtea constată că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice, astfel că în conformitate cu art. 38515 al.1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca fiind nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.L.B. împotriva deciziei penale nr. 436/ A din 3 decembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 10 iulie 2001 la 28 mai 2004.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2905/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2907/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
