ICCJ. Decizia nr. 2923/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2923/2004
Dosar nr. 1797/2004
Şedinţa publică din 28 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Alba s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de M.D.I., privind întreruperea executării pedepselor de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 297/2002 a Tribunalului Vrancea şi de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1/2003 a aceleiaşi instanţe pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la viol şi respectiv, de evadare.
Prin Decizia penală nr. 95 din 16 martie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a respins, ca nefondat, apelul condamnatului declarat împotriva sentinţei.
Instanţele au reţinut că motivul invocat de condamnat şi anume, situaţia precară în care se găseşte familia sa nu constituie o împrejurare specială, în sensul prevăzut de lege în art. 453 lit. c) C. proc. pen., care să justifice admiterea cererii sale.
Condamnatul M.D.I. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel solicitând întreruperea executării pedepsei pentru acelaşi motiv.
Examinând actele dosarului, cât şi dispoziţiile art. 455 şi art. 453 lit. c) C. proc. pen., se constată că recursul nu este fondat.
Potrivit textului de lege menţionat, executarea pedepsei poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale aceasta ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.
Or, starea materială precară a familiei, existentă şi înainte de arestarea condamnatului, nu constituie o împrejurare specială, în sensul legii şi nici nu ar putea fi schimbată de acesta printr-o întrerupere limitată în timp a executării pedepsei.
Constatându-se deci, că în mod corect, instanţa de apel a menţinut soluţia pronunţată în fond de tribunal, urmează a se respinge recursul declarat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.D.I. împotriva deciziei penale nr. 95/ A din 16 martie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2922/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2925/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea... → |
---|