ICCJ. Decizia nr. 2921/2004. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2921/2004

Dosar nr. 1916/2004

Şedinţa publică din 28 mai 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 31 din 2 februarie 2004, Tribunalul Giurgiu a respins cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 19 din 18 februarie 2002 a Tribunalului Giurgiu (definitivă prin Decizia penală nr. 4924 din 15 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie), prin care inculpatul D.I. a fost condamnat la 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În urma verificărilor efectuate de parchet pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire a rezultat că persoanele propuse de condamnat pentru a fi audiate, nu au arătat fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţă cu prilejul judecării cauzei.

În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 204/ A din 22 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul D.I., cu motivarea că cei 11 martori audiaţi la propunerea condamnatului au susţinut, fie că nu ştiu nimic despre ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 11 noiembrie 2000, când s-a săvârşit faptele, fie că ştiau din auzite despre anumite împrejurări, care nu contrazic situaţia de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare.

Împotriva deciziei penale, revizuientul a declarat recurs susţinând că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei în care a fost condamnat.

Recursul este nefondat.

Revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

În raport de motivele invocate de condamnat, în mod corect instanţele au apreciat că cererea de revizuire nu este întemeiată, întrucât nu au fost prezentate fapte sau împrejurări descoperite ulterior judecării cauzei, care să nu fi fost cunoscute de instanţe, în momentul pronunţării hotărârilor.

Aşadar, corect s-a apreciat că motivele invocate de condamnat, prin cererea formulată, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire, prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul revizuient să fie respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul urmează să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient D.I. împotriva deciziei penale nr. 204/ A din 22 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2921/2004. Penal. Revizuire. Recurs