ICCJ. Decizia nr. 2922/2004. Penal. Revizuire. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2922/2004
Dosar nr. 1956/2004
Şedinţa publică din 28 mai 2004
Asupra recursului penal de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 134 din 11 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 6204/P/2003, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul C.A. privind sentinţa penală nr. 361 din 26 mai 2002, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 197/2000.
S-a reţinut că prin sentinţa penală menţionată C.A. a fost condamnat la pedeapsa detenţiei pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav comisă împotriva mamei sale, pedeapsă schimbată de către Curtea de Apel Craiova, în 22 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi conform deciziei penale nr. 482/2002. Această din urmă hotărâre a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1679 din 2 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.
În motivarea cererii de revizuire condamnatul C.A. a susţinut că în cadrul procesului penal i s-a încălcat dreptul la apărare, iar declaraţiile martorilor nu corespund realităţii şi nici nu au fost audiaţi de instanţă.
Tribunalul Dolj, analizând motivele expuse în cererea de revizuire în raport de probele existente în dosarul de fond, cât şi de referatul nr. 2863/III/6/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a constatat că susţinerile revizuientului sunt neîntemeiate.
Astfel, la instanţe, acesta a fost asistat de avocaţi desemnaţi din oficiu, iar declaraţiile martorilor audiaţi atât la urmărirea penală, cât şi la instanţa de fond se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Împotriva sentinţei penale nr. 134 din 11 februarie 2004, revizuientul a declarat apel, susţinând că nu s-a avut în vedere lipsa rechizitoriului din dosarul de urmărire penală şi că, nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat.
Prin Decizia penală nr. 131 din 10 martie 2004, pronunţată în dosarul nr. 492/P/2004, Curtea de Apel Craiova a respins, ca fiind nefondat, apelul declarat reţinând în principal faptul că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., iar în al doilea rând rechizitoriul i-a fost prezentat condamnatului de Tribunalul Dolj aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din 17 aprilie 2002 aflată în dosarul nr. 3542/P/2002.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs condamnatul care a susţinut că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat.
Examinând recursul declarat sub aspectul motivului invocat, cât şi, cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea consideră că acesta este nefondat, hotărârile pronunţate fiind legale şi temeinice.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, ori când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Este de observat că revizuirea unei sentinţe penale poate fi cerută în anumite cazuri expres şi limitativ prevăzute în art. 394 C. proc. pen., iar, în speţă, motivul invocat de revizuient nu se încadrează în nici unul din aceste cazuri.
În consecinţă, Curtea, în conformitate cu art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul ca fiind nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient C.A. împotriva deciziei penale nr. 131 din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2921/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2923/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
---|